Epistola către Evrei capitolul 8
Evrei 8

Hermanus Cornelis Voorhoeve

© SoundWords, online seit: 16.09.2018, aktualisiert: 16.09.2018

Prin cele spuse s-a dat dovada de netăgăduit că Isus ca Mare Preot stă la dreapta lui Dumnezeu. De aceea Pavel continuă acum să spună, ca rezultat al tuturor celor spuse până acum:

Evrei 8.1,2: Iar punctul cel mai însemnat (sau: suma) al celor spuse este că avem un astfel de Mare Preot care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri; slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, pe care l-a ridicat Domnul, şi nu omul.

Faptul despre care este vorba şi pe care se bazează pacea noastră este, că Marele Preot al nostru stă la dreapta tronului Măreţiei în ceruri. Nu a mai rămas nimic de făcut. Lucrarea de ispăşire şi salvarea de păcate a fost terminată. Păcatele au fost ispăşite şi păcatul a fost nimicit. Domnul nostru a fost pe cruce jertfa pentru păcatele noastre. Acolo El a purtat păcatele noastre, şi acolo El a fost făcut păcat. El S-a jertfit pe Sine Însuşi lui Dumnezeu şi S-a predat Lui, ca să fie pedepsit şi judecat în locul nostru. Ca urmare, El a fost părăsit de Dumnezeu şi a suferit moartea ca plată a păcatului. Dumnezeu a fost glorificat pe deplin prin El şi dreptatea Lui a fost satisfăcută în toate privinţele. De aceea Dumnezeu L-a înviat dintre cei morţi şi noi am fost aduşi la viaţă împreună cu El. Dar acum El trebuia să devină Marele Preot al nostru. Pe pământ El nu putea fi aceasta, căci acolo erau preoţi după Lege. El S-a înălţat la cer, a dus sângele ispăşirii, propriul Său sânge – vorbind simbolic – în Locul Preasfânt ceresc înaintea tronului Dumnezeului Cel drept. Dumnezeu L-a primit şi a dat Marelui Preot al nostru un loc la dreapta Sa. Acolo şede El, până când vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Sale.

Să observăm diferenţa între cuvintele de aici şi cele din primul capitol: „după ce prin Sine Însuşi a făcut curăţirea de păcate, S-a aşezat la dreapta Măririi în cele înalte”, aşa citim acolo în versetul 3. Unuia ca El nu I se cuvenea alt loc. El, Cel care prin propria putere a făcut curăţirea de păcate, Se putea aşeza la dreapta lui Dumnezeu în baza drepturilor Sale şi a gloriei Sale. Dar în capitolul de faţă vedem pe Isus şezând la dreapta lui Dumnezeu nu ca dovadă a desăvârşirii Sale personale şi a gloriei Sale, ci ca Marele Preot al nostru; şi de aceea nu se spune: „în cele înalte”, ci „în ceruri”. El a fost dovedit ca fiind Persoană divină şi adevăratul Împărat-Preot, al cărui model nu era Aaron, ci Melhisedec. Marele Preot al nostru se află în Locul Preasfânt, aşa că noi avem siguranţa că prin El totul a fost adus în ordine, deoarece lucrarea Sa pentru împăcarea noastră a fost terminată. Şi acest Loc Preasfânt nu este pe pământ, ci în ceruri, unde noi avem intrare liberă. Ce privilegiu! Ce poziţie sublimă! Cine dintre sfinţii vechiului legământ ar fi considerat aceasta posibil? Ei nu aveau voie să intre nici măcar în Locul Preasfânt pământesc; perdeaua împiedica aceasta; însă noi avem voie să intrăm în Locul Preasfânt ceresc, locuinţa proprie a lui Dumnezeu. Moise şi Ilie pe muntele transfigurării au intrat în norul în care locuia Dumnezeu, Domnul, căci din nor a venit glasul: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultaţi!”, şi ucenicii s-au temut, când au văzut pe Moise şi Ilie intrând în nor. Aceasta este diferenţa între starea sub Lege şi acum, după ce lucrarea de ispăşire a fost înfăptuită.

 Ai înţeles tu aceasta, iubite cititor? Se odihneşte inima ta pe această jertfă pe deplin suficientă? Vezi tu pe Marele Preot al tău în Locul Preasfânt la dreapta lui Dumnezeu? Umple aceasta sufletul tău cu pace şi bucurie, faptul că fără frică poţi apărea înaintea feţei lui Dumnezeu? Ce spun eu: fără frică? Nu, cu bucurie şi mulţumire. Căci o mare fericire şi mulţumire trebuie să umple inima noastră, deoarece noi putem păşi cu toată îndrăzneala înaintea Lui, Cel care ca Judecător ar fi trebuit să ne condamne şi pentru totdeauna să ne alunge dinaintea feţei Sale sfinte, dar care a dat pe Fiul Său la moarte, pentru ca El prin suferirea pedepsei să facă o ispăşire desăvârşită şi să ne poată primi în părtăşia Sa.

Deci noi avem un Mare Preot, care şade la dreapta tronului Maiestăţii în ceruri; şi El este acolo un slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort. Cortul întâlnirii din pustie nu era adevăratul cort; el a fost într-adevăr făcut după modelul care a fost arătat lui Moise pe munte de către Dumnezeu, Domnul, însă el era construit şi echipat de om. Adevăratul cort este în cer, şi preoţii, care aduceau darurile conform Legii, slujeau ca model şi umbre ale lucrurilor cereşti (Evrei 8.3-5). Acest cort l-a echipat Domnul, nu un om. În el Marele Preot al nostru a fost aşezat la dreapta tronului Maiestăţii, şi în acest Loc Preasfânt ceresc El este slujitorul care trăieşte pentru totdeauna acolo, ca să mijlocească pentru noi, să ne poarte pe pieptul şi pe umerii Lui, să intervină pentru noi prin rugăciune şi să ne vină în ajutor în toate slăbiciunile noastre.

În locul unui mare preot luat dintre oameni după rânduiala lui Aaron, noi avem un Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec, pe Fiul lui Dumnezeu. În locul unui preot, care trebuie în fiecare an să jertfească din nou, noi avem un Mare Preot care a intrat o singură dată în Locul Preasfânt, şi deoarece El a făcut o ispăşire veşnică şi desăvârşită, a fost aşezat la dreapta lui Dumnezeu. În locul cortului pământesc noi avem Locul Preasfânt ceresc, în care putem intra cu toată îndrăzneala. Şi tot aşa, spune Pavel, în locul legământului vechi va fi făcut un legământ nou. Moise, căruia „i s-a poruncit divin să ridice cortul”, era mijlocitorul legământului vechi; dar Hristos, care ca slujitor al Locului Preasfânt ceresc a primit o slujbă mult mai aleasă, „a devenit Mijlocitorul unui legământ mai bun, care este întemeiat pe promisiuni mai bune” (Evrei 8.6). În Ieremia 31.31-34, de unde sunt citate complet aceste versete de către Pavel, este făgăduit acest legământ mai bun, din care rezultă că primul legământ trebuia să dispară; căci dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, nu s-ar fi căutat niciodată loc pentru un al doilea (Evrei 8.7). Pe baza prorociilor şi promisiunilor date lui Israel de către Dumnezeu, primul legământ cu toate umbrele şi ceremonialurile lui trebuia să dispară şi să facă loc unui legământ mai bun, al cărui Mijlocitor este Marele Preot ceresc al nostru.

Învăţătura despre legământ este de mulţi neînţeleasă corect; de aceea este necesar să ne ocupăm aici pe scurt cu ea. Cu toate că în Scriptură este vorba de diferite legăminte, aşa cum este printre altele legământul cu Noe şi Avraam, când este vorba de învăţătura despre legământ avem a face numai cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel în pustie, şi cu legământul care va fi încheiat în ultimele zile cu poporul Israel. Căci acolo unde se vorbeşte de primul sau vechiul legământ, este vorba de legământul pe care Dumnezeu, Domnul, l-a făcut cu Israel în pustie; şi acolo unde este vorba de legământul al doilea sau de noul legământ, acest legământ este legământul care conform prorociei lui Ieremia se va face în ultimele zile cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda. Cuvintele lui Ieremia sunt foarte clare în această privinţă.

Evrei 8.8,9: Pentru că, mustrându-i, spune: »Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ; nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului; pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei, zice Domnul.

Foarte clar stă aici legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel în pustie, faţă în faţă cu legământul pe care El l-a făgăduit să-l facă cu Israel în ultimele zile. Ei nu au rămas în primul legământ, şi din cauza aceasta Domnul i-a lepădat; legământul al doilea trebuie încă să fie făcut, căci aşa continuă Dumnezeu să vorbească în Ieremia,

Evrei 8.10-12: Pentru că acesta este legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor. Şi nu vor mai învăţa fiecare pe fratele său, spunând: ‚Cunoaşte-L pe Domnul!’; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei. Pentru că voi fi îndurător faţă de nedreptăţile lor şi nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor.

Ştim că această promisiune încă nu s-a împlinit. Poporul Israel persistă până în zilele noastre în necredinţa lui; el are încă un înveliş peste inima lui şi încă se află sub judecata Domnului. Abia după ce plinătatea popoarelor, aceasta înseamnă numărul deplin al aleşilor lui Dumnezeu dintre naţiuni vor fi intrat în locuinţa cerească, abia atunci tot Israelul va fi mântuit (Romani 11.25,26). Reîntorşi în ţara lor, ei vor fi toţi întorşi la Domnul, şi vor umbla în căile Lui.

Dimpotrivă se spune, că noi nu trebuie să ne gândim la poporul Israel, ci la Israelul spiritual, despre care se vorbeşte în epistola către Galateni; însă opus acesteia stă prorocia lui Ieremia. El spune mai întâi: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia, pentru casa lui Israel şi pentru casa lui Iuda, un nou legământ” (Evrei 7.8). Dacă prin casa lui Israel ar trebui să înţelegem Israelul spiritual, ce este atunci cu casa lui Iuda? Deci această interpretare nu este corectă. Prorocul face o diferenţiere clară între cele zece seminţii şi cele două seminţii, care secole la rând au fost despărţite una de alta, dar care trebuie să fie iarăşi reunite, şi cu care Domnul va face un legământ nou. În al doilea rând se spune categoric, că Iehova va face un legământ nou cu acelaşi popor, cu care El a făcut un legământ atunci când El i-a scos din Egipt. Şi în al treilea rând, rezultă clar din cuvintele: „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe fratele său, spunând: ‚Cunoaşte-L pe Domnul!’; pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare dintre ei” (Evrei 8.11), că este vorba de poporul Israel şi nicidecum de Israelul spiritual. Pentru „Israelul spiritual” aceste cuvinte nu ar fi avut nici un sens. Rezultă în continuare din expunerea de dovezi a lui Pavel, că el vorbeşte despre diferenţa între legământul dintâi şi legământul al doilea, între legământul vechi şi legământul nou, pe care Dumnezeu, Domnul, l-a făcut cu Israel şi îl va face, pentru a cărui instaurare garantul este Isus glorificat, aşa cum se spune în capitolul 7, versetul 22. De îndată ce o datorie este plătită, dispare chezăşia. Deoarece Isus a devenit Garantul unui legământ mai bun, prin aceasta s-a dovedit că acest legământ nu era încă încheiat.

Dar care este diferenţa dintre legământul vechi şi legământul nou? Ca să se poată răspunde corect la această întrebare, trebuie mai întâi să constatăm ce este un legământ. Un legământ este o înţelegere între două grupări pe bază de condiţii, care sunt puse de ambele grupe şi sunt acceptate de ambele grupe. Un astfel de legământ a fost acela pe care Dumnezeu, Domnul, l-a făcut cu poporul Său, în ziua în care El i-a scos cu braţ puternic din Egipt. Domnul a zis lui Israel: „Dacă veţi asculta de glasul Meu cu adevărat şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele.” Sub semnele maiestăţii şi sfinţeniei Sale – tunete, fulgere, sunet de trâmbiţă şi foc – El le-a dat Legea, cele zece porunci; şi cu toate că poporul s-a temut şi credea că trebuie să moară, ei au zis totuşi de trei ori: „Tot ce a zis Domnul vom face”. (vezi Exodul 19.20,24). Iată un legământ în adevăratul înţeles al cuvântului. Dumnezeu a promis binecuvântările Sale cu condiţia respectării poruncilor Sale; şi Israel a făgăduit ascultare de poruncile lui Dumnezeu, ca prin aceasta să stea în graţia lui Dumnezeu şi să devină părtaşi binecuvântărilor Sale. Condiţiile au fost puse şi acceptate şi astfel legământul a fost încheiat. Dar acest legământ a fost încălcat de Israel. Poate oare omul, care este mort în păcate şi fărădelegi, care nu este capabil să facă ceva bun, să câştige viaţa prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu şi să se facă demn de harul lui Dumnezeu? Imposibil. Căci deja înainte ca această Lege, scrisă pe table de piatră de degetul lui Dumnezeu, să fie adusă în tabără, această Lege a fost încălcată de Israel în porunca ei cea mai înaltă. „Pentru că ei n-au stăruit în legământul Meu, nici Eu nu M-am uitat la ei.” Dar nu a ştiut Dumnezeu, că aceasta va fi urmarea firească a încheierii unui legământ cu Israel? Desigur, da! Şi de ce a încheiat El acest legământ? De ce a dat El Legea? Ca să ofere omului, care se credea capabil că poate să împlinească poruncile lui Dumnezeu”, dovada că nu îi este posibil să le împlinească. „Prin Lege vine cunoştinţa păcatului. Legea a intervenit ca să prisosească greşeala. Dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege. (vezi Romani 3.20; 5.13,20).

Prin ceea ce s-a petrecut cu Israel în pustie s-a dovedit deci clar, că nici un om nu poate rămâne într-un astfel de legământ cu Dumnezeu. Cu orice popor sau cu orice om Domnul ar fi încheiat un astfel de „legământ al faptelor”, aşa cum am putea să-l numim, acest legământ ar fi fost permanent încălcat. Domnul de partea Lui a rămas credincios, însă omul s-a dovedit necredincios şi prin aceasta ajunge sub judecată şi blestem. „Blestemat este oricine nu stăruie în toate cele scrise în cartea Legii.”

Dar Domnul este îndurător şi cu mare bunătate. El făgăduieşte în Ieremia, că El va face un legământ nou cu poporul Său. Acesta este un legământ de o cu totul altă natură. El este, aşa spune Domnul Însuşi, „nu după legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în pustie; căci ei n-au rămas în acest legământ, şi Eu nu M-am interesat de ei.” Dacă Domnul ar face cu ei un legământ nou după aceleaşi principii şi în acelaşi fel în care a fost făcut primul legământ, atunci şi acesta ar fi din nou încălcat. Dar în contrast cu legământul faptelor, în care ei nu au rămas şi nu puteau rămâne, El face un legământ al harului, în care nu este vorba de nici o condiţie, în care nu se aşteaptă şi nu se cere nimic de la om, ci unde totul vine de la Dumnezeu, şi care deci, deoarece Domnul Îşi ţine credincioşia pentru veşnicie, va exista pentru totdeauna. Domnul va fi îndurător faţă de greşelile lor făcute sub legământul dintâi, El nu Îşi va mai aduce aminte de păcatele şi de fărădelegile lor. Prin sângele lui Hristos, prin „sângele legământului veşnic”, aşa cum el este numit în capitolul 13 al acestei epistole, El le-a ispăşit pe toate şi le-a îndepărtat pentru totdeauna, aşa că ei pot sta înaintea Lui ca popor curăţit şi pot apărea în prezenţa Sa, fără perdea. Şi ei, complet înnoiţi prin El Însuşi, vor fi făcuţi capabili să umble în căile Sale; căci Domnul va pune legile Sale în mintea lor şi le va scrie pe inima lor. El va fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Lui. Toţi, fără nici o excepţie, de la cel mai neînsemnat dintre ei şi până la cel mai mare, Îl vor cunoaşte.

Acest legământ, pe care Dumnezeu, Domnul, îl va face în ultimele zile cu Israel, este de aceea un legământ cu totul altul decât legământul încheiat la Sinai. În adevăratul sens al cuvântului nu este legământ, deoarece el nu este o înţelegere între două grupări, ci este revărsarea harului lui Dumnezeu spre aceia care nu au fost în stare să împlinească condiţiile pe care le-au acceptat. Numai pentru prezentarea contrastului el este numit legământ. Prin aceasta se aseamănă cu legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam, care de asemenea nu era o înţelegere între Dumnezeu şi Avraam, ci făgăduinţa binecuvântării şi îndreptăţirii din partea lui Dumnezeu fără nici o condiţie, de aceea Pavel în epistola către Galateni, când vorbeşte despre acesta, vorbeşte despre făgăduinţă în loc de legământ. (vezi Galateni 3). Legământ în sensul general este deci în Scriptură orice legătură, în care Îi place lui Dumnezeu să Se prezinte pe Sine, tot la ce El Se obligă.

Un frate scump a zis: „Acest legământ cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda este făcut literalmente, dar el este har”. Dumnezeu nu spune: „Nu Mă voi mai gândi la ei”, ci „nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor”. Acestea au fost îndepărtate dinaintea feţei Lui. Acesta este locul nostru. Un legământ făcut cu omul ca om conduce în mod necesar la condamnarea omului, deoarece de la el se cere dreptate. Dar aici Dumnezeu zice: „voi da legile Mele în mintea lor”. Dacă omul stă sub legământul vechi, atunci el stă sub un „dacă”. Dacă el este sub noul legământ, atunci nu există nici un „dacă”. Acest legământ potrivit literei va fi făcut cu Israel, nu cu noi; însă noi primim binecuvântările lui. „Acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor”. Deoarece Israel nu a acceptat binecuvântarea, Dumnezeu a chemat Adunarea, şi Mijlocitorul legământului nou a intrat în cer. Noi suntem uniţi cu acest Mijlocitor. În ultimele zile legământul va fi încheiat cu Israel. Pavel era un slujitor al legământului nou, nu al literei, ci al duhului. Israel nu are nevoie de slujitori ai noului legământ, deoarece toţi vor vedea că Dumnezeu Însuşi va scrie legile Sale pe inima lor. Noi nu avem Legea potrivit literei, ci potrivit duhului. Toate binecuvântările spirituale ale noului legământ sunt partea noastră, deoarece Mijlocitorul a devenit viaţa noastră şi noi suntem uniţi cu El. Noi avem iertarea păcatelor noastre, şi noi intrăm în partea lăuntrică a Locului Preasfânt. Noi savurăm toate binecuvântările spirituale ale acestui legământ nou, deoarece el nu a fost încă făcut cu poporul, pentru care a fost destinat.

După citarea prorociei lui Ieremia, Pavel spune: „Prin aceea că zice »nou«, a făcut vechi pe cel dintâi; iar ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie”. Prin lepădarea lui Hristos de către ei, iudeii ţineau cu tărie la primul legământ, şi instituirea Legii şi au continuat să existe ceremonialurile serviciilor de jertfire; dar Dumnezeu a declarat legământul cel dintâi ca fiind învechit, şi de aceea curând Templul cu serviciul divin din el vor dispărea, şi Israel va rătăci încoace şi încolo pe pământ fără preoţi şi fără altar, lepădaţi de Dumnezeu. Cine avea înţelegere spirituală, acela se despărţea de iudaism, părăsea ceremonialurile Legii şi se îndrepta spre Mijlocitorul noului legământ în Locul Preasfânt ceresc, spre mai Marele Preot, şezând la dreapta Măririi lui Dumnezeu.

Vorheriger Teil Nächster Teil


Traducere de la: Der Hebräerbrief (8)

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel in der Kategorie Auslegungen (52)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüfet aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...