Învăţături practice din cartea Iov (11) (W. Kelly)

Cine s-ar putea compara cu Dumnezeu?

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 40; 41     Cuvinte cheie: Iov

Iov trebuia nu numai să cunoască cât de mic era el faţă de Dumnezeu, ci şi să mărturisească, că el a păcătuit; el trebuia să arate căinţă. De aceea Dumnezeu îi aminteşte acum de sentinţa lui temerară faţă de Dumnezeu, ... mai multprin care el voia numai să se îndreptăţească pe sine însuşi: „Vrei tu deci să-Mi desfiinţezi judecata? Vrei să Mă condamni, ca să fii tu drept?” (Iov 40.8). Şi lui Iov i se cere să dovedească că el posedă şi puterea care se cuvine unui judecător moral aşa de sus poziţionat: puterea de a doborî pe cei mândri şi pe păcătoşi (Iov 40.9-14).

Învăţături practice din cartea Iov (12) (W. Kelly)

O viaţă trăită în harul lui Dumnezeu

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 42     Cuvinte cheie: Iov

Marea luptă a sufletului, despre care ne-a vorbit cartea Iov, se apropie de sfârşit. Rezolvarea întrebărilor numeroase şi adânc pătrunzătoare în viaţa fiecărui om a fost dată, nu în cuvinte, nu în dogme ... mai multbine demonstrate, ci în inima umilă a celui suferind şi în împotrivitorul însuşi.

Învăţături practice din cartea Iov (6) (W. Kelly)

Mustrări severe

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 34.1-9     Cuvinte cheie: Iov

Elihu a vorbit despre căile pe care conduce Dumnezeu pe păcătos spre mântuirea sufletului său, şi despre rodul preţios al acestor încercări. El nu aplică aceasta la Iov – ceea ce nu ar fi fost în totul corect -, ci ... mai multlasă aceasta în seama prietenului său, să tragă singur din cele spuse concluziile pentru viaţa şi împrejurările lui. Iov putea acum să se întrebe, dacă nu cumva ţelul lui Dumnezeu cu el era să-i dăruiască o binecuvântare nepieritoare pentru sufletul lui, ca rod al suferinţelor lui.

Învăţături practice din cartea Iov (7) (W. Kelly)

Un rătăcit este învăţat

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 34.10-15,31-32     Cuvinte cheie: Iov

Învăţături practice din cartea Iov (8) (W. Kelly)

Două descoperiri despre Dumnezeu

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 37.14-16; 38.1     Cuvinte cheie: Iov

Ajungem acum la un punct foarte important, referitor la caracterul cărţii Iov. Dumnezeu Se va revela în continuare şi va face aceasta în „Sfintele Scripturi”, în mod spiritual, aşa că noi, cu toate că nu-L vedem ... mai multpe Dumnezeu, avem voie să cunoaştem gândurile Lui. Scriptura este pentru noi sursa cea mai desăvârşită şi absolut demnă de încredere cu privire la cunoaştere şi înţelegere. Pe lângă aceasta avem, chiar şi astăzi încă, revelarea Lui în natură. Deoarece întreaga creaţie a fost stricată prin păcat (Romani 8.20-22), acestei revelaţii îi lipseşte desăvârşirea minunată şi siguranţa, aşa cum este aceea care ne permite să ne bazăm pe Cuvânt ca pe o stâncă.

Învăţături practice din cartea Iov (9) (W. Kelly)

Dumnezeu Însuşi dă răspunsul

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 38     Cuvinte cheie: Iov

De mai multe ori ne-am referit în trecut, că era Dumnezeu Însuşi, Cel care la sfârşitul cărţii Iov dă răspunsul la întrebarea care îi preocupa pe toţi. Dar să observăm, în ce fel face El aceasta. Desigur ... mai multnu aşa, cum din punct de vedere omeneşte ne-am fi aşteptat, că în final El Se amestecă în discuţie, că El arată unde a greşit Iov, unde au greşit prietenii şi în final să dea un răspuns clar formulat la întrebarea capitală a cărţii: De ce suferă copiii lui Dumnezeu în lumea aceasta? Dacă privim chestiunea în felul acesta, trebuie mai degrabă să spunem că rezolvarea nu are loc. Cu regret aceasta a fost făcută şi din partea comentatorilor critici ai Scripturii.

Învăţături practice din cartea Iov (1) (W. Kelly)

Bănuieli

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov     Cuvinte cheie: Iov

Pentru un credincios sincer nu este nimic mai dureros decât să fie acuzat pe bază de presupuneri nedovedite. Şi aceasta au făcut cei trei prieteni faţă de Iov. Ei nu puteau prezenta fapte, care ar fi fost capabile să convingă ... mai multconştiinţa lui. În loc să facă aceasta, căutau o dovadă pentru bănuiala lor şi în cuvinte nestăpânite, deseori răzvrătite căutau să găsească aceasta la Iov greu încercat. Aceasta era pentru el deosebit de zdrobitor, şi noi ştim cât de dureros a simţit el aceasta. Duhul de critică, care stăpânea pe prieteni, i-a împiedicat să aştepte până când Dumnezeu va aduce adevărul lucrurilor la lumină. Căci fără îndoială la Iov era ceva de învinuit, dar el nu a făcut păcatele ascunse, la care ei făceau aluzie. Ei au depăşit orice limită, care s-ar fi cuvenit unei purtări de grijă plină de dragoste, şi nu s-au dat în lături să rostească pe faţă sentinţa lor aspră. Cu siguranţă Dumnezeu ne face cunoscut toate acestea, ca să ne atenţioneze cu privire la această greşeală fundamentală în judecarea celorlalţi credincioşi.

Învăţături practice din cartea Iov (2) (W. Kelly)

Căile de guvernare ale lui Dumnezeu

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov     Cuvinte cheie: Iov

Prietenii lui Iov puteau să-şi imagineze suferinţa numai ca răsplată. Ei puteau vedea pe Dumnezeu, care a trimis suferinţa, numai ca Judecător. Am remarcat aceasta deja altădată. Vrem acum să privim această greşeală sub un alt aspect. ... mai multŞi atunci putem spune: ei credeau că lumea, aşa cum ea se prezenta privirii lor, ar trebui să dea o imagine a gândurilor lui Dumnezeu despre om. Sentinţa lui Dumnezeu cu privire la căile unui om era după părerea lor clar dedusă din situaţiile pământeşti ale acestuia. Tot ce era permis pe pământ, trebuie să fie o imagine fidelă în oglindă a gândurilor lui Dumnezeu în cer despre această chestiune. Aşa s-a ajuns că ei au bănuit pe Iov de mare făţărnicie, acum când asupra lui a venit o „judecată” aşa de îngrozitoare – tocmai în contrast cu viaţa lui de odinioară.

Învăţături practice din cartea Iov (3) (W. Kelly)

Suferinţele celui drept

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 16.10,11,16,17,20,21     Cuvinte cheie: Iov

Această prezentare a suferinţelor celui drept, înconjurat de duşmani şi batjocoritori, ne aminteşte în chip viu de psalmi, în mod deosebit Psalmul 22. Chiar şi concordanţa unor expresii ne surprinde (Iov 16.10 şi Psalmul ... mai mult22.13). Psalmul 22 este o prezentare profetică a suferinţelor lui Hristos la cruce. Ne-am referit deja, cum Iov în anumite privinţe în împrejurările lui este un model al Domnului Isus. Dar cât de cu totul alta este comportarea lui în aceste împrejurări decât comportarea Mântuitorului! În gura lui Iov nu se găsesc cuvintele: „Totuşi Tu eşti Cel Sfânt” (Psalmul 22.3), cu care Mântuitorul a primit toate suferinţele, chiar şi cele din partea oamenilor, din mâna Tatălui Său. Faţă de desăvârşirea lui Hristos, Iov arată – în aceleaşi împrejurări – ce este slăbiciunea omenească.

Învăţături practice din cartea Iov (4) (W. Kelly)

Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte!

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 19.23-27

Aici, ca răspuns la toate acestea, unde împrejurările, prietenii şi înainte de toate propria inimă rătăcitoare au încercat să-l înstrăineze tot mai mult şi tot mai departe de Dumnezeu, lumina credinţei începe ... mai multdeodată să lumineze întunericul drumului de suferinţe al lui Iov. Ce spune el acum nu se potriveşte în cadrul gândurilor lui de odinioară, contrazice cele mai multe din cele pe care el le-a exprimat până acum. Nici nu sunt gândurile lui proprii, ci el se alătură momentelor, pe care le-am cunoscut deja, în care Duhul lui Dumnezeu l-a luminat, la fel de neaşteptat ca şi acum. Gândul la Mijlocitorul (Iov 9.33), la Martorul în ceruri (Iov 16.19) şi la o înviere a morţilor (Iov 14.14) sunt contopite aici în cunoaşterea că Salvatorul lui trăieşte şi că Acesta, chiar dacă trupul nenorocit al lui Iov va pieri, va triumfa cândva asupra țărânei. Atunci Iov îl va vedea ca Dumnezeu al lui şi se va bucura personal în El, şi inima lui priveşte spre acest moment cu o dorinţă mare (Iov 19.25-27).

Învăţături practice din cartea Iov (5) (W. Kelly)

Unul dintr-o mie

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 32-33     Cuvinte cheie: Iov

Cu capitolul 32 începe în cartea Iov o secţiune cu totul nouă. În cele care au premers s-a pus întrebarea referitoare la cauza suferinţei credinciosului. Aceasta nu era o „întrebare teoretică”. Era ... mai mult„practica” cea mai înspăimântătoare în persoana greu încercată a lui Iov. Întrebarea a apărut nu prin mintea căutătoare a omului, ci prin realitatea vie. De aceea oamenii care iau parte la ea sunt luaţi în totalitate captivi de ea. Ei luptă cu tot ce este în ei pentru o rezolvare, ei exprimă convingerile lor cele mai profunde; tot ce au avut ei parte în viaţa lor lungă, au văzut, au trăit, au gândit, pun pe talerul cântarului, ca să facă clar unul altuia convingerea lor. În vâltoarea disputei lor este uitată chiar şi prietenia, care îi leagă. Şi pe lângă aceasta, de pe buzele celui suferind vin acuzaţii neliniştitoare, îndoieli, cuvinte de împotrivire faţă de Dumnezeu, dar uneori şi cuvinte de încredere în Dumnezeu, copilărească, intimă.

Roua Hermonului (C.H. Mackintosh)

… are ceva a face cu unitatea Duhului!

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Efeseni 4; Psalmul 133     Cuvinte cheie: Unitatea Duhului

Aceasta este cale pe care locuim în armonie cu fraţii noştri. Să vorbeşti despre armonie este una, să locuieşti în ea este cu totul altceva. Putem simula că ţinem cu tărie la „unitatea trupului” şi la ... mai mult„unitatea Duhului” – desigur acestea sunt adevăruri deosebit de preţioase şi de mari -, în timp ce în fond suntem plini de ceartă egoistă, duh de partidă şi simţăminte sectante. Toate aceste lucruri au efect nimicitor asupra unităţii practice. Dacă fraţii vor să locuiască în armonie împreună, ei trebuie să primească ungerea de la Cap, fiorul înviorător de la adevăratul Hermon.

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (C.H. Mackintosh)

O serie de articole despre necesitatea întoarcerii la Dumnezeu, caracterul şi natura ei din punct de vedere biblic

Online seit: 15.11.2018     Articole: 7     Cuvinte cheie: Pocăinţă; Evanghelie

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (1) (C.H. Mackintosh)

Necesitatea întoarcerii la Dumnezeu

Online seit: 14.11.2018     Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 1.1-10     Cuvinte cheie: Pocăinţă

Aproape că nu este nevoie să spunem, că noi credem în necesitatea absolută a unei întoarcerii la Dumnezeu lucrată divin. Oricine ar fi omul, iudeu sau grec, protestant sau catolic, oricare ar fi naţionalitatea lui, poziţia lui ... mai multbisericească, oricare ar fi mărturisirea lui de credinţă şi orice conţinut ar avea ea: el trebuie să fie întors la Dumnezeu, altfel el se află pe calea largă spre condamnarea veşnică. Nimeni nu este, în sensul dumnezeiesc al acestui cuvânt, din naştere un creştin şi nici nu poate fi educat spre a deveni un creştin. Este o greşeală fatală şi o înşelăciune a duşmanului de moarte al sufletelor, când cineva crede că este creştin prin naştere sau prin educare, sau prin botezul în apă, sau ar putea fi făcut creştin prin oarecare ceremonii religioase. Un om devine creştin numai prin aceea că el se întoarce la Dumnezeu într-un mod recunoscut de Dumnezeu. În ce constă această întoarcere la Dumnezeu vom vedea pe parcursul studiului nostru. Înainte de toate dorim să îndreptăm atenţia cititorului, fie el întors la Dumnezeu sau nu, spre necesitatea stringentă şi absolută a adevăratei întoarceri la Dumnezeu.

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (2) (C.H. Mackintosh)

Ce nu este întoarcerea la Dumnezeu

Online seit: 14.11.2018     Cuvinte cheie: Pocăinţă

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (3) (C.H. Mackintosh)

Adevărata întoarcere la Dumnezeu

Online seit: 14.11.2018     Cuvinte cheie: Pocăinţă

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (4) (C.H. Mackintosh)

De la ce trebuie noi să ne întoarcem

Online seit: 14.11.2018     Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni 1.9,10     Cuvinte cheie: Pocăinţă

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (5) (C.H. Mackintosh)

Spre ce trebuie să ne convertim

Online seit: 14.11.2018

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (6) (C.H. Mackintosh)

Cum trăieşte un om întors la Dumnezeu?

Online seit: 14.11.2018

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (7) (C.H. Mackintosh)

Care este orientarea de viaţă a celui întors la Dumnezeu?

Online seit: 14.11.2018

Adevăratul post (S.L. Jacob)

Isaia 58.1-7

Online seit: 30.10.2018     Locuri din Biblie: Isaia 58.1-7     Cuvinte cheie: A posti

Postul este amintit deseori în Scriptură, nu numai în Vechiul Testament, ci şi în Noul Testament, şi evident are un loc important în viaţa credinciosului, căci este unul din cele trei lucruri, pe care Tatăl le ... mai multrăsplăteşte în mod deosebit, dacă sunt făcute aşa cum trebuie (vezi Matei 6). Să nu posteşti pare să atragă după sine o lipsă mare de putere spirituală (vezi Matei 17.21), în timp ce postul este numit deseori în legătură cu ocaziile deosebite ale apropierii de Dumnezeu. De aceea este cu siguranţă de mare folos să se cerceteze ce este postul potrivit cu voia lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu la cercetarea acestui subiect.

Bucuria lui Dumnezeu în a binecuvânta (S.L. Jacob)

Luca 15.11-32

Online seit: 30.10.2018     Locuri din Biblie: Luca 15.11-32     Cuvinte cheie: A binecuvânta; Binecuvântare; Viaţa veşnică

Care este tema acestui capitol? Nu este ea bucuria lui Dumnezeu, plăcerea Lui nespus de mare în a binecuvânta? O, cât de fericit Îl face pe Dumnezeu să facă aceasta! Dacă am vedea aceasta mai clar, am putea ... mai multînţelege mai bine natura binecuvântării, căci atunci am vedea că Dumnezeu ne binecuvântează spre propria Lui satisfacţie şi bucurie şi cât de mult contribuie aceasta să-L cunoaştem mai bine. Dragostea Lui nespus de mare va produce o bucurie foarte mare, să trăieşti deplin conştient în apropierea Lui.

Muncă în zadar (S.L. Jacob)

Isaia 49.4

Online seit: 30.10.2018     Locuri din Biblie: Isaia 49.4     Cuvinte cheie: Încurajare; Frustrare

Fiecare slujitor al Domnului, care ia în serios slujba sa, cunoaşte foarte bine cât de distrugător este când ceea ce face el pare evident să piară. Cel smerit şi simplu are în mod deosebit nevoie de această ... mai multîncurajare, în timp ce cel mândru şi mulţumit cu sine nu o cunoaşte. Însă Dumnezeu nu vrea ca noi să ajungem descurajaţi, chiar şi atunci când totul pare să fie în zadar.

„Fratele tău, pentru care a murit Hristos” (S.L. Jacob)

Romani 14.15; 1 Corinteni 8.11

Online seit: 30.10.2018     Locuri din Biblie: Romani 14.15; 1 Corinteni 8.11     Cuvinte cheie: Sectă; Dragoste de fraţi

Duhul sectant este aşa de strecurat şi pretutindeni prezent, că nicidecum nu este uşor să fi liber de el. Cât de repede gândim şi vorbim despre părtăşia noastră şi despre gruparea noastră şi aplicăm aceste noţiuni numai la ... mai multun număr foarte redus de copii ai lui Dumnezeu. Nu ştim nimic despre slujba preoţească reală în favoarea tuturor acelora pentru care Hristos a murit. Dacă Hristos a murit pentru ei, cât de preţioşi trebuie să fie ei pentru Hristos! Nu produce natura divină din noi dorinţa din toată inima după ei? Să nu ne bucurăm noi sincer de tot ce este din Hristos în ei şi să nu fim fericiţi de legătura comună, pe care o avem în Hristos? Şi dacă pe de altă parte vedem o lipsă (şi noi toţi avem multe lipsuri), nu ar trebui noi atunci să fim gata să facem tot ce ne este posibil, ca să le ajutăm? Şi anume, plini de dragoste şi purtare de grijă cu respect; nu aspru sau cu un duh de superioritate, ci cu duhul blândeţii, luând seama la noi înşine, ca nu cumva şi noi să fim ispitiţi.

Biserica: Grădina de plăceri a lui Dumnezeu (H. Bouter)

... acum şi în viitor

Online seit: 26.10.2018     Locuri din Biblie: Cântarea cântărilor 4.12-14     Cuvinte cheie: Paradis: în general