Introducere

Motivul scrierii epistolei

Motivul scrierii epistolei către Coloseni a fost că apăruseră o serie de învățături false. Ele proveneau din filosofia greacă, din iudaismul heterodox și din misticism. Aceste erori au fost începutul a ceea ce mai târziu va fi cunoscut sub numele de gnosticism. Gnosticismul înseamnă „cunoaștere superioară” și descrie în mod adecvat ceea ce anumiți învățători pretindeau în mod fals că posedă. Aceste învățături false au tulburat Biserica primară în diferite locuri. Unul dintre aceste locuri a fost Colose.

Aceste învățături încercau să explice existența lui Dumnezeu, creația, originea răului etc., independent de revelația divină a Sfintelor Scripturi. Ele pretindeau că au o revelație mai înaltă decât cea pe care apostolii au transmis-o Bisericii (Iuda 3 „Preaiubiţilor, dându-mi toată silinţa să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându-vă să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna.“). Cea mai gravă eroare: au negat Dumnezeirea și adevărata umanitate a lui Hristos. Această blasfemie purta pericolul de a-i îndepărta pe credincioși de la adevărul despre Persoana și lucrarea lui Hristos și trebuia combătută.

În această epistolă, ca și în epistola către Filipeni, Pavel s-a străduit să acționeze anticipat și nu doar să reacționeze, așa cum a făcut în epistolele către Corinteni și Galateni. Așadar, a vrut să prevină mai degrabă, decât să corecteze. Credincioșii din Colose nu adoptaseră încă această învățătură, dar erau în pericol de a ceda în fața ei. De aceea, Pavel îi avertizează cu privire la caracterul acestui rău și îl combate insistând asupra adevărului referitor la Persoana lui Hristos și la lucrarea lui Hristos.

Aplicarea epistolei astăzi

Chiar dacă gnosticismul nu mai reprezintă astăzi o amenințare atât de mare pentru Biserică, precum a fost în primele secole, această epistolă are încă un loc important în canonul Sfintei Scripturi. Aplicată la noi astăzi, ea respinge tendința noastră de a ne folosi propria imaginație în interpretarea Sfintei Scripturi. Cineva care fusese odată ispitit în acest fel a spus: „Adesea poți găsi mai multe între rândurile Scripturii decât pe rândurile Scripturii!”.

Nu mai este nevoie să spunem că este periculos să speculăm asupra Cuvântului inspirat de Dumnezeu. Când ne folosim imaginația în chestiuni divine în acest fel, este ca și cum un israelit ar fi „mânuit dalta” deasupra altarului lui Dumnezeu, pentru a sculpta ceva ce el însuși a inventat (Exodul 20.25 „Şi dacă Îmi vei face un altar de piatră, să nu-l zideşti din pietre cioplite; pentru că, dacă-ţi vei pune fierul ascuţit peste el, îl vei profana.“). Acest lucru era strict interzis. Din moment ce principiile de interpretare nu sunt clar stabilite, atunci când ne aplicăm imaginația noastră la Sfânta Scriptură în acest fel, nu este greu să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să spună aproape orice vrem noi! Marele pericol de a face acest lucru este de a merge dincolo de ceea ce Dumnezeu a descoperit și de a cădea în rătăcire. Orice astfel de manipulare a Cuvântului lui Dumnezeu poate fi clasificată drept învățătură mistică.

Principala diferență între misticismul gnostic și misticismul ascuns de astăzi: gnosticii își făceau afirmațiile și învățăturile false independent de revelația divină a Sfintelor Scripturi; misticismul, cu care ne confruntăm astăzi, pe de altă parte, invocă Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-și susține ideile și interpretările fanteziste.

Din nefericire, învățătura mistică are la bază de obicei mândria spirituală, așa cum spune Pavel în această epistolă: „îngâmfat prin gândirea cărnii sale” (Coloseni 2.18). Cineva se lasă atras în acest tip de gândire, pentru că îl caracterizează: pentru că, în ceea ce privește cunoașterea divină, el are ceva ce alții nu au. Își poate impresiona prietenii cu cuvintele sale mărețe, ceea ce îi sporește mândria. Cu timpul, predilecția sa pune stăpânire pe mintea sa - și anume, să caute indicii despre ceea ce el crede că sunt sensurile ascunse ale Sfintei Scripturi; și în curând această înclinație devine singurul său scop. El scoate din context o propoziție din Sfânta Scriptură și o interpretează ca să însemne ceva la care, în mod normal, nimeni nu s-ar fi gândit vreodată - decât dacă misticul o dezvăluie. Atunci când aceste gânduri sunt prezentate într-un limbaj înalt, spiritual, iar misticul trăiește în exterior o viață sfântă, credincioșii neconsolidați pot fi atrași de ele și pot crede că este cu adevărat ceva special. Acest lucru dă naștere la opinia unor inițiați că au o „cale de acces la adevărul superior”. Fără îndoială, trăsătura predominantă a învățăturii mistice este modul imprecis și nebulos în care sunt prezentate gândurile. Cei care sunt impresionați de o astfel de exprimare trec aceste idei vagi și neclare drept adevăruri profunde.

Două pericole mari în creștinism

Misticismul este unul dintre cele două mari pericole ale mărturisirii creștine: „a da înapoi” (Evrei 10.39) de la ceea ce a fost revelat și „a merge înainte” (2Ioan 9) sau a depăși ceea ce a fost revelat. Una este apostazia, iar cealaltă este misticismul. Epistola către Evrei se ocupă de apostazie, iar epistola către Coloseni se ocupă de misticism. Remediul apostolului pentru aceste aberații mistice a fost acela de a îndrepta privirea credincioșilor din Colose spre Hristos în ceruri. Aceasta pentru a-i ajuta să realizeze din nou că erau uniți cu El acolo. Ei pierduseră acest simț într-o oarecare măsură, sau erau în pericol de a-l pierde, deoarece în adunare (biserică) pătrunseseră idei despre teme divine care se bazau doar pe presupuneri.

Taina

Fără îndoială, epistola către Coloseni îi mustră pe creștinii care se lasă atrași în învățături mistice și filozofice. Dar există un scop mai important pentru care această epistolă se află în Bibliile noastre: este una dintre cele două epistole care dezvăluie adevărul „tainei” - cel mai înalt dintre toate adevărurile. Taina este menționată în Romani 16.25 „Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi predicarea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei ţinute ascunsă timp de veacuri,“; 1. Corinteni 2.7; 4.1 „(2:7) Ci vorbim înţelepciunea lui Dumnezeu care este în taină, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veacuri spre gloria noastră:“ „(4:1) Aşa să ne socotească cineva: ca slujitori ai lui Hristos şi ca administratori ai tainelor lui Dumnezeu.“ și 1. Timotei 3.9 „păstrând taina credinţei într-o conştiinţă curată.“, dar este prezentată detaliat doar în epistola către Efeseni și epistola către Coloseni.

S-ar putea presupune că Pavel se referă aici la ceva misterios și greu de înțeles prin cuvântul taină. Dar nu este așa. El vorbește despre o „taină” care era „ascunsă în Dumnezeu” și care fusese ascunsă sfinților „din veacuri” (Coloseni 1.26); dar acum a fost făcută cunoscut prin revelații speciale date apostolilor - și în special apostolului Pavel (Romani 16.25 „Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi predicarea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei ţinute ascunsă timp de veacuri,“; Efeseni 3.4,5,9 „(4) citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos – (5) care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh;“ „şi să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate,“; Coloseni 1.26 „taina cea ascunsă din veacuri şi din generaţii, dar arătată acum sfinţilor Săi,“). W. Kelly spune:

[Taina] nu înseamnă ceva ce nu poate fi înțeles, ci ceva ce nu poate fi cunoscut decât după ce Dumnezeu l-a comunicat.

Taina [mystery] înseamnă ceea ce a fost ținut secret, nu ceea ce nu a putut fi înțeles (aceasta este ceea ce oamenii își imaginează prin taină [mystery]). Mai degrabă, o taină este o taină nedeslușită [mystery] – o taină care nu a fost încă dezvăluită în Vechiul Testament, dar care este dezvăluită pe deplin în Noul Testament.[1]

Taina este bijuteria lui Dumnezeu care completează revelația divină a adevărului (Coloseni 1.25 „al cărei slujitor am devenit eu, potrivit administrării lui Dumnezeu care îmi este dată pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu:“). Din moment ce „toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii” sunt cuprinse în taină, nu mai este nimic de descoperit (Coloseni 2.2,3 „(2) pentru ca să le fie încurajate inimile, fiind strâns uniţi în dragoste, şi pentru toate bogăţiile siguranţei depline a înţelegerii, pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu, (3) în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei.“)! Pavel subliniază acest fapt, pentru a le arăta credincioșilor din Colose că tot adevărul le fusese revelat. Prin urmare, ei nu aveau nevoie să meargă dincolo de ceea ce Dumnezeu le descoperise prin taină, pentru a căuta mai mult adevăr. Și totuși, tocmai acest lucru cereau misticii credincioșilor să facă.

Taina dezvăluie marele plan al lui Dumnezeu de a-L glorifica pe Fiul Său în lumea viitoare (Împărăția Milenară) în două sfere: în cer și pe pământ. Și El face acest lucru printr-un vas de mărturie special format: prin Biserică [Adunarea], care este Trupul și Mireasa lui Hristos (Efeseni 1.8-10 „(8) pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea, (9) făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi, (10) pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ;“). Adevărul revelat în taină nu este Persoana sfântă și glorioasă a lui Hristos, nici viața Sa ca Om, când a umblat în mod perfect ascultător în această lume; nici moartea și învierea Sa și revenirea Sa pentru a întemeia împărăția Sa, în care va domni peste lume. Vechiul Testament vorbise deja despre acest lucru și, prin urmare, aceste lucruri erau cunoscute de cei care cunoșteau aceste Scripturi. Vechiul Testament prezice în mod clar un Mesia iudeu, care va domni peste tot pământul și sub care Israel și popoarele păgâne se vor bucura.

Dar taina dezvăluie chiar mai mult: când Hristos va domni, va avea alături de El un complement ceresc: Biserica, Trupul Său, Mireasa Sa. Dumnezeu se va folosi de acest vas special pentru a spori gloria lui Hristos în această viitoare zi a revelației (Apocalipsa 21.9-22.5). Mai mult, taina dezvăluie faptul că Hristos nu va domni doar peste pământ, ci peste întregul univers (cer și pământ); totul va fi sub administrația lui Hristos și a Bisericii.

Relația dintre epistola către Coloseni și epistola către Efeseni

Epistolele către Efeseni și Coloseni sunt asemănătoare în particularitățile lor și, prin urmare, ar putea fi numite epistole „legate strâns una cu alta”. Cineva a subliniat că din cele 155 de versete din epistola către Efeseni, nu mai puțin de 54 de versete se aseamănă cu cele din epistola către Coloseni! Apostolul a scris ambele epistole în Roma, în timp ce era întemnițat acolo, și a trimis ambele epistole cu aceeași ocazie (împreună cu scrisoarea către Filimon) prin intermediul aceluiași mesager, Tihic (Efeseni 6.21,22 „(21) Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine, ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, (22) pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoaşteţi cele despre noi şi să vă mângâie inimile.“). La predarea epistolei către Coloseni este menționat și Onisim (Coloseni 4.7-9 „(7) Toate cele despre mine vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios şi împreună-rob în Domnul, (8) pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoască cele despre voi şi ca să vă mângâie inimile, (9) împreună cu Onisim, credinciosul şi preaiubitul frate, care este dintre voi. Ei vă vor face cunoscut toate cele de aici.“).

Aceste două epistole, împreună cu epistola către Filipeni, se află una lângă alta în Bibliile noastre ca fiind așa-numitele „epistole din închisoare” și se completează reciproc în ceea ce privește dezvăluirea adevărului. Epistola către Efeseni și epistola către Coloseni prezintă adevărul tainei sub două aspecte diferite, iar în epistola către Filipeni vedem un om (Pavel) care umblă în armonie cu adevărul tainei. În acest fel, el ne oferă o imagine a stării de spirit care ar trebui să caracterizeze pe cineva care a ajuns să cunoască acest mare adevăr. Epistola către Filimon (un credincios din Colose) a fost scrisă în același timp cu epistola către Coloseni și i-a fost adusă de Onisim.

Epistola către Coloseni este perechea epistolei către Efeseni. Deși cele două epistole au o asemănare remarcabilă, în multe privințe ele contrastează una cu cealaltă și transmit partea opusă (dar complementară) a adevărului tainei. De exemplu:

• Epistola către Efeseni dezvoltă latura viitoare a tainei, adică ceea ce va deveni vizibil atunci când Hristos și Biserica vor domni peste univers conform planului etern al lui Dumnezeu (Efeseni 1.8-10 „(8) pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea, (9) făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi, (10) pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ;“). Epistola către Coloseni, pe de altă parte, subliniază că acest mare adevăr este arătat în prezent în lume de către credincioși (Coloseni 1.27 „cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogăţiile gloriei tainei acesteia printre naţiuni, care este Hristos în voi, speranţa gloriei;“).

• În epistola către Efeseni, credinciosul este văzut ca fiind așezat în locurile cerești, cu creația sub el (Efeseni 2.6 „şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,“). În epistola către Coloseni, pe de altă parte, credinciosul este văzut ca fiind pe pământ, cu speranța de a fi într-o zi în cer (Coloseni 1.5 „datorită speranţei care vă este păstrată în ceruri; despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei“).

• Epistola către Efeseni îi privește pe credincioși ca fiind „în Hristos” (Efeseni 1.3 etc.), în timp ce epistola către Coloseni subliniază că Hristos este în credincioși (Coloseni 1.27: „Hristos în voi”).

• În ceea ce privește unitatea lui Hristos și a Bisericii, epistola către Efeseni tratează privilegiile „trupului”; găsim trupul lui Hristos în mijlocul epistolei (Efeseni 4.12 „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,“). Epistola către Coloseni, pe de altă parte, dezvăluie plinătatea inerentă a „Capului”; Capul Îl regăsim din nou la mijlocul epistolei (Coloseni 2.19 „şi neţinându-se strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit şi strâns unit prin încheieturi şi legături, creşte cu creşterea de la Dumnezeu.“).

• În epistola către Efeseni, Biserica este văzută ca fiind „plinătatea” Celui „care umple totul în toți” (Efeseni 1.23), în timp ce în epistola către Coloseni, Hristos este „plinătatea” Dumnezeirii, iar desăvârșirea noastră este în El (Coloseni 2.9 „Pentru că în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii;“).

• „Duhul Sfânt” ocupă o poziție proeminentă în epistola către Efeseni, când vine vorba de prezentarea adevărului în legătură cu credinciosul; în schimb, „Duhul” este menționat o singură dată în epistola către Coloseni (Coloseni 1.8 „care ne-a şi arătat dragostea voastră în Duhul.“).

• „Moștenirea” este văzută în epistola către Efeseni ca fiind creația materială (Efeseni 1.11,14,18 „în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,“ „care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.“ „luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi“), în timp ce moștenirea în epistola către Coloseni este „partea” noastră spirituală în binecuvântările lui Hristos în cele înalte (Coloseni 1.12 „mulţumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moştenirea sfinţilor în lumină,“).

• Cele două atribute caracteristice ale lui Dumnezeu, cu care omul a fost creat inițial („chip” și „asemănare”; vezi Geneza 1.26 „Şi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; şi ei să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerurilor şi peste vite şi peste tot pământul şi peste orice târâtoare care se târăşte pe pământ“.“) și care au fost pierdute prin căderea în păcat, sunt văzute în aceste epistole ca fiind restaurate în generația noii creații. În epistola către Efeseni este vorba de faptul că omul reprimește asemănarea cu Dumnezeu[2] (Efeseni 4.21-32); epistola către Coloseni, pe de altă parte, vorbește despre restaurarea chipului (Coloseni 3.5-14).

• În epistola către Efeseni nu există condiții „dacă”, dar există în epistola către Coloseni (Coloseni 1.23 „dacă, în adevăr, rămâneţi în credinţă, întemeiaţi şi tari şi fără să vă lăsaţi abătuţi de la speranţa Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost predicată oricărei făpturi de sub cer, al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.“ etc.).

• Pornind de la tipologia cuceririi Canaanului de către Israel, epistola către Efeseni îl vede pe credincios în posesia țării, în timp ce epistola către Coloseni îl vede pe credincios chiar dincolo de Iordan, în timp ce se judecă pe sine însuși la Ghilgal. Așadar, nu este încă în posesia țării.

Dezvoltarea adevărului în epistolele lui Pavel

S-a spus adesea că cel mai înalt adevăr din Biblie se găsește în epistolele către Efeseni și Coloseni. În epistolele apostolului Pavel găsim o progresie clară a adevărului în legătură cu identificarea noastră cu Hristos. Aceasta poate fi prezentată după cum urmează:

Epistola către Coloseni nu Îl prezintă pe Hristos ca fiind „răstignit”, așa cum o fac epistolele către Romani și Galateni. Ea începe să dezvolte adevărul despre identificarea noastră cu Hristos: „morți”, „îngropați”, „aduși la viață” și „înviați” cu El. Cu toate acestea, ea nu ajunge la înălțimea din epistola către Efeseni, unde credinciosul „șade cu” El în locurile cerești (Efeseni 2.6 „şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în cele cereşti, în Hristos Isus,“). În epistola către Coloseni, credinciosul este văzut pe pământ cu o speranță păstrată în ceruri (Coloseni 1.5 „datorită speranţei care vă este păstrată în ceruri; despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei“). Poziția credinciosului în epistola către Coloseni este asemănătoare cu cea a Domnului Însuși după ce a înviat din morți, dar nu Se înălțase încă la Tatăl Său. J.N. Darby spune:

Epistola către Coloseni îl înfățișează pe omul înviat aflat încă pe pământ - starea în care ne aflăm noi - care se referă la cer, dar nu este încă acolo, așa cum Hristos Însuși a fost patruzeci de zile - s-a trecut Iordanul, dar Canaanul nu este încă luat în stăpânire.[3]

Două moduri diferite de a privi omul carnal în epistolele lui Pavel.

Starea decăzută a omului este privită în două moduri diferite în epistolele lui Pavel:

• În epistola către Coloseni și epistola către Efeseni, omul este văzut ca mort în păcatele sale (Efeseni 2.1-3 „(1) şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, (2) în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării; (3) printre care şi noi toţi trăiam odinioară în poftele cărnii noastre, făcând voia cărnii şi a gândurilor şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.“; Coloseni 2.13 „Şi pe voi, care eraţi morţi în greşelile şi în necircumcizia cărnii voastre, v-a înviat împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile,“).
• În epistola către Romani și epistola către Galateni, omul este văzut ca fiind viu în păcatele sale (Romani 1.32 „Ca unii care cunosc judecata dreaptă a lui Dumnezeu, că cei care fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le practică, dar îşi şi găsesc plăcerea în cei care le fac.“; Galateni 1.4).

În epistola către Romani, Hristos Însuși este văzut ca fiind Cel viu pe pământ, care „născut din sămânța lui David, după carne, dovedit Fiu al lui Dumnezeu în putere” (Romani 1.3,4). În epistola către Coloseni și epistola către Efeseni, pe de altă parte, Hristos este privit ca mort, iar puterea lui Dumnezeu I-a fost aplicată prin faptul că Dumnezeu L-a înviat dintre morți și L-a așezat la dreapta Sa (Efeseni 1.19-21 „(19) şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, (20) care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti, (21) mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor;“; Coloseni 1.18; 2.12 „(1:18) Şi El este Capul trupului, al Adunării; El este Începutul, Cel Întâi-născut dintre cei morţi, ca El să aibă întâietate în toate;“ „(2:12) fiind înmormântaţi împreună cu El în botez, în care aţi şi fost înviaţi împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morţi.“).

Remediul pentru starea omului, căzut în două feluri, se găsește în Hristos în două moduri: în moartea Sa și în învierea Sa. Epistola către Romani vede omul altfel: acolo el trăiește ca un păcătos vinovat pe pământ. El este atât de afectat de stricăciunea păcatelor sale și de dominația naturii sale păcătoase încât nu are nicio putere de a pune capăt modului său de viață păcătos. Modul în care Dumnezeu îl eliberează din starea sa jalnică este să-l trimită la moarte. Aceasta este linia adevărului dezvoltată în epistola către Romani: moartea lui Hristos (și identificarea credinciosului cu El) este prezentată ca remediu pentru această stare. Hristos a murit și Și-a vărsat sângele (Romani 3.25; 4.25; 5.6-8 „(3:25) pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, pentru arătarea dreptăţii Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduinţa lui Dumnezeu,“ „(4:25) care a fost dat pentru greşelile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.“ „(5:6) Pentru că, pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioşi. (5:7) Deoarece, pentru un om drept, abia dacă va muri cineva; pentru că, pentru cel bun, poate ar îndrăzni cineva chiar să moară; (5:8) dar Dumnezeu Îşi arată propria Lui dragoste faţă de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.“) pentru a îndepărta păcatele credinciosului, dar și pentru a pune capăt în mod legitim păcătosului în fața lui Dumnezeu, rupând astfel legătura cu starea în care trăiește (Romani 6.1-11; Galateni 2.20).

Însă, Epistola către Efeseni îl vede pe om în mod diferit: omul este mort în greșeli și păcate (Efeseni 2.1 „şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,“), iar remediul pentru el se află în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat pe Hristos din morți și îl aduce la viață împreună cu Hristos (Efeseni 2.5 „(fiind şi noi morţi în greşeli), ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)“). În acest fel, omul este eliberat din starea de moarte spirituală în care era ținut. Epistola către Coloseni conține chiar ambele aspecte (Coloseni 2.11-13 „(11) în care aţi şi fost circumcişi cu o circumcizie nefăcută de mână, în dezbrăcarea trupului cărnii, în circumcizia lui Hristos; (12) fiind înmormântaţi împreună cu El în botez, în care aţi şi fost înviaţi împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a înviat dintre cei morţi. (13) Şi pe voi, care eraţi morţi în greşelile şi în necircumcizia cărnii voastre, v-a înviat împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile,“).

Redactarea epistolei

Pavel nu a fost instrumentul prin care s-a format adunarea din Colose. Mulți credincioși din Colose nu-l văzuseră niciodată (Coloseni 2.1 „Pentru că vreau ca voi să ştiţi ce mare luptă duc pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi nu mi-au văzut faţa în trup,“). La fel ca și adunarea din Roma, adunarea din Colose fusese formată prin lucrarea altor slujitori ai Domnului. Probabil că a fost rodul lucrării lui Epafra (Coloseni 1.7; 4.12,13 „(1:7) după cum aţi învăţat de la Epafra, preaiubitul împreună-rob cu noi, care este un slujitor credincios al lui Hristos pentru voi,“ „(4:12) Vă salută Epafra, care este dintre voi, rob al lui Hristos Isus, luptându-se întotdeauna pentru voi în rugăciuni, ca să fiţi desăvârşiţi şi împliniţi în toată voia lui Dumnezeu. (4:13) Pentru că mărturisesc despre el că se osteneşte mult pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole.“), care probabil a devenit mântuit mai devreme prin Pavel (Faptele apostolilor 19.10 „Şi aceasta a ţinut doi ani, încât toţi cei care locuiau în Asia au auzit Cuvântul Domnului, şi iudei, şi greci.“).

Nu ni se spune de ce Epafra fusese la Roma cu Pavel. Este posibil ca el să se fi dus acolo pentru a-l informa pe Pavel că există o problemă cu noua învățătură falsă care circula în zona Colose. Poate că a vrut să-i ceară sfatul și lui Pavel. Tot ce știm este că Epafra a ajuns cumva prizonier la Roma și a fost „împreună-întemnițat” cu Pavel (Filimon 23 „Te salută Epafra, împreună-întemniţat cu mine în Hristos Isus,“). Așa se explică de ce Tihic a predat epistola către Coloseni și nu Epafra (Coloseni 4.7,8 „(7) Toate cele despre mine vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios şi împreună-rob în Domnul, (8) pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoască cele despre voi şi ca să vă mângâie inimile,“). Se pare că Pavel a scris epistola ca răspuns la cererea de ajutor a lui Epafra. Știind că Epafra era ancorat în adevăr, Pavel l-a recomandat din toată inima pe el și slujba sa credincioșilor din Colose, ca fiind ceva de care aceștia ar trebui să țină seama (Coloseni 1.7 „după cum aţi învăţat de la Epafra, preaiubitul împreună-rob cu noi, care este un slujitor credincios al lui Hristos pentru voi,“).

Ca și în epistola către Filipeni, în această epistolă nu există niciun citat din Vechiul Testament. Poate că Pavel a evitat astfel de citate pentru că biserica din Colose era formată în principal din neamuri convertite care, în mod natural, nu erau familiarizate cu Vechiul Testament. Sau poate că exista o grupare iudaică puternică în rândul misticilor care încercau să se impună printre credincioșii din Colose, iar acești iudei ar fi putut înțelege că citatele din Vechiul Testament înseamnă că Pavel susținea respectarea Legii.

Tradus de la: Der Brief des Paulus an die Kolosser (0)

Tradus din: The Epistle of Paul to the Colossians. The Mystery – „Christ in You The Hope of Glory
Hamer Bay, Canada (Editura Christian Truth) 2018
E-Book, iulie 2018 (versiunea 3.2)

Traducere: Ion Simionescu

Partea următoare