14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare

Walter Alexander Lickley

© EPV, Online începând de la: 22.02.2019, Actualizat: 22.02.2019

Într-unul din pasajele anterioare am văzut în rezumat evenimentele care se vor derula după venirea Domnului pentru ai Săi, ca să se împlinească cele spuse în 1 Tesaloniceni 4.15-18. În acest context s-a spus: „Timpul de necaz al groazei, al fricii şi încercărilor a venit” (H. şi N. 1988, pag. 211 la mijloc; compară cu Matei 24.21,22). Scriitorului [acestui articol] îi sunt cunoscute părerile diferite referitoare la întrebarea „Va trece Biserica prin necazul cel mare?”. Şi el prezintă punctul de vedere al acelora care cred că Scriptura răspunde la aceasta cu NU.

Înainte de a merge să vorbim despre fiecare argument în parte, vrem să spunem clar, despre ce vorbim:

Prin cuvântul Biserică este vorba de Trupul lui Hristos, care constă din toţi aceia care cred în El, „Adunarea, care este Trupul Său” (Efeseni 1.22,23). Ea este alcătuită prin Duhul Sfânt începând de la Rusalii. „Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup … şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12.13).

Prin expresia necazul cel mare este vorba de un timp de încercări şi suferinţe incomparabile, care va veni asupra întregului pământ şi peste toţi care locuiesc pe el. Scriptura vorbeşte despre acest necaz mare în următoarele locuri:

  • Daniel 12.1: … şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o naţiune, până în timpul acela.
  • Matei 24.21: … atunci va fi un necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată.
  • Ieremia 30.7: Vai, pentru că mare este ziua aceea! Nici una nu este asemenea ei; şi este timp de necaz pentru Iacov; dar el va fi salvat din el.
    Versetul acesta arată, că iudeii vor fi loviţi de el.
  • Apocalipsa 3.10: … te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ.
  • Ezechiel 20.34: Şi vă voi scoate dintre popoare … cu mână puternică … şi cu furie revărsată.
  • Judecăţile pornite prin vărsarea „potirelor” din Apocalipsa 16 ne dau un indiciu despre ce va fi: „Mergeţi şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 16.1). Expresia „mânia lui Dumnezeu” va caracteriza timpul acesta.
  • Înainte de venirea Domnului, care este descrisă în Apocalipsa 19.11-16, citim despre o mare mulţime de popor îmbrăcată în haine albe (Apocalipsa 7.13); despre ei se spune: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare.” Din aceasta putem deduce, că acest timp îngrozitor va fi înainte de arătarea Domnului în glorie mare, care este profeţit în Matei 24.30 şi care îşi găseşte împlinirea în Apocalipsa 19.11-16.
  • Şi Domnul Isus arată aceasta clar, când vorbeşte ucenicilor în Matei 24. El spune: „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca, … Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer, … şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi glorie mare” (Matei 24.29,30).

Din motivele următoare credem că Biserica nu va trece prin acest necaz mare:

  1. Deoarece cea mai mare parte a Bisericii va fi deja în glorie, când va începe necazul cel mare, în timp ce pe pământ vor fi încă credincioşi. Milioane au murit deja, sunt la Hristos şi aşteaptă învierea, când El va veni.

  2. Deoarece Biserica este Trupul lui Hristos, şi dacă ea ar trebui să treacă prin necazul cel mare, aceasta ar însemna, că Hristos ar trebui încă o dată să sufere sub judecata lui Dumnezeu. Este un timp al mâniei, al răzbunării şi al urgiei din partea lui Dumnezeu. Este de neimaginat că Biserica, ca Trup al lui Hristos, şi El ca şi Cap vor trebui să îndure acest timp.

  3. Speranţa Bisericii este îndreptată spre răpire şi nu spre mânia lui Dumnezeu. „Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei în Hristos Isus” (Romani 8.1). „Deci cu atât mai mult, fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.9). „… Isus, care ne scapă de mânia care vine” (1 Tesaloniceni 1.10). „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie” (1 Tesaloniceni 5.9).

  4. Domnul a dat în mod deosebit bisericii din Filadelfia făgăduinţa: „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit” (Apocalipsa 3.10). Pe baza aspectelor istorice şi profetice ale întregii istorii a Bisericii, exprimată în scrisorile deschise adresate celor şapte biserici în Apocalipsa 2 şi 3, noi credem, că Filadelfia caracterizează pe credincioşii care posedă cu adevărat viaţa şi prezintă mărturia lui Hristos, şi se referă la credincioşii de la venirea Domnului. Aşa cum Noe a fost păzit şi păstrat în timpul potopului (Geneza 7), însă Enoh a fost „răpit” (Evrei 11.5) înainte să vină potopul, şi prin aceasta a fost păzit de potop, deci nici măcar nu a intrat în potop, noi credem că aceeaşi diferenţă va fi între rămăşiţa iudaică împreună cu toţi aceia care nu au primit semnul fiarei şi care vor fi păziţi în timpul necazului cel mare, şi pe de altă parte Adunarea, care va fi păzită înainte de venirea necazului cel mare. Aşa cum Enoh a fost răpit înainte de potop, la fel Adunarea va fi în cer la Hristos înainte de a se dezlănţui judecăţile necazului cel mare.

  5. Pavel, căruia i-a fost încredinţat adevărul despre Biserică, nu atenţionează nici măcar o singură dată cu privire la necazul cel mare. El se preocupă cu orice adevăr important, însă numai cu cel referitor la necazul cel mare nu o face. Dimpotrivă, el mângâie pe credincioşii din Tesalonic, prin aceea că le spune că ei nu vor merge în necazul cel mare (1 Tesaloniceni 5.4; 2 Tesaloniceni 2.2). Ambele locuri se referă la Ziua Domnului, despre care apostolul ştia că ea va începe odată cu arătarea Domnului, şi el le spune, că din cauza aceasta ei nu ar trebui să se lase zdruncinaţi în inimile lor. El ştia că ei nici măcar nu vor fi atunci aici.

  6. Pavel scrie în 1 Tesaloniceni 4.15 despre „cei vii, care rămân până la venirea Domnului”. În Apocalipsa 13.15 ni se face cunoscut, că fiarei a doua, pe care Ioan a văzut-o, i s-a dat „să dea suflare chipului fiarei … şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei”. Nu ne putem imagina că credincioşii ar face aceasta, şi dacă ar face aceasta urmarea va fi că toţi vor fi omorâţi înainte să vină Domnul. Venirea Lui pe pământ va fi abia după terminarea necazului cel mare (Matei 24.29,30). Deci– în contradicţie cu 1 Tesaloniceni 4.15 – nu ar mai fi nici un credincios în viaţă, dacă Biserica ar trebui să treacă prin necazul cel mare.

  7. În afară de aceasta, în Apocalipsa 13.16 citim că fiara va face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi să li se dea un semn al fiarei pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor, şi că nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere, fără să poarte acest semn. Noi nu ne putem imagina că oamenii, care cred cu adevărat în Domnul Isus, vor accepta acest semn. Este evident, că ei nu vor mai fi atunci pe pământ.

  8. Pavel face o diferenţiere foarte clară între cele două etape ale revenirii Domnului. Mai întâi El vine pentru ai Săi ( 1 Tesaloniceni 4.13-17) şi mai târziu vine cu ai Săi (Coloseni 3.4; Iuda 14; Apocalipsa 19.14). El leagă aceste două evenimente diferite în 2 Tesaloniceni 2.1,2 şi Tit 2.13. Necazul cel mare, care are loc înainte de arătarea Domnului, trebuie să aibă loc între cele două evenimente. Este imposibil ca ambele evenimente să aibă loc în acelaşi timp, căci aceasta ar însemna pentru cei credincioşi să fie răpiţi şi în acelaşi moment să revină împreună cu Domnul.

  9. Multe locuri din Vechiul Testament se referă la aceste evenimente diferite:

  • Geneza 5.24: Enoh a fost răpit înainte să vină potopul. Noe a fost salvat trecând prin potop (Geneza 7.23).
  • Geneza 19: Lot a fost scos din Sodoma înainte să cadă focul judecăţii.
  • Exodul 12.13: Israel a fost protejat prin sânge în timpul judecăţii.
  • Iosua 2.1-12: Cei doi cercetaşi au părăsit Ierihonul înainte ca Ierihonul să fie distrus prin judecată.
  • Iosua 6.25: Rahab a fost salvată în timpul judecăţii şi lăsată să trăiască.
  1. Aspectul dispensaţiunilor are importanţă deosebită pentru întrebarea noastră. O dispensaţiune (epocă a mântuirii) în sensul Scripturii este o perioadă de timp, în care Dumnezeu acţionează cu oamenii pe anumite căi şi sub anumite condiţii. Avem astfel în Geneza 2 dispensaţiunea inocenţei; în Geneza 3.23 dispensaţiunea conştiinţei; în Geneza 8.20 dispensaţiunea guvernării omeneşti; în Geneza 12.1 dispensaţiunea făgăduinţei; în Exodul 19.8 dispensaţiunea Legii; în Ioan 1.17 avem harul şi în Efeseni 1.10 avem Împărăţia. Acestea constituie un studiu în sine, un studiu mai detaliat ar fi prea mult aici. Noi ne aflăm acum în epoca harului. Harul din partea lui Dumnezeu caracterizează această epocă şi de asemenea explică de ce Dumnezeu nu intervine direct în socotelile oamenilor, ca să pedepsească păcatul. Însă El va face aceasta cândva.
    Credincioşii sunt priviţi ca sare, care împiedică răspândirea totală a stricăciunii, şi răul încă nu se va desfăşura deplin, atâta timp cât credincioşii nu sunt încă răpiţi. Deoarece timpul necazului cel mare este un timp al judecăţilor nespus de mari ale mâniei lui Dumnezeu, el nu poate veni atâta timp cât Biserica este încă aici.

  2. Venirea Domnului pentru judecată (la arătarea Lui) este privită în Scriptură ca Ziua Domnului. Ziua aceasta nu poate veni înainte să fie descoperit omul păcatului, şi omul păcatului nu poate fi descoperit, deoarece „cel care opreşte” nu a fost luat din cale (2 Tesaloniceni 2.3-10). Aceste versete ar trebui citite cu atenţie, căci ele conţin dovada cea mai puternică, că Biserica nicidecum nu poate trece prin perioada necazului cel mare. În versetul 3 se spune: „Această zi nu va veni dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului.” Versetul acesta se referă la fiara a doua din Apocalipsa 13. Versetele 6 şi 7 se referă la cel care „opreşte”. Este Duhul Sfânt, care împiedică răul actual să se desfăşoare deplin, aşa cum va fi la sfârşit. Versetele 7 şi 8 se referă la acela care „opreşte” şi care va fi luat din cale, şi atunci va fi descoperit „cel fărădelege”. Acesta este supermanul lui satan, care va veni; dar el nu poate veni atâta timp cât Duhul Sfânt este încă aici locuind în Biserică. Duhul Sfânt locuieşte în credincioşi şi va fi aici atâta timp cât este chiar şi numai un singur Toate acestea fac imposibil ca Biserica să mai poată fi aici în timpul necazului cel mare.

  3. Necazul cel mare are înainte de toate caracter iudaic. Este timpul „necazului lui Iacov”. Ieremia 30.7 arată clar aceasta. Pentru ca el să poată avea loc, trebuie ca iudeii să fie din nou înapoi în ţara lor şi s-o aibă deplin în posesiune. „Timpurile naţiunilor” vor fi atunci sfârşite. Nu, necazul cel mare nu are nicidecum a face cu Biserica.

  4. Adevărul despre venirea Domnului este spre îmbărbătarea credincioşilor (1 Tesaloniceni 4.18). Dar dacă mai întâi trebuie să vină necazul cel mare, cum poate fi o îmbărbătare în aceasta? Aceasta ar produce numai frică şi presimţiri rele, ceea ce era realmente starea credincioşilor din Tesalonic, deoarece ei au confundat „răpirea” cu „arătarea”.

  5. Derularea evenimentelor în cer arată că, în timp ce judecăţile lui Dumnezeu cad asupra celor care locuiesc pe pământ, Biserica va fi în prezenţa lui Hristos. El va lua pe ai Săi în casa Tatălui (Ioan 14.2,3). Atunci ei vor apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5.10), şi după aceea va avea loc Nunta Mielului (Apocalipsa 19.7-9)! Rânduiala din Deuteronomul 24.5, unde un bărbat, care tocmai s-a căsătorit, nu trebuie să meargă la armată şi să nu i se impună vreo povară, cu siguranţă arată spre Domnul, care se va bucura de mireasa Lui, pentru care El a murit şi pentru care El a fost atâta timp la lucru în dragoste, fără ca bucuria Lui să fie influenţată la gândul unei intrări-imediate-în-război, aşa cum este descris în Apocalipsa 19.11-15.

Că evenimentele descrise mai sus vor urma după venirea Domnului pentru ai Săi devine deplin clar din Scriptură. Foarte sigur nu corespunde învăţăturii Scripturii, dacă se presupune că toate aceste evenimente au loc simultan şi într-o clipă, ca şi cum răpirea şi arătarea ar fi unul şi acelaşi eveniment.

Mărimea acestui articol nu permite şi alte referiri, cu toate că sunt mai multe. Cele spuse aici ar trebui să fie suficiente, ca să arate desluşit, că Scriptura mărturiseşte clar, că Biserica nu va trece prin necazul cel mare.


Tradus de la: 14 Gründe für die Entrückung der Gläubigen vor der Drangsal
Din cartea Die Botschaft des Propheten Maleachi für die heutige Zeit
Editura Ernst-Paulus-Verlag, Neustadt, pag. 135–143.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie 2. Tesaloniceni 2 (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).