Verset călăuzitor: Coloseni 1.16 „pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorităţi: toate au fost create prin El şi pentru El.“

Coloseni 1.16: Toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorităţi: toate au fost create prin El şi pentru El.

Pământul – o creaţie a lui Dumnezeu

Pământul nu a apărut prin sine însuşi printr-o evoluţie, ci este creaţia lui Dumnezeu. Geneza 1.1 „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.“ depune o mărturie clară despre aceasta şi este confirmat prin ceea ce stă scris în Psalmul 89.12,13 „(12) Nordul şi sudul, Tu le-ai creat; Taborul şi Hermonul strigă de bucurie în Numele Tău. (13) Al Tău este braţul puterii; mâna Ta este tare, dreapta Ta este mult înălţată.“, precum şi prin ceea ce găsim scris în Isaia 45.18 „✡ Pentru că aşa zice Domnul care a creat cerurile, Dumnezeu Însuşi care a întocmit pământul şi l-a făcut, El, care l-a întemeiat. Nu l-a creat pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul şi nu este altul!“ şi Apocalipsa 4.11 „„Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, pentru că Tu eşti Acela care ai creat toate şi datorită voii Tale ele erau şi au fost create!““.

Concluzia logică este că El dispune de toate. Aceasta însă nu este numai o concluzie a logicii noastre, ci şi o mărturie pe care o găsim în Scriptură. Citeşte Iov 37-41.

Scopul creaţiei

Crearea pământului şi a tot ce este pe el şi în el nu este ceva pe care Dumnezeu – spus cu reverenţă – l-a făcut din amabilitate sau divertisment. Nu, Dumnezeu are un ţel cu crearea şi întreţinerea pământului. Găsim aceasta exprimat categoric în Proverbe 16.4 „Domnul a făcut orice lucru pentru scopul său, da, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii.“. Primul ţel este că Dumnezeu a făcut aceasta spre onoarea şi lauda puterii Sale. În privinţa aceasta găsim o mărturie minunată în Psalmul 19.1-5 „(1) Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea arată lucrarea mâinilor Sale. (2) O zi istoriseşte altei zile acest lucru şi o noapte îl face cunoscut altei nopţi; (3) nu este nici o vorbire şi nu sunt cuvinte, glasul lor nu se aude. (4) Sfoara lor se întinde peste tot pământul şi vorbirea lor până la marginea lumii. În ele a întins un cort soarelui. (5) El iese ca un mire din camera lui de nuntă; ca un viteaz, se bucură să-şi alerge cursa.“; vezi şi Isaia 43.7 „pe oricine este chemat cu Numele Meu şi pe care l-am creat pentru gloria Mea, pe care l am întocmit şi l-am făcut.“; Apocalipsa 4.11 „„Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti gloria şi onoarea şi puterea, pentru că Tu eşti Acela care ai creat toate şi datorită voii Tale ele erau şi au fost create!““ şi compară cu Romani 1.19-21 „(19) Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este arătat în ei, pentru că Dumnezeu le-a arătat – (20) fiindcă, de la creaţia lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înţelese de minte prin lucrurile făcute, la fel şi eterna Sa putere şi divinitate – încât ei să fie fără scuză. (21) Fiindcă, după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci au ajuns deşerţi în gândurile lor şi inima lor fără pricepere a fost întunecată.“.

Omul a eşuat

Dumnezeu nu a creat pământul şi după aceea l-a lăsat în voia sorţii. Uneori pare să fie aşa, căci de câte anomalii avem parte pe pământ şi înainte de toate de catastrofele naturale îngrozitoare! Explicaţia pentru aceasta constă în faptul că omul, care era cununa creaţiei şi a fost creat după chipul lui Dumnezeu, a eşuat. Nu Dumnezeu a eşuat, ci omul.

A fost deci crearea omului o greşeală?

Cele spuse mai înainte generează automat întrebarea, dacă crearea omului era cu adevărat o acţiune fericită a lui Dumnezeu. De ce El nu ne-a făcut în aşa fel ca noi să nu putem eşua? O astfel de întrebare critică ar trebui de fapt să nu ne-o punem. Pentru că cine suntem noi ca să putem pune pe Creatorul nostru sub judecata noastră?

Şi cu toate acestea putem răspunde ceva la această întrebare, deşi problema aceasta niciodată nu o putem rezolva complet cu mintea noastră. Putem da răspunsul, că Dumnezeu nu l-a creat pe om ca robot, ca pe un automat care poate face numai ceea ce vrea Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu a creat pe om după chipul Său exclude gândul acesta. El nu acţionează ca un automat. Deci omul nu a fost creat ca robot, ci ca o creatură cu voinţă proprie, cu posibilitatea de a alege el singur.

Împrejurările erau ideale

La aceasta se adaugă şi faptul că împrejurările în care Dumnezeu l-a aşezat pe om, nu erau rele, aşa că Adam şi Eva ar fi trebuit neapărat să eşueze. Dimpotrivă: împrejurările erau ideale. Dumnezeu a făcut o grădină ideală şi l-a aşezat pe om acolo, cu misiunea de a lucra şi păzi această grădină.

Dumnezeu a plantat doi pomi în această grădină cu nume specifice „Pomul vieţii”, care era în mijlocul grădinii, şi „Pomul cunoştinţei binelui şi răului”.

Aceşti pomi vorbesc pe de o parte despre binecuvântare şi pe de altă parte despre responsabilitate. Aceasta din urmă s-a putut vedea deja din însărcinarea de a lucra grădina şi înainte de toate prin cuvântul de a o păzi. Interdicţia de a nu mânca din pomul al doilea nu era cu scopul de încercare, ca să vadă dacă omul va fi ascultător de Dumnezeu; nu, ascultarea de porunca lui Dumnezeu aducea binecuvântare cu sine.

Adam şi Eva au fost neascultători şi au păcătuit

Acest păcat al primei perechi de oameni s-a îndreptat – ca să zicem aşa – vertical spre Dumnezeu şi prin aceasta a fost distrusă relaţia bună cu Creatorul.

Adam şi Eva au primit o natură păcătoasă, care s-a transmis la urmaşii lor. Vedem aceasta imediat la Cain. El face al doilea păcat, şi acesta s-a îndreptat – orizontal – împotriva semenului său. Prin aceasta a fost lezată relaţia bună dintre oameni.

După săvârşirea păcatului de către Adam şi Eva, Dumnezeu i-a îmbrăcat cu piei de animale şi prin aceasta a arătat că mijloacele lor proprii, îmbrăcarea cu frunze de smochin, nu are valoare înaintea Lui. Au trebuit tăiate animale, a trebuit să curgă sânge, şi Dumnezeu a îmbrăcat prima pereche de oameni cu haine de piele. Ei au fost îmbrăcaţi cu dovezile că un altul murise pentru ei. Simbolic aceasta arată spre răscumpărarea care va veni prin Isus Hristos, care Îşi va da viaţa pentru salvarea oamenilor. Prin aceasta s-a făcut deja aluzia la faptul că fără vărsare de sânge nu este iertare.

Aici însă este nu numai referirea simbolică la Răscumpărătorul, ci El este menţionat şi textual ca Sămânţă a femeii, care va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3.15 „Şi vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; ea îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul“.“).

Ţelul lui Dumnezeu

După venirea Domnului Isus, după moartea şi învierea Sa, Dumnezeu lasă ca Evanghelia să fie vestită naţiunilor, pentru ca oamenii să-L poată căuta şi găsi, prin faptul că se pocăiesc şi cred în Isus Hristos (Faptele apostolilor 17.27 „ca ei să-L caute pe Dumnezeu, dacă, în adevăr, ar putea cumva să-L atingă bâjbâind şi să-L găsească, deşi nu este departe de fiecare dintre noi;“). Aceasta va însemna pentru ei „mântuire”, salvare şi bunăstare.

Prin credinţa în Isus Hristos păcătoşii vor fi mântuiţi şi aceasta este spre lauda harului Său (citeşte Efeseni 1 complet).

Căile lui Dumnezeu: împătrite, în ceea ce priveşte mântuirea

Ţelul trimiterii lui Isus Hristos şi moartea Lui pe cruce este împătrit:

• Crearea Bisericii sau Adunării, care este mireasa lui Hristos şi pe care El o va lua ca s-o ducă în casa Tatălui (Ioan 14.1-3 „(1) Să nu vi se tulbure inima; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. (2) În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe. Dacă nu ar fi aşa, v-aş fi spus; pentru că Mă duc să vă pregătesc un loc; (3) şi, dacă Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.“; Apocalipsa 19.6-10 „(6) Şi am auzit ca un glas demulţime mare şi ca un glas de ape multe şi ca un glas de tunete puternice, spunând: „Aleluia! Pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărăţească. (7) Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm glorie, pentru că nunta Mielului a venit şi soţia Lui s-a pregătit. (8) Şi i s-a dat să se îmbrace în in subţire, strălucitor şi curat“, pentru că inul subţire sunt faptele drepte ale sfinţilor. (9) Şi ·mi-a spus: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la cina nunţii Mielului!“ Şi ·mi-a spus: „Acestea sunt cuvintele adevărate ale lui Dumnezeu!“ (10) Şi am căzut la picioarele lui, ca să mă închin lui. Şi ·mi-a spus: „Vezi, nu face aceasta! Eu sunt împreună-rob cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu să I te închini! Pentru că mărturia lui Isus este duhul profeţiei“.“).
• Restabilirea poporului Israel, când fiecare profeţie neîmplinită din Vechiul Testament se va împlini (citeşte în privinţa aceasta între altele profeţiile din Isaia 54-66 şi vezi tema „Viitorul lui Israel” pe această pagină de internet);
• Strângerea naţiunilor sub domnia bogată în binecuvântare a lui Hristos, în care ele vor fi binecuvântate împreună cu Israel;
• Restabilirea pământului, când acesta va fi un loc unde dreptatea şi pacea vor locui, de asemenea şi între animale (vezi Isaia 11.6-10; 32.16,17 „(11:6) Şi lupul va locui cu mielul şi leopardul se va culca lângă ied; şi viţelul şi puiul de leu şi vitele îngrăşate vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş. (11:7) Şi vaca va paşte cu ursoaica, puii lor se vor culca împreună, şi leul va mânca paie ca boul. (11:8) Şi pruncul care suge se va juca la gura scorburii năpârcii, şi copilul înţărcat îşi va întinde mâna în vizuina viperei. (11:9) Nu vor face răni, nici nu vor nimici pe tot muntele Meu cel sfânt. Pentru că pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, aşa cum apele acoperă marea. (11:10) Şi va fi aşa: în ziua aceea, rădăcina lui Isai va sta ca steag al popoarelor; naţiunile o vor căuta şi locul său de odihnă va fi glorios.“ „(32:16) Şi judecata va locui în pustiu şi dreptatea va locui în câmpia roditoare. (32:17) Şi lucrarea dreptăţii va fi pace; şi rodul dreptăţii, linişte şi siguranţă pentru totdeauna.“ şi multe alte pasaje).

Cer nou şi pământ nou

În final va lua naştere un cer nou şi un pământ nou şi va începe starea veşnică pentru pământul nostru. Înnoirea temporală, despre care vorbeşte Isaia 60.1-3 „(1) Ridică-te, străluceşte, pentru că lumina ta a venit şi gloria Domnului a răsărit peste tine! (2) Pentru că, iată, întunericul va acoperi pământul, şi întunericul gros popoarele. Dar Domnul va răsări peste tine şi gloria Lui se va vedea peste tine. (3) Şi naţiunile vor veni la lumina ta, şi împăraţii la strălucirea zorilor tale.“ şi Isaia 65.17-25, va trece într-o stare veşnică, nouă şi minunată, despre care vorbeşte 1. Petru 3.13 „Şi cine este acela care vă va face rău, dacă sunteţi imitatori ai binelui?“.

Pe scurt: totul va veni în ordine cu pământul nostru şi locuitorii lui, care s-au întors la Dumnezeu!

Tradus de la: Gottes Ziel mit der Erde und seinen Bewohnern

Titlul original: „Gods bedoeling met de aardbol en zijn bewoners“
Sursa: www.jaapfijnvandraat.nl

Traducere: Ion Simionescu