Sunt credincioşii păcătoşi răscumpăraţi? (B. Anstey)

Online seit: 31.05.2019     Cuvinte cheie: Justificarea

Cum trebuie înţeleasă exprimarea: Noi suntem numai păcătoşi sărmani, vinovaţi, care au fost mântuiţi prin har.

Înfierea (B. Anstey)

Online seit: 31.05.2019     Locuri din Biblie: Romani 8.14,15,23; Romani 9.4; Galateni 4.5-7; Efeseni 1.5     Cuvinte cheie: Înfierea; Copiii lui Dumnezeu

Noţiunea înfiere este folosită în Scriptură în legătură cu Israel şi cu Adunarea, însă în sensuri cu totul diferite. În legătură cu Israel adoption se referă la faptul că Israel va fi adus între ... mai multpopoarele pământului într-un loc privilegiat cu privire la Dumnezeu (Exodul 4.22). Însă în sens creştin adoption are a face cu faptul că un copil al lui Dumnezeu este aşezat în familia lui Dumnezeu pe locul privilegiat al Fiului Însuşi, prin aceea că el posedă Duhul Sfânt locuind în el. Înfierea este mai mult decât primirea, prin aceea că cel credincios are parte de privilegiile şi de libertatea pe care numai un fiu o poate avea în prezenţa lui Dumnezeu.

A fost noul legământ încheiat cu Biserica? (B. Anstey)

Evrei 8.6-13; Ieremia 31; Matei 26; 2 Corinteni 3

Online seit: 31.05.2019     Locuri din Biblie: Evrei 8.6-13;     Cuvinte cheie: Legământul nou; Teologia legământului

Noul legământ este „mai bun”, deoarece el se bazează pe „făgăduinţe mai bune”. Când a fost încheiat legământul vechi, poporul a făcut o făgăduinţă. Ei au zis: „Tot ce a zis Domnul vom ... mai multface” (Exodul 19.8; 24.3). Însă când Domnul a întemeiat legământul nou, El a dat o făgăduinţă. Şi aceasta a aşezat lucrurile pe o bază cu totul nouă, căci El niciodată nu eşuează în a-Şi ţine cuvântul. Astfel primul legământ este caracterizat prin aceea că poporul promite: „noi vom …”. Pe de altă parte noul legământ este caracterizat prin aceea că Domnul promite: „Eu voi …”.

Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare (B. Anstey)

Online seit: 04.06.2019     Cuvinte cheie: Răpire; Necazul cel mare

Sunt opt locuri importante în Scriptură, care vorbesc direct despre necaz (Matei 24.3-29; Marcu 13.4,24; Apocalipsa 3.10; 7.14-17; Deuteronomul 4.30,31; Ieremia 14.8; 30.4-7; Daniel 12.1). În mod justificat am putea presupune că cel ... mai multpuţin unul din aceste pasaje ar aminti dacă Adunarea ar trebui să treacă prin necazul cel mare. Însă realmente nu este nici măcar o singură referire că Adunarea va fi în necaz sau că are vreo legătură cu el! (Dacă vorbim despre Adunare – Biserică -, prin aceasta înţelegem creştini care sunt mădulare ale trupului lui Hristos; Romani 12.5; 1 Corinteni 12.13). Aceasta este deosebit de important, căci aceasta înseamnă, că aceia care cred în această învăţătură falsă au introdus propriile lor idei în Scriptură.

Stricăciunea totală a omului (B. Anstey)

Are omul liberul arbitru?

Online seit: 11.09.2020     Cuvinte cheie: Stricăciunea omului; Voinţa liberă

Afirmaţie: Toţi oamenii se nasc având liberul arbitru şi ei se pot decide dacă ei vor crede Evanghelia sau o vor respinge. Această afirmaţie referitoare la aparenta voinţă liberă a omului redă o înţelegere greşită a stării ... mai multefective a omului decăzut. Ea porneşte de la premisa că omul în starea lui decăzută poartă în sine putere pentru bine, care îl face capabil să se adreseze lui Dumnezeu, pentru ca să devină răscumpărat – oricând el îşi doreşte aceasta. Greşeala învăţăturii despre liberul arbitru constă în aceea că ea neagă stricăciunea totală a omului, despre care Sfânta Scriptură vorbeşte clar.

Rolul surorilor în Adunare (Biserică) (B. Anstey)

Poziţia şi slujba surorilor

Online seit: 04.10.2020     Locuri din Biblie: 1 Corinteni 14; 1 Corinteni 11; 1 Timotei 2     Cuvinte cheie: Tăcerea femeii; Femeie: posibilităţi de slujire; Slujba femeii; Acoperirea capului; Femeie: Acoperirea capului

Este deci clar, că Sfânta Scriptură confirmă, că surorile nu trebuie să aibă rolul slujbei publice. Ele pot face o lucrare minunată pentru Domnul, pe care bărbaţii deseori nu o pot face. Însă lucrările acestea sunt în ... mai multdomeniul particular sau casnic. Surorile nu au nevoie să concureze cu fraţii în domeniul slujbei publice şi al administrării.

Imagine: Beröa-Verlag
Zece diferenţe între slujba de Preot şi slujba de Mijlocitor a lui Hristos (B. Anstey)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Evrei 4; 1 Ioan 2     Cuvinte cheie: Funcţia de mare preot; Funcţia de avocat

Tabela aceasta exemplifică dinferenţa între funcţia de Preot şi funcţia de Mijlocitor a lui Hristos. Deseori sunt confundate slujbele lui Hristos în legătură cu aceste funcţii. De asemenea deseori noi nu suntem conştienţi ... mai multcât de multă nevoie avem de aceste slujiri ale lui Hristos, pentru ca pe de o parte să fim păziţi de păcat şi pe de altă parte să devenim restabiliţi, după ce am căzut în păcat.

Şapte scuze, aduse deseori, ca să nu te desparţi de sistemele bisericeşti (B. Anstey)

Online seit: 28.11.2020     Locuri din Biblie: Evrei 13; 2 Timotei 2     Cuvinte cheie: Despărţirea; Decăderea Bisericii

Prima scuză: „Eu nu voi vrea să mă despart de biserica mea, căci dacă aş face-o, eu aş judeca-o, şi Biblia spune să nu ne judecăm unii pe alţii.” Tema aceasta ar putea fi înţeleasă de unii ca şi cum noi într-un ... mai multduh fariseic am vrea să judecăm pe alţi creştini. Sperăm foarte mult să nu fie înţeles aşa, căci cu siguranţă nu este intenţia noastră să criticăm pe alţi creştini, numai pentru a găsi greşeli la ei. Noi nu judecăm după motivaţiile lor, căci numai Dumnezeu este Judecătorul motivelor (Matei 7.1; 1 Samuel 2.3; 1 Corinteni 4.4,5). Dar noi ar trebui să judecăm învăţătura lor (1 Corinteni 10.15, 14.29), faptele lor (1 Corinteni 5.12,13) şi roadele lor (Matei 7.15-20)...

Încarnarea lui Hristos – Dumnezeu devine Om (B. Anstey)

În totalitate Om şi în totalitate Dumnezeu

Online seit: 23.12.2020     Locuri din Biblie: Ioan 1.14; Romani 1.3; Filipeni 2.6-8; 1 Timotei 3.16     Cuvinte cheie: Isus: ca Dumnezeu (Iehova); Isus: ca Om; Întruparea (trup de carne); Întruparea (ca Om)

Noţiunea încarnare [întrupare, din latină incarnare = „a deveni carne”] într-adevăr nu stă în Sfânta Scriptură, însă adevărul pe care ea îl redă îl găsim desigur acolo: Domnul a ... mai multunit natura umană cu Persoana Sa [divină] şi a devenit Om. Aceasta înseamnă: El avea un „duh” omenesc (Ioan 11.33; 13.21), un „suflet” omenesc (Matei 26.38; Ioan 12.27) şi un „trup” omenesc (Evrei 10.5). Însă la devenirea Lui ca Om El nu a renunţat la Dumnezeirea Lui. Deci, El era în totalitate Om şi în totalitate Dumnezeu.

Semănătură şi cules (B. Anstey)

Galateni 6.7-9

Online seit: 06.01.2021     Locuri din Biblie: Galateni 6.7-9     Cuvinte cheie: Disciplinare/pedepsire; Căile de guvernare ale lui Dumnezeu; Semănătură şi recoltă (principiu)

În căile de guvernare ale lui Dumnezeu există ceva asemănător cu semănatul şi recoltatul. Dumnezeu are nu numai măsuri de educare, pentru a mustra pe poporul Său, ci El exercită (într-un sens practic) şi favoruri ... mai multcorespunzătoare guvernării, dacă credincioşii fac binele. De aceea semănatul şi culesul au atât un rezultat pozitiv cât şi unul negativ. Versetele acestea sunt înţelese în mod obişnuit ca atenţionare, însă Pavel vorbeşte despre guvernarea lui Dumnezeu într-un sens pozitiv. El ne încurajează, să semănăm pentru Duhul, căci cu siguranţă noi vom recolta în sens pozitiv.

O chemare la separare (B. Anstey)

Pentru ce să ne separăm şi de cine să ne separăm?

Online seit: 06.01.2021     Cuvinte cheie: Separare/Punere deoparte; Despărţirea

Într-adevăr noi nu suntem chemaţi să aducem în ordine încurcătura din mărturia creştină, însă suntem chemaţi să ne corectăm pe noi înşine cu privire la această mărturie. Apostolul Pavel descrie abaterea ... mai multîn mărturia creştină ca fiind aşa de confuză, că numai Domnul este Cel care poate spune cine este corect şi cine nu este. Pavel continuă şi spune că responsabilitatea noastră în toată chestiunea constă în a ne separa de ceea ce ştim că este fals şi incompatibil cu adevărul Scripturii: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!” (2 Timotei 2.19).

Frângerea pâinii într-o Adunare (Biserică) străină (B. Anstey)

Este posibil aceasta?

Online seit: 06.01.2021     Cuvinte cheie: Frângerea pâinii; Responsabilitate; Biserica: unire, solidaritate

Cum se face că cineva vine într-o adunare de creştini, pe care el nicidecum nu o cunoaşte, şi insistă să aibă voie să frângă pâinea? Cum poate el insista să frângă pâinea într-un loc despre care el nu ... mai multştie ce [învăţătură] este acolo sau ce se practică acolo?

Unde să merg? (B. Anstey)

Care drum bisericesc este cel corect?

Online seit: 09.02.2021     Locuri din Biblie: Matei 18; Faptele apostolilor 2; 1 Corinteni 14     Cuvinte cheie: Biserica: Strângeri laolaltă; Biserica locală; Zidirea Bisericii

După ce cineva a constat că el se află într-o Biserică în care sunt foarte multe rânduieli stabilite de oameni, şi el s-a despărţit de această comunitate, probabil el se întreabă: „Unde să merg?”

Cine ar trebui să conducă o Adunare/Biserică? (B. Anstey)

Ce spune Biblia în privinţa aceasta?

Online seit: 09.02.2021     Locuri din Biblie: 1 Corinteni 12; 1 Corinteni 14; 1 Petru 4; 1 Petru 2; Efeseni 4     Cuvinte cheie: Darul (lui Dumnezeu); Biserica: Misiune/Slujire; Bătrâni; Daruri ale Duhului; Supraveghetor

S-ar putea pune întrebarea: „Dacă trebuie să venim la strângerile laolaltă aşa cum s-a recomandat în capitolul anterior („Unde să merg? Care drum bisericesc este cel corect?), cine ar trebui atunci să conducă ... mai multaceastă Adunare?

L-a părăsit Tatăl pe Hristos pe cruce? (B. Anstey)

Matei 27.45,46

Online seit: 06.04.2021     Locuri din Biblie: Matei 27; Marcu 15; Psalmul 22; Psalmul 69     Cuvinte cheie: Cruce; Suferinţele Domnului

Sunt unele puneri în încurcătură cu privire la întrebarea, ce a făcut Tatăl în timpul părăsirii lui Hristos pe cruce. Unii au gândit că în timpul acesta El a avut o părtăşie plăcută cu Fiul Său, cu ... mai multtoate că El a fost părăsit de Dumnezeu. Gândul acesta a fost justificat cu faptul că Sfânta Scriptură nu spune că Domnul a fost părăsit de Tatăl în acele ore de întuneric. De aceea se presupune că Domnul ar fi fost în părtăşie deplină cu Tatăl Său, atunci când El a fost părăsit de Dumnezeu. Drept urmare Tatăl ar fi avut părtăşie cu El într-un fel tainic, însă nu Dumnezeu.

Epistola lui Iacov (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Online seit: 17.06.2021

„Iacov” le scrie compatrioților săi care au mărturisit credința în „Domnul Isus Hristos”. El nu a fost unul dintre cei doisprezece apostoli (Luca 6.13-16), ci unul dintre bătrânii principali din adunarea din ... mai multIerusalim (Faptele apostolilor 12.17; 15.13-21; 21.17-25; Galateni 2.9). Iacov era „fratele Domnului”, deoarece a crescut în familia lui Iosif și a Mariei (Marcu 6.3; Galateni 1.19). În timpul slujbei pământești a Domnului, el a fost un necredincios (Ioan 7.3-10), dar s-a convertit la scurt timp după moartea lui Isus. Asta s-a întâmplat probabil când Domnul i s-a arătat la scurt timp după învierea Sa din moarte (1 Corinteni 15.7). Istoricul Josephus ne spune că Iacov a fost omorât cu pietre în același mod ca Ştefan de către Sinedriu (consiliul evreiesc) în jurul anilor 61-62 d.Hr.

Epistola lui Iacov (0) (B. Anstey)

Introducere

Online seit: 17.06.2021

Epistola lui Iacov este cea mai veche epistolă inspirată din Noul Testament și a fost scrisă în jurul anului 45 d.Hr. În timpul acela Biserica era formată în mare parte din credincioși iudei. Primele neamuri au fost ... mai multmântuite și adăugate la Biserică. În ceea ce privește cunoaşterea adevărului deplin al creștinismului, Biserica se afla într-o perioadă de tranziție. Credincioșii din acea vreme nu aveau încă o înțelegere deplină a credinței, pe care o îmbrățișaseră, în primul rând pentru că învățăturile apostolului Pavel, care se refereau la „tot planul lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 20.27; compară cu Coloseni 1.25), nu le fuseseră încă comunicate. Drept urmare, în practică, ei nu au fost complet despărţiţi de rânduiala iudaică, o rânduială pe care scriitorul epistolei către Evrei o numește „tabără” (Evrei 13.13).

Epistola lui Iacov (B. Anstey)

Online seit: 23.06.2021     Articole: 6

Epistola lui Iacov (3) (B. Anstey)

Capitolul 3

Online seit: 26.06.2021     Locuri din Biblie: Iacov 3

În multe feluri, limbajul nostru este o măsură în a arăta cine suntem cu adevărat; el dezvăluie starea noastră spirituală. Ceea ce ești este inevitabil dezvăluit de ceea ce spui. S-ar putea să nu fie așa în toate ... mai multcazurile (Psalmul 55.21), dar de obicei, ceea ce este în inimă va ieși pe gură. S-a spus, că limba este un „trădător al inimii”. Solomon ne avertizează: „Dacă ai gândit rău, pune-ți mâna la gură!” (Proverbele 30.32). De ce? Pentru că ceea ce am „născocit” este probabil să iasă din gura noastră - dacă nu este condamnat în inimă. Prin urmare, ne trădăm pe noi înșine prin ceea ce ne iese prin gură. Domnul Isus a învățat: „Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12.34).

Epistola lui Iacov (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Online seit: 26.06.2021     Locuri din Biblie: Iacov 2

Un alt domeniu în care credința este testată și în care se arată autenticitatea ei este în relaţiile cu ceilalți. Iacov continuă să abordeze acest subiect foarte practic.

Epistola lui Iacov (5) (B. Anstey)

Capitolul 5

Online seit: 16.07.2021

Lucrurile pe care le întâlnim în prima parte a acestui capitol arată clar că unii dintre cei care se declarau creștini cu siguranță nu erau mântuiți. Modul în care Iacov se adresează acestor oameni ... mai mult„bogați” arată că el nicidecum nu-i considera credincioși. El nici măcar nu-i numește aici „frați” - așa cum s-a adresat până acum auditoriului său în această scrisoare (Iacov 1.2,9,16,19; 2.1,14; 3.1 etc.). Iacov îi avertizează pe acești falși mărturisitori cu privire la judecata viitoare. El le spune că ei trebuie să „plângă și să se tânguiască” pentru că „nenorocirea” lor s-ar putea abate asupra lor în orice moment și ca urmare ar pierde totul. Judecata va veni peste ei din cauza necredinței lor față de Dumnezeu și a tratamentului lor rău pe care l-au făcut iudeilor deveniţi credincioși. Acest lucru s-a întâmplat la distrugerea Ierusalimului în anul 70 d.Hr. Istoricii ne spun că majoritatea creștinilor au părăsit orașul Ierusalim și împrejurimile acestuia, înainte ca armatele romane să năvălească asupra lor. Ei au ținut cont de avertismentul dat de Domnul în Luca 21.20-24. Iudeii necredincioși nu au luat în seamă avertismentul și au fost cuceriţi de romani și, ca urmare, au căzut sub această judecată. Această judecată era atât de sigură încât Iacov le spune acestor oameni bogați că ei ar trebui deja acum să înceapă să plângă.

Epistola lui Iacov (4) (B. Anstey)

Capitolul 4

Online seit: 16.07.2021     Locuri din Biblie: Iacov 4

Iacov abordează acum o altă chestiune, care a tulburat pacea în comunitatea iudeo-creștină. Cei trei mari vrăjmași ai creștinului au lucrat necontrolat în viața multora care au declarat că sunt mântuiți: carnea, lumea și ... mai multdiavolul. Problema era că unii dintre iudei, care mărturiseau credința în Domnul Isus, nu se rupseseră încă cu adevărat de vechea lor viață lumească, și astfel au adus aceste comportamente cu ei în comunitatea creștină. Chiar dacă au fost educaţi în iudaism - o religie care le-a adus mai aproape adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu - aceasta nu însemna că toți trăiau în credință. A existat o grupă mixtă printre credincioșii iudei. Mulți dintre ei s-au declarat de partea creștinismului și au început să se miște în rândurile creștine, dar au adus cu ei obiceiurile lumeşti. Dovada tristă a faptului că aceşti trei dușmani lucrau în mijlocul lor s-a văzut în „luptele și certurile” care erau între ei. Acest lucru, la rândul său, a pus sub semnul întrebării mântuirea lor.

Predestinarea şi preştiinţa lui Dumnezeu (B. Anstey)

1 Petru 1.2

Online seit: 31.08.2021     Locuri din Biblie: 1 Petru 1; Efeseni 1; Efeseni 2     Cuvinte cheie: Alegerea/Predestinarea; Predestinare; Predestinarea dublă

Alegerea divină nu era ceva nou pentru acești iudei; ei erau parte din poporul ales al lui Israel. Dumnezeu „alesese” pe Israel pentru a-l aduce într-o relație deosebită de legământ cu El ca „popor ... mai multsfânt” al Său (Deuteronomul 7.6-8). Petru, însă, vorbește aici de un alt fel de alegere. Alegerea lui Israel a fost un lucru colectiv și național, în timp ce această alegere este personală și individuală. Ea nu stă în legătură cu tatăl lor Avraam, așa cum era în cazul lui Israel, ci cu „Dumnezeu, Tatăl”.

Restabilirea după eşec (2) (B. Anstey)

Online seit: 22.10.2021     Locuri din Biblie: Rut 1; 1 Ioan 1; 1 Ioan 2     Cuvinte cheie: Restabilire

Dacă cineva care a eșuat trebuie să fie restabilit, atunci Domnul este cel care o face. Lui I se cuvine toată onoarea. Da, cel care a eșuat trebuie să își asume responsabilitatea, dacă vrea să fie restabilit, pentru că, așa cum ... mai multexistă două laturi ale păstrării noastre, tot așa există două laturi ale restabilirii: suveranitatea lui Dumnezeu și responsabilitatea omului. Când am eșuat, nu putem spune simplu: „Depinde doar de Domnul dacă voi fi restabilit; voi aștepta ca El să o facă”. Nu, El vrea ca noi să simțim responsabilitatea noastră în această privință.

Eşecul şi restabilirea (B. Anstey)

Online seit: 22.10.2021     Articole: 2     Locuri din Biblie: Luca 22; 1 Ioan 1; 1 Ioan 2; Marcu 14; Rut 1     Cuvinte cheie: Nereușită/Eşec; Restabilire

În această serie de articole este vorba despre tema eşec (ratare) şi restabilire.

Eşecul în viaţa unui credincios (1) (B. Anstey)

Online seit: 22.10.2021     Cuvinte cheie: Nereușită/Eşec

Pe măsură ce începem acest subiect, este important să înțelegem că există două tipuri de îndepărtare de Dumnezeu; una este căderea [eșecul] și cealaltă este apostazia [îndepărtarea de credință]. Nu vrem să le ... mai multconfundăm. Ambele sunt rele, dar apostazia este nesfârşit mai rea.

Consacrarea creştină (B. Anstey)

Cum să-ți dăruiești complet viața Domnului Isus

Online seit: 29.11.2021     Locuri din Biblie: Romani 12     Cuvinte cheie: Devotamentul

Ce înseamnă să-ţi consacri viaţa lui Hristos? Ca bază pentru răspunsul la această întrebare luăm textul din Romani 12.1-8. Vreau să încep prin a răspunde la întrebarea care trece prin mintea celor mai mulți tineri: ... mai mult„Ce să fac cu viața mea?”. Cred că versetele pe care tocmai le-am citit ne spun exact ce trebuie să facem cu viața noastră: Noi trebuie să o dăm Domnului! Și să-L lăsăm să facă din viața noastră o binecuvântare.

Decalajul din Geneza 1 - numai o teorie? (B. Anstey)

Geneza 1.1,2

Online seit: 19.01.2022     Locuri din Biblie: Geneza1; Isaia 45; 2 Petru 3; Evrei 11; Geneza 2     Cuvinte cheie: Creaţia; Satan; Evoluţie; Ştiinţă

Practic, fiecare învățător de Biblie respectat din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a învățat că Geneza 1.1,2 se referă la o creație originală a lui Dumnezeu, după care pământul a căzut ... mai multîntr-o stare de haos. În cele șase zile menționate în ultima parte a capitolului, Dumnezeu a efectuat apoi o reconstrucție a pământului, adăugând la aceasta crearea vieții animale și a ființelor umane. De aici, ei concluzionează că există un interval de timp nedefinit între crearea pământului (Gen 1.1,2) și reconstrucția lui (Gen 1.3-37). În prezent, majoritatea creștinilor evanghelici resping această interpretare a Genezei 1 deoarece „creaționiștii susținători ai ideii de pământ tânăr” au prezentat anumite informații din geologie care i-au convins că nu a existat un pământ original creat de Dumnezeu înainte de cel pe care trăim astăzi. Ei consideră că Geneza 1.1,2 face parte din lucrarea de creație de șase zile a lui Dumnezeu din Geneza 1.3-31. Pentru ei, capitolul este o explicație continuă a creației. De aici, ei concluzionează că relatarea din Geneza indică faptul că Pământul este relativ tânăr - aproximativ șase mii de ani - deoarece cele șase zile (cu care începe timpul) au marcat începutul creației lui Dumnezeu. Mulți s-au întrebat care dintre aceste două interpretări este cea corectă. Această lucrare oferă o prezentare simplă a ceea ce spune Scriptura pe această temă și trage concluziile corespunzătoare.

Epistola lui Pavel către Efeseni (B. Anstey)

Scopul tuturor epocilor

Online seit: 20.02.2022     Articole: 5     Locuri din Biblie: Efeseni

Un comentariu al Epistolei lui Pavel către Efeseni

Epistola 3 Ioan: (B. Anstey)

Online seit: 26.02.2022     Locuri din Biblie: 3 Ioan

Această a treia epistolă o completează pe cea de-a doua în multe feluri. În cea de-a doua epistolă ni se spune pe cine să nu primim și cu cine să nu avem părtășie, iar în cea de-a treia epistolă ni se spune pe cine să ... mai multprimim și cu cine să avem părtășie. Așadar, o ușă închisă caracterizează cea de-a doua scrisoare, pentru că este vorba despre modul în care trebuie să ne purtăm cu învățătorii răi. În schimb, o ușă deschisă marchează această a treia epistolă, deoarece este vorba despre modul în care trebuie să ne purtăm cu adevărații slujitori ai Domnului, care aduc adevărul.

Epistola 1 Ioan (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Online seit: 26.02.2022     Locuri din Biblie: 1 Ioan 1

Primele patru versete din capitolul 1 constituie introducerea scrisorii. Este o descriere a faptului că viața veșnică a fost revelată în lume în Persoana Fiului lui Dumnezeu și că persoane competente și de încredere ... mai mult(apostolii) au dat mărturie despre aceasta. Ei ne-au vestit acest fapt minunat, pentru ca noi să avem parte de această viață împreună cu ei și astfel să avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul și cu toți cei în care Dumnezeu a lucrat.

Epistola 1 Ioan (B. Anstey)

Introducere

Online seit: 26.02.2022     Locuri din Biblie: 1 Ioan

În partea principală a epistolei, Ioan dă trei motive pentru care le scrie credincioșilor din acest timp: 1. bucuria lor prin părtășia cu Tatăl și cu Fiul trebuia să fie deplină (1 Ioan 1.3,4); 2. să nu eșueze pe cale din cauza ... mai multpăcatului (1 Ioan 2.1); 3. ei ar trebui să aibă cunoștința conștientă și siguranța că posedă viața veșnică (1 Ioan 5.13).

Epistola 2 Ioan (B. Anstey)

Online seit: 03.03.2022     Locuri din Biblie: 2 Ioan

Epistolele a doua și a treia ale lui Ioan sunt în general considerate ca fiind anexe la prima epistolă. Ele poartă caracteristicile primei epistole în ceea ce privește stilul, alegerea cuvintelor și limbajul. Există puține ... mai multîndoieli că apostolul Ioan este autorul ambelor epistole, chiar dacă numele său nu este menționat. Fiind vorba de epistole pastorale (adică scrisori adresate unor persoane și nu unei adunări sau unui grup de oameni), aceste epistole dau sfaturi în legătură cu frații care călătoreau predicând și învățând.

Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (1) (B. Anstey)

Matei 24.1-44

Online seit: 04.03.2022     Locuri din Biblie: Matei 24     Cuvinte cheie: Timpul din urmă; Revenirea lui Hristos; Săptămâni-an, 70

Un comentariu la Matei 24.1-44, unde este vorba de venirea Domnului cu privire la Israel.

Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (2) (B. Anstey)

Matei 24.45-25.30

Online seit: 08.03.2022     Locuri din Biblie: Matei 24; Matei 25     Cuvinte cheie: Timpul din urmă; Revenirea lui Hristos; Zece fecioare

Un comentariu la Matei 24.45-25.30 unde este vorba de venirea Domnului pentru Biserică (Adunare).

Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (B. Anstey)

Online seit: 08.03.2022     Articole: 3     Cuvinte cheie: Revenirea lui Hristos; Răpire; Timpul din urmă; Fecioare, cele zece

Un comentariu la Matei 24 și 25 referitor la venirea Domnului Isus.

Vorbirea de pe Muntele Măslinilor în Matei 24 și 25 (3) (B. Anstey)

Matei 25.31-46

Online seit: 16.03.2022     Locuri din Biblie: Matei 25     Cuvinte cheie: Venirea Domnului; Timpul din urmă; Fecioare, cele zece

Un comentariu la Matei 25.31-46 unde este vorba despre venirea Domnului cu privire la națiuni.

Epistola 1 Ioan (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Online seit: 22.03.2022     Locuri din Biblie: 1 Ioan 2

După ce Ioan a vorbit despre purtarea de grijă plină de har a lui Dumnezeu pentru copiii Săi înclinați să eșueze, el se grăbește să corecteze concepția greșită conform căreia cineva ar putea crede că el învață că ar fi ... mai multîn regulă pentru un copil al lui Dumnezeu să păcătuiască (deoarece există această purtare de grijă). El exclamă: „Copiii mei, vă scriu aceasta, pentru ca să nu păcătuiți”.

Epistola 1 Ioan (4) (B. Anstey)

Capitolul 4

Online seit: 28.03.2022     Locuri din Biblie: 1 Ioan 4

Epistola 1 Ioan (3) (B. Anstey)

Capitolul 3

Online seit: 28.03.2022     Locuri din Biblie: 1 Ioan 3

Epistola 1 Ioan (B. Anstey)

Online seit: 28.03.2022     Articole: 6

Epistolele „generale” ale lui Petru, Ioan și Iuda au o semnificație specială pentru timpul prezent, când apostazia de la mărturia creștină este galopantă. Această mișcare de îndepărtare de adevăr va atinge punctul ... mai multculminant după ce Biserica (Adunarea) va fi răpită la cer, când „omul păcatului” (antihristul) va fi descoperit în timpul necazului cel mare. În acel moment, lumea creștină lipsită de viață (care va fi lăsată în urmă la răpire) se va lepăda de orice urmă de creștinism și îl va urma pe acest om rău în închinarea fiarei și a chipului ei. Deoarece masele din creștinătatea de astăzi pretind doar că ele cred în Hristos, dar nu sunt credincioși adevărați, există o mulțime mixtă de copii ai lui Dumnezeu adevărați și falși - și acest lucru duce la mult rău și stricăciune. Suntem foarte recunoscători pentru Epistolele lui Ioan, care arată însușirile vieții veșnice în copiii lui Dumnezeu și astfel ne permit să distingem adevărații copii de cei falși.

Ucenicia (B. Anstey)

Condiții, examene și răsplătiri

Online seit: 05.05.2022     Locuri din Biblie: Luca 9; Luca 14; Luca 18; Matei 16; Ipoan 6; Ioan 8; Marcu 10     Cuvinte cheie: Discipolat/Ucenicie

În această după-amiază vreau să vorbesc despre ucenicie: condițiile, încercările și răsplătirile ei.

Epistola 1 Ioan (5) (B. Anstey)

Capitolul 5

Online seit: 27.06.2022     Locuri din Biblie: 1 Ioan 5

Dacă un om este cu adevărat născut din Dumnezeu, el va crede în Hristos și Îl va iubi pe Dumnezeu; el își va dovedi autenticitatea prin faptul că îi iubește pe toți cei care sunt născuți din Dumnezeu - adică pe ... mai multfrații și surorile sale în credință.

Epistola lui Pavel către Coloseni (0) (B. Anstey)

Introducere

Online seit: 15.07.2022

Motivul scrierii epistolei către Coloseni a fost că apăruseră o serie de învățături false. Ele proveneau din filosofia greacă, din iudaismul heterodox și din misticism. Aceste erori au fost începutul a ceea ce mai târziu ... mai multva fi cunoscut sub numele de gnosticism. Gnosticismul înseamnă „cunoaștere superioară” și descrie în mod adecvat ceea ce anumiți învățători pretindeau în mod fals că posedă. Aceste învățături false au tulburat Biserica primară în diferite locuri. Unul dintre aceste locuri a fost Colose.

Epistola lui Pavel către Coloseni (B. Anstey)

Serie de articole

Online seit: 15.07.2022     Articole: 5     Cuvinte cheie: Epistola către Coloseni

Motivul scrierii epistolei către Coloseni a fost că apăruseră o serie de învățături false. Ele proveneau din filosofia greacă, din iudaismul heterodox și din misticism. Aceste erori au fost începutul a ceea ce mai târziu ... mai multva fi cunoscut sub numele de gnosticism. Gnosticismul înseamnă „cunoaștere superioară” și descrie în mod adecvat ceea ce anumiți învățători pretindeau în mod fals că posedă. Aceste învățături false au tulburat Biserica primară în diferite locuri. Unul dintre aceste locuri a fost Colose. În această epistolă, ca și în epistola către Filipeni, Pavel s-a străduit să acționeze anticipat și nu doar să reacționeze, așa cum a făcut în epistolele către Corinteni și Galateni. Așadar, a vrut să prevină mai degrabă, decât să corecteze. Credincioșii din Colose nu adoptaseră încă această învățătură, dar erau în pericol de a ceda în fața ei. De aceea, Pavel îi avertizează cu privire la caracterul acestui rău și îl combate insistând asupra adevărului referitor la Persoana lui Hristos și la lucrarea lui Hristos.

Epistola lui Pavel către Filimon (B. Anstey)

Harul creștin și politețea

Online seit: 20.07.2022     Locuri din Biblie: Filimon     Cuvinte cheie: Iertare

Scrisoarea lui Pavel către Filimon este unică printre scrisorile pastorale, prin faptul că tratează o chestiune pur privată între două persoane. Prin urmare, are un caracter propriu, arătând harul și dragostea creștină în ... mai multacțiune într-o situație reală. Scrisoarea nu conține doctrină sau îndemnuri generale la o viață creștină, ci ne oferă un exemplu inspirat de har și bunătate creștină.

Epistola lui Pavel către Coloseni (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Online seit: 22.07.2022     Locuri din Biblie: Coloseni 1

Epistola lui Pavel către Coloseni (3) (B. Anstey)

Capitolul 3

Online seit: 23.07.2022     Locuri din Biblie: Coloseni 3

Partea opusă a identificării credinciosului cu moartea lui Hristos este identificarea credinciosului cu învierea lui Hristos. Această temă o abordează Pavel în continuare. În capitolul 2, el a arătat ce înseamnă, ... mai multpractic, să fi murit împreună cu Hristos: suntem despărțiți de lumea oamenilor, de înțelepciunea oamenilor și de religia oamenilor. Acum Pavel arată ce rezultat practic are identificarea noastră cu învierea lui Hristos: noi suntem aduși în legătură cu lumea lui Dumnezeu de sus și cu tot ceea ce este acolo.

Epistola lui Pavel către Coloseni (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Online seit: 23.07.2022     Locuri din Biblie: Coloseni 2

Pavel a vorbit mai întâi despre importanța înțelegerii tainei lui Dumnezeu și a mersului în dragoste pe calea credinței împreună cu frații. În acest fel, adevărul tainei ar fi pus în practică. Acum ... mai multel avertizează asupra pericolului de a fi distras de la acest obiectiv. În al doilea capitol, el expune diferitele trucuri și capcane folosite de diavol pentru a-i îndepărta pe credincioși de la simplitatea față de Hristos [compară cu 2 Corinteni 11.3]. El arată, de asemenea, că Hristos este răspunsul la tot ceea ce vrăjmașul introduce pentru a-i prinde în capcană pe credincioși.

Epistola lui Pavel către Coloseni (4) (B. Anstey)

Capitolul 4

Online seit: 01.08.2022     Locuri din Biblie: Coloseni 4

În secțiunea anterioară, îndemnurile au fost adresate unor grupuri specifice de persoane, dar acum ele sunt extinse la credincioși în general. Credincioșii trebuie să sprijine răspândirea adevărului prin rugăciune și ... mai multprin comportament evlavios. Ei sunt încurajați să se roage pentru lucruri în general și mai ales pentru slujitorii Domnului, care răspândesc adevărul. De asemenea, ei ar trebui să se roage ca credincioșii să dea o bună mărturie celor pierduți.