Cutremurele în Biblie
Cutremure în Vechiul Testament şi în Noul Testament

H. D.

© SoundWords, Online începând de la: 03.02.2020, Actualizat: 03.02.2020

Versete călăuzitoare: Exodul 19.18 „Şi tot muntele Sinai fumega, pentru că Domnul coborâse pe el în foc; şi fumul lui se suia ca fumul unui cuptor şi tot muntele se cutremura puternic.“; 1. Samuel 14.15 „Şi a fost un tremur în tabără, în câmp şi în tot poporul; straja şi cotropitorii au tremurat şi ei, iar pământul s-a cutremurat, pentru că era un tremur de la Dumnezeu.“; 1. Împăraţi 19.11 „Şi El a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului“.Şi, iată, Domnul a trecut şi un vânt mare şi puternic despica munţii şi sfărâma stâncile înaintea Domnului: Domnul nu era în vânt. Şi, după vânt, un cutremur de pământ: Domnul nu era în cutremurul de pământ.“; Amos 1.1 „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului.“; Matei 27.51; 28.2 (27:51) Şi, iată, perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi stâncile s-au despicat;“ „(28:2) Şi, iată, s-a făcut un mare cutremur; pentru că un înger al Domnului, coborând din cer, a venit şi a răsturnat piatra şi şedea deasupra ei.“; Faptele apostolilor 16.26 „Şi deodată s-a făcut un cutremur mare, încât s-au clătinat temeliile închisorii, şi îndată s-au deschis toate uşile şi lanţurile tuturor s-au desfăcut.“

Cutremurele puternice şi alarmante din ultimul timp[1] au făcut din nou atenţi pe mulţi copii ai lui Dumnezeu la această temă serioasă; şi aceasta nu numai pentru că un cutremur în sine este o chestiune venită aşa deodată şi îngrozitoare, ci şi pentru că el este unul din semnele pe care Domnul nostru ni-l dă pentru ultimele zile şi ca „început al necazurilor” sau „durerilor” (Matei 24.7-9; Luca 21.11 „Vor fi şi cutremure mari în diferite locuri, şi foamete şi epidemii; şi vor fi arătări înspăimântătoare şi semne mari din cer.“).

Acum vrem însă să ne ocupăm cu cutremurele din trecut şi nu cu cele ale viitorului profetic. În Scriptură sunt amintite şapte cutremure; patru în Vechiul Testament şi trei în Noul Testament. Toate sunt intenţionate de Dumnezeu, ca să ofere Cuvântului Său o seriozitate suplimentară, când El este auzit de poporul Său, ca să oprească pe cei indiferenţi, care nu cunosc pe Dumnezeul care le vorbeşte, şi să-i impresioneze. De fiecare dată în contextul în care ele se află constituie o serie de învăţături serioase, pe care ar trebui să le luăm serios la inimă.

Cutremurele în Vechiul Testament

 Darea Legii

Primul cutremur amintit de Dumnezeu este cutremurul de la Muntele Sinai:

Exodul 19.18: Tot Muntele Sinai fumega, pentru că Domnul Se coborâse în foc pe el. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor şi tot muntele se cutremura cu putere.

Acest cutremur al Muntelui Sinai (ca parte a întregului glob pământesc) era un cutremur real şi o expresie adevărată a sfinţeniei Legii, o expresie despre dragostea lui Dumnezeu şi buna plăcere a Lui pentru Israel, căruia i-a dat Legea (Deuteronomul 30.3,4 (3) atunci Domnul Dumnezeul tău îţi va întoarce pe cei captivi şi Se va îndura de tine şi te va aduna din nou dintre toate naţiunile printre care te va fi risipit Domnul Dumnezeul tău. (4) Dacă ai tăi vor fi împrăştiaţi până la marginea cerurilor, Domnul Dumnezeul tău te va aduna de acolo şi te va lua de acolo;“), exact aşa cum era mai târziu sângele stropit pe cartea Legii şi pe tot poporul (Exodul 24). Unul vorbeşte despre moartea fiecărui israelit, care va încălca Legea, şi despre un Locţiitor, care va trebui într-o zi să moară pentru unul ca acesta. Celălalt relatează despre sfinţenia care va zgudui într-o zi acest pământ pătat de păcat, şi chiar şi cerurile, prin aceea că ele vor pieri şi vor face loc la un cer nou şi un pământ nou, „pe care va locui dreptatea”, care va fi patria veşnică pentru toţi sfinţii, „potrivit făgăduinţei Sale” ( 2. Petru 3). În afară de aceasta Pavel leagă acest prim cutremur din Scriptură (în Evrei 12.25,26 (25) Luaţi seama să nu Îl respingeţi pe Cel care vorbeşte! Pentru că, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel care rostea cuvinte divine pe pământ, cu atât mai mult noi, care ne abatem de la Cel din ceruri, (26) al cărui glas a clătinat atunci pământul, iar acum a promis, spunând: „Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul“.“) cu ultimul cutremur din ziua marelui tron alb. Unul a fost la anunţarea Legii, celălalt va avea loc la exercitarea cea mai desăvârşită şi mai îngrozitoare a pedepsei Sale, care va fi totodată şi timpul triumfului veşnic al harului suveran.

O groază în tabără

1. Samuel 14.15: Şi a fost un tremur în tabără, în câmp şi în tot poporul; straja şi cotropitorii au tremurat şi ei, iar pământul s-a cutremurat, pentru că era un tremur de la Dumnezeu.

Cu totul alta este scena cutremurului următor prezentat în Scriptură în 1. Samuel 14.15 „Şi a fost un tremur în tabără, în câmp şi în tot poporul; straja şi cotropitorii au tremurat şi ei, iar pământul s-a cutremurat, pentru că era un tremur de la Dumnezeu.“; el serveşte la fel pentru ilustrarea dragostei lui Dumnezeu pentru Israel şi a vegherii Sale asupra tuturor chestiunilor Lui, chiar şi în zilele cele mai triste de păcat şi eşec. În păcatul lor au cerut un împărat, pentru ca ei să fie „ca celelalte naţiuni”, şi Dumnezeu în mânia Sa le-a dat pe Saul. Sub tirania şi slăbiciunea lui Saul ei stăteau lipsiţi de ajutor înaintea filistenilor; dar puţin mai târziu se găseşte duhul credinţei în Ionatan şi purtătorul lui de arme, şi Dumnezeu Însuşi Se arată ca „viteaz salvator”. Trupele de ocupaţie arogante din Micmaş cad înaintea lor, pe când ei urcau dealul, şi acelaşi Dumnezeu, care cu mult timp înainte a făcut pământul să se cutremure la Muntele Sinai, îl lasă acum să se cutremure numai pentru aceşti doi bărbaţi slabi; căci Scriptura nu numai spune: „Şi a fost un tremur în tabără, în câmp şi în tot poporul; straja şi cotropitorii au tremurat şi ei”, ci ea adaugă: „iar pământul s-a cutremurat, pentru că era un tremur de la Dumnezeu.”

Realmente inimile oamenilor s-au îngrozit de frică, şi ei au tremurat înaintea întregii scene. Evrei au tremurat sub domnia lui Saul (1. Samuel 13.7 „Şi evreii trecuseră Iordanul, ca să meargă în ţara lui Gad şi în Galaad; iar Saul era încă în Ghilgal şi tot poporul îl urma tremurând.“), la fel ca şi filistenii; însă inimile lui Ionatan şi a însoţitorului lui au rămas nemişcate, şi Dumnezeu S-a arătat puternic în numele lor şi în marele Său Nume. La fel vedem în Noul Testament pe Pavel şi pe Timotei, „prietenul lui”, stând umăr la umăr, plini de Duhul „puterii şi dragostei şi chibzuinţei”, nezguduiţi în mijlocul întregului eşec al Adunării lui Dumnezeu şi capabili să spună: „Însă temelia tare a lui Dumnezeu stă neclintită şi are pecetea aceasta”, şi la fel privind „cununa dreptăţii, pe care Domnul, Judecătorul cel drept, mi-o va da ca răsplată în ziua aceea”.

Învăţătura dată lui Ilie

În 1 Împărați 19.11 găsim iarăși un cutremur:

1 Împărați 19.11: Și iată, Domnul a trecut și un vânt mare și puternic despica munții și sfărâma stâncile înaintea Domnului: Domnul nu era în vânt. Și, după vânt, un cutremur de pământ.

În cazul acesta are loc un cutremur pe scena primului cutremur amintit, şi anume la Horeb sau Sinai, şi slujeşte numai pentru instruirea lui Ilie de către Dumnezeu; căci fiecare sfânt şi slujitor al lui Dumnezeu este preţios în ochii lui Dumnezeu. Ilie era epuizat şi descurajat de răutatea lui Ahab şi de încăpăţânarea poporului Israel. De două ori în capitolul acesta el „se roagă lui Dumnezeu împotriva lui Israel” (Romani 11.2); deci Dumnezeu S-a folosit iarăşi de un cutremur. Exact aşa ca „vântul puternic” şi „focul” care au precedat şi au urmat după cutremur, acestea au avut loc ca să pregătească pe Ilie pentru „glasul blând, în şoaptă” al Domnului viu, la fel cum cu mult timp înainte a servit la pregătirea poporului israel pentru ascultarea şi împlinirea Legii. Cu siguranţă cutremurul şi focul au amintit lui Ilie de Moise: la acelaşi Horeb, cu mult timp înaintea lui. Moise L-a cunoscut pe Domnul la Horeb în rugul arzând şi s-a urcat pe muntele înconjurat de întuneric, în furtună şi cutremur, chiar dacă era fără încălţăminte în picioare şi plin de o teamă sfântă. Şi acum Ilie trebuia să fie în prezenţa simţită a Unuia care este mai mare decât Ahab cel rău sau decât poporul rebel.

Fie ca cutremurele, epidemiile şi foametele din timpul nostru să aducă cu sine lecţii asemănătoare, folositoare pentru noi! Însă Cuvântul scris este la fel de la Dumnezeu precum era glasul Lui viu atunci. „Au pe Moise şi pe profeţi”, a zis Domnul nostru, „să asculte de ei” (Luca 16.29).

Cutremurul profeţit de păstorul Amos

În context cu cartea profetului Amos găsim ultimul cutremur prezentat în Vechiul Testament:

Amos 1.1: Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia … cu doi ani înaintea cutremurului.

Deoarece Ieroboam al 2-lea a murit în anul al 15-lea al domniei lui Ozia, acest cutremur a putut avea loc nu mult mai târziu decât în al 17-lea an al domniei lui Ozia. Era evident un cutremur deosebit de rău, căci este denumit cutremurul, şi mult mai târziu în Zaharia 14.5 „„Şi voi veţi fugi prin valea munţilor Mei, pentru că valea munţilor se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi, cum aţi fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda“. Şi Domnul Dumnezeul meu va veni, şi toţi sfinţii împreună cu El.“ se face de mai multe ori referire la acest cutremur. Însă în cărţile de istorie ale lui Iuda şi Israel nu găsim nicio referire la acest cutremur, şi noi nu am fi ştiut nimic despre el fără acest context cu aceste pagini simple, dar serioase de la Amos, păstorul. Era în înţelepciunea lui Dumnezeu, ca numai la „doi ani” după ce Amos cel dispreţuit de popor a dat atenţionările sale, să aibă loc acest eveniment îngrozitor.

Nu putea fi în planul lui Dumnezeu să arate că aceste cuvinte profetice rostite de Amos veneau de la El exact aşa cum a venit glasul asemenea trâmbiţelor, care cu mulţi ani înainte au fost adresate la Muntele Horeb întregului popor Israel, sau ca „susurul blând”, care a vorbit mai târziu lui Ilie? Primele cuvinte ale lui Amos erau: „Domnul răcneşte [adică, ca leul] din Sion şi face să se audă glasul Său din Ierusalim”, şi: „Leul a răcnit; cine nu se teme? Domnul Dumnezeu a vorbit; cine nu va profeţi?” (Amos 3.8).

Şi zgomotele îngrozitoare ale cutremurului care a avut loc la doi ani după aceea, ar putea să atragă atenţia încă o dată cititorilor cuvintelor lui Amos. Numeroase au fost necazurile, pe care Dumnezeu li le-a trimis, „curăţie a dinţilor” (adică, foamete) în toate cetăţile lor; o secetă aşa de mare, încât „două, trei cetăţi rătăceau spre altă cetate, ca să bea apă şi nu se săturau”; „tăciune în grâu şi mana viţei de vie şi omizi”; „ciumă şi sabie”. „Totuşi nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul. De aceea … pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (compară cu Amos 4). Şi groaza cutremurului a venit la doi ani după aceea. Desigur aceasta era un alt fel al Dumnezeului lor mâniat să-i lovească, şi prin focul Său subteran să le facă cunoscut cât de îngrozitoare este mânia Domnului, atunci când ea se dezlănţuie.

Acestea sunt cutremurele amintite în Vechiul Testament. „Toate acestea li se întâmplau ca pilde şi au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care a venit sfârşitul veacurilor” (1. Corinteni 10.11). Ah, dacă ar fi unul printre multele milioane, care să asculte cuvintele Scripturii, pe care le cunosc bine, şi să înţeleagă semene timpului, atunci când ele apar!

Cele trei cutremure din Noul Testament sunt în general cunoscute, dar ar fi bine, să le prezentăm pe scurt.

Cutremurele din Noul Testament

Ca şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament sunt amintite cutremure, şi în ambele Testamente ele prezintă acelaşi caracter de atenţionări severe. În ambele Testamente ele mărturisesc despre puterea divină, care poate fi capabilă să facă întreaga creaţie să se zguduie şi să piară, şi curând ea va face aceasta. În privinţa aceasta, ca în multele altele, devine clară unitatea Scripturii. Un singur Dumnezeu este autorul şi puterea inspiratoare a întregului. Unul şi acelaşi râu de har curge atât prin Vechiul Testament cât şi prin Noul Testament, care se poate vedea oricare ar fi căile sau canalele, pe care el le parcurge în timpuri diferite. Adevărul despre „vărsarea sângelui” pentru iertarea păcatelor străbate toate, şi o glorie veşnică este locuinţa comună a răscumpăraţilor, în veşnicie. Nu este de mirare că mânia sfântă a lui Dumnezeu şi groaza se manifestă în toată Scriptura mai mult sau mai puţin asemănător; şi cutremurele fac parte din aceasta.

În Noul Testament sunt amintite numai trei cutremure, însă acestea sunt foarte semnificative. Şi semnificaţia lor devine mai mare prin legătura evidentă între ele.

Moartea Domnului Isus

Matei 27.50-53: Şi Isus, strigând din nou cu glas tare, Şi-a dat duhul. Şi, iată, perdeaua templului s-a rupt în două, de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi stâncile s-au despicat; şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor care adormiseră au înviat; şi, ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate şi s-au arătat multora.

Cine trebuie să se mire, că moartea singurului Fiu al lui Dumnezeu a fost însoţită de semne şi minuni în creaţia văzută? Suspinul muribund, pe care îl scoate viaţa, este ceva care are loc permanent în această lume tristă, şi la numai câteva ore după ce Domnul Isus „Şi-a dat duhul”, a trebuit ca şi ceilalţi doi tâlhari să-şi dea ultima suflare. Dar Dumnezeu a marcat moartea Fiului Său veşnic cu semne minunate ca expresie a valorii ei nesfârşit de mari. Erau cele trei ore de întuneric, terminate cu strigătul Lui, că Dumnezeu L-a părăsit. Era ruperea perdelei. Şi acolo a fost şi un cutremur, destul de puternic ca să rupă stâncile fundamentelor de piatră din Ierusalim (Matei 27.40-51).

Dacă acest întuneric supranatural relatează despre soarta întunecată a păcătoşilor şi despre Isus, care o poartă, şi dacă perdeaua sfâşiată vorbeşte despre intrarea la Dumnezeu, şi anume „în lumina Sa minunată”, către toţi care se încred în moartea lui Isus, atunci cu siguranţă minunea a treia, cutremurul, are o semnificaţie la fel de mare. Ea conţine o lecţie dură, dar şi minunată. Ea vorbeşte despre pieirea creaţiei, dar şi despre „întâia înviere”, care constă exclusiv din oameni drepţi. Dumnezeul care urăşte păcatul, care L-a lovit pe propriul Lui Fiu din cauza păcatelor noastre, a trebuit în mod necesar să lase să se cutremure şi să se despice pământul şi întreaga creaţie, unde a fost practicat acest păcat.

Când Adam a păcătuit odinioară în grădină, întreaga creaţie, peste care omul era pus ca „domnitor”, a fost condamnată. Aşa cum spune Pavel: „Creaţia a fost supusă deşertăciunii, nu de bunăvoie, ci din cauza celui care a supus-o [adică, a lui Adam]” (Romani 8.20). În acest sens un cutremur era un semn potrivit. Lovitura, care a lovit pe Emanuel, a lovit şi pământul acesta, care a fost chemat la viaţă tocmai prin Acesta care a fost lovit, cu multe veacuri în urmă. Dar oricât de încărcat cu blestem şi de condamnat ar fi pământul acesta, el conţine încă pe aceşti morţi preţioşi. El este lada de comori a ţărânei celor drepţi. Acest cutremur puternic a fost rânduit de Dumnezeu, ca să arate aceasta. Nu numai stâncile au fost despicate, ci şi mormintele multor sfinţi au fost deschise; şi la numai după trei zile, când Isus a înviat dintre morţi în grădina lui Iosif, şi aceştia au fost înviaţi. Aşa cum vântul, valurile şi de asemenea mormântul lui Lazăr au ascultat de Isus în viaţa Sa, la fel au ascultat de Dumnezeu cutremurul, stâncile şi corpurile sfinţilor adormiţi, acum la moartea lui Isus. Fie ca noi să cântăm: „El are căi, mijloace / Şi tot ce-I trebuie; /Lumină-i tot ce face / Şi tot ce dăruie.”

Aici putem învăţa patru însuşiri importante ale „primei învieri” – exclusiv învierea celor sfinţi:

  1. Diferenţa între momentul învierii lor şi învierea celor fără Dumnezeu
  2. mormintele rămase deschise ale lor în comparaţie cu momentele păcătoşilor
  3. intrarea lor în cetatea sfântă după învierea lor
  4. şi arătarea lor înaintea multora.

Cu siguranţă cutremurul acesta a arătat de asemenea ceva din Împărăţia care va veni, aşa cum era şi pe muntele transfigurării!

Învierea Domnului Isus

Matei 28.2: Şi, iată, s-a făcut un mare cutremur; pentru că un înger al Domnului, coborând din cer, a venit şi a răsturnat piatra şi şedea deasupra ei.

În capitolul următor al aceleiaşi evanghelii găsim menţionarea celui de-al doilea cutremur în Noul Testament. Şi acum, prin învierea lui Hristos, ca şi la moartea Lui, se contată aceeaşi lecţie cu privire la stricăciunea creaţiei. Pământul acesta pătat cu păcat poate suporta arătarea minunată a lui Isus înviat la fel de puţin ca şi în ceasul morţii Lui. Pieirea definitivă a cerului şi pământului în ziua marelui tron alb are loc dinaintea feţei Aceluia care o face: acesta este Isus (compară cu Apocalipsa 20.11 „Şi am văzut un mare tron alb, şi pe Cel care şedea pe el, dinaintea căruia pământul şi cerul au fugit şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.“). Cutremurul, care a avut loc la învierea Lui dintre morţi, este o presimţire. Dumnezeu L-a înviat ca Judecător, însă la fel şi ca Salvator (compară cu Faptele apostolilor 17.31 „pentru că a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morţi“.“).

Însă şi aici cei sfinţi sunt diferenţiaţi de păcătoşi. Celor mai slabi, pe care Isus, Cel răstignit, îi caută, li se spune: „Nu vă temeţi”. Gloria Domnului lor înviat şi triumfător le aduce numai mângâiere şi pace. Aşa de sigur şi aşa de repede va urma pacea şi bucuria creaţiei noi după cutremurul şi pieirea creaţiei vechi.

În Filipi: pentru eliberarea din închisoare

Faptele apostolilor 16.26: Deodată s-a făcut un cutremur mare, încât s-au clătinat temeliile închisorii, şi îndată s-au deschis toate uşile şi lanţurile tuturor s-au desfăcut.

Faptele apostolilor 16.26 „Şi deodată s-a făcut un cutremur mare, încât s-au clătinat temeliile închisorii, şi îndată s-au deschis toate uşile şi lanţurile tuturor s-au desfăcut.“ ne arată ultimul cutremur prezentat în Scriptură, şi este foarte semnificativ în caracterul lui evident supranatural. În mod potrivit ar putea fi numit cutremurul-evanghelie. Aşa cum cutremurele din Vechiul Testament au fost rânduite de Dumnezeu, ca să mărturisească şi să confirme cu seriozitate mesajul lui Dumnezeu la Sinai şi cel al profeţilor, la fel era cutremurul din Filipi o confirmare serioasă şi o adeverire a Evangheliei predicate.

Mânia de plâns a oamenilor a pus mâna pe slujitorii lui Hristos şi i-a închis înapoia gratiilor zidurilor închisorii, puşi în siguranţă, precum gândeau păzitorii închisorii, cu picioarele în butuci. Însă aşa cum nimic nu putea să lege sau să închidă eforturile şi bucuria sufletelor lor (căci ei se rugau şi lăudau pe Dumnezeu), la fel nici uşile închisorii şi nici lanţurile nu s-au putut împotrivi cutremurului, care era aşa de puternic, că „s-au clătinat temeliile închisorii”, şi era condus aşa de divin, că nici păzitorii şi nici cei închişi nu au fost zdrobiţi de pietrele care cădeau. El a făcut clar lucrarea lui Dumnezeu, care l-a trimis, ca să deschidă imediat uşile închisorii şi să elibereze pe fiecare întemniţat de lanţurile lui.

În Iov 37.3 „Îl trimite sub toate cerurile, şi fulgerul Lui până la marginile pământului.“, Elihu spune despre furtună: „Îl [glasul Lui] trimite sub toate cerurile, şi fulgerul Lui până la marginile pământului.” Şi în cutremurul din Filipi vedem exercitată aceeaşi putere precisă a lui Dumnezeu. Cât de mult se potrivesc toate acestea cuvintelor Domnului: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Mergeţi …” Isus mişcă cerul şi pământul în numele Evangheliei şi spre mărturia Sa.

Nu mai puţin remarcabilă este puterea Sa asupra gândurilor şi faptelor oamenilor. Puterea, care ţinea legaţi pe toţi cei închişi, aşa că niciunul nu putea scăpa – cu toate că lanţurile lor căzuseră şi uşile închisorii stăteau deschise -, nu era mai puţin atotputernică decât aceea care mai înainte a făcut să se zguduie temeliile închisorii. Ca rod al acestui fapt şi prin harul însoţitor al lui Dumnezeu, găsim că paznicul închisorii şi familia acestuia au fost conduşi la Dumnezeu şi prin aceasta devin moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos ai pământului şi cerului de nezguduit al lui Dumnezeu. În tot avutul lui pământesc distrus prin cutremur, aşa cum credea paznicul, el a aflat că Dumnezeu foloseşte chiar şi astfel de lucruri spre glorificarea Sa şi ca prin acesta să-l conducă pe el şi familia lui la Hristos Salvatorul. Cine nu doreşte să rămână în mâna lui Dumnezeu, chiar şi atunci când vântul furios, furtuna şi cutremurul sunt instrumente cu care El lucrează?

Plăgile, care au venit peste Egiptul antic, cu toate că erau aşa de radicale şi serioase, l-au făcut pe faraon să fie tot mai mult fără scuză pentru necredinţa lui şi împietrirea inimii lui. Şi ele erau unele din mijloacele pe care le-a folosit Dumnezeu, ca să despartă pe Israel de Egipt şi să-l pregătească să fie adus pe aripi de vultur la Sine Însuşi. Astfel Domnul nostru leagă faptul că „oamenii mor de frică în aşteptarea celor care vin peste pământul locuit” cu cuvintele Sale adresate sfinţilor Săi: „priviţi în sus şi ridicaţi-vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21.26,28).

Curând cutremure tot mai puternice ar putea să zguduie pământul şi inimile fără grijă ale creştinătăţii vinovate. Însă indiferent dacă Dumnezeu pe această cale sau într-un alt fel transmite atenţionările Lui: fie ca ele să fie folosite asemănător cum a fost folosit cutremurul din Filipi cu privire la paznicul închisorii şi familia lui şi cum cutremurul de la cruce a fost pentru centurionul roman; şi fie ca speranţa noastră referitoare la domnia în curând cu Hristos să fie înnoită, atunci când se manifestă semnele acestea ale sfârşitului care vine! Amin.


Tradus de la: Die Erdbeben in der Bibel

Titlul original: „The Eartquakes recorded in Scripture“
din The Golden Lamp, New Series, Anul 7, 1884, pag. 121–125.

Adnotare

[1] Nota redacţiei: Articolul a fost publicat în anul 1884. Probabil autorul se referă la cutremurul de la începutul anului 1880.

Mai multe articole despre cuvântul cheie Templu (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen