Hristos şi Adunarea Sa (1) (W.J. Hocking)

Hristos şi zidirea Adunării Sale

Online seit: 25.05.2019     Locuri din Biblie: Matei 16.13-20; Faptele apostolilor 2.37-41,47     Cuvinte cheie: Biserica: Natura ei

În capitolul acesta, Matei 16, este amintită pentru prima dată Adunarea lui Hristos; ea este introdusă foarte precis şi clar ca ceva cu totul nou în căile lui Dumnezeu. Natura ei deosebită se bazează pe faptul că Domnul Isus ... mai multHristos a fost lepădat de poporul Său pământesc, la care venise. El Însuşi S-a făcut cunoscut iudeilor ca Acela care a fost făgăduit din cele mai străvechi timpuri. Prin multe minuni şi semne El a dovedit că El era trimisul DOMNULUI, dar inima poporului pământesc al lui Dumnezeu nu s-a interesat de Mântuitorul lor; El nu era unul care să le placă lor. De asemenea ei nici nu s-au gândit, că El le va plăcea cândva, şi drept urmare L-au lepădat. De aceea părea aşa, că planurile lui Dumnezeu de binecuvântare a lumii acesteia au suferit o înfrângere din partea acelora despre care noi am putea presupune că ei ar fi ultimii care ar împiedica lucrările lui Dumnezeu spre binecuvântarea lor. Dacă a existat vreodată o naţiune care a avut parte de dovezile de favoare ale lui Dumnezeu, atunci aceasta era poporul Israel; şi cu toate acestea ei erau aceia care au fost împotriva lui Mesia şi L-au lepădat.

Hristos şi Adunarea Sa (3) (W.J. Hocking)

Hristos şi mădularele diferite ale trupului Său

Online seit: 28.05.2019     Locuri din Biblie: 1 Corinteni 12

Locul acesta din Scriptură (1 Corinteni 12) este unul din mai multe locuri din Noul Testament care tratează tema apartenenţei la trupul lui Hristos. Trupul lui Hristos este unul şi în privinţa aceasta este total diferit de unitatea ... mai multpoporului Israel. Această naţiune era constituită, aşa cum ştim, din douăsprezece seminţii, şi aceste douăsprezece seminţii erau prezentate înaintea Domnului prin cele douăsprezece pâini de pe masa prezentării pâinilor, o pâine pentru fiecare seminţie. Era exprimată o unitate naţională în faptul că toate seminţiile erau acolo, şi naţiunea ca întreg era reprezentată în felul acesta, în timp ce faptul că ei aveau responsabilitatea comună de conducere era prezentat prin aceea că erau douăsprezece pâini. În prezentarea Adunării lui Hristos este însă numai o singură pâine. Şi această unitate intimă constă în ciuda faptului că trupul lui Hristos se compune din credincioşi dintre iudei şi dintre păgâni, din liberi şi din cei care nu sunt liberi, da, din toate clasele şi raporturile sociale dintre oameni. Ei toţi au fost aduşi laolaltă şi prin Duhul Sfânt sunt contopiţi într-o singură corporaţie: trupul lui Hristos.

Hristos şi Adunarea Sa (2) (W.J. Hocking)

Hristos şi serviciul divin de cină al Adunării Sale

Online seit: 28.05.2019     Locuri din Biblie: Faptele apostolilor 2.41-47; Faptele apostolilor 20.6,7; 1 Corinteni 10.14-22; 1 Corinteni 11.20-34     Cuvinte cheie: Biserica: Strângeri laolaltă

Însuşirea cea mai remarcabilă a Adunării este părtăşia ei prin Duhul Sfânt cu Domnul Isus, care S-a înălţat la cer. Domnul a dovedit prezenţa Sa acolo, puterea Sa şi împlinirea făgăduinţei Sale faţă de ei, prin ... mai multaceea că El a trimis pe Duhul Sfânt. Faptul că Duhul a venit s-a arătat în Ierusalim în efectul asupra ascultătorilor lui Petru. Trei mii s-au convertit în ziua aceea la Domnul şi au fost adăugaţi acelei grupe noi, care a fost formată ca o locuinţă a lui Dumnezeu prin Duhul.

Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare (B. Anstey)

Online seit: 04.06.2019     Cuvinte cheie: Răpire; Necazul cel mare

Sunt opt locuri importante în Scriptură, care vorbesc direct despre necaz (Matei 24.3-29; Marcu 13.4,24; Apocalipsa 3.10; 7.14-17; Deuteronomul 4.30,31; Ieremia 14.8; 30.4-7; Daniel 12.1). În mod justificat am putea presupune că cel ... mai multpuţin unul din aceste pasaje ar aminti dacă Adunarea ar trebui să treacă prin necazul cel mare. Însă realmente nu este nici măcar o singură referire că Adunarea va fi în necaz sau că are vreo legătură cu el! (Dacă vorbim despre Adunare – Biserică -, prin aceasta înţelegem creştini care sunt mădulare ale trupului lui Hristos; Romani 12.5; 1 Corinteni 12.13). Aceasta este deosebit de important, căci aceasta înseamnă, că aceia care cred în această învăţătură falsă au introdus propriile lor idei în Scriptură.

Hristos şi Adunarea Sa (4)

Hristos şi dragostea Lui, purtarea Lui de grijă şi planul Lui pentru Adunarea Sa

Online seit: 19.06.2019     Locuri din Biblie: Efeseni 5.25-27     Cuvinte cheie: Biserica: Natura ei

Versetele din Efeseni 5.25-27 prezintă o legătura deosebită a Adunării cu Hristos – aşa cum ea era iniţial şi aşa cum ea este acum şi va fi atunci când planul lui Dumnezeu cu ea va fi împlinit. Vedem imediat că în ... mai multaceste versete Adunării îi este acordat un caracter foarte remarcabil şi deosebit, a cărui posedare, aşa cum va fi arătat, este prin Hristos Însuşi.

Hristos şi Adunarea Sa (6) (W.J. Hocking)

Creşterea şi întărirea Adunării

Online seit: 22.06.2019     Locuri din Biblie: Faptele apostolilor 2.41,47; Faptele apostolilor 9.31; Efeseni 4.7,8,11-16     Cuvinte cheie: Biserica: Natura ei

Tema, pe care o avem acum înaintea noastră, este aceea referitoare la felul cum a avut loc această dezvoltare. Dacă tratăm această temă, am putea, privit istoric, să ne folosim de toată cartea Faptele apostolilor, care descrie drumul ... mai multpe care s-a răspândit cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos şi credinţa în acele zile de început; şi am putea să studiem restul Noului Testament după Faptele apostolilor, căci epistolele, în mod deosebit cele ale lui Pavel, ne redau acea învăţătură sfântă, prin care este asigurată permanent creşterea Adunării.

Hristos şi Adunarea Sa (5) (W.J. Hocking)

Adunarea de la Rusalii

Online seit: 22.06.2019     Locuri din Biblie: Faptele apostolilor 2     Cuvinte cheie: Biserica: Natura ei

Capitolul acesta ne arată istoria, aşa cum noi toţi ştim, istoria divină a orei de naştere a Adunării lui Dumnezeu. Este un subiect dificil să vorbeşti despre Adunarea lui Dumnezeu. Şi deoarece învăţătura despre Adunare oferă o ... mai multgreutate deosebită, o parte mare a credincioşilor o ignorează cu totul şi îşi limitează atenţia şi slujba lor la viaţa fiecărui credincios în parte. Însă Adunarea lui Dumnezeu posedă un drept foarte mare asupra fiecărui credincios, oricât de greu ar fi să înţelegi poziţia ei actuală în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. În afară de aceasta greutatea în imaginaţie este mai mare decât în realitate.

Hristos şi Adunarea Sa (7) (W.J. Hocking)

Adunarea aflată în decădere şi dezordine

Online seit: 10.07.2019     Locuri din Biblie: Matei 13.24-43; Faptele apostolilor 20.28-32; 2 Timotei 2.19-22     Cuvinte cheie: Biserica: Strângeri laolaltă

Cuvântul lui Dumnezeu a crescut şi s-a înmulţit mai departe, nu numai în Ierusalim, ci prin toată Iudeea, Samaria şi Galileea, şi în continuare până la marginile lumii cunoscute atunci. În primii ... mai multcâţiva ani ai istoriei Adunării răspândirea Evangheliei era fără îndoială deosebit de mare, dar chiar dacă comunitatea credincioşilor a crescut aşa de repede, chiar dacă numărul sfinţilor a crescut aşa de repede, totuşi ei erau una, având acelaşi ţel, chiar dacă nu erau în acelaşi loc; între ei era unitate; ei erau una în chestiunea Domnului. Umblau împreună în adevăr şi acţionau împreună în credinţă şi dragoste; şi prin toate ţinuturile îndepărtate era numai o singură Biserică, chiar dacă erau multe adunări locale. În privinţa acestei dezvoltări minunate ne-am putea întreba singuri: De ce această lucrare minunată nu a continuat să crească la fel? Dacă Biserica în primii treizeci sau patruzeci de ani ai existenţei ei s-a răspândit aşa de repede şi până acum au trecut mai mult de optsprezece secole, cum se face că nu toată lumea mărturiseşte Numele Domnului Isus Hristos? Dacă Biserica în acele zile de început era una şi creştea văzând cu ochii, de ce astăzi lucrurile sunt aşa de diferite? În loc să se vadă că cei care rostesc Numele Domnului Isus umblă toţi împreună în temere de Domnul şi în mângâierea Duhului Sfânt, vedem că ei sunt în mod trist sfărâmiţaţi şi împrăştiaţi şi că sfinţii lui Dumnezeu îşi permit lucruri şi încurajează la ele în Numele Domnului, pe care le ştim că sunt de la satan şi nu de la Dumnezeu.

Hristos şi Adunarea Sa (8) (W.J. Hocking)

Adunarea şi Masa Domnului

Online seit: 15.07.2019     Locuri din Biblie: 1 Corinteni 10.14-22; 1 Corinteni 11.20-34     Cuvinte cheie: Biserica: Natura ei

Următoarele locuri din Scriptură ne sunt cunoscute fără îndoială tuturor, şi nu ne putem aştepta ca în seara aceasta să le studiem în toate detaliile; dar probabil aţi observat, că versetele citite se pot împărţi ... mai multîn mare în trei părţi: • 1 Corinteni 10.14-22 vorbeşte despre Masa Domnului, ceea ce se referă la Adunare în părtăşie ca un singur trup. Îndrept atenţia în mod deosebit spre versetele 16 şi 17: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el comuniune cu sângele lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea comuniunea trupului lui Hristos? Pentru că noi, cei mulţi, suntem o singură pâine, un singur trup, pentru că toţi luăm parte dintr-o singură pâine.” În acest pasaj Adunarea este privită în unitatea ei; şi sărbătoarea Mesei Domnului este privită ca act al Adunării în însuşirea ei ca părtăşie. • În 1 Corinteni 11.20-26 apostolul se referă la felul în care Masa Domnului trebuie luată, la care se scot în evidenţă acele aspecte gingaşe şi pline de dragoste ale aducerii aminte de Domnul, care sunt foarte strâns legate cu o sărbătoare reală a Mesei Domnului. Acest pasaj este de cea mai mare însemnătate pentru noi, în primul rând pentru că el scoate în evidenţă natura şi însemnătatea spirituală a acestei rânduieli centrale a Adunării lui Dumnezeu. • Versetele de încheiere din 1 Corinteni 11.27-34 sunt o atenţionare severă referitoare la umblarea personală a celor care iau parte la sărbătoarea de Cină.

Hristos şi Adunarea Sa (W.J. Hocking)

Serie de articole

Online seit: 15.07.2019     Articole: 8     Cuvinte cheie: Biserica: Natura ei

Taina (3) (E. Dennett)

Adunarea – o intercalare în căile lui Dumnezeu pe pământ

Online seit: 16.09.2019     Locuri din Biblie: Efeseni 2; Efeseni 3     Cuvinte cheie: Taină

Dacă un creştin astăzi citeşte scrierile profetice simplu şi numai în lumina ordinii universale existente şi încearcă să armonizeze totul cu ea, fără să ţină seama de tema tratată cu privire la comportarea responsabilă a ... mai multlui Israel ca atare, va fi în mod necesar dus în rătăcire. Cu cât se studiază mai detaliat profeţiile, cu atât mai clar devine cu câtă iscusinţă au fost ele formulate ca să se acorde spaţiu alternativei credincioşiei lui Israel, dacă ea s-ar fi găsit la el. La venirea lui Mesia a existat pentru Israel o ofertă reală şi în absolută concordanţă cu Împărăţia lui Dumnezeu prorocită cu mult timp în urmă; o ofertă, care –dacă ar fi fost primită – ar fi condus la împlinirea imediată a făgăduinţelor, la instaurarea unei domnii plină de glorie. Să se spună cum ea ar fi fost introdusă este fără îndoială în afara capacităţilor noastre, dar să recunoşti cum ea ar fi putut fi introdusă este în domeniul nostru de competenţă şi în limitele priceperii noastre.

Taina (E. Dennett)

Serie de articole

Online seit: 16.09.2019     Articole: 3     Locuri din Biblie: Efeseni 3     Cuvinte cheie: Taină

Proiectul 4D al lui Dumnezeu (W.J. Ouweneel)

Efeseni 3.14-19

Online seit: 10.10.2019     Locuri din Biblie: Efeseni 3.14-19     Cuvinte cheie: Planul lui Dumnezeu

Ce este „lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea” din epistola către Efeseni? Prietenul lui Iov, Ţofar, a spus aşa: „Poţi tu pătrunde adâncimile [sau: tainele] lui Dumnezeu, poţi tu pricepe ... mai multdesăvârşirea celui Atotputernic? Ele sunt ca înălțimea cerului – ce poţi face tu? Mai adânci decât Locuinţa morţilor – ce poţi ştii tu? Măsura lor este mai lungă decât pământul şi mai lată decât marea” (Iov 11.7-9). Dacă înţeleg corect, epistola către Efeseni aduce aceste patru dimensiuni în legătură cu planurile veşnice ale lui Dumnezeu referitoare la Adunare (Biserică). Doresc cu plăcere să tratez aceasta puţin sub aspectul acesta, deoarece aceste planuri ale lui Dumnezeu au o importanţă uriaşă pentru viaţa practică a Adunării sub puterea Duhului Sfânt. Permiteţi-mi vă rog să schimb puţin ordinea acestor patru „dimensiuni”.

Imagine: @BK
O comoară şi un năvod (W.J. Ouweneel)

Matei 13

Online seit: 10.10.2019     Locuri din Biblie: Matei 13     Cuvinte cheie: Perla preţioasă; Comoara din ţarină; Năvod; Parabole în evanghelia după Matei

Se întâmplă destul de rar că fraţii combat în scrierile lor părerile altor fraţi „din mijlocul nostru”. Şi în secolul 19 aceasta nu era altfel decât astăzi. Nu demult m-am lovit de un exemplu rar şi ... mai multdeosebit de interesant, unde totuşi a avut loc aşa ceva. Se referă la o întrebare cu interpretare grea, dar totuşi foarte importantă, şi anume interpretarea parabolelor a cincea, a şasea şi a şaptea din Matei 13. Pentru ca problema să fie înţeleasă, unele remarci preliminare ar putea să fie de folos.

De ce nu iei încă parte la frângerea pâinii? (H.P. Barker)

„Spre amintirea Mea”

Online seit: 06.01.2020     Locuri din Biblie: 1 Corinteni 11     Cuvinte cheie: Masa Domnului; Frângerea pâinii

Desigur ne bucurăm când cineva se gândeşte la noi. Ne-ar durea dacă am şti că prietenii noştri niciodată nu se gândesc la noi, atunci când nu suntem alături de ei. „Poporul meu nu-şi mai aminteşte de ... mai multmine”, a spus o împărăteasă belgiană de odinioară, „este timpul să plec”. Acestea au fost ultimele ei cuvinte. Inima ei era zdrobită, pentru că aceia care odinioară erau alături de ea au uitat-o.

Slujirea în Cuvânt (C.H. Mackintosh)

Două aspecte pentru slujirea în Cuvânt

Online seit: 14.02.2020     Cuvinte cheie: Succes; Vestirea Cuvântului; Predică; Citirea Bibliei şi studiul Bibliei; Biserica: Predică

Pentru instruirea unui slujitor de succes al Cuvântului lui Dumnezeu sunt neapărat necesare două elemente: a) cunoaşterea exactă a Bibliei şi b) sentimentul corect pentru valoarea sufletului şi a ceea ce are nevoie ... mai multsufletul. Combinarea acestor două însuşiri are cea mai mare importanţă pentru fiecare care a fost chemat în lucrarea de slujire în Cuvânt şi în învăţătură. Dacă se cunoaşte numai o parte a acestei slujirii, atunci eşti un slujitor total unilateral.

Unele gânduri scurte referitoare la slujba în Adunare (3) (R.A. Huebner)

Anexe

Online seit: 06.07.2020     Cuvinte cheie: Vestirea Cuvântului; Predică; Slujbă/serviciu

Unele gânduri scurte referitoare la slujba în Adunare (2) (R.A. Huebner)

Mesajul Domnului

Online seit: 06.07.2020     Cuvinte cheie: Vestirea Cuvântului; Predică; Biserica: Misiune/Slujire; Slujbă/serviciu

Cu regret sunt creştini credincioşi care nu vor să audă de slujirea corectivă, care cercetează conştiinţa. Şi alţii, care predică Cuvântul, sunt de părere că cel mai bine este „să predici pe Hristos” (compară cu: ... mai mult„predică Cuvântul”) şi dragostea Lui – presupunând că aceasta este suficient pentru nevoi [ale credincioşilor]. Eu cred că Scriptura, dacă o cercetăm sub aspectul slujirii, nu sprijină un astfel mod de a vedea lucrurile. Este important să cunoaştem gândurile lui Dumnezeu la felul cum trebuie să întâmpinăm nevoile şi starea credincioşilor, căci altfel Dumnezeu nu primeşte onoarea care I se cuvine, şi decăderea, care a devenit deja evidentă pretutindeni, va înainta tot mai mult.

Unele gânduri scurte referitoare la slujba în Adunare (1) (R.A. Huebner)

Mesagerul Domnului

Online seit: 06.07.2020     Cuvinte cheie: Slujbă/serviciu; Predică; Vestirea Cuvântului; Biserica: Misiune/Slujire

Fiecare credincios are unul sau mai multe daruri (1 Corinteni 12). Şi dacă acestea sunt folosite este un câştig pentru serviciul creştin (serviciul divin). Unii au darul de a vesti public Cuvântul lui Dumnezeu, dar mulţi nu au darul ... mai multacesta. Noi nu avem voie să trecem peste ceea ce ni s-a dat (Romani 12.3-8), atât cu privire la măsura darului cât şi cu privire la faptul că noi am proceda aşa ca şi cum am avea ceva, dar de fapt nu avem.

Unele gânduri scurte referitoare la slujba în Adunare (R.A. Huebner)

Mesagerul Domnului şi mesajul Domnului

Online seit: 06.07.2020     Articole: 3     Cuvinte cheie: Vestirea Cuvântului; Predică; Biserica: Misiune/Slujire; Slujbă/serviciu

Fiecare credincios are unul sau mai multe daruri (1 Corinteni 12). Şi dacă acestea sunt folosite este un câştig pentru serviciul creştin (serviciul divin). Unii au darul de a vesti public Cuvântul lui Dumnezeu, dar mulţi nu au darul ... mai multacesta. Noi nu avem voie să trecem peste ceea ce ni s-a dat (Romani 12.3-8), atât cu privire la măsura darului cât şi cu privire la faptul că noi am proceda aşa ca şi cum am avea ceva, dar de fapt nu avem.

Imagine: L. Binder
Adunarea (Biserica) în timpul Împărăţiei de o mie de ani (H. Smith)

Apocalipsa 21-22

Online seit: 23.12.2020     Locuri din Biblie: Apocalipsa 21; Apocalipsa 22     Cuvinte cheie: Împărăţia de o mie de ani; Dispensaţionalism; Teologia legământului

Ce este cu Adunarea (Biserica) în timpul Împărăţiei de o mie de ani? Nu a fost ea răpită deja cu mult timp înainte? Nu este locul ei în cer? Ce mai are ea atunci a face cu Împărăţia de o mie de ani de pe ... mai multpământ?

Trei mese (J.G. Fijnvandraat)

1 Corinteni 10.14-22

Online seit: 27.03.2021     Locuri din Biblie: 1 Corinteni 10.14-22     Cuvinte cheie: Masa demonilor; Masa Domnului

În titlul articolului acesta am făcut aluzie la o a treia posibilitate, fără să o descriu mai îndeaproape. Întrebarea este, dacă conform Scripturii există şi alte „pahare” şi alte „mese”. Scriptura ... mai multnu vorbeşte categoric de alte mese; avem voie noi s-o facem? Sunt comentatori care vorbesc despre o „masă a oamenilor” sau despre o „masă a acestei sau acelei grupe sau adunări”, ...

Ce este un laodiceean? (J.B. Stoney)

Apocalipsa 3.14-22

Online seit: 17.04.2021     Locuri din Biblie: Apocalipsa 3.14-22     Cuvinte cheie: Laodiceea; Scrisori deschise

Un laodiceean este un om, care are într-adevăr lumina din Filadelfia, dar nu posedă nimic din puterea ei. Laodiceeanul nu se află în cadrul unui sistem; el nu aparţine nici catolicismului şi nici protestantismului, şi trebuie să ... mai multfi într-unul din acestea două, pentru a fi într-un sistem. Am încrederea că aceasta va mişca inimile noastre ale tuturor. Este foarte important să primeşti lumină, şi lumina te scoate dintr-un sistem; dar să ai lumină nu este totul. Un laodiceean este unul care a primit lumină, dar nu posedă ceea ce ar trebui să rezulte prin lumină. ...

Die Leitung des Geistes in den Zusammenkünften (SoundWords)

1. Korinther 14

Online seit: 15.08.2021     Locuri din Biblie: 1. Korinther 14     Cuvinte cheie: Leitung des Geistes; Wortverkündigung; Heiliger Geist: Wesen; Gemeinde: Zusammenkünfte; Heiliger Geist: Gemeinde     Vorlesezeit: 98 min

Es ist eine berechtigte Frage: Wer sollte eigentlich eine Gemeindezusammenkunft leiten? Es mag sein, dass wir uns als Christen an bestimmte Rituale oder Abläufe gewöhnt und diese möglicherweise noch nie hinterfragt haben. Manche haben ... mai multdie Gewohnheit, zusammenzukommen und darauf zu warten, wer von den Brüdern sich zu einem Dienst gebrauchen lässt. Solche Versammlungen sprechen gern von der „Leitung des Geistes in den Zusammenkünften“. Andere sind es gewohnt, im Vorfeld einer Gemeindezusammenkunft alles zu organisieren und zu planen: Lieder werden herausgesucht, das Predigtthema und der Prediger werden festgelegt und Personen, die eine Fürbitte aussprechen sollen, ausgewählt. Die Frage, die sich hier stellt ist: Was sagt eigentlich die Bibel dazu? Oder sind wir frei, es so oder so zu machen?

Gottes Ordnung für die Zusammenkünfte der Gläubigen (B. Anstey)

Online seit: 27.12.2021     Articole: 8     Locuri din Biblie: Matthäus 18; 1. Korinther 11; 1. Korinther 14; Johannes 4; 1. Petrus 2     Cuvinte cheie: Gemeinde: Aufgaben/Dienst; Gemeinde: Zusammenkünfte; Kirche

Das Ziel dieses Buches ist es, den Herrn Jesus Christus zu verherrlichen. Dies geschieht, wie wir glauben, indem wir dem Wort Gottes (der Bibel) in unserem Herzen und in unserem Leben den Vorrang einräumen vor all unseren vorgefassten Meinungen ... mai multzur Ekklesiologie (Lehre und Praxis der Kirche). Wir glauben, dass diese Herangehensweise an göttliche Themen zur Herrlichkeit und Ehre unseres Herrn Jesus Christus beiträgt. Es ist unser Wunsch, gewissenhaft und hoffentlich liebevoll darauf hinzuweisen, dass die Ordnung und Praxis der Kirchenführung, die seit Jahrhunderten im christlichen Bekenntnis besteht und von der Tradition akzeptiert wird, unschriftgemäß ist. Gleichzeitig ist es unser Ziel, die Grundsätze der Ordnung Gottes in der Heiligen Schrift für die Funktion einer christlichen Gemeinde darzulegen. Wir sind uns gleich zu Beginn dieser Studie darüber im Klaren, dass das, was wir aufgreifen werden, einigen „auf die Füße treten“ könnte, die emotional mit einer Denomination und ihrer traditionellen Ordnung für den Gottesdienst [bzw. zur Anbetung] und Dienst [am Wort] verbunden sind. Es ist jedoch nicht unsere Absicht, eine bestimmte Konfession in der Christenheit oder die Christen, die mit ihr verbunden sind, zu kritisieren. Wir wollen nicht die verschiedenen Konfessionen des christlichen Bekenntnisses um der Kritik willen kritisieren, sondern den Fehler des gesamten Systems aufzeigen. Unser großer Wunsch ist es, Gottes biblische Ordnung für Christen, die sich zum Gottesdienst und zum Dienst [am Wort] versammeln, bekanntzumachen, damit alle, die sich damit beschäftigen, dieses einfache Muster kennenlernen. Wir vertrauen darauf, dass durch das, was wir ansprechen, eine echte Liebe und Sorge für die ganze Familie Gottes zu erkennen ist. Ich erhebe keinen Anspruch auf die Originalität der hier zusammengestellten Wahrheit. Es handelt sich um Dinge, die mich treue Bibellehrer gelehrt haben und die von Brüdern seit mehr als einhundertachtzig Jahren geschrieben werden. In dieser Veröffentlichung haben wir lediglich versucht, diese Wahrheiten neu darzulegen. Die in diesem Buch verwendeten Bibelstellen stammen aus der Elberfelder Übersetzung [Edition CSV]. […] Ich befehle den Leser nun dem Herrn an und den verschiedenen Punkten der Wahrheit, die hier zusammengestellt sind. Unser Gebet ist, dass jeder Christ, der diese Zeilen liest, ehrlich, geistlich und reif ist und diese Dinge als Ausdruck biblischer Wahrheit kennenlernt. Möge Gott uns die Gnade geben, seinen Willen zu tun.