Un contrast impresionant între Fiinţa lui Dumnezeu şi acţiunile Sale
Cum Se prezintă Dumnezeu în Isaia 40-48

Gerd Pohl

© G. Pohl, Online începând de la: 10.09.2020, Actualizat: 10.09.2020

Contextul istoric (Isaia 36-39)

Isaia a trăit în timpul lui Ezechia, unul din puţinii împăraţi din Iuda temători de Dumnezeu. El a trebuit să fie martor ocular la felul în care împărăţia de nord a lui Israel a încetat să existe. Armata asiriană condusă de Sanherib a cucerit Israelul, împărăţia de nord, împreună cu capitala Samaria şi a deportat pe locuitori. După aceea Ezechia a fost martor ocular cum Ierusalimul, capitala împărăţiei de sud a Iudeii a rămas cruţat de ocupare în timpul asedierii lui de către asirieni. Dumnezeu a intervenit prin rugăciunea lui Ezechia şi încrederea lui în Dumnezeu sub contribuţia profetului Isaia. Oştirea asiriană a fost nimicită (Isaia 36-37).

Câţiva ani mai târziu Ezechia a prezentat toate comorile lui vizitatorilor din Babilon. Prin Isaia i se face cunoscut din partea lui Dumnezeu că într-o zi toate vor fi duse în Babilon (Isaia 39). La numai aproximativ 90 de ani după aceea a venit Nebucadneţar, împăratul din Babilon, a cucerit în cele din urmă Ierusalimul, a dus captivi pe locuitorii lui în ţara sa şi în cele din urmă a distrus Templul.

Probabil şi din acest motiv următoarele nouă capitole (Isaia 40-48)[1] ale profetului Isaia sunt dedicate unei profeţii despre sfârşitul captivităţii babiloniene. Cu aproximativ 160 de ani ele anunţă dinainte vestea bună (Isaia 40,9) că Dumnezeu va trezi pe împăratul persan numit deja cu numele Cirus, care va vesti sfârşitul captivităţii de şaptezeci de ani şi va face posibilă reîntoarcerea în ţară (Isaia 43.14; 44.26-45.1; 48.20). În timpul acela nu era nici cea mai mică aluzie în acest sens, însă şi Iuda îşi va pierde ţara şi va ajunge în captivitate din cauza lipsei de credincioşie (Isaia 48.8-11) şi a idolatriei (Isaia 48.5). Cu toate acestea Dumnezeu poartă grijă cu făgăduinţele Lui, ca să zicem aşa trimite mai dinainte mângâierea Sa pentru acest timp (Isaia 40.1). Cel puţin aşa încep aceste capitole.

Nu face Dumnezeu la fel deseori în viaţa ta şi a mea? Ascultăm noi ce vrea Dumnezeu să ne spună personal şi ca popor al Lui? Cunoaştem noi pe Dumnezeul nostru şi făgăduinţele Lui şi suntem noi echipaţi şi pentru timpurile în care noi ajungem în situaţii de viaţă grele, uneori chiar din vină proprie?

1. Suveranitatea lui Dumnezeu şi imposibilitatea de a înţelege

Cum îţi imaginezi tu de fapt pe Dumnezeu? Ce imagine a Lui ai tu? Ce părere ai tu, cum Se comportă Dumnezeu cu noi oamenii la modul cel mai general? Cum procedează Dumnezeu când este vorba de poporul Său sau când este vorba de tine personal?

1.1 Dreptul exclusiv al lui Dumnezeu la revendicare absoluităţii

Este remarcabil că în aceste capitole Dumnezeu Se prezintă deseori ca fiind singurul Suveran, neîngrădit, atotputernic. Aceasta arată mărimea lui Dumnezeu, măreţia Lui şi distanţa nesfârşit de mare faţă de noi oamenii. Aşa spune Dumnezeu clar şi precis despre Sine Însuşi:

  • Dumnezeu este veşnic (Isaia 40.28; 1Ioan 5.20).
  • Dumnezeu este sfânt (Isaia 40.25; 41.14,16,20; 43.3,14,15; 45.11; 47.4; 48.17; Apocalipsa 3.7).
  • Dumnezeu este singurul Dumnezeu (Isaia 43.10,11; 44.6,8; 45.5,6,18,21,22; 46.9; Faptele apostolilor 4.12). Nu există un alt Dumnezeu şi El nu tolerează un alt dumnezeu alături de El.
  • Dumnezeu este incomparabil (Isaia 40.18,25; 46.5). El nu poate fi comparat cu nimeni, cu nici un alt dumnezeu (idol).
  • Dumnezeu este neschimbabil (Isaia 41.4; 43.10,13; 46.4; 48.12; Evrei 13.8). El este acelaşi, rămâne de nezguduit acelaşi în Sine Însuşi.
  • Dumnezeu este Cel dintâi şi Cel de pe urmă (Isaia 41.4; 44.6; 48.12; Apocalipsa 1.17).
  • Dumnezeu este gelos (Isaia 42.8; 48.11; Ioan 5.23). El veghează asupra onoarei Lui şi El nu o dă altuia.

Noul Testament ne revelează că acestea sunt valabile în aceeaşi măsură şi pentru Domnul Isus, căci El este Dumnezeu.[2]

Afirmaţiile, pe care Dumnezeu le face aici despre Sine Însuşi, sunt în primul rând o înştiinţare clară adresată presupuşilor mulţi dumnezeu şi idoli, pe care oamenii şi i-au născocit şi de la care ei speră să primească ajutor. Însă dumnezeii morţi nu pot ajuta. În realitate te faci dependent de bunul-plac al lor, care apoi domină viaţa după bunul plac. De aceea aceşti dumnezei trebuie satisfăcuţi cu tot ce este posibil. Cele mai multe religii îşi imaginează dumnezeii lor în felul acesta (Isaia 42.17; 44.9-20; 45.20,21; 48.5).

Pe de altă parte este o atenţionare adresată poporului Său. Lor trebuie să le devină foarte clar, că ei au un Dumnezeu căruia nimeni nu poate să-I prescrie ceva. Şi noi suntem solicitaţi să ne întrebăm de cine ne facem dependenţi şi de la cine sperăm să primim sprijin şi compasiune în viaţa noastră. Ne încredem noi în tot felul de lucruri materiale, posesiuni, capital, concepţie despre lume, felul de gândire, şi în noi înşine sau ne încredem într-un Dumnezeu atotputernic?

1.2 Activitatea neîngrădită suverană a lui Dumnezeu

Unii cred într-adevăr într-un astfel de Dumnezeu atotputernic, gândesc însă că El nu (mai) intervine în cele ce se petrec în lume, deci El este pasiv. În aceste capitole stau neobişnuit de des afirmaţii că Dumnezeu este foarte clar un Dumnezeu care acţionează efectiv. Astfel se spune concret despre El:

  • Dumnezeu vesteşte (Isaia 40.9,21; 41.22,23,26; 42.9,12; 43.9,12; 44.7,8; 45.19.21; 46.10; 48.3,5,14,20), şi aceasta o face dinainte. Aceasta nu o poate face nici un alt dumnezeu. El are mesaje pentru noi.
  • Dumnezeu creează (Isaia 40.26,28; 41.20; 42.5; 43.1,15; 45.7,8,18; 48.7). El este Creatorul creativ, bogat în idei şi înţelept în trecut, prezent şi viitor. El a creat la început creaţia şi El inventează încă lucruri noi surprinzătoare (Isaia 43.19; 48.6).
  • Dumnezeu lucrează, face, execută (Isaia 41.4,20; 42.16; 43.7,13,19; 44.2,23,24; 45.7,12,18; 46.4,10,11; 48.3,11,14). Lucrarea lui Dumnezeu are loc suveran în orice privinţă şi nimeni nu o poate împiedica.

Dacă poporul lui Dumnezeu ajunge în captivitate şi este eliberat din ea după 70 de ani, prin aceasta trebuie să devină clar că numai acest unul singur Dumnezeu este la lucru. Aceasta este valabil fără nici o excepţie şi pentru toate evenimentele din lume, dar şi pentru viaţa personală a ta şi a mea. Eşti tu conştient că Dumnezeu este un astfel de Domn absolut, suveran peste viaţa ta?

2. Apropiere lui Dumnezeu de noi oamenii

 2.1 Dumnezeu este Răscumpărătorul şi Salvatorul

Probabil acum îţi este frică să te apropii de un astfel de Dumnezeu, căci nu poţi exista înaintea unui astfel de Dumnezeu. De aceea ca şi contrast la primul verset din capitolul acesta găsim multe versete care revelează o cu totul altă latură a Dumnezeului nostru. Astfel devine foarte des clară dorinţa lui Dumnezeu şi căutarea Lui după noi oamenii. Aceasta se arată mai întâi în aceea că El doreşte să fie Răscumpărătorul şi Salvatorul poporului Său, în ciuda nenumăratelor eşecuri ale poporului. Această afirmare despre Dumnezeu şi activitatea Lui îndurătoare faţă de noi oamenii nu stă în nici o altă carte a Bibliei aşa de des precum este în acest capitol şi în întreaga carte Isaia.

  • Dumnezeu este Răscumpărătorul (Isaia 41.14; 43.1,3,14; 44.6,22-24; 47.4; 48.17,20), El vrea să plătească şi să elibereze.
  • Dumnezeu este Salvatorul (Isaia 42.22; 43.3,11-13; 44.17,20; 45.8,15,17,20-22; 46.2,4,7,13; 47.13,14), El doreşte să ajute, să protejeze şi să vindece.

2.2. Dumnezeu este un Dumnezeu cu totul personal

Punctul culminant în aceste capitole este fără îndoială, că Dumnezeu doreşte să fie foarte personal şi aproape de poporul Său şi de fiecare om, şi aceasta cu toate că ei I-au creat multe neplăceri cu păcatele lor (Isaia 43.24). Aşa a spus Dumnezeu în bunătatea şi harul Lui poporului Său de atunci şi aşa spune El astăzi ţie şi mie:

  • Eu sunt Dumnezeul tău (Isaia 41.10; 43.3; 48.17).
  • Eu te-am ales (Isaia 41.9; 44.2).
  • Eu te întăresc (Isaia 41.10).
  • Eu te ajut (Isaia 41.10,13,14).
  • Eu te sprijin (Isaia 41.10).
  • Eu te apuc de mână (Isaia 41.13; 42.6; 45.1).
  • Eu te ocrotesc (Isaia 42.6).
  • Eu te-am răscumpărat (Isaia 43.1; 44.22).
  • Eu te chem pe nume (Isaia 43.1; 45.3,4).
  • Eu sunt lângă tine (Isaia 43.2).
  • Eu sunt cu tine (Isaia 41.10,13; 43.5).
  • Eu te iubesc (Isaia 43.4).
  • Eu nu te uit (Isaia 44.21; 49.15).
  • Eu te port până la adânci bătrâneţe (Isaia 46.3,4).
  • Eu te învăţ spre folosul tău (Isaia 48.17).
  • Eu te călăuzesc pe drumul tău (Isaia 48.17).
  • Nu te teme (Isaia 40.9; 41.10,13,14; 43.1,5; 44.2).

Probabil sunt mult mai multe de descoperit în capitolul acesta. Versetele enumerate sunt deja o mulţime impresionantă şi vorbesc în chip minunat prin ele însele. De fapt nu mai trebuie adăugate alte cuvinte. Cu câtă dragoste şi îndurare vorbeşte Dumnezeu aici poporului Său şi prin aceasta şi nouă. Nenumăraţi creştini au găsit deja mângâiere şi încurajare în aceste afirmaţii, ceea ce eu însumi personal pot confirma. În mod deosebit Isaia 43.1 („Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, eşti al Meu”) este unul din versetele Bibliei cel mai bine cunoscut, deosebit de încurajator şi de încredere. Nu în zadar capitolele acestea, respectiv întreaga parte a treia din Isaia (Isaia 40-66) este denumită cartea mângâierii din Biblie. Este copleşitor câtă osteneală Şi-a făcut Dumnezeu cu poporul Său de atunci, cu toate că El ştia că numai o parte mică a poporului Său va fi dispus să se reîntoarcă în ţară (Ezra 1-2). Dumnezeu este un Dumnezeu foarte personal, este Dumnezeul tău propriu. Cunoşti şi trăieşti tu aşa pe Domnul tău?

Atotputernicia lui Dumnezeu împotriva îndurării lui Dumnezeu? – Distanţă faţă de Dumnezeu contra apropierii lui Dumnezeu?

Nu vedem noi aceste două aspecte stând într-un contrast mare sau probabil chiar contrare? Pot fi aceste două aspecte simultan valabile? Pe de o parte ne devine clară distanţa extremă faţă de Dumnezeu, pe de altă parte apropierea personală de nedescris. Cum pot fi posibile acestea în acelaşi timp? Noi înşine suntem deseori înclinaţi să avem o imagine unilaterală a lui Dumnezeu, în funcţie de ceea ce se potriveşte mai bine într-o anumită situaţie.

Pentru mulţi oameni aceasta este o problemă foarte mare. Unul din reproşurile cele mai frecvente de a crede în Dumnezeu este pentru unii oameni întrebarea cum poate fi că un Dumnezeu atotputernic şi totodată iubitor permite suferinţă personală (nemeritată) şi nu o împiedică. Unii şi-au pierdut complet credinţa în Dumnezeu prin loviturile sorţii în viaţă. Însă Dumnezeu nu este un automat de dorinţe, de la care noi primim prin apăsare pe buton ceea ce ne place sau ne este plăcut. Bunătatea sau ajutorul în greutăţi şi probleme le primim cu plăcere, dar ceea ce este neplăcut, împotrivitor sau chiar suferinţa nicidecum nu le acceptăm. De aceea Dumnezeu trebuie neapărat să le ţină departe de noi. Dar dacă totuşi ne lovesc, în mod natural Dumnezeu este vinovat de aceasta şi din cauza aceasta trebuie tras la socoteală. Dumnezeu pe banca acuzaţilor? De fapt de neimaginat.

Să nu credem minciuna că nouă creştinilor, dacă avem suficientă credinţă, ar trebui să ne meargă numai bine în viaţă sau să avem succes. Dumnezeu spune categoric în Isaia 45.7: „Cel care întocmesc lumina şi creez întunericul, care fac pacea şi creez nenorocirea; Eu, Domnul, fac toate acestea.” Iov este un exemplu potrivit pentru faptul că planurile lui Dumnezeu se împlinesc foarte personal şi individual. Deseori tocmai oamenii care au fost încercaţi şi s-au dovedit veritabili sunt cei care slujesc altora spre bine (Iacov 1.2-4,12). Dumnezeu nu numai permite să aibă loc ceva (o astfel de formulare nu este în Biblie), ci El lucrează totul activ, chiar dacă uneori o fac oamenii sau satan. Este însă total exclus ca păcatul să vină de la Dumnezeu. Niciodată Dumnezeu nu are ceva a face cu păcatul. Dacă totuşi are a face, atunci Dumnezeu pricinuieşte răul numai în sensul de nenorocire sau suferinţă (Iov 2.10; Eclesiastul 7.14; Isaia 45.7; Plângerile lui Ieremia 3.38; Amos 3.6).

În timpul acela Dumnezeu a hotărât captivitatea pentru poporul Său, dar a oferit totodată mângâiere şi a vestit sfârşitul ei. Acelaşi Dumnezeu, care domneşte suveran, nu Se lasă influenţat de nimeni şi nu are nevoie de nici un colaborator (Romani 11.34), este acelaşi Dumnezeu care vrea să fie întotdeauna foarte aproape de tine şi de mine (Matei 28.20). Dumnezeu nu ne făgăduieşte niciodată nouă ca creştini o viaţă uşoară, însă ne făgăduieşte apropierea Sa intimă, personală. El nu împiedică greul în viaţa noastră, ci El merge cu noi „prin apă şi prin foc” (Isaia 43.2). El nu ne scuteşte de conflicte şi încercări, dar El ne lasă să facem experienţe personale cu El în acestea, în care noi ne putem adeveri şi creşte.

Dumnezeul nostru este aşa de atotputernic, că El are totul în mâna Sa – creaţia, evenimentele de importanţă mondială, popoarele, dar şi viaţa ta şi a mea personală. Dar aceasta înseamnă totodată dragoste, har, îndurare şi apropiere de nedescris, niciodată o soartă oarbă, la întâmplare. Putem avem parte în viaţă de ceva lucrat de Dumnezeu în suveranitatea Sa, şi noi nu înţelegem, nu vedem nici un sens în aceasta. Probabil pierdem deodată locul de muncă, sănătatea sau o persoană iubită, însă totodată trebuie să devenim conştienţi şi putem trăi că în astfel de împrejurări Dumnezeu este în mod deosebit aproape de noi. Exemplul lui Iov ne arată cum este cu adevărat Dumnezeul nostru: „plin de milă şi îndurător” (Iacov 5.11).

Însă Dumnezeu nu trebuie să Se explice, şi în limitarea noastră nu ar fi posibil să înţelegem totul. Răspunsul lui Dumnezeu dat lui Iov încercat prin suferinţă nu este o explicaţie exactă, ci este revelarea mărimii lui Dumnezeu cu scopul ca pe această bază să poată avea loc o relaţie reală cu noi oamenii. Dumnezeu este nemărginit de mare şi noi suntem foarte mici; Dumnezeu este drept şi noi suntem păcătoşi şi avem nevoie de răscumpărare. Fiind conştienţi de aceasta putem profita de îndrumările lui Dumnezeu în viaţa noastră. Însă uneori noi dorim să ne prezentăm ca Dumnezeu şi gândim că ştim de ce un lucru sau altul are loc în lumea aceasta sau în viaţa unui om, şi nu vedem că Dumnezeu are gânduri şi planuri mult mai înalte decât noi le-am fi putut gândi sau imagina vreodată (Isaia 55.8,9). Totodată gândurile lui Dumnezeu cu poporul Său şi cu noi personal sunt totdeauna spre pace şi fericire şi se întind până în viitor (Ieremia 29.11).

Din punctul de vedere nou-testamental toate cele spuse până aici sunt valabile şi pentru Domnul nostru Isus. Contrastul la care ne-am referit este numai în gândirea noastră şi limitarea noastră, dar nu la Dumnezeu. Cheia şi răspunsul este această Persoană, Domnul nostru Isus, „Pentru că, pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei nelegiuiţi” (Romani 5.6). „Noi avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5.1). Dacă te vei îndoi de Dumnezeu cu privire la căile Lui cu tine, atunci să priveşti faptul că Dumnezeu a dat pe Fiul Său într-o judecată a păcatului, foarte îngrozitoare pentru Domnul nostru (Romani 8.3). Un Dumnezeu suveran jertfeşte pe Fiul Său preaiubit, pentru ca El să ne poată da întreg harul Său şi îndurarea Sa în locul judecăţii meritate (Romani 5.10). Nu este acesta un răspuns impresionant? Acum este rezolvată această contradicţie. Nu degeaba în următoarele capitole din Isaia se vorbeşte despre Robul lui Dumnezeu care va veni, care va trebui să sufere (Isaia 53).

Dacă în viaţa noastră nu decurge aşa cum ne-am imaginat, atunci putem şti „că necazul lucrează răbdare şi răbdarea experienţă şi experienţa speranţă” (Romani 5.3b-4). Ai gândit tu în anumite situaţii că Dumnezeu este împotriva ta? Ai presupus tu deja că în anumite situaţii Dumnezeu te pedepseşte după câte se pare pentru păcatele înfăptuite, aşa cum au gândit prietenii lui Iov despre Iov, sau că Dumnezeu este nedrept când El pune greul asupra ta, aşa cum Iov însuşi gândea? Însă Dumnezeu niciodată nu pedepseşte de două ori. Dreptatea lui Dumnezeu a pedepsit deja, şi anume pe propriul Său Fiu: „dar Dumnezeu Îşi arată propria Lui dragoste faţă de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).

Niciodată nu ar trebui să-L privim pe Dumnezeu unilateral. Uneori ne gândim la Dumnezeu numai ca la un Dumnezeu sfânt şi drept, care trebuie să aducă judecata. Aceasta este adevărat, însă în principal aceasta este valabil numai pentru oamenii care resping conştient pe Dumnezeu. Atât pentru poporul pământesc al lui Dumnezeu cât şi pentru noi creştinii credincioşi înseamnă că în căile Sale de guvernare Dumnezeu ne învaţă, ne educă şi ne transformă spre bine, deci ajunge la ţelul Său cu tine şi cu mine. Pe de altă parte noi putem trece cu vederea această latură şi să ne gândim numai la un Dumnezeu al dragostei, care întotdeauna este milos cu noi. Şi aceasta este o sută de procente adevărat. Dumnezeu este nesfârşit de bun şi plin de îndurare cu noi (Mica 7.18,19; Psalmul 103.8-13). Altfel demult noi am fi terminaţi.

Însă în acest caz uităm că Dumnezeu nu poate tolera păcat în viaţa noastră. Dumnezeu nu poate închide un ochi. Ambele aspecte sunt exprimate deosebit de clar la crucea Domnului nostru Isus Hristos. Acolo păcatele noastre au fost puse pe Domnul nostru şi judecate, şi acum Dumnezeu ne poate ierta fără îngrădire. Domnul Isus a luat asupra Sa depărtarea de Dumnezeu, pricinuită de păcatele noastre, şi prin aceasta a biruit. Acum nici un păcat, nici un eşec nu ne mai desparte de Dumnezeul sfânt.

Ţelul în acţiunile lui Dumnezeu este ca poziţia, care ne-a fost dăruită prin Domnul Isus, să se vadă şi în practica vieţii noastre. Planul lui Dumnezeu cu poporul Său şi cu noi este: „Aşa zice Domnul, Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel: ‚Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te învaţă ce îţi este de folos, care te călăuzeşte pe calea pe care să mergi’” (Isaia 48.17). Suveranitatea lui Dumnezeu şi apropierea lui Dumnezeu în combinaţie ne garantează o acţionare bine gândită, clarvăzătoare, înţeleaptă, folositoare şi înţeleaptă, pe de o parte, şi pe de altă parte o acţionare plină de dragoste, de bunătate, purtătoare de grijă şi milostivă a Domnului nostru cu noi. El doreşte să ne schimbe în sens pozitiv. „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său. Pentru că, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a şi rânduit dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8.28,29).

La Dumnezeul nostru nu este un contrast contradictoriu, ci ambele laturi sunt în armonie desăvârşită, şi în acţiunea Lui faţă de noi. Dacă ţinem seama de aceasta, noi ca şi creştini credincioşi putem numai să spunem împreună cu Pavel: „Ce vom spune deci faţă de aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care, în adevăr, nu L-a cruţat pe propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El? Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care îndreptăţeşte. Cine este cel care condamnă? Hristos este Cel care a murit şi, mai mult, a şi fost înviat, Cel care şi este la dreapta lui Dumnezeu, Cel care şi mijloceşte pentru noi. Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? … Pentru că sunt convins că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8.31-39).

„O, adânc al bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! … Pentru că din El şi prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.33-36).

Nu este aceasta o mângâiere adevărată? Nu sunt acestea promisiuni de neînţeles şi făgăduinţe pentru viaţa ta şi a mea? Nu ne încurajează aceasta să încredinţăm viaţa noastră o sută de procente unui astfel de Dumnezeu minunat şi să ne încredem în călăuzirea Lui în viaţă? Noi nu trebuie să mai avem nici o urmă de teamă sau îndoială înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne mână, aşa cum fac alţi dumnezei, prin ameninţări cu judecata şi frica de pedeapsă. Dumnezeu ne încurajează prin făgăduinţa Sa de a fi foarte aproape de noi, cu urmarea că noi dorim să fim în apropierea lui Dumnezeu, într-adevăr cu respect dar cu plăcere. El doreşte o relaţie reală, profundă şi părtăşie cu noi. Din punct de vedere nou-testamental aceasta merge mult mai departe. Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus şi Duhul Sfânt locuiesc în noi (Ioan 14.23; 1. Corinteni 3.16; 2. Timotei 1.14). Dumnezeu este acum pentru noi un Tată iubitor (Ioan 16.27), care vrea numai binele nostru suprem, chiar şi atunci când El ne educă dureros (Evrei 12.7). Noi avem voie să spunem Dumnezeului nostru cu mai multă încredere Tată, decât a fost revelat în Vechiul Testament (Romani 8.15; Galateni 4.6). Noi avem voie să avem aceeaşi apropiere de Tatăl precum are Fiul (Ioan 17.21). Mai aproape şi mai intim nu este posibil.

Astfel îţi doresc ţie şi îmi doresc mie în toate împrejurările vieţii, nu numai în cele grele, să avem o privire echilibrată spre Dumnezeu, Tatăl nostru, şi spre Domnul nostru Isus şi să aşteptăm totul de la El. El niciodată nu ne dezamăgeşte, chiar şi atunci când eşuăm. El ajunge la ţelul Său bun şi în viaţa ta şi în viaţa mea. Dumnezeul nostru credincios Îşi respectă cuvântul şi te lasă pe tine şi mă lasă pe mine să trăim că El împlineşte făgăduinţele Lui bune.

Suveranitatea lui Dumnezeu şi atotputernicia Lui pe de o parte şi pe de altă parte apropierea Sa personală pot împreună într-o călăuzire de viaţă personală acordată optim să ne impresioneze enorm, să ne conducă şi să ne pună în uimire şi laudă şi mulţumire aduse Dumnezeului nostru. Nu vrei şi tu să-ţi încredinţezi viaţa necondiţionat şi fără rezerve unui astfel de Dumnezeu măreţ?

 

Adnotare

[1] Cartea Isaia constă din trei părţi principale. Prima parte (Isaia 1-35) vorbeşte preponderent despre judecata asupra lui Israel, Iuda, precum şi asupra multor popoare limitrofe, dar are şi profeţii minunate despre venirea lui Mesia şi despre viitor. Partea a doua (Isaia 36-39) este un pasaj istoric din viaţa lui Ezechia. Partea a treia (Isaia 40-66) constă din trei ori nouă capitole. Capitolele 40-48 profeţesc eliberarea din captivitatea babiloniană. Capitolele 49-57 vorbesc în mod deosebit despre Robul lui Dumnezeu care va veni, Mesia. Capitolul 53, care descrie pe Robul lui Dumnezeu suferind, constituie exact mijlocul acestei părţi. Capitolele 58-66 vorbesc rezumativ despre viitorul minunat din Împărăţia păcii, când poporul Israel se va fi întors la Dumnezeul lui.

[2] Textele biblice prezentate în cursiv


Tradus de la: Ein beeindruckender Kontrast in Gottes Wesen und seinem Handeln.

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre locul din Biblie Isaia 40 (1)

Mai multe articole despre locul din Biblie Isaia 43 (1)

Mai multe articole ale autorului Gerd Pohl (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).