Verset călăuzitor: Exodul 28.29
Exodul 28.29: Şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, pe inima sa, când va intra în sfântul locaş, spre amintire înaintea Domnului, neîncetat.
Aaron putea suplini poporul numai într-o mod foarte slab. În realitate erau numai numele seminţiilor, nu al fiecărui mădular, din care constau acestea, gravate pe pietrele pieptarului său şi pe umerari. El avea numai o cunoaştere foarte redusă a nevoilor şi încercărilor lor. El nu iubea pe fiecare în parte din această mulţime mare. Însă aceste lucruri reprezintă în mod foarte frumos activitatea Altuia, care va veni şi care acum este la dreapta lui Dumnezeu ca Reprezentant al nostru pe deplin suficient: Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, Isus.
Marele nostru Preot cunoaşte cel mai mic detaliu al împrejurărilor alor Săi şi inima fiecăruia din ai Săi. „El Îşi cheamă oile pe nume şi le duce afară” (Ioan 10.3). El cunoaşte pe ai Săi şi este cunoscut de ai Săi. Ei aud glasul Lui şi Îl urmează. Marele nostru Preot ne iubeşte cu o dragoste îngăduitoare, de care nimic nu ne poate despărţi (Romani 8.39). Aaron purta numele pe umerii lui, locul siguranţei, şi pe pieptul lui, locul sentimentelor. Marele Împlinitor al acestor modele putea spune: „Eu le dau viaţa eternă; şi nicidecum nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10.28). Şi: „deoarece iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13.1). În felul acesta este garantată dublu siguranţa veşnică a credincioşilor.
Un exemplu frumos despre puterea inclusă în faptul că El cheamă oile Sale pe nume, îl avem în întâmplarea din dimineaţa învierii. Domnul spune Mariei Magdalena: „Femeie, de ce plângi?” (Ioan 20.15). Ea nu L-a recunoscut; gândea că era grădinarul, cel care vorbea cu ea. Dar când Isus i-a zis: „Maria!”, ea Îl recunoaşte imediat şi Îl mărturiseşte ca fiind Învăţătorul ei. Numele oamenilor nu descriu caracterul purtătorului lor, de cele mai multe ori sunt alese la întâmplare. Însă numele din Scriptură sunt remarcabile, şi dacă pe lângă acestea se foloseşte şi Numele Domnului, atunci este foarte remarcabil. Glasul Lui trezeşte imediat un ecou în inima lor. La fel este şi astăzi. El ne vorbeşte personal, şi este privilegiul nostru să auzim şi să devenim înflăcăraţi prin timbrul vocii Sale.
Recunoaşterea glasului Său este un proces spiritual, a cărui origine este în dragostea care este vie în inimile noastre. „Noi iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4.19).
În general nu se cunoaşte că, călăuzirea divină este dependentă de inimile noastre, dacă ele sunt modelate prin dragoste. Chestiunea aceasta este foarte frumos prezentată prin modelul amintit mai înainte din cartea Exodul, unde Urim (simbol pentru „lumină”) şi Tumim (simbol pentru „desăvârşire”) erau puse şi în pieptarul judecăţii, care era pe inima lui Aaron şi era permanent purtat înaintea Domnului. În felul acesta desăvârşirea luminii sau a călăuzirii, unită cu dragostea, este prezentată permanent. S-ar putea să fim ispitiţi să gândim că lumina sau călăuzirea este dependentă de puterea noastră de înţelegere spirituală, însă această putere a noastră de înţelegere spirituală este tocmai contrariul a ceea ce spune Scriptura. Orice întrebare grea este rezolvată, deoarece noi avem ungerea din partea Celui Sfânt, de la Acela care a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. Scurt timp după reîntoarcerea iudeilor din captivitatea babiloniană a apărut o problemă în mijlocul lor, care nu se putea rezolva, şi Tirşata, ca bărbat înţelept, a lăsat chestiunea nedecisă „până se va ridica preotul cu Urim şi Tumim” (Neemia 7.65). Timpul acesta a venit pentru aceia care prin har au fost introduşi în chemarea cerească. Ei au un Mângâietor la ei (comun) şi în ei (personal), şi în felul acesta este călăuzire nelimitată şi sprijin, ca să poţi rezolva orice situaţie care ar veni.
Tradus de la: Urim und Thummim
Titlul original: „Urim und Thummim“
din Der Dienst des Wortes, Anul 11, 1933, pag. 136–138.
Titlul original în engleză „Urim and Thummim“
în Scripture Truth, Anul 24, 1932, pag. 160–161.
Traducere: Ion Simionescu