Învăţături practice din cartea Iov (5) (W. Kelly)

Unul dintr-o mie

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 32-33     Cuvinte cheie: Iov

Cu capitolul 32 începe în cartea Iov o secţiune cu totul nouă. În cele care au premers s-a pus întrebarea referitoare la cauza suferinţei credinciosului. Aceasta nu era o „întrebare teoretică”. Era ... mai mult„practica” cea mai înspăimântătoare în persoana greu încercată a lui Iov. Întrebarea a apărut nu prin mintea căutătoare a omului, ci prin realitatea vie. De aceea oamenii care iau parte la ea sunt luaţi în totalitate captivi de ea. Ei luptă cu tot ce este în ei pentru o rezolvare, ei exprimă convingerile lor cele mai profunde; tot ce au avut ei parte în viaţa lor lungă, au văzut, au trăit, au gândit, pun pe talerul cântarului, ca să facă clar unul altuia convingerea lor. În vâltoarea disputei lor este uitată chiar şi prietenia, care îi leagă. Şi pe lângă aceasta, de pe buzele celui suferind vin acuzaţii neliniştitoare, îndoieli, cuvinte de împotrivire faţă de Dumnezeu, dar uneori şi cuvinte de încredere în Dumnezeu, copilărească, intimă.

Învăţături practice din cartea Iov (4) (W. Kelly)

Ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte!

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 19.23-27

Aici, ca răspuns la toate acestea, unde împrejurările, prietenii şi înainte de toate propria inimă rătăcitoare au încercat să-l înstrăineze tot mai mult şi tot mai departe de Dumnezeu, lumina credinţei începe ... mai multdeodată să lumineze întunericul drumului de suferinţe al lui Iov. Ce spune el acum nu se potriveşte în cadrul gândurilor lui de odinioară, contrazice cele mai multe din cele pe care el le-a exprimat până acum. Nici nu sunt gândurile lui proprii, ci el se alătură momentelor, pe care le-am cunoscut deja, în care Duhul lui Dumnezeu l-a luminat, la fel de neaşteptat ca şi acum. Gândul la Mijlocitorul (Iov 9.33), la Martorul în ceruri (Iov 16.19) şi la o înviere a morţilor (Iov 14.14) sunt contopite aici în cunoaşterea că Salvatorul lui trăieşte şi că Acesta, chiar dacă trupul nenorocit al lui Iov va pieri, va triumfa cândva asupra țărânei. Atunci Iov îl va vedea ca Dumnezeu al lui şi se va bucura personal în El, şi inima lui priveşte spre acest moment cu o dorinţă mare (Iov 19.25-27).

Învăţături practice din cartea Iov (3) (W. Kelly)

Suferinţele celui drept

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 16.10,11,16,17,20,21     Cuvinte cheie: Iov

Această prezentare a suferinţelor celui drept, înconjurat de duşmani şi batjocoritori, ne aminteşte în chip viu de psalmi, în mod deosebit Psalmul 22. Chiar şi concordanţa unor expresii ne surprinde (Iov 16.10 şi Psalmul ... mai mult22.13). Psalmul 22 este o prezentare profetică a suferinţelor lui Hristos la cruce. Ne-am referit deja, cum Iov în anumite privinţe în împrejurările lui este un model al Domnului Isus. Dar cât de cu totul alta este comportarea lui în aceste împrejurări decât comportarea Mântuitorului! În gura lui Iov nu se găsesc cuvintele: „Totuşi Tu eşti Cel Sfânt” (Psalmul 22.3), cu care Mântuitorul a primit toate suferinţele, chiar şi cele din partea oamenilor, din mâna Tatălui Său. Faţă de desăvârşirea lui Hristos, Iov arată – în aceleaşi împrejurări – ce este slăbiciunea omenească.

Învăţături practice din cartea Iov (2) (W. Kelly)

Căile de guvernare ale lui Dumnezeu

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov     Cuvinte cheie: Iov

Prietenii lui Iov puteau să-şi imagineze suferinţa numai ca răsplată. Ei puteau vedea pe Dumnezeu, care a trimis suferinţa, numai ca Judecător. Am remarcat aceasta deja altădată. Vrem acum să privim această greşeală sub un alt aspect. ... mai multŞi atunci putem spune: ei credeau că lumea, aşa cum ea se prezenta privirii lor, ar trebui să dea o imagine a gândurilor lui Dumnezeu despre om. Sentinţa lui Dumnezeu cu privire la căile unui om era după părerea lor clar dedusă din situaţiile pământeşti ale acestuia. Tot ce era permis pe pământ, trebuie să fie o imagine fidelă în oglindă a gândurilor lui Dumnezeu în cer despre această chestiune. Aşa s-a ajuns că ei au bănuit pe Iov de mare făţărnicie, acum când asupra lui a venit o „judecată” aşa de îngrozitoare – tocmai în contrast cu viaţa lui de odinioară.

Învăţături practice din cartea Iov (1) (W. Kelly)

Bănuieli

Online seit: 13.12.2018     Locuri din Biblie: Iov     Cuvinte cheie: Iov

Pentru un credincios sincer nu este nimic mai dureros decât să fie acuzat pe bază de presupuneri nedovedite. Şi aceasta au făcut cei trei prieteni faţă de Iov. Ei nu puteau prezenta fapte, care ar fi fost capabile să convingă ... mai multconştiinţa lui. În loc să facă aceasta, căutau o dovadă pentru bănuiala lor şi în cuvinte nestăpânite, deseori răzvrătite căutau să găsească aceasta la Iov greu încercat. Aceasta era pentru el deosebit de zdrobitor, şi noi ştim cât de dureros a simţit el aceasta. Duhul de critică, care stăpânea pe prieteni, i-a împiedicat să aştepte până când Dumnezeu va aduce adevărul lucrurilor la lumină. Căci fără îndoială la Iov era ceva de învinuit, dar el nu a făcut păcatele ascunse, la care ei făceau aluzie. Ei au depăşit orice limită, care s-ar fi cuvenit unei purtări de grijă plină de dragoste, şi nu s-au dat în lături să rostească pe faţă sentinţa lor aspră. Cu siguranţă Dumnezeu ne face cunoscut toate acestea, ca să ne atenţioneze cu privire la această greşeală fundamentală în judecarea celorlalţi credincioşi.

Învăţături practice din cartea Iov (9) (W. Kelly)

Dumnezeu Însuşi dă răspunsul

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 38     Cuvinte cheie: Iov

De mai multe ori ne-am referit în trecut, că era Dumnezeu Însuşi, Cel care la sfârşitul cărţii Iov dă răspunsul la întrebarea care îi preocupa pe toţi. Dar să observăm, în ce fel face El aceasta. Desigur ... mai multnu aşa, cum din punct de vedere omeneşte ne-am fi aşteptat, că în final El Se amestecă în discuţie, că El arată unde a greşit Iov, unde au greşit prietenii şi în final să dea un răspuns clar formulat la întrebarea capitală a cărţii: De ce suferă copiii lui Dumnezeu în lumea aceasta? Dacă privim chestiunea în felul acesta, trebuie mai degrabă să spunem că rezolvarea nu are loc. Cu regret aceasta a fost făcută şi din partea comentatorilor critici ai Scripturii.

Învăţături practice din cartea Iov (8) (W. Kelly)

Două descoperiri despre Dumnezeu

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 37.14-16; 38.1     Cuvinte cheie: Iov

Ajungem acum la un punct foarte important, referitor la caracterul cărţii Iov. Dumnezeu Se va revela în continuare şi va face aceasta în „Sfintele Scripturi”, în mod spiritual, aşa că noi, cu toate că nu-L vedem ... mai multpe Dumnezeu, avem voie să cunoaştem gândurile Lui. Scriptura este pentru noi sursa cea mai desăvârşită şi absolut demnă de încredere cu privire la cunoaştere şi înţelegere. Pe lângă aceasta avem, chiar şi astăzi încă, revelarea Lui în natură. Deoarece întreaga creaţie a fost stricată prin păcat (Romani 8.20-22), acestei revelaţii îi lipseşte desăvârşirea minunată şi siguranţa, aşa cum este aceea care ne permite să ne bazăm pe Cuvânt ca pe o stâncă.

Învăţături practice din cartea Iov (7) (W. Kelly)

Un rătăcit este învăţat

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 34.10-15,31-32     Cuvinte cheie: Iov

Învăţături practice din cartea Iov (6) (W. Kelly)

Mustrări severe

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 34.1-9     Cuvinte cheie: Iov

Elihu a vorbit despre căile pe care conduce Dumnezeu pe păcătos spre mântuirea sufletului său, şi despre rodul preţios al acestor încercări. El nu aplică aceasta la Iov – ceea ce nu ar fi fost în totul corect -, ci ... mai multlasă aceasta în seama prietenului său, să tragă singur din cele spuse concluziile pentru viaţa şi împrejurările lui. Iov putea acum să se întrebe, dacă nu cumva ţelul lui Dumnezeu cu el era să-i dăruiască o binecuvântare nepieritoare pentru sufletul lui, ca rod al suferinţelor lui.

Învăţături practice din cartea Iov (12) (W. Kelly)

O viaţă trăită în harul lui Dumnezeu

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 42     Cuvinte cheie: Iov

Marea luptă a sufletului, despre care ne-a vorbit cartea Iov, se apropie de sfârşit. Rezolvarea întrebărilor numeroase şi adânc pătrunzătoare în viaţa fiecărui om a fost dată, nu în cuvinte, nu în dogme ... mai multbine demonstrate, ci în inima umilă a celui suferind şi în împotrivitorul însuşi.

Învăţături practice din cartea Iov (11) (W. Kelly)

Cine s-ar putea compara cu Dumnezeu?

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 40; 41     Cuvinte cheie: Iov

Iov trebuia nu numai să cunoască cât de mic era el faţă de Dumnezeu, ci şi să mărturisească, că el a păcătuit; el trebuia să arate căinţă. De aceea Dumnezeu îi aminteşte acum de sentinţa lui temerară faţă de Dumnezeu, ... mai multprin care el voia numai să se îndreptăţească pe sine însuşi: „Vrei tu deci să-Mi desfiinţezi judecata? Vrei să Mă condamni, ca să fii tu drept?” (Iov 40.8). Şi lui Iov i se cere să dovedească că el posedă şi puterea care se cuvine unui judecător moral aşa de sus poziţionat: puterea de a doborî pe cei mândri şi pe păcătoşi (Iov 40.9-14).

Învăţături practice din cartea Iov (10) (W. Kelly)

Nici un răspuns la o mie de întrebări

Online seit: 26.12.2018     Locuri din Biblie: Iov 38.2     Cuvinte cheie: Iov

Cine se cunoaşte câtuşi de puţin, simte că nu ni se cuvine să-l condamnăm pe Iov din cauza vorbirii lui revoltate. Înţelegem destul de bine, că prin suferinţa peste măsură de mare, pe care o avea de îndurat, şi-a ... mai multpierdut stăpânirea de sine şi deznădejdea s-a dezlănţuit. „De aceea nu-mi voi mai stăpâni gura; voi vorbi în strâmtorarea duhului meu”, a spus el însuşi (Iov 7.11). Însă acolo unde noi, oameni ca el, ne reţinem să rostim o sentinţă, este bine să cunoaştem gândurile lui Dumnezeu despre semenii noştri. Şi aici la Iov iese la lumină, cât de mult rău a făcut el prin cuvintele lui nestăpânite. Nu simţim noi la citirea în Iov 3.1 că are loc o îndreptare spre rău? Înainte de momentul acesta Iov era un model desăvârşit al liniştii credincioase în căile Domnului. Acest fel de gândire la caracterizat spre onoarea lui Dumnezeu, spre ruşinarea lui satan şi ca model pentru noi, cărora ne este recomandată spre imitare răbdarea lui Iov (Iacov 5.11).

Învăţături practice din cartea Iov (W. Kelly)

Online seit: 26.12.2018     Articole: 12     Locuri din Biblie: Iov

Trăiesc eu pentru mine însumi sau trăiesc pentru Hristos? (W. Kelly)

2 Corinteni 5.14,15

Online seit: 06.02.2019     Locuri din Biblie: 2 Corinteni 5.14,15     Cuvinte cheie: Discipolat/Ucenicie; Devotamentul

Realitatea umilitoare constă în faptul, şi în privinţa aceasta toţi suntem de acord, că noi avem o natură care se iubeşte pe sine însuşi şi care caută ce este plăcut pentru sine, şi de aceea noi suntem întotdeauna ... mai multgata să cedăm acestei naturi şi prin aceasta primului gând al inimii noastre. Dar să punem pe Hristos înaintea sufletului nostru! Fie că este vorba de suferinţă sau bucurie, să privim la El!

Imagine: SoundWords
Intercalarea pământească (W. Kelly)

Daniel 2; 7; Luca 21

Online seit: 27.02.2019     Locuri din Biblie: Daniel 2; 7; Luca 21     Cuvinte cheie: Teologia legământului; Intercalarea Bisericii; Dispensaţionalism

Deci intervalul, începând din momentul când Israel a devenit Lo-Ami (Osea 1) şi până când el va fi restabilit şi va fi pentru totdeauna poporul Său în ţară ca sferă centrală a domniei Sale ... mai multpământeşti, acest interval va fi umplut de cele patru fiare succesive (Daniel 7) sau puteri domnitoare ale naţiunilor (Daniel 2). Derularea normală a epocilor pământeşti a pornit de la premisa că scaunul de domnie al Domnului stă în Ierusalim. Misiunea acestui scaun de domnie, atunci când puterea a fost transferată naţiunilor, este exact o intercalare cu privire la domnia Sa pământească. Aşa ceva nu a fost în istoria lui Israel, nici înainte şi nici după „timpul naţiunilor”. Israel este prezentarea atât a eşecului din trecut, sub Lege, cât şi a autorităţii lui Mesia cu privire la domnia clară şi directă a lui Dumnezeu pe pământ în viitor. Dimpotrivă, perioada intermediară a naţiunilor este întreruperea acestei prezentări, oricare ar putea fi lucrările minunate ale lui Dumnezeu în harul Său în acest timp. ...

Einführende Vorträge zum ersten Thessalonicherbrief (W. Kelly)

Kapitel 1–5

Online seit: 25.08.2020     Locuri din Biblie: 1. Thessalonicher

Eine Betrachtung über den ersten Thessalonicherbrief.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Die Sprüche (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Sprüche

Ein Kommentar zum Buch der Sprüche.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Die Psalmen (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Psalmen

Ein Kommentar zum Buch der Psalmen.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Die Offenbarung (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Offenbarung

Ein Kommentar zum Buch der Offenbarung

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Die Klagelieder (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Klagelieder

Ein Kommentar zum Buch Klagelieder.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Die Apostelgeschichte (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Apostelgeschichte

Ein Kommentar zur Apostelgeschichte.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der zweite Timotheusbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Timotheus

Ein Kommentar zum zweiten Brief des Paulus an Timotheus.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der zweite Thessalonicherbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Thessalonicher

Ein Kommentar zum zweiten Brief des Paulus an die Thessalonicher.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der zweite Petrusbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Petrus

Ein Kommentar zum zweiten Brief des Petrus.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der zweite Korintherbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Korinther

Ein Kommentar zum zweiten Brief des Paulus an die Korinther.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der zweite Johannesbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Johannes

Ein Kommentar zum zweiten Brief des Johannes.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Titusbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Titus

Ein Kommentar zum Brief des Paulus an Titus.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Römerbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Römer

Ein Kommentar zum Brief des Paulus an die Römer.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Zephanja (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Zephanja

Ein Kommentar zum Propheten Zephanja.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Sacharja (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Sacharja

Ein Kommentar zum Propheten Sacharja.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Obadja (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Obadja

Ein Kommentar zum Propheten Obadja.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Nahum (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Nahum

Ein Kommentar zum Propheten Nahum.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Micha (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Micha

Ein Kommentar zum Propheten Micha.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Maleachi (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Maleachi

Ein Kommentar zum Propheten Maleachi.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Jona (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Jona

Ein Kommentar zum Propheten Jona.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Joel (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Joel

Ein Kommentar zum Propheten Joel.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Jesaja (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Jesaja

Ein Kommentar zum Propheten Jesaja.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Jeremia (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Jeremia

Ein Kommentar zum Propheten Jeremia.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Hosea (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Hosea

Ein Kommentar zum Propheten Hosea.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Hesekiel (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Hesekiel

Ein Kommentar zum Propheten Hesekiel.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Haggai (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Haggai

Ein Kommentar zum Propheten Haggai.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Habakuk (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Habakuk

Ein Kommentar zum Propheten Habakuk.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Daniel (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Daniel

Ein Kommentar zum Propheten Daniel.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Prophet Amos (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Amos

Ein Kommentar zum Propheten Amos.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Philipperbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Philipper

Ein Kommentar zum Brief des Paulus an die Philipper.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Philemonbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Philemon

Ein Kommentar zum Brief des Paulus an Philemon.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Kolosserbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Kolosser

Ein Kommentar zum Brief des Paulus an die Kolosser.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Judasbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Judas

Ein Kommentar zum Judasbrief.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Jakobusbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Jakobus

Ein Kommentar zum Jakobusbrief.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Hebräerbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Hebräer

Ein Kommentar zum Hebräerbrief.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Galaterbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Galater

Ein Kommentar zum Brief des Paulus an die Galater.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der erste Timotheusbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Timotheus

Ein Kommentar zum ersten Brief des Paulus an Timotheus.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der erste Thessalonicherbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Thessalonicher

Ein Kommentar zum ersten Brief des Paulus an die Thessalonicher.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der erste Petrusbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Petrus

Ein Kommentar zum ersten Brief des Petrus.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der erste Korintherbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Korinther

Ein Kommentar zum ersten Brief des Paulus an die Korinther.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der erste Johannesbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Johannes

Ein Kommentar zum ersten Brief des Johannes.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der Epheserbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Epheser

Ein Kommentar zum Brief des Paulus an die Epheser.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Der dritte Johannesbrief (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 3. Johannes

Ein Kommentar zum dritten Brief des Johannes.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das zweite Buch Mose (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Mose

Ein Kommentar zum zweiten Buch Mose.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das zweite Buch der Könige (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Könige

Ein Kommentar zum zweiten Buch der Könige.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das zweite Buch der Chronika (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 2. Chronika

Ein Kommentar zum zweiten Buch der Chronika.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das vierte Buch Mose (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 4. Mose

Ein Kommentar zum vierten Buch Mose.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das Matthäusevangelium (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Matthäus

Ein Kommentar zum Matthäusevangelium.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das Markusevangelium (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Markus

Ein Kommentar zum Markusevangelium.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das Lukasevangelium (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Lukas

Ein Kommentar zum Lukasevangelium.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das Johannesevangelium (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Johannes

Ein Kommentar zum Johannesevangelium.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das Hohelied (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Hohelied

Ein Kommentar zum Buch Hohelied.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das fünfte Buch Mose (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 5. Mose

Ein Kommentar zum fünften Buch Mose.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das erste Buch Samuel (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Samuel

Ein Kommentar zum ersten Buch Samuel.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das erste Buch Mose (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Mose

Ein Kommentar zum ersten Buch Mose.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das erste Buch der Könige (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Könige

Ein Kommentar zum ersten Buch der Könige.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das erste Buch der Chronika (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 1. Chronika

Ein Kommentar zum ersten Buch der Chronika.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das dritte Buch Mose (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: 3. Mose

Ein Kommentar zum dritten Buch Mose.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das Buch Ruth (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Ruth

Ein Kommentar zum Buch Ruth.

Notă: acesta este un link către un site web extern.

Das Buch Richter (W. Kelly)

Online seit: 05.10.2020     Locuri din Biblie: Richter

Ein Kommentar zum Buch Richter.

Notă: acesta este un link către un site web extern.