Eu nu am voie să te supăr
Romani 14.13

Jacob Gerrit Fijnvandraat

© SoundWords, Online începând de la: 17.04.2021, Actualizat: 17.04.2021

Verset călăuzitor: Romani 14.13 „Să nu ne mai judecăm deci unii pe alţii; ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de cădere.“

 Romani 14.13: Să nu ne mai judecăm unii pe alţii; ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de cădere.

Eu nu am voie să te supăr

Ca şi credincios, în ceea ce priveşte viaţa mea practică am a face în primul rând cu relaţia mea cu Dumnezeu. Eu nu mai sunt un sclav sub un sistem al Legii, ci stau în libertate. Însă desigur aceasta nu înseamnă că pot să fac şi să nu fac ce vreau. Biblia spune că noi ar trebui să trăim în aşa fel ca să „fim plăcuţi” lui Dumnezeu (1. Tesaloniceni 4.1 „Încolo deci, fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, după cum aţi primit de la noi cum trebuie să umblaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, cum şi umblaţi, să prisosiţi şi mai mult.“). Dumnezeu trebuie să privească cu bucurie la noi şi totodată să poată spune: Okay, fă în continuare aşa.

Însă în viaţă avem a face nu numai cu Dumnezeu, ci şi cu cei care sunt creştini ca şi noi. Relaţia cu ei trebuie să fie marcată prin ceea ce Biblia numeşte „dragostea de fraţi” (1. Tesaloniceni 4.9). Dragostea faţă de Dumnezeu înseamnă şi că noi nu avem voie să facem nimic, de care Dumnezeu nu Se poate bucura. Dragostea de fraţi înseamnă şi că noi nu avem voie să facem nimic care să dăuneze fratelui nostru.

Cu privire la aceasta, noi nu avem voie, ca să zicem aşa, „să călcăm pe picioare” pe fraţii noştri sau pe surorile noastre. Noi trebuie să le acordăm libertate şi nu avem voie să le prescriem ce trebuie să facă sau să nu facă în viaţa lor particulară. Noi nu avem voie să le impunem stilul nostru de viaţă şi nici să le cerem să se adapteze în viaţa lor la dorinţele noastre. Aceasta înseamnă de exemplu că noi nu sunăm zilnic la cineva şi îi cerem o ceaşcă de cafea sau îl rugăm regulat să facă ceva pentru noi. Noi cunoaştem proverbul: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”. Însă Domnul spune aceasta în sens mult mai pozitiv: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel” (Matei 7.12).

A supăra – ce este aceasta?

Este însă vorba de mai mult. Noi nu avem voie să facem nici o pagubă fratelui nostru. Desigur nu vreau să spun că nu avem voie să-i spargem ferestrele sau să-i călcăm stratul cu flori. Nu, pe mine mă interesează faptul că noi nu avem voie să facem nici o pagubă spirituală fratelui nostru sau surorii noastre, prin aceea că ne folosim de libertatea noastră. Aceasta vrea să se spună când în Biblie se zice: „…ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de cădere” (Romani 14.13).

Cu privire la punctul acesta sunt ici şi acolo unele înţelegeri greşite printre aceia care au crescut fiind obişnuiţi cu traducerea Elberfelder. Noi cunoaştem cuvântul „a supăra” în limbajul normal nu în înţelesul pe care îl are aici. Noi îl înţelegem în sensul că prin comportarea noastră facem pe cineva „să se supere”. Deci noi ar trebui – în măsura în care depinde de noi – să evităm aceasta, însă nu despre această „supărare” este vorba în Romani 14.13 „Să nu ne mai judecăm deci unii pe alţii; ci mai bine judecaţi aceasta, să nu puneţi înaintea fratelui vostru o piatră de poticnire sau un prilej de cădere.“. Noua traducere Genfer redă mai bine textul acesta: „Luaţi seama să evitaţi tot ce ar putea pune un obstacol în calea lui şi l-ar putea duce la cădere.”

Slabi şi tari

În lumea păgână de atunci un credincios putea avea cunoaşterea corectă, că un idol nu este nimic şi că în carnea animalelor de jertfă, care se vindea pe piaţă, nu era nimic rău. Din pricina conştiinţei lui el putea deci să mănânce liniştit carnea aceasta. [Aceasta nu este valabil pentru consumarea cărnii de jertfă ca parte a cultului păgân; vezi 1. Corinteni 10.14-22.] Şi dacă cineva critica această consumare, Pavel scrie: „Pentru că de ce să fie judecată libertatea mea de conştiinţa altuia? Dacă eu iau parte cu mulţumire, de ce sunt insultat pentru aceea pentru care eu mulţumesc?” (1. Corinteni 10.29-30). Deci Pavel nu a permis să i se îngrădească libertatea de către astfel de critici. Însă el atenţionează să nu fii un obstacol pentru iudei, greci sau pentru Adunarea lui Dumnezeu (1. Corinteni 10.32 „Nu daţi prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunării lui Dumnezeu,“). În acest caz nu este vorba de „a nu supăra” şi nici de o critică din partea unuia care ştie mai bine. Nu, Pavel are în vedere pe credincioşii care sunt slabi în credinţă şi care prin exemplul altora ar putea să ajungă la cădere. Dacă de exemplu unul tare în credinţă mănâncă din carnea de jertfă în prezenţa unui astfel de frate slab, care din pricina conştiinţei lui nu are libertatea să consume carnea de jertfă, dar care prin exemplul fratelui „tare” conştiinţa lui ajunge să se clatine şi mănâncă carnea de jertfă, atunci fratele acesta „slab” păcătuieşte, deoarece el acţionează neîntemeiat pe credinţă. El îşi închide conştiinţa şi ajunge la cădere. Însă fratele „tare” este răspunzător pentru cauza acestei căderi.

Dacă nu mă îngrijesc de fratele meu slab, deoarece pentru mine însumi eu văd libertate de a consuma carnea de jertfă, eu acţionez într-adevăr corespunzător cunoaşterii mele, dar nu conform dragostei, şi aceasta este fals.

Încă o dată: Există o îngrădire a libertăţii mele în sensul că eu trebuie să încerc să evit să fac ceva care produce pagubă spirituală fratelui meu. Realmente această îngrădire este mai mult decât folosirea libertăţii mele în societate.

Exemplul consumării cărnii de jertfă joacă încă un rol în ţinuturile păgâne. În ţara noastră nu avem (încă) a face cu aşa ceva. Însă noi putem aplica aceasta la noi într-un alt domeniu. Dacă cineva crede că consumul de alcool este păcătuire, şi eu ştiu că el are o slăbiciune pentru aceasta, atunci eu nu am voie să-i ofer un pahar cu vin şi probabil în prezenţa lui trebuie să renunţ la vin.

Supărarea este inevitabilă; a supăra, în sensul de a-l face pe cineva să se supere, este inevitabil, numai dacă nu se face nimic. Conducătorii iudei s-au supărat că Domnul Isus a mâncat împreună cu vameşii şi păcătoşii (Luca 15.1 „Şi toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de El ca să-L asculte.“). Însă aceasta nu L-a determinat pe Domnul să nu continue să aibă legătură cu aceşti oameni „pierduţi”.

Cum am spus: Noi ar trebui să încercăm să evităm supărarea fraţilor noştri şi surorilor noastre, însă critica lor nu are voie să ne reţină niciodată de la lucrarea noastră, despre care avem convingerea că Dumnezeu ne-a încredinţat-o şi nu este legată cu practici păcătoase. Aici este valabil principiul că fiecare lucrător este răspunzător stăpânului lui.

Dacă cineva ne critică, trebuie să încercăm întotdeauna să constatăm care este motivul lui, şi – dacă este posibil – să ţinem seama de critica lui, însă noi nu trebuie să permitem să ni se impună stilul de viaţă pe care să-l avem.

Cei care sunt afară

Ca să fiu complet, vreau să mai spun că în 1. Tesaloniceni 4.1-12 se vorbeşte nu numai despre relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu fraţii, ci şi cu aceia care sunt afară. Indicaţia este, ca noi să umblăm cuviincios faţă de ei.


Tradus de la: Ich darf dich nicht ärgern

Titlul original: „Ik mag jou niet ergeren“
din Bode van het heil in Christus, Anul 143, 2000/3, pag. 8–9,
şi pe www.jaapfijnvandraat.nl

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Masa demonilor (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen