Versete călăuzitoare: Ioan 10.39-42 „(39) Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor. (40) Şi a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan la început; şi a rămas acolo. (41) Şi mulţi au venit la El şi spuneau: „Ioan, în adevăr, n-a făcut nici un semn; dar toate câte le-a spus Ioan despre Acesta erau adevărate“. (42) Şi mulţi au crezut în El acolo.“
Ioan 10.39-42: Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor. Şi a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan la început; şi a rămas acolo. Şi mulţi au venit la El şi spuneau: „Ioan, în adevăr, n-a făcut nici un semn; dar toate câte le-a spus Ioan despre Acesta erau adevărate.” Şi mulţi au crezut în El acolo.
Cinci din cele şapte „semne” ale Domnului, relatate de evanghelia după Ioan, le-am studiat anul trecut în locul acesta. Cu semnul al şaselea, învierea lui Lazăr, păşim într-o secţiune nouă a evangheliei, şi va fi de folos să ne ocupăm puţin cu aceasta.
La sfârşitul capitolului 10 citim: „Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor. Şi a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan la început; şi a rămas acolo.”
Scurt înainte de prima arătare în public a Domnului relatată în această evanghelie, citim: „Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan” (Ioan 1.28 „Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.“). Cu toate că acest sat nu este numit categoric aici în capitolul 10, recunoaştem uşor că este aceeaşi localitate şi că Domnul s-a întors înapoi în locul de unde a plecat, la începutul drumului slujirii Sale. „A plecat din nou … şi a rămas acolo” - slujba Lui în Israel era îndeplinită. Să ne întrebăm în ce consta această slujbă, în ce trebuie ea să constea în mod necesar.
Pe parcursul capitolelor de la 5 la 8 Domnul Isus a luat iudeilor bucată cu bucată lucrurile la care ei se refereau din punct de vedere religios. El Însuşi, Împlinitorul tuturor modelelor din Scripturi, era acolo şi a păşit în locul a ceea ce „era vechi şi aproape de dispariţie”. În capitolul 5 este mai întâi Betesda, o ultimă mărturie despre activitatea în har a lui Dumnezeu chiar şi în timpul Legii, despre un har condiţionat, limitat, legat de anumite termene. Aceasta este pusă în umbră prin El, Cel care era prezent în har necondiţionat pentru toţi şi în orice moment. „Lucraţi!”, spunea Legea; „lucrat” (a se strădui, pentru a fi primul) trebuia să aibă loc şi la această scăldătoare; „Eu lucrez”, spune Domnul (compară cu Ioan 5.4,17 „Pentru că un înger cobora câteodată în scăldătoare şi tulbura apa. Deci cine intra cel dintâi după tulburarea apei se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.“ „Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu până acum lucrează, şi Eu lucrez“.“). În capitolul 6 găsim apoi paştele, în capitolul 7 sărbătoarea corturilor, momentul de început şi de sfârşit al seriei de sărbători ale anului sfânt, dacă facem excepţie de sabatul săptămânal (pe care Domnul l-a înlăturat deja în capitolul 5). „Poporul acesta Mă onorează cu buzele, dar inima lui este departe de Mine” (Matei 15.8 „«Poporul acesta Mă onorează cu buzele, dar inima lui este departe de Mine;“) - şi de aceea Domnul pune deoparte sărbătorile, „sărbătorile iudeilor” (în mod remarcabil, în evanghelia după Ioan sărbătorile sunt numite de cele mai multe ori cu acest adaos) şi El Însuşi trece în locul lor.
Cu Paştele, cum am spus, începea anul sfânt; pentru naţiunea iudaică însemna viaţa. În noaptea în care îngerul nimicitor a mers prin Egipt „nu era nici o casă, în care să nu fie un mort”, copiii lui Israel stăteau adunaţi în jurul mielului în deplină siguranţă în casele lor protejaţi prin sânge, şi îngerul morţii a trecut pe lângă ei (Exodul 12). Însă Paştele este amintit aici numai în treacăt, în capitolul 6; căci acum El era prezent, nu numai ca să le dea pâine, cum a fost la hrănirea celor 5000, nu, El Însuşi era „adevărata pâine”, „pâinea vieţii” (Ioan 6.5,32,35 „Isus deci, ridicându-Şi ochii şi văzând că o mare mulţime ·venea spre El, ·i-a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceştia?““ „Isus deci le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată;“ „Isus le-a spus: „Eu sunt pâinea vieţii. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi şi cine crede în Mine nicidecum nu va înseta, niciodată.“) şi făcând aluzie la moartea Sa El adaugă: „Cine mănâncă deci carnea Mea şi bea sângele Meu are viaţa eternă” (Ioan 6.54 „Cine mănâncă deci carnea Mea şi bea sângele Meu are viaţă eternă, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi,“). Cât de ciudat trebuie să fi sunat cuvintele acestea în urechile acelora care într-o credinţă dreaptă exterioară stăteau pe terenul rânduielilor dumnezeieşti, care interziceau consumul de sânge şi nu au înţeles sensul cuvintelor Mântuitorului. De aceea necredinţa a considerat „această vorbire aspră” şi mulţi dintre ei s-au întors şi nu mai umblau cu El; însă credinţa a înţeles şi la întrebarea „Şi voi vreţi să plecaţi?” a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii eterne!” (Ioan 6.60,66-68 „Deci mulţi dintre ucenicii Săi, când au auzit aceasta, au spus: „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?““ „(66) De atunci, mulţi dintre ucenicii Săi s-au întors şi nu mai umblau cu El. (67) Isus le-a spus deci celor doisprezece: „Şi voi vreţi să plecaţi?“ (68) Simon Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii eterne“).
Domnul nu se face una nici cu „sărbătoarea iudeilor, a corturilor” (Ioan 7.2 „Şi Corturile, sărbătoarea iudeilor, era aproape.“); El spune fraţilor lui necredincioşi: „Suiţi-vă voi la sărbătoarea aceasta. Eu nu Mă sui …”, însă mai târziu s-a suit la Templu „şi-i învăţa” (Ioan 7.8,14 „Suiţi-vă voi la sărbătoarea aceasta. Eu nu Mă sui încă la sărbătoarea aceasta, pentru că timpul Meu nu s-a împlinit încă“.“ „Dar, când era la mijlocul sărbătorii, Isus S-a suit în templu şi-i învăţa.“). Sărbătoarea corturilor trebuia să amintească poporului de supravieţuirea în călătoria prin pustie; ea era o sărbătoare a bucuriei. Dacă prima sărbătoare, Paştele, vorbea despre viaţă, această ultimă sărbătoare vorbea despre glorie, despre binecuvântările nespus de bogate ale Împărăţiei. - Dar ce era aceasta? „În cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea şi striga, spunând: «Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea!»” (Ioan 7.37 „Şi, în cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea şi striga, spunând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.“). Privelişte minunată, când deodată, în timp ce preotul, aşa cum se povesteşte, vărsa apă din scăldătoarea Siloam ca jertfă de băutură, pe treptele Templului stătea Unul mai mare şi cu glas tare, răsunător anunţa mesajul Său de har. El păşea acum în locul sărbătorii; de îndată ce El va fi glorificat, trebuia ca „cei care cred în El să primească Duhul” (Ioan 7.39 „Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El; pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat.“), de îndată ce stânca va fi lovită şi lucrarea va fi terminată, din El va curge apă, ca să potolească setea tuturor celor care vor crede (compară cu Exodul 17). Dacă unii puteau spune: „Acesta este Hristosul”, sau: „Niciodată nu a vorbit vreun om ca Omul acesta!” - necredinţa striga: „Cercetează şi vezi că nici un profet nu se ridică din Galileea” (Ioan 7.41,46,52 „Alţii spuneau: „Acesta este Hristosul“. Alţii spuneau: „Atunci, din Galileea vine Hristosul?“ „Slujitorii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om aşa, ca Omul acesta“.“ „Ei au răspuns şi i-au zis: „Şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că nici un profet nu se ridică din Galileea“.“).
Împotrivirea devine şi mai mare în capitolul 8. Legea acuza, însă Domnul era „Lumina lumii”; Legea a adus moartea, însă El a spus: „cine Mă urmează pe Mine nicicum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8.12 „Isus deci le-a vorbit din nou, spunând: „Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“.“; compară cu Ioan 8.2-11). Însă iudeii au respins cuvântul Lui, cu care El voia să-i conducă la adevăr şi la libertate (Ioan 8.31,32,36 „(31) Isus le spunea deci iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei; (32) şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera“.“ „Deci, dacă Fiul vă va elibera, veţi fi cu adevărat liberi.“), şi lucrările Lui, cu care El voia să le deschidă ochii orbiţi din naştere (Ioan 9). Atunci El a renunţat la „curtea oilor” (Israel), El ştia că adevăratele Lui oi vor „asculta de glasul Lui”, şi El le scoate afară, ca pe orbul din naştere. Prin El, adevărata uşă, ele urmau „să intre şi să iese şi să găsească păşune” (Ioan 10.3,4,7,9 „(3) Acestuia, portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; şi el îşi cheamă oile pe nume şi le duce afară. (4) După ce a scos toate oile sale, merge înaintea lor; şi oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul.“ „Isus deci le-a spus din nou: „Adevărat, adevărat vă spun: Eu sunt uşa oilor.“ „Eu sunt uşa: Dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit; şi va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.“). El a spus cuvinte minunate pentru aceia care erau şi sunt oile Lui adevărate, o mărturie înşeptită a siguranţei lor veşnice; nimeni nu îi va smulge, şi nu va putea să-i smulgă din mâna Tatălui Său. „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10.27-30 „(27) Oile Mele aud glasul Meu, şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. (28) Şi Eu le dau viaţă eternă; şi nicidecum nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. (29) Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. (30) Eu şi Tatăl una suntem“.“).
„Din nou iudeii au luat pietre, ca să-L ucidă cu pietre” (Ioan 10.31 „Deci din nou iudeii au luat pietre, ca să-L ucidă cu pietre.“; compară cu Ioan 8.59 „Deci au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din templu, trecând prin mijlocul lor; şi astfel a plecat.“). Invidie, ură şi vrăjmăşie întâmpină pe Acela, care mărturisea că este Fiul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, din parte mulţimii poporului Său. „Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o” (Ioan 1.5 „Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o.“). „Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor” (Ioan 10.39 „Căutau deci din nou să-L prindă: dar El a scăpat din mâna lor.“; compară cu Ioan 7.44 „Iar unii dintre ei ar fi vrut să-L prindă, dar nici unul n-a pus mâinile pe El.“). „Sufletul Meu era chinuit de ei şi, de asemenea, sufletul lor s-a dezgustat de Mine. Şi am zis: «Nu vă voi mai paşte! Ce moare să moară şi ce piere să piară»” (Zaharia 11.8,9 „(8) Şi într-o lună i-am nimicit pe cei trei păstori; pentru că sufletul meu era chinuit de ei şi, de asemenea, sufletul lor s-a dezgustat de mine. (9) Şi am zis: „Nu vă voi mai paşte! Ce moare să moară şi ce piere să piară şi cele care vor rămâne să-şi mănânce carnea una alteia“.“). Toate ostenelile Lui au fost în zadar.
„Şi a plecat din nou” (Ioan 10.40 „Şi a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan la început; şi a rămas acolo.“). El Şi-a luat locul din nou „dincolo de Iordan”, în afara Iudeii, S-a întors înapoi la punctul Său de plecare la lucrurile neterminate, la „locul unde boteza Ioan la început”, şi „a rămas acolo”, aşa cum am văzut la început. Acolo „mulţi au venit la El” şi „mulţi au crezut în El” (Ioan 10.41,42 „(41) Şi mulţi au venit la El şi spuneau: „Ioan, în adevăr, n-a făcut nici un semn; dar toate câte le-a spus Ioan despre Acesta erau adevărate“. (42) Şi mulţi au crezut în El acolo.“). De poporul lui ca atare El a fost lepădat. Cu toate că în mod dovedit „toate câte le-a spus Ioan despre Acesta erau adevărate” (Ioan 10.41 „Şi mulţi au venit la El şi spuneau: „Ioan, în adevăr, n-a făcut nici un semn; dar toate câte le-a spus Ioan despre Acesta erau adevărate“.“), în acest acelaşi loc - însă această „Betania de dincolo de Iordan” a devenit acum locul lepădării Sale şi al renunţării triste, constrânsă de împrejurări, din partea poporului Său.
Însă era şi o altă Betania pentru El - şi pentru poporul Lui -, aşa cum vrem să vedem într-o altă expunere.
Tradus de la: Von dem einen zum anderen Bethanien (1)
Traducere: Ion Simionescu