Imagine: Daniel-Verlag
Bogăția uitată (D. Schürmann; S. Isenberg)

Taina lui Dumnezeu în epocile acționării Sale

Articole: 5     Cuvinte cheie: Dispensaţionalism; Creştinism; Taină; Biserica; Răpire; Nunta Mielului

În această carte vrem să arătăm ce poziţie minunată ocupă credincioşii din timpul de acum înaintea lui Dumnezeu şi ce binecuvântări unice ne-au fost date, care nu au fost date în timpurile Vechiului Testament şi ... mai multnici nu se vor da vreodată în viitor. Vrem să facem pe creştinii credincioşi să înţeleagă speranţa lor măreaţă şi chemarea lor măreaţă în Hristos, şi să lămurim diferenţa dintre epoca noastră şi celelalte epoci. Numai dacă înţelegem diferenţele vom putea cunoaşte mai bine chemarea noastră. Cunoaşterea poziţiei noastre înaintea lui Dumnezeu determină decisiv viaţa noastră ca creştini, şi putem evita multe învăţături false, dacă avem înaintea ochilor „modelul de cuvinte sănătoase” (2 Timotei 1.13). Înainte de toate lucrurile atunci vom da un răspuns Dumnezeului nostru şi Tatăl pentru faptul că trăim într-o epocă, pentru care Dumnezeu în planul Său veşnic a prevăzut să copleşească pe ai Săi cu bogăţii.

Capcana fariseilor (S. Isenberg)

Matei 23 – Serie de articole

Articole: 8     Locuri din Biblie: Matei 23     Cuvinte cheie: Legalitate; Farisei

Ce este adevărata părtăşie cu Hristos? (W.J. Ouweneel)

Serie de articole

Articole: 4

Ce este întoarcerea la Dumnezeu? (C.H. Mackintosh)

O serie de articole despre necesitatea întoarcerii la Dumnezeu, caracterul şi natura ei din punct de vedere biblic

Articole: 7     Cuvinte cheie: Pocăinţă; Evanghelie

Ce este naşterea din nou? (C.H. Mackintosh)

Ioan 3; 1 Ioan 3; Romani 8

Articole: 3     Locuri din Biblie: Ioan 3; 1 Ioan 3; Romani 8     Cuvinte cheie: Naşterea din nou; Asistenţă spirituală

Imagine: L. Binder
Contraste mari în cartea Apocalipsa (J.T. Mawson)

Serie de articole

Articole: 3     Locuri din Biblie: Apocalipsa

Creşterea spirituală (W.J. Ouweneel)

Serie de articole

Articole: 6     Cuvinte cheie: Maturizarea creştinului

Creştinul: ceresc sau pământesc? (W.T. Turpin)

Serie de articole: Poziţia lui; puterea lui; drumul lui şi mărturia lui

Articole: 3

Darul de nespus al lui Dumnezeu (H.A. Ironside)

2 Corinteni 9.15; Ioan 4

Articole: 3     Locuri din Biblie: 2 Corinteni 9.15; Ioan 4     Cuvinte cheie: Darul (lui Dumnezeu)

Mulţi dintre noi s-au gândit deseori în ultimele săptămâni la cadouri. Unii dintre noi au simţit bucurie mare să dăruiască. Alţii şi-au găsit bucuria în a primi cadouri, însă nu atât de mult cât ... mai multne-am aşteptat noi s-o aibă. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti” este încă adevărat, şi îndrăznesc să spun că cei mai fericiţi oameni nu sunt aceia care primesc de cele mai multe ori, ci aceia care dau de cele mai multe ori. Aceasta este adevărat în mod deosebit atunci când darurile tale înainte de toate sunt pentru aceia care trăiesc în împrejurări mai puţin confortabile decât tine, şi când ai încercat să satisfaci nevoile lor, să înseninezi casele celor săraci, să aduci un surâs de veselie pe feţele copiilor şi să îmbărbătezi mamele şi taţii obosiţi şi deznădăjduiţi. Este o chestiune foarte binecuvântată şi minunată să faci cadouri în felul acesta.

De la o Betanie la cealaltă Betanie (F.v. Kietzell)

Articole: 2

Epistola 1 Ioan (B. Anstey)

Articole: 6

Epistolele „generale” ale lui Petru, Ioan și Iuda au o semnificație specială pentru timpul prezent, când apostazia de la mărturia creștină este galopantă. Această mișcare de îndepărtare de adevăr va atinge punctul ... mai multculminant după ce Biserica (Adunarea) va fi răpită la cer, când „omul păcatului” (antihristul) va fi descoperit în timpul necazului cel mare. În acel moment, lumea creștină lipsită de viață (care va fi lăsată în urmă la răpire) se va lepăda de orice urmă de creștinism și îl va urma pe acest om rău în închinarea fiarei și a chipului ei. Deoarece masele din creștinătatea de astăzi pretind doar că ele cred în Hristos, dar nu sunt credincioși adevărați, există o mulțime mixtă de copii ai lui Dumnezeu adevărați și falși - și acest lucru duce la mult rău și stricăciune. Suntem foarte recunoscători pentru Epistolele lui Ioan, care arată însușirile vieții veșnice în copiii lui Dumnezeu și astfel ne permit să distingem adevărații copii de cei falși.

Epistola 1 Ioan (H.A. Ironside)

Articole: 6     Locuri din Biblie: 1 Ioan

Predici despre Epistola 1 Ioan.

Epistola a 2-a a lui Pavel către Tesaloniceni (H.A. Ironside)

Articole: 3     Locuri din Biblie: 2 Tesaloniceni 1; 2 Tesaloniceni 3; 2 Tesaloniceni 3     Cuvinte cheie: Epistola 2 Tesaloniceni

În Epistola întâi a lui Pavel către Tesaloniceni este vorba mai cu seamă despre venirea Domnului Isus Hristos pentru sfinții Săi. Evident, unii creștini credincioși din Tesalonic au înțeles greșit învățătura ... mai multacestei epistole. Se pare că au ajuns pripit la concluzia, că pentru ei ar fi fără sens să muncească pentru întreținerea lor, deoarece venirea Domnului ar putea să aibă loc în orice moment. Și deoarece au avut parte de câteva experiențe foarte dificile și zguduitoare, s-au gândit că poate ei ar fi deja în necazul cel mare. Apostolul, care încă mai era în Corint, a auzit despre aceste ciudate înțelegeri greșite ale adevărului pe care el a încercat să-l explice, și a scris o a doua epistolă, ca să corecteze aceste păreri fatale. El voia să explice mai deslușit și mai clar care sunt sarcinile creștinilor care așteaptă venirea Domnului Isus Hristos.

Epistola a doua către Timotei (B. Anstey)

Ordinea în casa lui Dumnezeu

Articole: 5     Locuri din Biblie: 2 Timotei

Această epistolă a fost scrisă pentru a-l încuraja pe Timotei să slujească într-o zi dificilă, când masele din mărturia creștină îl părăsiseră pe Pavel și învățătura sa. Epistola îi avertizează pe ... mai multcredincioși că stricăciunea din creștinism va progresa și va atinge apogeul în zilele din urmă, când va avea loc o întoarcere completă de la adevărul lui Dumnezeu. Ea prevede o perioadă de declin și cădere completă a mărturiei creștine. În același timp, el trasează cu atenție calea pe care credincioșii o pot urma în astfel de momente.

Epistola către Efeseni (M. Behnam)

Serie de articole

Articole: 7

Epistola către Evrei (H.C. Voorhoeve)

Capitolele 1-13

Articole: 13

Epistola întâi a lui Pavel către Tesaloniceni (B. Anstey)

Slujba îngrijirii noilor convertiți

Articole: 5     Locuri din Biblie: 1 Tesaloniceni

Un studiu al Epistolei întâi a lui Pavel către Tesaloniceni.

Epistola întâi către Timotei (B. Anstey)

Articole: 6     Cuvinte cheie: Timotei

Preocuparea apostolului Pavel în această epistolă este ca creștinii credincioși să trăiască în ordinea corectă în casa lui Dumnezeu și astfel să dea mărturie lumii despre adevăratul caracter al lui Dumnezeu ca ... mai multMântuitor și Dumnezeu Creator. Pavel îi dă lui Timotei o însărcinare apostolică de a-i instrui pe credincioși în mod corespunzător în doctrină și practică.

Epistola lui Iacov (B. Anstey)

Articole: 6

Epistola lui Pavel către Coloseni (B. Anstey)

Serie de articole

Articole: 5     Cuvinte cheie: Epistola către Coloseni

Motivul scrierii epistolei către Coloseni a fost că apăruseră o serie de învățături false. Ele proveneau din filosofia greacă, din iudaismul heterodox și din misticism. Aceste erori au fost începutul a ceea ce mai târziu ... mai multva fi cunoscut sub numele de gnosticism. Gnosticismul înseamnă „cunoaștere superioară” și descrie în mod adecvat ceea ce anumiți învățători pretindeau în mod fals că posedă. Aceste învățături false au tulburat Biserica primară în diferite locuri. Unul dintre aceste locuri a fost Colose. În această epistolă, ca și în epistola către Filipeni, Pavel s-a străduit să acționeze anticipat și nu doar să reacționeze, așa cum a făcut în epistolele către Corinteni și Galateni. Așadar, a vrut să prevină mai degrabă, decât să corecteze. Credincioșii din Colose nu adoptaseră încă această învățătură, dar erau în pericol de a ceda în fața ei. De aceea, Pavel îi avertizează cu privire la caracterul acestui rău și îl combate insistând asupra adevărului referitor la Persoana lui Hristos și la lucrarea lui Hristos.

Epistola lui Pavel către Efeseni (B. Anstey)

Scopul tuturor epocilor

Articole: 7     Locuri din Biblie: Efeseni

Un comentariu al Epistolei lui Pavel către Efeseni

Epistola lui Pavel către Filipeni (B. Anstey)

Epistola devotamentului creștin și a bucuriei

Articole: 5     Locuri din Biblie: Filipeni

Credincioșii din Filipi au fost primii convertiți ai lui Pavel în Europa. Știm din Faptele apostolilor că el a vizitat acest loc de cel puțin trei ori - și de fiecare dată când se gândea la ei după aceea, îi aducea ... mai multbucurie în inimă. Din remarcile sale din scrisoare reiese clar că exista o mare afecțiune între el și credincioșii din Filipi. Este pe departe cea mai personală și mai intimă scrisoare pe care Pavel a scris-o unei adunări.

Eşecul şi restabilirea (B. Anstey)

Articole: 2     Locuri din Biblie: Luca 22; 1 Ioan 1; 1 Ioan 2; Marcu 14; Rut 1     Cuvinte cheie: Nereușită/Eşec; Restabilire

În această serie de articole este vorba despre tema eşec (ratare) şi restabilire.

Evanghelia lui Pavel (R.A. Huebner)

Serie de articole

Articole: 8     Cuvinte cheie: Evanghelia lui Pavel

Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (J.T. Mawson)

Serie de articole

Articole: 13     Locuri din Biblie: 2 Împăraţi 2; 3; 4; 5; 6     Cuvinte cheie: Elisei