Epistola lui Pavel către Efeseni (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Locuri din Biblie: Efeseni 1

Pavel începe scrisoarea cu salutul său obișnuit și se numește pe sine însuși „apostol al lui Hristos Isus”. El nu se adresează unei adunări, ci „sfinților și credincioșilor” care sunt „în ... mai multEfes”; prin urmare, alți slujitori nu sunt incluși împreună cu el în salut. (Conform cu 2 Corinteni 13.1, atunci când Pavel se adresează adunărilor, el include de obicei și pe alții în salut.) Evident, este vorba de o scrisoare circulară, care trebuia să fie transmisă printre credincioșii din zonă

Epistola lui Pavel către Efeseni (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Locuri din Biblie: Efeseni 2

În capitolul 1 se prezintă ceea ce Dumnezeu a hotărât în veșnicie cu privire la Hristos și la Biserică (Adunare); în capitolul 2 este prezentat ceea ce face Dumnezeu în timpul nostru: în prezent, El adună ... mai multmaterialul din care va fi alcătuită Biserica, prin aceea că El cheamă credincioși dintre iudei și dintre păgâni și îi adună într-un singur trup (Efeseni 3.6). Este un vas special de mărturie, pe care El îl formează în vederea prezentării gloriei lui Hristos în lumea viitoare (Împărăția milenară). În timpul intermediar, acest vas a devenit locuința lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, ca o mărturie prezentă a harului Său în această lume.

Epistola lui Pavel către Efeseni (3) (B. Anstey)

Capitolul 3

Locuri din Biblie: Efeseni 3

În acest capitol există o digresiune importantă între adevărul doctrinar al epistolei (Efeseni 1-2) și îndemnurile practice (Efeseni 4-6). Aici, apostolul confirmă autoritatea sa de a vesti „taina lui Hristos”. ... mai multPavel știa că iudeii vor avea unele neînțelegeri serioase cu privire la ceea ce învăța el. De aceea, printr-o intercalare, el se ocupă mai detaliat cu adevărul referitor la taină. În afară de aceasta, Pavel explică caracterul unic al însărcinării sale de a aduce această taină credincioșilor. Scopul său era să clarifice unele neînțelegeri pe care iudeii le-ar fi avut în mod natural în legătură cu învățătura sa.

Epistola lui Pavel către Efeseni (4) (B. Anstey)

Capitolul 4

Locuri din Biblie: Efeseni 4     Cuvinte cheie: Omul nou

Așa cum am menționat în introducere, ultimele trei capitole ale scrisorii sunt îndemnuri bazate pe învățătura din primele trei capitole. A fost necesar ca apostolul să insereze ceva în capitolul al treilea, pentru a-și ... mai multjustifica autoritatea în slujirea adevărului tainei, pentru ca îndemnurile care urmează acum în capitolul 4 să ajungă la noi cu autoritate.

Epistola lui Pavel către Efeseni (5) (B. Anstey)

Capitolul 5

Locuri din Biblie: Efeseni 5

Deoarece acum facem parte din familia lui Dumnezeu, trebuie să fim „imitatori ai lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți”. În capitolul 4 trebuia să imităm căile desăvârșite ale lui „Isus”; aici, în ... mai multcapitolul 5, trebuie să imităm calitățile morale ale lui Dumnezeu. În mod normal, un copil își imită părinții în comportamentul și vorbirea lor. În același mod, ca și copii ai lui Dumnezeu, trebuie să-L imităm pe Dumnezeu, Tatăl nostru. După cum am menționat deja, aceasta se referă la calitățile Sale morale, deoarece nu putem imita calitățile Sale divine.

Epistola lui Pavel către Efeseni (6) (B. Anstey)

Capitolul 6

Locuri din Biblie: Efeseni 6

Deoarece epistola către Efeseni nu tratează mărturia creștină în descompunere, ea vede căminul creștin într-o ordine plăcută lui Dumnezeu. ...

Epistola lui Pavel către Filimon (B. Anstey)

Harul creștin și politețea

Locuri din Biblie: Filimon     Cuvinte cheie: Iertare

Scrisoarea lui Pavel către Filimon este unică printre scrisorile pastorale, prin faptul că tratează o chestiune pur privată între două persoane. Prin urmare, are un caracter propriu, arătând harul și dragostea creștină în ... mai multacțiune într-o situație reală. Scrisoarea nu conține doctrină sau îndemnuri generale la o viață creștină, ci ne oferă un exemplu inspirat de har și bunătate creștină.

Epistola lui Pavel către Filipeni (B. Anstey)

Epistola devotamentului creștin și a bucuriei

Articole: 5     Locuri din Biblie: Filipeni

Credincioșii din Filipi au fost primii convertiți ai lui Pavel în Europa. Știm din Faptele apostolilor că el a vizitat acest loc de cel puțin trei ori - și de fiecare dată când se gândea la ei după aceea, îi aducea ... mai multbucurie în inimă. Din remarcile sale din scrisoare reiese clar că exista o mare afecțiune între el și credincioșii din Filipi. Este pe departe cea mai personală și mai intimă scrisoare pe care Pavel a scris-o unei adunări.

Epistola lui Pavel către Tit (0) (B. Anstey)

Introducere

Locuri din Biblie: Epistola către Tit

Epistola către Tit este asemănătoare cu prima epistolă către Timotei, în sensul că ambele epistole tratează despre ordinea în casa lui Dumnezeu și despre comportamentul adecvat acestei ordini. Cu toate acestea, epistola către ... mai multTit nu este o repetare a epistolei către Timotei. În legătură cu necesitatea unei doctrine sănătoase, epistola către Tit insistă asupra „faptelor bune”, care demonstrează realitatea credinței cuiva. Faptele bune sunt menționate în fiecare capitol și de aceea această epistolă mai este numită și „epistola faptelor bune”.

Epistola lui Pavel către Tit (1) (B. Anstey)

Capitolul 1

Locuri din Biblie: Tit 1

Epistola către Tit este singura epistolă în care el se prezintă ca „rob al lui Dumnezeu”; în mod normal, el vorbește despre sine ca despre un „rob al lui Hristos”. Indiferent de aceasta, nici Domnul Isus, nici ... mai multDumnezeu Tatăl nu au poruncit nimănui să fie robul lor. Credinciosul alege să facă aceasta din proprie inițiativă. atunci când recunoaște că este „cumpărat cu un preț”. ... Spunând că este „rob al lui Dumnezeu”, Pavel indică faptul că a trecut prin acest exercițiu și că era fericit să se pună în mâna lui Dumnezeu pentru a fi folosit în lucrarea Lui de slujire în modul dorit de Dumnezeu.

Epistola lui Pavel către Tit (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Locuri din Biblie: Tit 2

Pavel se adresează credincioșilor „simpli” din biserică, ca să spunem așa. Aceștia erau cei care se aflau sub paza bătrânilor menționați în capitolul 1. Vedem în capitolul 2 că adevărul și evlavia sunt ... mai multlucruri care ar trebui să îi caracterizeze nu doar pe bătrânii/supraveghetorii din adunare, ci pe toți credincioșii - de la cei mai bătrâni până la cei mai tineri. Deoarece creștinismul nu este doar un adevăr, pe care îl avem în cap, ci ceva ce ar trebui să punem în practică în toate relațiile noastre din viață, Pavel îi prezintă lui Tit comportamentul care ar trebui să fie așteptat de la credincioși.

Epistola lui Pavel către Tit (3) (B. Anstey)

Capitolul 3

Locuri din Biblie: Tit 3

În Tit 3 Pavel se ocupă de mărturia creștinului în fața lumii: o doctrina sănătoasă și viața evlavioasă nu sunt doar pentru viața noastră în adunare, ci ele trebuie să fie vizibile în noi în timp ce umblăm ... mai multprin această lume. Dumnezeu vrea ca viețile noastre să arate puterea lui Dumnezeu de a transforma păcătoșii în sfinți.

Eroarea teologiei legământului (B. Anstey)

Concepții și urmări ale teologiei legământului

Cuvinte cheie: Teologia legământului; Dispensaţionalism

Teologia legământului este o metodă de interpretare a Bibliei care consideră că promisiunile și profețiile Vechiului Testament despre Israel se împlinesc în Biserica de astăzi. Deoarece teologii legământului nu pot ... mai multdemonstra că acestea au avut loc în adevăratul sens al cuvântului, ei au dezvoltat un principiu fals de interpretare; acesta este cunoscut sub numele de „spiritualizare”. Ei susțin că anumite afirmații din aceste promisiuni și profeții din Vechiul Testament nu se împlinesc în mod literal astăzi, ci în mod spiritual sau alegoric.

Eşecul în viaţa unui credincios (1) (B. Anstey)

Cuvinte cheie: Nereușită/Eşec

Pe măsură ce începem acest subiect, este important să înțelegem că există două tipuri de îndepărtare de Dumnezeu; una este căderea [eșecul] și cealaltă este apostazia [îndepărtarea de credință]. Nu vrem să le ... mai multconfundăm. Ambele sunt rele, dar apostazia este nesfârşit mai rea.

Eşecul şi restabilirea (B. Anstey)

Articole: 2     Locuri din Biblie: Luca 22; 1 Ioan 1; 1 Ioan 2; Marcu 14; Rut 1     Cuvinte cheie: Nereușită/Eşec; Restabilire

În această serie de articole este vorba despre tema eşec (ratare) şi restabilire.

Evanghelia după Luca (B. Anstey)

Articole: 4

Evanghelia după Luca (0) (B. Anstey)

Introducere

Locuri din Biblie: Luca

Evanghelia după Luca Îl prezintă pe Domnul Isus Hristos ca Fiul al Omului, care lucrează printre oameni în harul ceresc. Este una dintre cele trei evanghelii numite „sinoptice” – Matei și Marcu fiind celelalte ... mai multdouă. Ele sunt numite astfel deoarece oferă o prezentare generală simplă sau un rezumat al slujirii Domnului, în timp ce Evanghelia după Ioan nu face aceasta. Cu excepția capitolelor doi, patru și șase, Ioan se concentrează exclusiv asupra evenimentelor din viața și lucrarea Domnului în Ierusalim.

Evanghelia după Luca (10) (B. Anstey)

Capitolul 10

Locuri din Biblie: Luca 10

În ultimele zile ale activității Sale, Domnul Isus a trecut Iordanul și a activat în „ținuturile Iudeii și de cealaltă parte a Iordanului”. Este vorba despre o regiune situată pe partea estică a Iordanului, în ... mai multpartea de sud a țării, numită Pereea.

Evanghelia după Luca (2) (B. Anstey)

Capitolul 2

Locuri din Biblie: Luca 2     Cuvinte cheie: Sărbători; Întruparea (ca Om); Crăciunul

Nu este fără motiv faptul că acest capitol, care relatează despre nașterea lui Hristos, începe cu cuvintele „Dar a fost că ...”, deoarece circumstanțele din jurul acestui mare eveniment stau mărturie pentru faptul că ... mai multDumnezeu determină cursul istoriei lumii. Lucrurile se întâmplă în această lume pentru că Dumnezeu, „care lucrează toate după sfatul voii Sale”, le rânduiește în culise prin providența Sa divină pentru a le duce la îndeplinire. Acest pasaj arată că Dumnezeu îi folosește pe oamenii acestei lumi, fără ca aceștia să știe, pentru a-Și realiza planurile.

Evanghelia după Luca (9) (B. Anstey)

Capitolul 9

După ce Domnul a arătat în cuvinte și fapte ce este harul divin și ce efecte are, El i-a trimis pe apostolii Săi să cheme poporul în Împărăția lui Dumnezeu. Ei primiseră o instruire desăvârșită, în timp ce ... mai multÎl urmau pe Domnul, în timp ce El lucra în cetățile și satele Galileei și ei erau acum gata să iasă și să slujească. Luca ne relatează despre aceasta în versetele următoare. Instruirea lor era simplă: trebuiau să-și imite Stăpânul în tot ceea ce privea predicarea, învățătura, vindecarea și alungarea demonilor. Ei învățau nu numai din ceea ce făcea El, ci și din modul în care o făcea. Minunile, pe care ei le vor face în slujba lor, vor fi o anticipare a „lucrărilor de putere ale veacului viitor”, o anticipare a ceea ce va experimenta poporul Israel când Îl va accepta pe Hristos.

Imagine: CTP
Expresii biblice explicate pe scurt (B. Anstey)

Din „Doctrinal definitions”

Articole: 8     Cuvinte cheie: Învăţătură, doctrină

A fost dorința noastră de a publica o carte de această natură, pentru a le oferi creștinilor ceea ce noi credem că este o prezentare exactă a diferitelor adevăruri doctrinare care au fost redescoperite în secolul al XIX-lea. Misiunea ... mai multconsta în prezentarea simplă și concisă a adevărului, astfel încât generația de astăzi să îl poată înțelege, dar în același timp să ne asigurăm că nu se pierde nimic din profunzimea lui. Această carte nu se dorește a fi o enciclopedie biblică, deși este organizată în ordine alfabetică precum o enciclopedie. De aceea, ea nu conține date despre oameni, locuri și lucruri. Cu toate acestea, ea conține aproximativ o sută cincizeci de termeni și expresii doctrinare din Noul Testament și, prin urmare, ar putea fi catalogată drept un manual biblic.

Imagine: CTP
Expresii biblice explicate pe scurt: Binecuvântări (B. Anstey)

Din „Doctrinal definitions”

Cuvinte cheie: Binecuvântare; Binecuvântări (creştine)

Termenul „binecuvântări” {blessings} este menționat în Sfânta Scriptură în patru moduri: ....

Imagine: CTP
Expresii biblice explicate pe scurt: Circumcizia (B. Anstey)

Din „Doctrinal definitions”

Locuri din Biblie: Romani 2; Geneza 17; Geneza 15     Cuvinte cheie: Circumcizie

Dumnezeu a folosit circumcizia ca semn al legământului său cu Avraam și cu urmașii săi pentru a-i binecuvânta în țara Canaan (Geneza 17.10,11). Iudeii au înțeles aceasta ca fiind o arvună irevocabilă a ... mai multbinecuvântării lui Dumnezeu pentru ei (Geneza 15.5; 17.10). Din moment ce se aflau în această relație cu Dumnezeu, ei credeau că le era imposibil să se piardă pentru veșnicie, deoarece, dacă s-ar fi pierdut, El Și-ar fi retras cuvântul.

Imagine: CTP
Expresii biblice explicate pe scurt: Făcuți plăcuți (B. Anstey)

Din „Doctrinal definitions”

Cuvinte cheie: Învăţătură, doctrină

„Făcuți plăcuți” este un termen care se referă la faptul că cei care cred în Domnul Isus Hristos se află „în privilegiul” lui Dumnezeu prin faptul că L-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor . ... mai multÎn consecință, în Hristos, ei au o nouă poziție înaintea lui Dumnezeu, acolo unde nu-i ajunge judecata.

Imagine: CTP
Expresii biblice explicate pe scurt: Prefață și introducere (B. Anstey)

Din „Doctrinal definitions”

Cuvinte cheie: Învăţătură, doctrină

A fost dorința noastră de a publica o carte de această natură, pentru a le oferi creștinilor ceea ce noi credem că este o prezentare exactă a diferitelor adevăruri doctrinare care au fost redescoperite în secolul al XIX-lea. Misiunea ... mai multconsta în prezentarea simplă și concisă a adevărului, astfel încât generația de astăzi să îl poată înțelege, dar în același timp să ne asigurăm că nu se pierde nimic din profunzimea lui. Această carte nu se dorește a fi o enciclopedie biblică, deși este organizată în ordine alfabetică precum o enciclopedie. De aceea, ea nu conține date despre oameni, locuri și lucruri. Cu toate acestea, ea conține aproximativ o sută cincizeci de termeni și expresii doctrinare din Noul Testament și, prin urmare, ar putea fi catalogată drept un manual biblic.