O „cântare a bucuriei”
Din întuneric la lumină

Walter Gschwind

© SoundWords, Online începând de la: 19.06.2020, Actualizat: 19.06.2020

Verset călăuzitor: Psalmul 30.5

Psalmul 30.5: Seara vine plânsul, iar dimineaţa vine veselia.

În înţelepciunea Sa Creatorul a făcut lucrurile aşa fel ca după fiecare zi de lucru obositoare să urmeze o noapte, pentru ca omul prin odihnă să poată aduna puteri noi pentru ziua următoare. El a dat soarele şi luna pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului, pentru ca ele să stăpânească asupra zilei şi asupra nopţii şi ca să despartă lumina de întuneric (Geneza 1.17,18). Acestea El le-a considerat „bune”, şi ele trebuie să rămână aşa atâta timp cât există pământul: „De acum înainte, în toate zilele pământului, semănatul şi seceratul, şi frigul şi căldura, şi vara şi iarna, şi ziua şi noaptea nu vor înceta” (Geneza 8.22).

Însă începând de la căderea în păcat cuvintele „ziuă”  şi „noapte” au primit un sens simbolic. Astfel prin păcat noaptea a acoperit pământul: „Pentru că, iată, întunericul acoperă pământul şi negură mare popoarele” (Isaia 60.2). Satan este acum căpetenia lumii acesteia şi fiecare om nerăscumpărat (nenăscut din nou) se află sub „stăpânirea întunericului” (Coloseni 1.13): „El este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie unde merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii” (1Ioan 2.11). Consecinţa acestui fapt este moartea şi suferinţa, întristarea şi strigătul (Apocalipsa 21.4) într-o lume plină de violenţă.

Calea celor răscumpăraţi prin sângele lui Isus, ca şi „copii ai luminii”, trece prin întuneric; ei simt foarte intens acest întuneric şi suferă în aceste împrejurări. Ei au parte de urmările păcatului care a venit în lume. Ei pot deveni bolnavi şi invalizi, ei îmbătrânesc şi trebuie să treacă prin moarte, atâta timp cât Domnul îi lasă pe ai Săi în lume. Deoarece ei umblă în lumină, ei sunt dispreţuiţi de lume şi lumea îi urăşte, da, sunt chiar prigoniţi. Ei sunt în şcoala Domnului. Asaf nu este singurul care putea spune: „am fost lovit toată ziua şi pedepsit în fiecare dimineaţă” (Psalmul 73.14).

Însă credinciosul poate face mereu experienţa, că „seara vine plânsul” – (seara va dura atâta timp cât Dumnezeu în înţelepciunea şi dragostea Lui consideră că este bine) – şi „dimineaţa vine veselia” (cântarea de bucurie). Dumnezeu aude rugăciunile de implorare şi strigătul copiilor Lui, şi El îi mângâie în chip minunat, El poate însă, la mijlocul nopţii lumii acesteia, să dăruiască uşurare şi eliberare în toate greutăţile. Astfel ei pot spune: „am trecut prin foc şi prin apă şi ne-ai adus la un loc larg” (Psalmul 66.12). În loc să aibă teamă de dimineaţă, prin credinţă ei au parte de faptul că îndurarea lui Dumnezeu este nouă în fiecare dimineaţă şi credincioşia Lui este mare (Plângerile lui Ieremia 3.23).

Iubiţi prieteni creştini credincioşi, ce izvor mereu ţâşnitor de încurajare avem noi „în speranţa pusă înaintea noastră … o ancoră a sufletului, sigură şi tare” (Evrei 6.19)! Omul fără Dumnezeu, care se bazează mai bine pe oameni, este sub blestem, „nu va vedea când va veni binele” (Ieremia 17.5,6), nici acum şi nici după moarte. Dimpotrivă, credinciosul este inclus în planul minunat de mântuire al lui Dumnezeu. Aşteptările lui se bazează pe „Dumnezeul speranţei”, pe Cel Atotputernic, care face toate după planul Său şi după voia Sa (Efeseni 1.11). De aceea cel răscumpărat poate merge pe drumul său „prisosind în speranţă” şi în pace (Romani 15.13), ştiind că el

  • posedă „o speranţă vie” (1. Petru 1.3), întemeiată pe Isus Hristos (1. Timotei 1.1), care a înviat dintre morţi, prin care El Îşi îndeplineşte planul
  • posedă „o speranţă bună” (2. Tesaloniceni 2.16), care se bazează numai pe binele pe care Dumnezeul speranţei l-a lucrat prin Isus Hristos, şi nu în felul oamenilor, care este rău
  • posedă o speranţă „fericită” (Tit 2.13), căci această speranţă nicidecum nu lasă neîmplinită dorinţa de a fi pentru totdeauna acolo unde este Domnul nostru Isus, în casa Tatălui. La El, Cel care ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, este fericirea desăvârşită şi neschimbătoare
  • posedă o speranţă „mai bună” decât cea cuprinsă în Lege pentru Israel (Evrei 7.19), căci noi aşteptăm o moştenire nestricăcioasă, neîntinată şi nepieritoare, care ne este păstrată în ceruri; speranţa noastră este „gloria lui Dumnezeu” Însuşi (Romani 5.2).

Noi credincioşii ştim că Dumnezeu are un plan pentru Adunarea Sa precum şi pentru Israel şi pentru lume, un plan pe care El îl va îndeplini aşa cum şi când El l-a hotărât în planul Său. Nimeni nu-L poate împiedica în privinţa aceasta, sau schimba ceva la el. El ne-a făcut cunoscut punct cu punct în Cuvântul Său planul acesta, căci El doreşte să aibă părtăşie cu noi şi în privinţa aceasta. Noi trebuie să ne bucurăm deja acum de moştenirea noastră minunată, dar şi să ţinem seama că lumea aceasta merge în întâmpinarea judecăţii şi de aceea să ne silim să-I slujim, ca şi El, prin aceea că vestim Evanghelia.

Să ne străduim deci să cunoaştem acest plan în detaliu, în mod deosebit cu privire la evenimentele care vor începe în curând. Apostolul Petru spune cu privire la tema profeţie: „Şi noi avem mai tare cuvântul profetic, la care bine faceţi că luaţi aminte (ca la o lumină strălucind într-un loc întunecos)” (2. Petru 1.19).

Ce se va întâmpla dacă noi am diminua flacăra lămpii acesteia în inimile noastre, aşa fel ca fitilul să dea numai o lumină slabă? Aceasta ar însemna şi pentru noi întunecime în lumea aceasta! Ne-am depărta de mângâierea tare, care ne-a fost dată. Ne-am comporta ca şi lumea, care priveşte numai la ceea ce se vede, la ce este material şi pământesc, şi din cauza aceasta ne-am teme. Am uita că lumea aceasta şi „pământul şi lucrările de pe el vor arde” şi că toate lucrurile se vor descompune. Chiar am neglija să avem o purtare sfântă în temere de Dumnezeu (2. Petru 3.10,11), şi nu ne-am îndeplini misiunea la care am fost chemaţi prin Isus Hristos în lumea aceasta: să fim martori credincioşi.

Nu este aşa, că noi nu dorim aceasta! Noi dorim mai degrabă să imităm pe apostolul Pavel care a încercat ca lampa lui să lumineze cu lumină maximă. „Să câştig pe Hristos” era deviza lui. Toate celelalte le privea ca o pierdere sau chiar ca un gunoi (Filipeni 3.8). Epistolele lui arată cum el şi-a îndreptat ochii spre Hristos în glorie. Înviat cu Hristos (aşa cum şi noi suntem), el căuta ce era acolo sus unde Hristos şede la dreapta lui Dumnezeu (Coloseni 3.1). Viaţa şi slujba lui erau cu totul închinate Lui, şi el trăia complet în lumina zilei care va veni a revenirii Domnului, a zilei în care totul se va înfăţişa înaintea judecăţii Sale (2. Corinteni 5.10).

Desigur şi el era înconjurat de întunericul lumii acesteia. El a fost chinuit şi prigonit din toate părţile, cum nimeni dintre noi nu este. El s-a aflat în situaţii nenumărate de necaz şi pericol (2. Corinteni 11.23-33). Şi cu toate acestea lumina locuia în inima lui. El era un om fericit, căci Hristos era pentru el „viaţa” (Filipeni 1.21).

„Pentru că încă puţin, foarte puţin şi Cel care vine va veni şi nu va întârzia” (Evrei 10.37). El va scoate pe ai Săi din întunericul lumii acesteia şi îi va duce pe toţi împreună, în trupurile lor noi de glorie, în locuinţele casei Tatălui, în lumina strălucitoare cerească a cerului, acolo unde locuieşte Isus şi Tatăl nostru. Aceasta va fi dimineaţa în care cântarea noastră de bucurie va răsuna fără sfârşit; suspinele, necazurile şi îngrijorările vor fi dispărute pentru totdeauna. Nu va mai fi noapte (Apocalipsa 21.25; 22.5), căci Mielul va fi Lumina noului Ierusalim.


Tradus de la: Ein "Lied der Freude"

Titlul original: „Un chant de joie le matin“
din Conseil pour la vie nouvelle
Sursa: https://www.bible-notes.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Bucurie (1)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen