Declinul mărturiei creștine (B. Anstey)

Ruinarea și îndepărtarea de Cuvântul lui Dumnezeu

Cuvinte cheie: Biserica; Decăderea Bisericii

Din nefericire, înainte de a încerca să prezentăm instrucțiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, mai întâi trebuie clarificate multe lucruri. Așa cum un constructor înțelept trebuie să sape adânc și ... mai multsă îndepărteze o mulțime de gunoaie și de materiale inutilizabile înainte de a putea pune temelia (Luca 6.48), tot așa trebuie să ne ocupăm de anumite lucruri care au ajuns în mărturia creștină și care pur și simplu nu își au locul acolo. Nu intenționăm să criticăm ordinea actuală din creștinism, doar pentru a găsi greșeli în ea. Facem acest lucru doar pentru că noi credem că este necesar ca cititorul să vadă cât de mult aceste lucruri sunt contrare ordinii biblice a lui Dumnezeu. De-a lungul timpului, multe lucruri din mărturia creștină au fost acceptate de mase ca fiind calea lui Dumnezeu. Se pare că nimeni nu se gândește măcar să verifice dacă aceste lucruri sunt în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu - temelia și ghidul creștinului. Oamenii iau totul ca atare. Problema este că anumite lucruri cu care am trăit mult timp ne tentează deseori să avem o opinie preconcepută care ne întunecă gândurile și ne împiedică să recunoaștem adevărul. Prin urmare, pentru mulți dintre noi, recunoașterea adevărului despre ordinea lui Dumnezeu pentru creștinii care se adună pentru închinare și slujire va însemna că poate va trebui să uităm unele lucruri pe care le-am adoptat (în mod eronat) de-a lungul anilor. Iar acest lucru nu este ușor.

Die Kirche und die Kirchen (W. Kelly)

Ein Kommentar von W. Kelly zu einem Traktat von A.J. Holiday

Cuvinte cheie: Verfall der Kirche; Kirche     Vorlesezeit: 32 min

Kein nüchtern denkender Christ wird bezweifeln, dass es schon bald nach dem Pfingsttag nicht nur in Judäa, Galiläa und Samaria, sondern auch im Osten und Westen, im Norden und Süden unter den Heiden örtliche Versammlungen ... mai multgegeben hat. Und solche, die in einer örtlichen Versammlung Glieder am Leib Christi waren, wurden auch von jeder anderen örtlichen Versammlung aufgenommen, nur dass sie Empfehlungsbriefe benötigten, die über ihre Person Auskunft gaben. Dabei war aber alles auf ihre anerkannte Beziehung zu Christus gegründet; sie gehörten zu Seinem Leib. Das war der Boden, auf dem sie von Anfang an ihren Platz einnahmen. Sie wurden von ihren Brüdern aufgenommen, weil diese nach Herz und Gewissen hinreichend davon überzeugt waren, dass der Herr sie hinzugetan hatte (Apg 2,47). Der Herr war dabei, Seine Kirche zu bauen; und diese waren lebendige Steine, Glieder an dem einen Leib, wenn auch der Ausdruck „die Kirche“ zum ersten Mal wirklich erst in Apostelgeschichte 5,11 vorkommt. Niemand behauptete damals, irgendeine andere Mitgliedschaft zu besitzen ...

Gottes Ordnung für die Zusammenkünfte der Gläubigen (B. Anstey)

Articole: 8     Locuri din Biblie: Matthäus 18; 1. Korinther 11; 1. Korinther 14; Johannes 4; 1. Petrus 2     Cuvinte cheie: Gemeinde: Aufgaben/Dienst; Gemeinde: Zusammenkünfte; Kirche

Das Ziel dieses Buches ist es, den Herrn Jesus Christus zu verherrlichen. Dies geschieht, wie wir glauben, indem wir dem Wort Gottes (der Bibel) in unserem Herzen und in unserem Leben den Vorrang einräumen vor all unseren vorgefassten Meinungen ... mai multzur Ekklesiologie (Lehre und Praxis der Kirche). Wir glauben, dass diese Herangehensweise an göttliche Themen zur Herrlichkeit und Ehre unseres Herrn Jesus Christus beiträgt. Es ist unser Wunsch, gewissenhaft und hoffentlich liebevoll darauf hinzuweisen, dass die Ordnung und Praxis der Kirchenführung, die seit Jahrhunderten im christlichen Bekenntnis besteht und von der Tradition akzeptiert wird, unschriftgemäß ist. Gleichzeitig ist es unser Ziel, die Grundsätze der Ordnung Gottes in der Heiligen Schrift für die Funktion einer christlichen Gemeinde darzulegen. Wir sind uns gleich zu Beginn dieser Studie darüber im Klaren, dass das, was wir aufgreifen werden, einigen „auf die Füße treten“ könnte, die emotional mit einer Denomination und ihrer traditionellen Ordnung für den Gottesdienst [bzw. zur Anbetung] und Dienst [am Wort] verbunden sind. Es ist jedoch nicht unsere Absicht, eine bestimmte Konfession in der Christenheit oder die Christen, die mit ihr verbunden sind, zu kritisieren. Wir wollen nicht die verschiedenen Konfessionen des christlichen Bekenntnisses um der Kritik willen kritisieren, sondern den Fehler des gesamten Systems aufzeigen. Unser großer Wunsch ist es, Gottes biblische Ordnung für Christen, die sich zum Gottesdienst und zum Dienst [am Wort] versammeln, bekanntzumachen, damit alle, die sich damit beschäftigen, dieses einfache Muster kennenlernen. Wir vertrauen darauf, dass durch das, was wir ansprechen, eine echte Liebe und Sorge für die ganze Familie Gottes zu erkennen ist. Ich erhebe keinen Anspruch auf die Originalität der hier zusammengestellten Wahrheit. Es handelt sich um Dinge, die mich treue Bibellehrer gelehrt haben und die von Brüdern seit mehr als einhundertachtzig Jahren geschrieben werden. In dieser Veröffentlichung haben wir lediglich versucht, diese Wahrheiten neu darzulegen. Die in diesem Buch verwendeten Bibelstellen stammen aus der Elberfelder Übersetzung [Edition CSV]. […] Ich befehle den Leser nun dem Herrn an und den verschiedenen Punkten der Wahrheit, die hier zusammengestellt sind. Unser Gebet ist, dass jeder Christ, der diese Zeilen liest, ehrlich, geistlich und reif ist und diese Dinge als Ausdruck biblischer Wahrheit kennenlernt. Möge Gott uns die Gnade geben, seinen Willen zu tun.

Kritisches zu kirchlichen Entwicklungen (J. Klein)

Cuvinte cheie: Zeitgeist; Bibelkritik; Christentum; Kirche     Vorlesezeit: 13 min

Die Ergebnisse einer repräsentativen Umfrage in Deutschland werden vom Spiegel wie folgt zusammengefasst: „Millionen Deutsche, die sich erstaunlicherweise immer noch als Christen verstehen, haben sich vom heißen Kern des Glaubens ... mai mult… weit entfernt.“ Der evangelische Theologe Klaus-Peter Jörns meint zum Beispiel, man müsse weite Teile der Bibel als „Bildrede“ verstehen. Wunder sind dabei von vornherein ausgeschlossen. Gleichzeitig gibt es aber außerhalb der großen Kirchen in Deutschland einen großen Markt zur Erfüllung spiritueller Sehnsüchte, in dem von klassischen fernöstlichen Weisheitslehren bis zu schamanischen Zeremonien kaum eine Nische unbesetzt sein dürfte. An dieser Entwicklung wird deutlich, dass die Menschen einen starken Hang zum Wunderglauben haben, der aber nun jenseits der christlichen Kirchen bedient wird.

Kritisches zur postevangelikalen Bewegung (J. Klein)

Cuvinte cheie: Kirche; Zeitgeist     Vorlesezeit: 13 min

Die Bewegung, die mit dafür verantwortlich ist, dass obengenannte bedenkliche Aspekte zum Teil in evangelikalen Gemeinden Einzug gehalten haben, nennt man „postevangelikal“. … „Post-evangelikal“ bedeutet, dass die ... mai multvertretenen „neuen“ Thesen aus den Reihen der pietistischen, evangelikalen und reformatorisch-konservativen Frömmigkeitsformen kommen – also nicht direkt aus der humanistisch gesinnten, aufklärerisch-bibelkritischen Szene in Theologie und Kirche. Denn dort werden seit gut 200 Jahren unterschiedliche theologische und exegetische Thesen propagiert. Neu ist, dass die fromm-pietistisch-evangelikale Szene sich nun anschickt, diese Thesen in inhaltlicher Verdünnung wie ein trockener Schwamm aufzusaugen.

Rânduiala lui Dumnezeu pentru întrunirea credincioșilor (B. Anstey)

Articole: 8     Locuri din Biblie: Matei 18; 1 Corinteni 11; 1 Corinteni 14; Ioan 4; 1 Petru 2     Cuvinte cheie: Biserica: Misiune/Slujire; Biserica: Strângeri laolaltă; Biserica

Scopul acestei cărți este de a-L glorifica pe Domnul Isus Hristos. Credem că acest lucru se realizează prin acordarea priorității Cuvântului lui Dumnezeu (Biblia) în inimile și viețile noastre, în detrimentul tuturor ... mai multideilor noastre preconcepute despre eclesiologie (doctrina și practica Bisericii). Credem că această abordare a problemelor divine contribuie la gloria și onoarea Domnului nostru Isus Hristos. Dorința noastră este de a sublinia cu conștiinciozitate și, sperăm, cu dragoste, că ordinea și practica conducerii bisericii, care există în confesiunea creștină timp de secole și care este acceptată prin tradiție, este nebiblică. În același timp, scopul nostru este de a prezenta principiile ordinii lui Dumnezeu în Scriptură pentru funcționarea unei biserici creștine. Suntem conștienți de la începutul acestui studiu că ceea ce vom aborda poate „călca pe bătături” pe unii care sunt atașați emoțional de o denominațiune și de ordinea sa tradițională a serviciului divin [sau de închinare] și de slujire [a Cuvântului]. Însă, nu intenționăm să criticăm o anumită confesiune din creștinism sau pe creștinii asociați cu aceasta. Nu dorim să criticăm diferitele confesiuni ale mărturiei creștine de dragul criticii, ci să subliniem eroarea întregului sistem. Marea noastră dorință este de a face cunoscută ordinea biblică a lui Dumnezeu pentru creștinii care se adună pentru închinare și slujire [a Cuvântului], astfel încât toți cei care se implică să cunoască acest model simplu. Avem încredere că, prin ceea ce abordăm, se poate vedea o dragoste și o preocupare autentică pentru întreaga familie a lui Dumnezeu. Nu am nicio pretenție cu privire la originalitatea adevărului compilat aici. Sunt lucruri pe care m-au învățat învățători credincioși ai Bibliei și care au fost scrise de frați de mai bine de o sută optzeci de ani. În această publicație am încercat doar să reafirmăm aceste adevăruri. Pasajele biblice folosite în această carte sunt din traducerea Elberfelder [ediția CSV] (Remarca traducătorului: traducerea articolelor în limba română are la bază în principal versiunea Bibliei GBV 2001). [...] Îl încredințez acum pe cititor Domnului, și diferitele puncte de adevăr compilate aici. Rugăciunea noastră este ca fiecare creștin, care citește aceste rânduri, să fie sincer, spiritual și matur și să ajungă să cunoască aceste lucruri ca expresie a adevărului biblic. Fie ca Dumnezeu să ne dea harul de a face voia Sa.

Religie fără Hristos! (W.T. Turpin)

Matei 7,22,23

Locuri din Biblie: Matei 7     Cuvinte cheie: Evanghelie; Biserica; Naştere din nou

Probabil unul sau altul se va poticni de titlul acestui articol. […] Şi vreunul, care citeşte articolul acesta, va considera afirmaţia ca fiind dură, dacă spunem, că Hristos este lăsat la o parte de majoritatea celor care mărturisesc ... mai multcă sunt creştini şi că El este scos afară din religie sau din aşa-numita creştinătate. Cine se denumeşte „creştin”, el vrea să spună prin aceasta, că el nu este nici iudeu şi nici mahomedan, nu este nici necredincios şi nici eretic. Însă el nu foloseşte cuvântul în înţelesul biblic; căci conform acestuia, creştinul este un om care a fost adus cu adevărat din lume la Dumnezeu. În înţelesul obişnuit al cuvântului se spune despre cineva că el este „un creştin bun”, chiar dacă el niciodată nu a crezut în Isus, niciodată nu a cunoscut iertarea păcatelor şi niciodată nu L-a recunoscut pe Hristos. Astfel aproape toţi cei care mărturisesc cum se cuvine şi onorabil sunt consideraţi religioşi.

Religion ohne Christus! (W.T. Turpin)

Matthäus 7,22.23

Locuri din Biblie: Matthäus 7     Cuvinte cheie: Evangelium; Kirche; Wiedergeburt     Vorlesezeit: 6 min

Der ein oder andere Leser wird es womöglich als hart empfinden, wenn wir sagen: Christus wird von der Mehrheit der bekennenden Christen außen vor gelassen und ist aus der Religion oder aus der sogenannten Christenheit ausgeschlossen. Wer ... mai multsich als „Christ“ bezeichnet, möchte damit ausdrücken, dass er weder Jude noch Moslem, weder ein Ungläubiger noch ein Ketzer ist. Aber er verwendet das Wort nicht in der biblischen Bedeutung: dass nämlich ein Mensch aus der Welt wirklich zu Gott gebracht worden ist. In der gängigen Bedeutung des Wortes sagt man von jemand, er sei ein guter Christ, auch wenn er nicht an Jesus glaubt, niemals die Vergebung der Sünden kennengelernt und Christus niemals erkannt hat. So hält man fast alle anständigen und ehrbaren Bekenner für religiös.

Starea corectă a sufletului (B. Anstey)

Condiții prealabile pentru recunoașterea adevărului

Cuvinte cheie: Biserica; Decăderea Bisericii

Ne-am putea întreba: „De ce atât de mulți creștini acceptă acest întreg sistem creat de om în creștinătate, fără să pună la îndoială credibilitatea lui?”. Ne-am putea întreba, de asemenea, ... mai mult„De ce atât de mulți creștini nu au respectat rânduiala biblică pentru adevărata închinare și slujire creștină?”. Răspunsul: există o condiție prealabilă care precedă înțelegerea adevărului. Această importantă condiție prealabilă se găsește în starea sufletului.

Imagine: L Binder
Sunt prea mulţi cei care nu fac nimic în Adunare (SoundWords)

Judecători 4.8,14;5.16-23; Filipeni 2

Locuri din Biblie: Judecători 4.8,14;5.16-23; Filipeni 2     Cuvinte cheie: Biserica; Biserica: Misiune/Slujire

Noi am fost chemaţi de Dumnezeu la părtăşie. 1 Corinteni 1.9 ne spune: »Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.« Versetele 26 şi 28 ne arată cine sunt cei care sunt ... mai multpărtaşi. Nu sunt mulţi înţelepţi, nu sunt mulţi puternici, nu sunt mulţi de neam ales, lucrurile de jos ale lumii, lucrurile dispreţuite şi cele care nu sunt. Vreau să pun întrebarea: Suntem noi părtaşi liniştiţi (leneşi) sau suntem părtaşi activi? O albină a zumzăit toată săptămâna aceasta în urechea mea. Am citit de mai multe ori cântarea Deborei. Numele ei înseamnă „o albină”, şi unele din cuvintele ei au făcut o impresie adâncă asupra mea. Această albină era necesară, ca să-l încurajeze pe Barac. Cu toate că numele lui înseamnă „revărsat al zorilor”, el avea nevoie de o femeie, care să-l trezească şi să facă în el schimbarea, ca el dintr-un părtaş liniştit (leneş) să devină un conducător în Israel. Dumnezeu a chemat pe Israel cu o chemare minunată (cu toate că această chemare nu este aşa de minunată ca a noastră), atunci când le-a dat o ţară în care curgea lapte şi miere. Ea le aparţinea potrivit cu hotărârea lui Dumnezeu, dar ei trebuiau să ia în posesiune posesiunea lor, ei trebuiau să intre şi să pună mâna pe ceea ce le-a dat Dumnezeu.

Tăcerea femeilor (A. Steinmeister)

Un studiu la 1 Corinteni 14.34

Locuri din Biblie: 1 Corinteni 14.34,35     Cuvinte cheie: Biserica; Biserica: Misiune/Slujire; Femeie: slujba în misiune; Biserica: Strângeri laolaltă; Tăcerea femeii

Această temă pare în ultimi ani să devină un fel de „arzător cu ardere continuă”. Tot mai mulţi conducători între creştini îşi schimbă gândurile referitoare la acest subiect. Cu câţiva ani ... mai multîn urmă ar fi fost imposibil printre aşa-zişi creştini credincioşi Bibliei să ia în considerare, ca în strângerile laolaltă surorile să ia parte activă de conducere într-un fel oarecare. Astăzi în multe cercuri creştine aproape că nu se mai poate face abstracţie ca femeile să aibă funcţia de păstor şi prezbiter. Între timp şi în adunările care au considerat Biblia ca fiind fundamentul absolut în toate problemele, participarea surorilor în adunări prin propuneri de cântări, rostire de rugăciuni şi prin lucrări de vestire a Cuvântului este privită pozitiv.

Unitatea Dunhului (W. Kelly)

Locuri din Biblie: Efeseni 4.1-6     Cuvinte cheie: Biserica; Unitatea Duhului

Înainte de a ne ocupa cu subiectul darurilor slujirii, care este pus înaintea privirii noastre pe parcursul capitolului, Duhul Sfânt se preocupă mai întâi cu unitatea, de care au parte astăzi sfinţii lui Dumnezeu ... mai multîn Hristos. Era necesar ca această unitate să fie prezentată ca o mare platformă. Pe această platformă şi în legătură cu ea are loc slujirea. Căci slujirea scoate pe prim plan mai mult pe fiecare mădular al lui Hristos, şi nu atât de mult trupul ca întreg.