Patimile lui Isus Hristos
Analiză critică a filmului

Hans-Werner Deppe

© SoundWords, Online începând de la: 22.09.2018, Actualizat: 24.09.2018

Remarca redacţiei:

 Dragă cititorule,

 Filmul lui Mel Gibson „The Passion” a provocat multe discuţii. Dacă în cele ce urmează am preluat acest articol, atunci o facem nu pentru că noi tăgăduim că filmul acela ar putea avea ici şi acolo unele efecte pozitive. Însă noi suntem convinşi şi de faptul că în toate cele referitoare la Domnul nostru minunat, în primul rând este vorba de o problemă morală şi nu de aspecte artistice. Însă ca creştini suntem solicitaţi în orice caz să verificăm totul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu şi înaintea Domnului şi a conştiinţei noastre să ajungem la o convingere fermă, chiar dacă la unul sau la altul este alta. Dorim ca acest articol să ofere un ajutor în privinţa aceasta.

 

Introducere

La data de 18 martie 2004 a început să ruleze în cinematografele din Germania un film al lui Mel Gibson, care prezintă ultimele 12 ore dinaintea răstignirii lui Isus. Iniţial el trebuia să ruleze abia de la 8 aprilie, însă pe baza succesului enorm, pe care l-a avut în SUA (acolo începând din 25 februarie) şi pe baza cererilor mari termenul de start a fost mutat mai înainte. În SUA filmul s-a plasat pe locul al cincilea în ceea ce priveşte succesul în lansarea în cinematografe a tuturor timpurilor. El a fost primit cu mare euforie în mod deosebit de creştinii tuturor denominaţiunilor. Acest articol însă va prezenta unele contraargumente serioase împotriva acestui film.

Deja în prealabil s-a făcut mare vâlvă în jurul lucrării – pe de o parte, pentru că ea a fost alcătuită cu accent duşmănos antiiudaic, pe de altă parte deoarece creştinii tuturor confesiunilor au salutat apariţia filmului şi voiau să-l folosească în scopuri misionare. Nu numai furorile în jurul filmului lasă să se presupună că el va avea o mare rezonanţă ca film religios: cu 19 procente bilete de intrare comandate mai dinainte la vânzările online „Fandango” filmul „The Passion of Christ” este Top Seller în întreaga ţară. Cu 2.000 de copii filmul este lansat în SUA aşa cum numai aşa-numitele Blockbustern (Top-Hits) sunt lansate.

În SUA filmul „The Passion of Christ” rulează în mii de cinematografe începând deja de la 25 februarie. În ziua lansării, unele cinematografe au rulat filmul continuu începând de la ora 7 dimineaţa şi până la miezul nopţii. Firme mari au cumpărat contingente enorme de bilete de intrare, multe biserici au închiriat întreaga sală a cinematografului. În Texas un membru al unei biserici baptiste a cumpărat 6.000 de bilete de intrare, ca să le împartă la populaţie, 1.000 de bucăţi le-a dat Seminarului Teologic Dallas

(www.crosswalk.com/fun/movies/1244867.html).

Violenţă nemascată

În SUA filmul a fost încadrat din cauza brutalităţii evidente ca „R-rated” (nepermis pentru tineri). El este de nespus de plin de sânge, arată cea mai dură brutalitate în filmări de aproape.

Criticul de film al ziarului Berliner Morgenpost (8.2.2004) scrie:

Filmul începe cu o lovitură de pumn dată noaptea şi începând din acest moment Isus din Nazaret ne priveşte numai cu ochiul stâng. Ochiul drept rămâne începând de atunci umflat. … Tâlharii nu pot ataca mai brutal decât este prezentat în acest film. Este spargerea crucifixelor exfoliate şi a troiţelor în descompunere de la marginea drumului în lumea ilustraţiei virtuale. … În curtea lui Pilat stau picioarele viguroase ale biciuitorilor într-o ploaie măruntă de sânge. Un porumbel zboară peste curtea lăuntrică pe un cer albastru. Când ei târăsc pe pietre jertfa lor lipsită de putere, capul lui Isus se pleacă spre înapoi … şi împreună cu el întreaga perspectivă: o lume întoarsă cu capul în jos. În apa ligheanului lui Pilat se reflectă apa cu care Isus a spălat picioarele ucenicilor cu o seară înainte, în mâinile Lui încovoiate de durere pe cruce se reflectă mâinile Sale, cu care El în seara anterioară a frânt pâinea. Chamsin [vântul pustiei] întunecă ziua senină, întunecimea îngrozitoare a pustiei acoperă cerul groazei Ierusalimului. Un corb fâlfâie spre grinda crucii vecinului din stânga şi vrea să scoată ochiul batjocoritorului … aşa cum Jim Caviezel, interpretul principal al lui Gibson, Îl prezintă aici pe Isus din Nazaret, nu a făcut-o nici un artist până acum. Suprarealistic de brutal. El readuce figura liturgică răpită de mii de ani într-o prezenţă şocantă. O figură, bătută în cuie şi străpunsă, care cu maxilarul lovit şi plin de sânge şopteşte tâlharului de lângă el: ‚Astăzi vei fi cu Mine în Paradis’.”

Mel Gibson îşi cunoaşte meseria – filme de acţiune. Astfel el foloseşte diferite efecte speciale de filmare, ca să mărească efectul şocant, şi în afară de aceasta foloseşte ceaţă uscată, ecou de tunet şi filmări cu încetinitorul în cadrul scenelor deosebit de brutale şi sângeroase.

Un critic de film scrie:

The Passion arată brutalitatea într-o claritate şi caracter nemilos de neimaginat. Cum poate fi cineva în stare să reziste să privească până la sfârşit acest film este o enigmă. Sânge, sânge, pretutindeni sânge. Brutalitatea, de care Isus are parte, este sadică şi grotescă. Practic a doua parte arată un martiriu corporal cum nici un alt film mai dinainte.

Un altul a evaluat filmul ca fiind nebiblic şi necorespunzător realităţii, căci Isus de mult ar fi fost mort, înainte să fie răstignit, dacă într-adevăr mai înainte ar fi fost maltratat aşa cum este prezentat în film.

David Denby, renumitul critic de film al publicaţiei „New York” ajunge la concluzia, filmul ar fi „unul din cele mai barbare filme ale istoriei cinematografiei” – „preocupare intensă cu moartea care duce la îmbolnăvire”. Relatările spectatorilor confirmă că scenele de suferinţă prezentate foarte detaliat, minute în şir, cu siguranţă sunt de nesuportat.

În cultura noastră a teroarei de divertisment în mas-media, a realităţii TV şi setei de senzaţii se pune întrebarea: Nu este târât Fiul lui Dumnezeu într-o arenă de gladiatori romani pentru a satisface şi mai mult setea de sânge a mulţimilor? Pentru unii spectatori abrutizaţi s-ar putea ca filmul să fie un provocator de groază de o artă deosebită. În felul acesta mânia lui Dumnezeu şi judecata asupra păcatului sunt degradate la forma de divertisment.

Noi trebuie să ne întrebăm: De ce Dumnezeu în Cuvântul Său a descris suferinţele lui Hristos aşa de deosebit de rezervat? Evangheliştii inspiraţi ar fi putut descrie de exemplu, cum arăta Domnul după ce a fost biciuit, cum pretutindeni curgea sângele, şi aşa mai departe. Biblia procedează în privinţa aceasta cu totul altfel decât filmul lui Gibson. Şi în cele mai grele trei ceasuri de pe cruce Dumnezeu a învăluit înfăţişarea lui Hristos chiar în întuneric. Dacă prezentarea neînvăluită din filmul Passion este dorită de Dumnezeu, atunci ar trebui să se creadă că Biblia descrie insuficient suferinţele Domnului. Nu, Biblia este adevărata putere spirituală a lui Dumnezeu, deseori aşa de liniştită ca susurul blând al unui vânt (1 Impăraţi 19.11-13). Prin aceasta păcătoşii sunt treziţi spiritual – şi nu prin mania de a alerga după efecte carnale, ca în acest film.

Înseamnă aceasta că suferinţele lui Hristos nu au fost aşa de brutale, precum sunt prezentate în acest film? Dimpotrivă. Pe Golgota a fost vărsată toată mânia lui Dumnezeu asupra Mântuitorului făcut păcat (2 Corinteni 5.21), (arătată de exemplu în Psalmul 22; 38; 42; 69; 88; 102 şi alţii). Cum ne putem noi da seama ce înseamnă aceasta? Cum putem reflecta cum se cuvine la aceasta? Cum poate mărimea acestei jertfe să se întipărească în inimile noastre, pentru ca astfel să se înalţe adevărata adorare? Printr-un film Hollywood? Nu, nici o artă omenească nu poate prezenta aceasta! Dar nu este reprobabil, când un film încearcă să imite întrucâtva acest eveniment solemn îngrozitor? Nici o încercare, oricât de fidelă ar fi ea, nu-şi poate revendica acest drept – şi cu atât mai puţin prin efecte de şoc cinematografice de groază. „Cine cunoaşte puterea mâniei Tale şi furia Ta, potrivit cu temerea de Tine?” (Psalmul 90.11).

Într-adevăr efecte cu rezultate ecumenice

Mel Gibson a avut grijă, ca filmul său să devină cunoscut la toate persoanele cheie ale tuturor confesiunilor creştine şi l-a prezentat la aproximativ 10.000 de păstori ca versiune anticipată. În felul acesta filmul obţine un uimitor efect larg ecumenic: Billy Graham, pe care l-a vizitat Gibson, ca să-i prezinte filmul, a lăudat filmul în cele mai înalte tonuri. Lucrarea misionară studenţească „Campus pentru Hristos” sprijină filmul şi a pus la dispoziţie în internet in „The Passion Toolbox”, la care contribuie printre alţii şi „Billy Graham Evangelistic  Association” şi „Josh McDowell Ministry” (www.thepassiontoolbox.com). Rick Warren a invitat 4.500 de conducători de comunităţi creştine în biserica lui Saddleback, ca să le prezinte o variantă anticipată a filmului. După aceea a apărut Mel Gibson ca vorbitor. Şi Bill Hybels, pastor principal al bisericii Willow-Creek, susţine cu tărie filmul. Misiunea americană „Mission America Coalition” (MAC) vrea cu ajutorul filmului „să influenţeze pozitiv cultura noastră”. Filmul ar fi „o ocazie enormă pentru creştinii din întreaga Americă să facă cunoscut oamenilor pe Isus Hristos”. Preşedintele MAC speră, ca „prin film zeci de mii să vină la credinţa în Isus Hristos”.

Când Mel Gibson a prezentat fragmente ale filmului unei adunări „a oamenilor de afaceri ai evangheliei depline”, a avut parte de ovaţii ale oamenilor stând în picioare. După aceea fiica preşedintelui organizaţiei şi-a pus mâinile peste Gibson şi a rugat pe Isus „să lege pe satan, să lege presa, aceasta Te rugăm, Doamne!” (Peter Boyer, „The Jesus War”, în „The New Yorker”, 15 septembrie 2003).

„Worship Leader Magazine” relatează în ediţia din februarie 2004 despre film:

„Niciodată înainte nu a existat un film ca acesta! Puternic, schimbător de viaţă, o ocazie unică pentru evanghelizare şi ucenicie.”

Willow-Creek-Pastor Lee Strobel spune:

„Filmul despre patimile lui Hristos va copleşi pe spectatori şi va da un apetit extraordinar oamenilor, să afle mai multe despre Isus. Eu rog pe creştini să invite pe prietenii lor care caută lucruri spirituale să privească împreună cu ei acest film.”

Aşa cum relatează „New York Times”, mulţi consideră acest film ca cea mai bună posibilitate de evanghelizare începând de la Billy Graham, unii îl consideră chiar cel mai bun mijloc de evanghelizare în cei 2000 de ani.

Publicaţia americană evanghelistică „Christianity Today” scrie chiar:

Mulţi creştini tradiţionali (atât catolici cât şi protestanţi) vor vedea acest film şi vor simţi ca şi cum Gibson i-ar fi stropit cu sângele salvator, aşa cum preoţii israeliţii stropeau pe altar sângele jertfei de ispăşire”. (http://www.christianitytoday.com)

Este însă Hollywood-sânge artificial, ineficient, şi credinţa nu vine din privire, ci din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10.17).

Robert Schuller a primit o prezentare personală a filmului şi după aceea a spus lui Mel Gibson:

„Nu este visul tău, ci este visul lui Dumnezeu. El ţi l-a dat, deoarece El ştia că tu nu-l vei lepăda. Încrede-te în el.”

Filmul a fost recomandat de psihologul James Dobson şi Don Hodel, preşedintele „Focus on the Familiy”. Ted Haggard, preşedintele „Uniunii naţionale a evangheliştilor” americani (NEA) l-a denumit pe Gibson ca „Michelangelo al generaţiei actuale”. American Tract Society anunţă pe pagina ei de internet, că filmul ar fi „una din cele mai mari ocazii evanghelistice ai ultimilor 2000 de ani”. Teen Mania relatează, cel puţin 3000 de conducători ai tinerilor au procurat seturi de material, ca să facă cunoscut tinerilor cum prin film ei pot avea bucurie faţă de Hristos. „Liga catolică” a procurat 1.200 de bilete de intrare cu 9,75 dolari biletul şi le oferă membrilor ei la preţul de 5 dolari. „Patimile lui Hristos” au fost prezentate şi membrilor secretariatului de stat al Vaticanului, sfatului papilor pentru comunicarea socială şi ai congregaţiei pentru doctrina credinţei, şi toate aceste autorităţi romano-catolice îşi exprimă cea mai înaltă consideraţie a lor.

Faptul că mii de persoane de conducere creştină văd filmul şi îl apreciază pozitiv (de exemplu cei 4.500 în Saddleback), fără ca nici unul să nu manifeste vreo rezervă critică, este foarte uimitor şi te determină să te întrebi: Ce s-a întâmplat cu creştinătatea? Nici măcar purtătorii de responsabilitate nu mai cunosc Biblia şi nu le mai dă nimic de gândit când văd filmul, în timp ce Dumnezeu a interzis categoric atât să se facă tablouri ale Lui, precum şi să se adauge ceva la Cuvântul Său?

Catolicul înfocat Mel Gibson

Mel Gibson aparţine unei grupări catolice „fundamentaliste” cu reputaţie proastă, care respinge al doilea Conciliu al Vaticanului ca fiind prea progresist şi citeşte slujbele în latină, nu permite carne în ziua de vineri şi este împotriva ecumenismului.

În apropiere de locuinţa lui în California, Gibson a construit propria lui biserică („Familia sfântă”). În timpul filmărilor Gibson a frecventat în fiecare dimineaţă o slujbă catolică ca să fie „total curat”.

Filmul „Patimile lui Hristos” este complet în aramaică şi latină, spectatorul trebuie să înţeleagă cele spuse cu ajutorul subtritării. Textul filmului a fost tradus în aramaică şi latină de preotul iezuit William Fulco.

Când Gibson a fost întrebat de un protestant într-un interviu, dacă el crede că poţi fi mântuit în afara bisericii romano-catolice, Gibson a răspuns: „În afara bisericii nu este mântuire.” (The New Yorker, 15 septembrie 2003) Aceasta este şi doctrina oficială a bisericii romano-catolice care nu poate greşi. El declară deschis pe Maria ca „Împreună salvatoare” (http://christianitytoday.com).

Biblia sau misticism catolic?

În ceea ce priveşte conţinutul, filmul nu se bazează numai pe Biblie, ci şi pe viziuni ale misticelor Anna-Katharina Emmerich şi Maria von Agreda.

Gibson afirmă, că el ar fi fost inspirat de Duhul Sfânt la alcătuirea filmului. Însă totodată spune, cartea lui Emmerich „Suferinţele amare ale Domnului nostru Isus Hristos”, care conţine viziunile ei, ar fi căzut din biblioteca lui, şi drept urmare el a citit-o şi de acolo a primit impulsurile şi detaliile pentru film. Emmerich „mi-a oferit materialul, care altfel niciodată nu mi-ar fi venit în minte”, a spus el. (The New Yorker, 15 septembrie 2003).

Anna-Katharina Emmerich (1774-1824, compară cu http://www.bautz.de) era o călugăriţă germană, despre care se relatează lucruri extrem de ciudate, însă specifice misticii catolice: ea ar fi purtat la mâini şi picioare „stigmata” sau cicatricele lui Hristos. Din naştere ea a avut o minte deosebită şi putea înţelege latina liturgică deja de la prima ei vizită la slujba religioasă. În ultimii doisprezece ani ai vieţii sale ea ar fi mâncat numai hostia de la serviciile religioase.

Viziunile ei despre viaţa lui Hristos au fost publicate în anul 1824 sub titlul „Suferinţele amare ale Domnului nostru Isus Hristos”. O altă carte cu viziunile lui Emmerich tratează viaţa fecioarei Maria şi este făcută cunoscut cu următorul text: „Această carte este plină cu relatări sfinte, neobişnuite, care nu sunt cuprinse în evanghelii. Aceste relatări completează şi ilustrează povestirile biblice într-un fel care fac cu adevărat vii pasajele biblice respective.” Deci aceste presupuse viziuni depăşesc chiar Biblia.

Presupusele viziuni ale lui Emmerich despre suferinţele lui Hristos descriu biciuirea şi răstignirea Lui cu multe detalii, care nu se întâlnesc în Biblie. De exemplu ea afirmă că Isus „a tremurat şi s-a răsucit ca un vierme sărman” şi că El, atunci când a fost bătut, „a strigat cu voce stinsă şi plângere deosebit de înduioşătoare”. Emmerich afirmă chiar, că Isus „a privit ţintă la chinuitorii Lui şi ar implorat îndurare de la ei”. În afară de aceasta pe umerii Lui erau rănile cele mai rele şi cele mai dureroase.

Ce însemnătate are Emmerich pentru catolicism, rezultă clar din faptul că dogma romano-catolică a „primirii Mariei în cer” se bazează pe viziunile ei. Biserica catolică nu a putut da o sursă mai bună pentru aceasta.

Maria von Agreda (1602-1665) era de asemenea o călugăriţă, mistică şi vizionară. Ea a avut deseori parte de transă şi a afirmat chiar, că ea ar putea părăsi corpul ei şi învăţa pe oameni în ţări depărtate. Cartea ei „Cetatea mistică a lui Dumnezeu” conţine viziunile ei despre viaţa fecioarei Maria, care sunt cu totul în afara Bibliei şi afirmă, Maria ar fi încununată în cer de toate cele trei persoane ale Dumnezeirii şi a fost pusă domnitoare peste toţi îngerii şi peste toţi oamenii.

Ziarul „Berliner Morgenpost” a tipărit la 8.2.2004 impresiile corespondentului lui italian:

Este o capodoperă, pe care Mel Gibson a realizat-o nu numai pe baza Scripturii, ci mult mai mult chiar din duhul vechii liturghii romane, din arta semnelor şi tablourilor sfinte şi din sulul scris vorbitor al giulgiului din Torino … În sala cinematografului, unde înapoia şi înaintea mea se auzeau mereu plânsete uşoare, devine clar, că în acest film este o putere lăuntrică care poate determina chiar şi pe papa să spună ceva, pe care de fapt nu are voie să-l spună.

Se spune că el ar fi aprobat filmul, spunând: "Este aşa cum a fost", ceea ce la scurt timp după publicare a fost dezminţit.

Conţinuturi nebiblice cu scoaterea în evidenţă a Mariei

Deoarece filmul lui Mel Gibson se sprijină pe viziunile numite mai înainte nu este surprinzător că privind din punct de vedere biblic el include multe rătăciri. Unele exemple: în grădina Ghetsimani nu este un înger care îl ajută pe Hristos, ci diavolul care ispiteşte pe Isus cu întrebarea de neocolit: „Cum poate cineva să poarte păcatele lumii întregi? Aceasta este prea mult.” Având această perspectivă, Isus este aproape să cedeze. Când Isus a fost arestat şi dus la casa marelui preot, El este bătut aşa de rău, că a căzut la pământ şi a fost aruncat de pe un pod. După ce a fost biciuit, Maria îngenunche la picioarele Lui şi şterge sângele cu un ştergar, pe care ea l-a primit mai înainte de la soţia lui Pilat (ea este venerată în catolicism ca „sfânta Claudia”). Maria Îi ajută pe drumul spre cruce şi Isus îi spune: „Iată, Eu fac totul nou.” Maria şi diavolul permanent prezent par să fie singurii care înţeleg ce se petrece aici.

De altfel în film diavolul este prezentat printr-o femeie, actriţa Rosalinda Celentano. Într-o scenă grotescă, nereală apare această „diavoliţă” cu un baby la biciuirea lui „Isus”. Însă când aparatul de filmat arată faţa copilului, acesta se dovedeşte a fi o fiinţă monstruoasă cu trăsăturile unui matur şi păr pe spate, care batjocoreşte pe Cel biciuit şi râde de El. Potrivit lui Mel Gibson scena aceasta trebuie să-l pună în încurcătură pe spectator şi să îl şocheze (www.christianitytoday.com) . Scena este cu adevărat demonică.

O altă scenă: „Maria merge pe un pavaj de piatră brută, se opreşte, se pleacă la pământ şi îşi pune urechea pe pietre. Camera de filmat o urmăreşte în sens invers, străbate pietrele şi arată pe „Isus” legat atârnând de tavanul unei celule de închisoare. Atunci Isus simte prezenţa Mariei şi priveşte la ea, ca şi cum ar vedea-o prin pietre” (relatarea spectatorilor). O altă scenă arată cum Maria îl vede pe Isus căzând pe drumul spre locul răstignirii, gândurile ei privesc înapoi la copilăria lui Isus, când El a căzut în timp ce se juca şi ea L-a ridicat.

Un spectator catolic relatează:

[Ceva deosebit] la film este, cât de marianic este el. Eşti condus prin istorie alături de Maria împreună cu Ioan şi Maria Magdalena. Ea merge permanent pe drumul crucii şi suferă cu adevărat împreună cu El. În final ea ţine în braţe trupul mort al Fiului ei şi priveşte direct în camera de filmare şi direct în centrul propriului tău suflet. Cu gestul ei ea parte să ţi-L ofere personal.

Potrivit concepţiei romano-catolice Maria a jertfit pe propriul ei fiu şi îl oferă oamenilor. Această teologie romano-catolică perverteşte jertfa adevărată a lui Isus Hristos.

Cea mai gravă abatere doctrinară de la Biblie are loc imediat după moartea pe cruce: grimasa râzând triumfătoare a diavolului este inserată. Însă Biblia învaţă ca adevăr central al Evangheliei, că Domnul Isus tocmai prin moartea Sa a biruit pe diavolul şi a zdrobit capul şarpelui (compară cu Coloseni 2.15). Mai poate rămâne ceva din Evanghelie, dacă diavolul râde de moartea lui Isus? La primele prezentări în SUA spectatorii au scos strigăte şi au bătut din palme (http://spiegel.de/kultur/kino/0,1518,288029,00.html).

Ar mai putea fi adăugate multe alte exemple nebiblice, împodobirea deosebită a Mariei sau abaterile derutante, însă din cauza spaţiului restrâns aceste exemple ar trebui să fie suficiente.

O „evanghelie” catolică falsă

Potrivit lui Mel Gibson filmul are un ţel catolic precis, şi anume „să zguduie ceata spectatorilor moderni, prin aceea că ‚jertfa crucii’ este prezentată evident alături de ‚jertfa altarului’ [el se referă la euharistia romano-catolică] – căci ambele sunt una şi aceeaşi” (http://tmatt.gospelcom.net). În film se înserează mereu în timpul răstignirii scena cinei.

Realmente filmul intermediază această versiune romano-catolică falsă a evangheliei – sacrametalismul. Conform catolicismului Isus a suferit şi a murit, pentru ca prin valoarea suferinţelor Sale să obţină o comoară, care apoi a fost încredinţată Bisericii catolice spre administrare (aşa-numita comoară a bisericii). Biserica face parte oamenilor de această comoară prin cele şapte sacramente ale ei. După înţelegerea romano-catolică nu poţi fi mântuit prin credinţa personală în Domnul Isus, ci numai prin intermediul bisericii romane, prin sacramentele ei şi prin preoţii ei (aceasta înţelege catolicismul prin „credinţă”).

Biserica catolică învaţă că jertfa lui Isus la cruce nu a avut loc o dată pentru totdeauna şi este a-tot-suficientă, ci că ea trebuie continuată prin slujbele religioase. Al doilea conciliu al Vaticanului învaţă, că slujbele religioase sunt pentru „ca jertfa crucii să fie menţinută pe parcursul timpurilor până la revenirea Sa” (Constituţia liturghiei sfinte, §47).

Remarcabil este, că filmul accentuează suferinţele lui Isus provocate de oameni. Căci aceste suferinţe alcătuiesc comoara bisericească menţionată mai sus – la care au valoare şi suferinţele omeneşti ale celorlalţi „sfinţi”, conform  doctrinei catolice, ca de exemplu ale Mariei. Aşa învaţă catehismul romano-catolic oficial:

[Comoara bisericească] constă din valoarea nespus de mare şi de nesecat, pe care o are efectuarea ispăşirii şi meritele lui Hristos, Domnul nostru … În afară de aceasta acestei comori îi aparţine şi valoarea cu adevărat de nemăsurat, inepuizabilă şi mereu nouă, pe care o au înaintea lui Dumnezeu rugăciunile şi faptele bune ale preafericitei fecioare Maria şi a tuturor sfinţilor … Aşa a lucrat ea pentru propria ei mântuire şi prin aceasta a contribuit la mântuirea fraţilor ei. (Catehismul Bisericii catolice , Nr. 1476-1477).

În felul acesta Evanghelia biblică este pusă peste cap. Chiar şi numai concepţia că oamenii contribuie prin faptele lor la propria mântuire şi a altora este pentru un creştin credincios Bibliei o oroare. În afară de aceasta Hristos a dobândit răscumpărarea numai prin aceea că El Însuşi a fost lovit de Dumnezeu şi a fost făcut păcat (Isaia 53.10 şi versetele următoare, 2 Corinteni 5.21).

Spectatorii catolici mărturisesc ei înşişi:

Este un film foarte catolic. În fond este un film despre staţiunile pe drumul răstignirii. Pe lângă aceasta accentuează puternic pe Maria şi euharistia.

Intercalările retrospective sunt corect plasate şi accentuează în mod frumos rolul mamei noastre preafericite Maria ca mijlocitoare, euharistia, Duhul Sfânt şi multe alte aspecte importante ale credinţei noastre [catolice].

Interpretul lui Isus

Interpretul lui Isus, Jim Caviezel, este de asemenea un catolic convins. Privirea lui pătrunzătoare şi radiaţia lui puternică sunt un factor principal al filmului. Spectatorii cred că văd aici pe Domnul Isus Hristos. Dar cine se ascunde înapoia acestei măşti şi de unde are el radiaţia magică? El a cerut ajutor pentru cariera lui de actor de la sfântul St. Genesius din Arles şi de la St. Antonius din Padua.

În tinereţea lui a remarcat cum Maria l-a condus înapoi la rădăcinile lui spirituale. Centru credinţei lui este „mama lui Dumnezeu şi rozariu”, pe care el permanent îl roagă. În anul 2000 a vizitat locul popular meditativ-ecumenic al apariţiei Mariei, Medjugorje, şi s-a rugat împreună cu un „vizionar”. Prin aceasta credinţa lui s-ar fi întărit. El poartă „medalionul femeii noastre iubite din Medjugorje” şi crede că Maria îl duce mai aproape de Hristos. (http://www.archatl.com)

Într-un interviu în Medjugorje el spune: „Eu cred, că filmul acesta este ceva pe care Maria l-a făcut pentru fiul ei” (Interviu cu Jim şi Kerri Caviezel, decembrie 2003, www.medjugorje.hr). Ţelul lui Caviezel cu filmul ar fi „să aducă omenirea iarăşi împreună”. El ar poseda „o bucată din adevărata cruce. Am purtat-o permanent la mine. Pentru aceasta au cusut un buzunar special la haina mea. Eu am purtat cu mine şi relicvele lui pater Pio, ale sfântului Antonius din Padua, ale sfintei Maria Goretti şi ale sfântului Denis, sfântul protector al actorilor. De asemenea eu postesc. Permanent am citit mesajele. În fiecare zi puteam fi văzut cu rozariu în mână.”

Concluzie

  1. Credinţa – şi prin aceasta tot de care noi profităm (Romani 1.17) – nu vine din a vedea, ci din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Însă filmul este în limba aramaică şi latină şi iniţial nici nu trebuia titrat.

  2. Orice prezentare cinematografică a adevărului biblic trebuie în mod necesar să depăşească cadrul Bibliei şi prin aceasta să conţină şi neadevăr. Biblia atenţionează: „Dacă adaugă cineva la acestea, Dumnezeu îi va adăuga plăgile scrise în această carte.” (compară cu Proverbe 30.6; Galateni 1.8.)

  3. Să prezinţi pe Domnul Isus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, printr-un actor şi prin aceasta să oferi miilor de spectatori o imagine falsă despre singurul Salvator al lumii, este fără îndoială o chestiune foarte reprobabilă şi în afară de aceasta stă în contradicţie cu porunca a doua şi a noua.

  4. Suferinţa lui Isus Hristos, lucrarea de răscumpărare deosebit de sfântă – pe care Dumnezeu a ascuns-o de privirea lumii printr-un întuneric de trei ore! – s-o oferi în branşa cinematografică, care este dictată de distracţii şi comercializare şi imoralitate, este expresia lipsei de pietate incomparabile, dacă nu este chiar blasfemie.

  5. Prezentarea deosebit de brutală, sângeroasă, cu adevărat explozivă a maltratării şi martiriului lui Hristos în filmul lui Mel Gibson cu siguranţă înfiorează în mod natural şi traumatizează lăuntric pe spectator, însă în nici un caz nu este felul prevăzut de Dumnezeu ca să trezească spiritual pe păcătos şi să-i aducă Evanghelia aproape. În mod bătător la ochi Dumnezeu a descris în Biblie suferinţele lui Hristos foarte discret.

  6. Filmul „Suferinţele lui Hristos” este marcat de misticismul şi ocultismul romano-catolic în haină creştină şi prin aceasta inspirat din surse demonice.

  7. Cu abaterile lui elementare de la Evanghelia biblică (pe care filmul nicidecum nu o conţine), filmul nu serveşte evanghelizării adevărate, ci conduce pe oameni în catolicism şi ecumenismul din timpurile din urmă. Este şocant, că cele mai multe cercuri evanghelicale consideră bun filmul şi prin aceasta dovedesc că lor le lipseşte în mod evident capacitatea spirituală de discernere şi în cel mai bun caz ei evaluează filmul pe baza punctelor de vedere pragmatice şi nu biblice.

Biblia ne cere să ne depărtăm de orice formă de înfăţişare a răului (1 Tesaloniceni 5.22) şi să fugim de idolatrie (slujba icoanelor, imagini false despre Dumnezeu) (1 Corinteni 10.14). Dacă filmul acesta oferă prilej pentru discuţii evanghelistice despre fapta mântuitoare a lui Hristos, lucrul acesta este îmbucurător şi poate fi folosit de suveranitatea lui Dumnezeu în mod evanghelistic. Sfatul meu: Ţineţi-vă departe de filmul acesta şi nu recomandaţi nimănui să vadă filmul. În loc de aceasta mărturisiţi prietenilor şi vecinilor credinţa dumneavoastră printr-o viaţă temătoare de Dumnezeu şi citiţi Biblia împreună cu ei.

Remarcă finală

Nu trebuie să fi văzut personal filmul, pentru aţi face o părere? O contra întrebare: trebuie să fi băut otravă, ca să poţi judeca, dacă este otravă? Nu, o evaluare pe baza informaţiilor de încredere (analize chimice, observaţii empirice, atenţionări demne de încredere, etc.) este absolut suficientă într-un astfel de caz – atât pentru a nu pune mâna pe otravă cât şi pentru a atenţiona pe alţii!

Nu trebuie probat nici chiar un amestec de suc bun cu multe vitamine cu puţină otravă. Solicitarea biblică nu este: „Consumaţi totul, ce este rău nu vă va dăuna”, ci „cercetaţi toate, ţineţi ce este bun; feriţi-vă de orice formă a răului” (1 Tesaloniceni 5.21-22). Versetul al doilea din aceste două versete este deseori nebăgat în seamă. Este bine, dacă Numele şi lucrarea Domnului Isus sunt făcute cunoscut. Noi vrem să facem aceasta, să ne sfinţim pentru ea şi în puterea unei vieţi umplută de Duhul Sfânt să folosim orice ocazie pentru aceasta. Privirea acestui film impregnat cu otravă poate fi însă numai contraproductiv în privinţa aceasta.

PS: Cartea „Patimile lui Isus Hristos”, autor John Pieper, prezintă 50 de motive pentru ce Isus a murit pe cruce. Versiunea în limba română se găseşte la adresa: http://www.mesagerul-crestin.net/carti/PDF/Passion_Christi_JP.pdf.

Părţi din acest articol se bazează pe o relatare în limba engleză a lui David Cloud, www.wayoflife.org.

Alte surse vezi în text precum şi:

Newsweek pe msn (http://msnbc.msn.com/id/4212741/)
http://www.christianity.com/pcanews
http://www.christianitytoday.com/movies/commentaries/passion-passionofmel.html
kath.net, charismamag.com, Detroit Free Press

Un articol de mare ajutor în limba engleză, care se preocupă cu critica filmului din punct de vedere biblic, se găseşte la linkul următor: 
 http://www.bereanbeacon.org/articles/mel_gibsons_vivid_deception.htm.


Tradus de la: Die Passion Jesu Christi

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).