Şamgar şi ţepuşa pentru boi a lui
Judecători 3.31

Frederick Charles Jennings

© SoundWords, Online începând de la: 21.03.2019, Actualizat: 21.03.2019

Verset călăuzitor: Judecători 3.31

 O faptă de credinţă

Un singur verset la sfârşitul capitolului al treilea ne relatează despre o faptă de credinţă, care ne-a fost transmisă spre folosul nostru. În context nu este vorba nici de o nouă fărădelege din partea lui Israel şi nici despre o captivitate, care urma să aibă loc. Se spune numai:

Judecători 3.31: Şi, după el [Ehud], a fost Şamgar, fiul lui Anat. Şi el a bătut pe filisteni, şase sute de oameni, cu o ţepuşă pentru boi[1]. Şi a salvat şi el pe Israel.

Cât de des am citit acest verset, şi câte foloase am avut din el? Suntem noi de părerea, că el relatează numai o faptă istorică? Da, el este cu adevărat o relatare istorică interesantă, aşa cum istoria este interesantă în sine însăşi; dar […] Dumnezeu avea mai mult în vedere pentru poporul Său. […]

Avem foarte puţine spuse, care ne-ar putea ajuta să comentăm acest verset. De aceea nu ne putem permite să trecem cu vederea cele mai mici detalii sau să le neglijăm, ci trebuie să medităm la fiecare detaliu mărunt. Din versetul acesta aflăm ceva despre

  1. moment: după Ehud
  2. eliberator: Şamgar
  3. tatăl: Anat
  4. vrăjmaş: filistenii
  5. numărul bărbaţilor ucişi: 600
  6. arma folosită: o ţepuşă pentru boi
  7. rezultatul: Israel este eliberat.

Acesta este versetul întreg, însă el poartă clar numărul caracteristic divin al desăvârşirii: şapte.

1. Momentul: după Ehud

Israel nu a făcut o greşeală nouă, şi probabil din felul în care este prezentată această întâmplare putem deduce că fapta lui Şamgar completează moral într-un anumit sens eliberarea, care a avut loc sub Ehud. Ceva asemănător găsim şi în Judecători 10.1,3 şi 12.11,13. Însă în cazul versetului nostru ne putem îndoi că Şamgar a făcut această faptă după ce au trecut cei optzeci de ani de odihnă sub Ehud. De asemenea această faptă nu era o eliberare de vrăjmaşul din partea de vest urmată de o perioadă de odihnă la fel de lungă ca aceea sub Ehud.

Cuvintele „după el [Ehud]” arată fără îndoială că biruinţa lui Şamgar a urmat după biruinţa lui Ehud, însă ea nu presupunea neapărat moartea lui Ehud; versetul care urmează imediat după aceea vorbeşte contrariul: „Şi fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului; şi Ehud murise” (Judecători 4.1). El dă mai degrabă următoarea explicaţie: Şamgar a urmat exemplul dat de Ehud; el l-a urmat pe Ehud, prin aceea că a mers pe aceeaşi cărare a credinţei ca Ehud. În felul acesta biruinţa lui Şamgar este strâns legată din punct de vedere moral cu biruinţa lui Ehud şi completează eliberarea plină de har a lui Ehud. Şamgar este oarecum părtaş al acestei eliberări; el scoate afară din lume şi din robie.

2. Eliberatorul: Şamgar

Numele Şamgar are mai multe înţelesuri, dar înţelesul cel mai simplu şi mai direct pare să fie Gerşom. În numele acesta sunt într-adevăr silabele inversate şi vocalele [la ambele cuvinte ebraice] sunt puţin diferite; însă aceasta nu schimbă înţelesul. Înţelesul numelui îl aflăm cu certitudine divină din Exodul 2.22: „un străin … într-o ţară străină”.

În felul acesta numele Şamgar simbolizează în chip desăvârşit şi frumos duhul vremelniciei, care este baza pelerinajului adevărat. Noi trebuie să fim străini, ca să fim pelerini. Atâta timp cât noi suntem acasă pe pământ, este imposibil să fim pelerini aici. Noi trebuie să fim aici străini; pe această scenă nimic nu are voie să reţină inima de la adevărata ei patrie şi odihnă. Şamgar este pe această scenă a creaţiei vechi la fel de îndepărtat precum este o oaie într-o pădure plină cu lupi, care aude glasul cunoscut şi iubit al păstorului aflat în staulul îndepărtat – Şamgar doreşte mult să fie acasă. Ferice de creştinul, al cărui nume este Şamgar! Ferice de acela care este călăuzit de duhul pelerinajului pe pământ! […]

3. Tatăl: Anat

Şi descendenţa lui Şamgar este semnificativă: el este fiul lui Anat; numele acesta înseamnă „răspuns”. Şi aceasta ne conduce, după cum eu cred, la „strigătul”, care de fapt nu a fost rostit în acest caz - şi anume în timpul celor optsprezece ani trişti de robie sub Eglon. În contrast cu aceştia a urmat după eliberare duhul de rugăciune dependentă şi care aşteaptă. O astfel de rugăciune nu rămâne niciodată fără răspuns, nu rămâne niciodată fără „Anat”. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune este „Şamgar”: energia credinţei în duhul vremelniciei şi pelerinajului. Şamgar este fiul lui Anat.

Dacă dorim să fim un „Şamgar”, atunci trebuie să intrăm în camera noastră. Dacă neglijăm tronul de har, rugăciunea, aceasta va conduce ca noi să ne stabilim pe pământul acesta şi să devenim cu domiciliu stabil. Şi aceasta la rândul ei aduce disciplinarea cu sine.

4. Vrăjmaşul: filisteanul

Filisteanul se aseamănă foarte mult cu moabitul, este însă o mare diferenţă: filisteanul este întotdeauna în ţară. El îşi revendică întotdeauna dreptul la o casă în domeniul de domnie al credinţei, cu toate că el nu este un pelerin adevărat, ci numai un „călător”, ceea ce înseamnă şi numele lui. În călătoria lui din patria lui Egipt, de unde descinde filisteanul[2], el niciodată nu a traversat Iordanul, ci el a furat, prin aceea că „a sărit pe altă parte” (Ioan 10.1). El nu ştie nimic despre ce înseamnă a fi mort şi înviat împreună cu Hristos sau să fi trecut prin judecată şi să fi „sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste” şi „plăcuţi în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.4,6). Toate acestea sunt o vorbire străină pentru el; el o numeşte „închipuire”. El trăieşte încă „în lume” (Coloseni 2.20) şi este, cu toate că este foarte religios, un „vrăjmaş al crucii lui Hristos” (Filipeni 3.18). Unde se găseşte filisteanul în timpul nostru? Noi îl recunoaştem în duhul formalismului bisericesc, oriunde se găseşte acesta. […] Şi probabil el este mult mai aproape de noi decât suntem noi conştienţi.

Deci acesta este filisteanul, şi omul potrivit pentru a-l birui este Şamgar. Energia credinţei, care ştie tot ce o aşteaptă la sfârşitul drumului, termină repede cu formalismul lumesc. De îndată ce o formă oarecare ocupă locul puterii evlaviei (care este aplicarea crucii lui Hristos împotriva cărnii), (compară cu 2 Timotei 3.5), suntem imediat legaţi de filisteni – chiar dacă suntem în adunarea cea mai curată şi cea mai simplă imaginabilă, unde au loc strângeri laolaltă conform principiilor cel mai mult conforme Scripturii.

5. Numărul bărbaţilor omorâţi: 600

600 de filisteni nu se puteau măsura cu Şamgar, care era înarmat cu o simplă ţepuşă pentru boi! Numărul 600 arată că o ceată impresionantă s-a adunat, însă numărul şase arată spre slăbiciunea acestei cete, căci un înţeles deosebit al acestui număr este: „slăbiciunea răului, când se comportă cu vrăjmăşie faţă de Dumnezeu”. Aceasta trebuie foarte sigur să însemne aici, când citim că 600 de bărbaţi cad doborâţi de un singur om înarmat cu o ţepuşă pentru boi.

Aceste numere ne introduc într-un adevăr foarte preţios şi practic. Numărul şapte arată fără îndoială spre „desăvârşire”; spre ceva care este „foarte bun”; spre „odihnă”. Şase este şapte fără unu; numărul şase arată spre zilele de lucru ale omului, încă cu toate acestea aceste zile niciodată nu ajung la „şapte”.

Satan incită năzuinţa omului, ca să ajungă pe locul lui Dumnezeu. O expresie absolută a unui astfel de om vedem în chipul lui Nebucadneţar: el este şaizeci (nu şaptezeci) de coţi înalt şi şase (nu şapte) coţi lat, şi de aceea în ambele dimensiuni este limitat şi nu ajunge nici la desăvârşire şi nici la linişte. Cândva răul se va arăta mult mai deplin, da, întreg, într-o singură zi, care va veni. Atunci un om aflat sub domnia lui satan va conduce păcatul omului, şi numărul acestui om va fi la fel de clar de recunoscut, precum ar face-o un nume: „este număr de om; şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Apocalipsa 13.18). Vedem aici acelaşi lucru ca la chipul lui Nebucadneţar, numai că aici sunt adăugaţi alţi şase; şi este relatată aceeaşi istorie: omul se forţează zadarnic – căci este „număr de om” -, să ajungă pe locul divin; o altă şi ultimă încercare, să „fie ca Dumnezeu” [Geneza 3.5].

6. Arma: o ţepuşă pentru boi

Ce ne învaţă ţepuşa pentru boi? O ţepuşă pentru boi nu este o armă foarte potrivită pentru o astfel de lucrare; însă într-o mână potrivită ea este foarte utilă. Dacă credinţa o apucă, ţepuşa pentru boi este la fel de îngrozitoare şi puternică precum este sabia. Ţepuşa pentru boi însăşi este un model potrivit pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă „cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte ţepuşe” (Eclesiastul 12.11) – aceasta înseamnă, ele sunt tăietoare şi cu vârf şi pot zgudui şi îndrepta pe fiecare pelerin pe drumul, care altfel ar zăbovi şi ar rămâne în urmă -, atunci cuvintele înţelepciunii divine desăvârşite trebuie să aibă în mod deosebit aceste însuşiri. De aceea eu consider „ţepuşa pentru boi” o altă imagine a Cuvântului lui Dumnezeu.

7. Rezultatul: Israel este eliberat

Israel este eliberat; robia s-a terminat; poporul este liber. Bucuria şi cântatul iau din nou locul deprimării şi tăcerii. Toate acestea nu prezintă o bunăstarea materială, o afacere bună sau bogăţie dobândită – mai degrabă contrariul -, însă lucruri nevăzute au devenit acum reale, concrete; dragostea lui Hristos este vin, îndestularea în Hristos este pâine, şi casa Tatălui este locul natal.

Aceasta este fapta plină de glorie a lui Şamgar; ea a întregit biruinţa lui Ehud. Vedem o paralelă între cei doi eliberatori:

  1. Ghera (duhul rugăciunii) naşte pe Ehud (Judecători 3.15). Energia credinţei loveşte în duh de laudă cu bucurie cu o sabie ascuţită lungă de un cot (o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu) pe moabit (un tablou al caracterului lumesc).

  2. Anat (rugăciunea ascultată) naşte pe Şamgar (Judecători 3.31). Energia credinţei conduce la caracterul de străin şi loveşte cu o ţepuşă pentru boi (o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu) pe filistean (o imagine a formalismului religios lumesc).

Din aceeaşi magazie de arme au fost folosite două arme diferite.

Nu împotriva cărnii şi sângelui

Biblia se aseamănă într-o oarecare măsură cu acele cetăţi feudale vechi din Europa, în care se păstrează armele din veacurile trecute. Însă armele din pasajele noastre biblice nu sunt învechite, aşa cum sunt armele care atârnă pe pereţii acelor turnuri. În depozitele de arme de acolo privim armele străbunilor noştri cu interes dublu, căci şi noi astăzi folosim aceleaşi arme. Ele nu au fost „îmbunătăţite”: „sabia” nu a fost înlocuită printr-o puşcă, „ţepuşa pentru boi” nu a fost înlocuită prin materiale explozive.

Este cu adevărat înviorător să vedem cum credinţa foloseşte o sabie scurtă sau o ţepuşă pentru boi. Însă nu ne va folosi la nimic, dacă numai admirăm pe marele viteaz – oricum s-ar numi el, Ehud sau Şamgar. Noi înşine trebuie să luăm aceleaşi arme şi să învăţăm să le folosim la fel de lucrător şi eficient, căci pe cărarea noastră ne împiedică acelaşi vrăjmaş şi ne ia captivi, dacă poate. Desigur trebuie să ţinem seama că armele noastre de război nu sunt carnale, căci vrăjmaşul nostru nu este „carnea şi sângele” (Efeseni 6.12). Dacă am găsit „o sabie de lungimea unui cot” (Judecători 3.16) – „pe Isus, pe Fiul lui Dumnezeu” -, să nu ne ostenim noi să găsim o ţepuşă pentru boi? În epistola către Coloseni 3.1 citim: „Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus.” În cuvintele acestea este esenţialul, ca noi să dăm ascultare acestei chemări şi nu trebuie să ne aşezăm pe pământul acesta.

În Hristos

Unde este Hristos? Cândva, în mijlocul zilei, un întuneric neobişnuit, fără nor, a învăluit ţara, şi timp de trei ceasuri a domnit o linişte solemnă, până când ea a fost sfâşiată de un strigăt îngrozitor: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46). El, Sfântul, era acolo; păcatele noastre erau asupra Lui. Acolo El a fost făcut păcat. Acolo El era blestem. Acolo El a fost în locul meu. Acolo Dumnezeu a acţionat cu El ca şi cum eu aş fi fost – eu eram acolo în El! Dar unde este El acum? Ridică-ţi ochii încă o dată peste toată splendoarea şi gloria pământească; peste tronurile împăraţilor şi ale demnitarilor; peste îngeri, arhangheli şi cele mai înalte autorităţi din ceruri. Nu zăbovi nici în primul cer, în curtea din faţă, nici în cerul al doilea, în locul sfânt. Mergi prin ceruri – căci tu Îl urmezi pe Hristos pe cărarea Lui (Evrei 4.14) -, până ajungi în „cerul al treilea” [2 Corinteni 12.2], în cel mai înalt cer, în Sfânta Sfintelor. Acolo priveşti cu ochii plecaţi pe Acela care a suferit odată şi acum şade la dreapta lui Dumnezeu [Evrei 12.2; Efeseni 1.20]. În sfârşit L-ai găsit; El este aici, şi, minune peste minune, şi noi suntem – „în El” – acolo, aşa cum odinioară am fost „în El” pe Golgota. Poţi tu pricepe aceasta? Este realmente o ţepuşă pentru boi în acest adevăr minunat. Poate credinţa ta înţelege aceasta?

Dacă credinţa noastră înţelege aceasta, atunci suntem totodată înarmaţi cu ţepuşa pentru boi a lui Şamgar, şi filisteanul linguşitor trebuie să moară. Căci dacă eu în Domnul meu Isus Hristos am trecut prin apele reci, întunecate ale morţii şi ale judecăţii şi dacă locul meu propriu, care mi-a fost dobândit cu un preţ foarte mare, este acum în lumină şi în dragoste; dacă locuinţa mea, tocmai această locuinţă a mea proprie, unde sunt mai bine cunoscut şi mai mult iubit decât oriunde în universul acesta, este acolo unde este El – da, atunci eu sunt străin în lumea aceasta şi nu am nici un domiciliu stabil. Eu sunt Şamgar, „un străin, într-o ţară străină”, un pelerin pe drum spre patrie.

Vrăjmaşii noştri

Facă Dumnezeu, Tatăl nostru, Cuvântul Său pentru noi „o ţepuşă pentru boi”, şi El să ne înveţe să nu ne împotrivim nuielei de cârmuire, ci ca El să ne conducă în patria noastră. Gândeşte mereu la moabiţi şi la filisteni: dacă suntem ispitiţi să ne amenajăm confortul carnal şi comoditatea aducătoare de mulţumire de sine, atunci este moabitul (în timpul lui Isus, irodianul), care ne-a luat captiv. Foloseşte sabia ascuţită a Cuvântului lui Dumnezeu împotriva lui şi grăbeşte-te să înaintezi. Şi dacă suntem ispitiţi să ne stabilim într-o religie lumească cu prestigiu, atunci este filisteanul (în timpul lui Isus, fariseul), care ne-a dus în captivitate. Apucă ţepuşa pentru boi şi doboară-l cu ea, şi grăbeşte-te spre Dumnezeu, grăbeşte-te spre singura ta patrie, unde este Hristos.

 

Adnotare

[1] O ţepuşă pentru voi este un baston lung la al cărui unuia din capete era prins un vârf de metal ascuţit. Se folosea la mânarea boilor la arat. (adnotarea traducătorului)

[2] Conform cu Amos 9.7 filistenii vin din Caftor, care după cât se pare era undeva în Egipt, ceea ce până acum nu s-a putut confirma încă. Ei sunt urmaşi ai lui Ham (Geneza 10.6,13,14; vezi şi 1 Cronici 1.12), (adnotarea traducătorului).


Tradus de la: Schamgar und sein Rinderstachel
Titlul original: „Shamgar“, din Judges and Ruth 

Traducere: Ion Simionescu


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).