Imagine: L. Binder
Avem noi o descoperire de la Dumnezeu? (J. Boyd)

Locuri din Biblie: Geneza 3; Romani 3; Romani 4     Cuvinte cheie: Evanghelie; Convertire; Viaţa veşnică; Pustie (viaţa pământească)

Noi am fost chemaţi să vedem ceea ce a făcut Dumnezeu. Aici, unde omul a fost biruit prin diavolul, a fost biruit diavolul prin Omul Hristos Isus; aici, unde Dumnezeu a fost dezonorat prin om, El a fost glorificat prin Omul Hristos Isus; aici, de ... mai multunde în fiecare zi mirosul provocator al păcatului s-a urcat spre tronul lui Dumnezeu, se înalţă de pe cruce un miros plăcut ca tămâia spre acelaşi tron şi Cel care stă pe el; aici, unde păcatul s-a înmulţit nespus de mult, harul s-a înmulţit şi mai mult, şi aici, unde moartea a înghiţit timp de mii de ani toată viaţa care s-a arătat pe această scenă, tocmai aici „moartea a fost înghiţită în biruinţă”. Însă la această lucrare minunată a lui Dumnezeu nu a contribuit câtuşi de puţin nici Adam şi nici altcineva din neamul lui. Hristos a spus: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta Dumnezeule”, şi El a făcut-o.