Care sfinți vor fi în necazul cel mare? (J.N. Darby)

Ieremia 30.7; Daniel 12.1; Matei 24.21; Marcu 13.19; Apocalipsa 3.10; 7.14

Locuri din Biblie: Ieremia 30.7; Daniel 12.1; Matei 24.21; Marcu 13.19; Apocalipsa 3.10; 7.14     Cuvinte cheie: Necazul cel mare

Va fi un necaz la sfârșit, un timp care nu a mai existat până acum, până când Domnul va veni și va aduce eliberarea. Deci, unde găsim pasajele din Scriptură care ne vorbesc despre un astfel de necaz? Nu am cunoștință ... mai multde niciunul în afară de următoarele: Ieremia 30.7; Daniel 12.1; Matei 24.21; Marcu 13.19; (Luca nu vorbește nici de necazul cel mare, nici de urâciunea pustiirii). Putem adăuga pasajele mai generale din Apocalipsa 3.10 și Apocalipsa 7.14. Dar primele patru pasaje dovedesc în mod clar că va fi un timp de necaz care nu a mai fost niciodată sau, după cum spune Marcu, „așa cum nu a mai fost de la începutul creației pe care a creat-o Dumnezeu, și niciodată nu va mai fi”. Pasajele din Apocalipsa, după cum vom vedea, se îndreaptă spre o sferă mai largă decât cea anterioară. Dar pentru că vorbesc despre un necaz mare, le-am citat, desigur, și pe ele. Deci va fi un mare necaz. Cealaltă parte a întrebării este încă deschisă: Vom fi noi, cei care alcătuim Biserica (Adunarea), în acel necaz?

Imagine: Daniel-Verlag
Răspuns la întrebarea referitoare la "întâia înviere" (SoundWords)

Apocalipsa 20.4-6; Ioan 5.24,25,28,29; Daniel 12.1-3

Locuri din Biblie: Apocalipsa 20.4-6; Ioan 5.24,25,28,29; Daniel 12.1-3     Cuvinte cheie: Învierea omului

În Apocalipsa 20.4 sunt amintite trei grupe diferite de sfinţi: 1. „Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată.” 2. „…sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi ... mai multpentru Cuvântul lui Dumnezeu.” 3. „ … şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor

Viaţa veşnică în Vechiul Testament (W. Kelly)

Psalmul 133.3; Daniel 12.2

Locuri din Biblie: Psalmul 133.3; Daniel 12.2     Cuvinte cheie: Viaţa veşnică

Vrem să medităm la privilegiul nespus de mare al vieţii veşnice, care a fost dăruită credinciosului, aşa cum ne-o prezintă Scriptura. Cu toate că în toate timpurile ea a avut importanţa cea mai mare, stăruinţa cu privire la acest ... mai multadevăr este astăzi necesară mai mult ca oricând, aşa cum va constata orice credincios care citeşte aceste rânduri. Duhul rătăcirii are curajul să se ridice împotriva duhului adevărului. Adevărul cu privire la Hristos Însuşi este nu numai periclitat, ci este răstălmăcit şi subminat prin rătăcire; şi rătăcirea împotriva Fiului este lucrul cel mai odios pentru Tatăl. Cât de fideli ar trebui să fie creştinii faţă de adevăr!