Versete călăuzitoare: Psalmul 133.3; Daniel 12.2
Psalmul 133.3: Este ca roua Hermonului, care se coboară pe Munţii Sionului; căci acolo a orânduit Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie.
Daniel 12.2: Mulţi din cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic.
Vrem să medităm la privilegiul nespus de mare al vieţii veşnice, care a fost dăruită credinciosului, aşa cum ne-o prezintă Scriptura. Cu toate că în toate timpurile ea a avut importanţa cea mai mare, stăruinţa cu privire la acest adevăr este astăzi necesară mai mult ca oricând, aşa cum va constata orice credincios care citeşte aceste rânduri. Duhul rătăcirii are curajul să se ridice împotriva duhului adevărului. Adevărul cu privire la Hristos Însuşi este nu numai periclitat, ci este răstălmăcit şi subminat prin rătăcire; şi rătăcirea împotriva Fiului este lucrul cel mai odios pentru Tatăl. Cât de fideli ar trebui să fie creştinii faţă de adevăr!
Căci Hristos a fost revelat nu numai ca Dumnezeul adevărat, ci şi ca Viaţa veşnică (1 Ioan 5.20). Tatăl trezeşte morţii şi le dă viaţă (Ioan 5.21), şi tot aşa şi Duhul Sfânt, cum arată Romani 8 în diferite aspecte, însă despre El, care este chipul Dumnezeului nevăzut, se spune categoric, că El este viaţa veşnică. El, Cuvântul veşnic, a devenit carne şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Căci din plinătatea Lui noi toţi am primit har după har. Căci Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu, singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut (Ioan 1.14-18). De aceea apostolul spune (2 Timotei 1.10) că Hristos a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. Ambele deci au fost prezente şi numai în felul acesta au fost revelate personal în El prin lucrarea Sa şi prin cuvintele rostite de El – duh şi viaţă pentru ai Săi.
În Vechiul Testament lumina a strălucit numai slab cu privire la viaţa veşnică, expresiile erau relativ vag formulate şi totuşi suficient de clare, pentru ca acelora care au primit cu adevărat mărturia lui Dumnezeu să li se facă cunoscut adevărata conştienţă a unui viitor minunat. Aceasta o arată clar atât evangheliile sinoptice cât şi evanghelia după Ioan (Matei 19.16; Marcu 10.30; Luca 10.25; Ioan 5.39). Credinţa lui Abel mărturiseşte moartea unui altuia pentru nevoia sufletului său. Nu puteau şi alţii să înveţe ceva din aceasta? Înălţarea la cer a lui Enoch mărturisea despre o viaţă în cer, dar şi pe pământ el a umblat în această viaţă, înainte ca Dumnezeu să-l ia. Nu era aceasta de ajutor credincioşilor de după el cu privire la viaţă? Când Avraam spune: »Să trăiască Ismael înaintea Ta!« (Geneza 17.18) cu greu ne putem imagina că el s-a gândit numai la pământ şi la prezent. Fără îndoială şi Psalmul 16.11 spune mult mai mult în cuvintele »Îmi vei arăta cărarea vieţii«, aşa ca şi Psalmul 36.9: »Căci la Tine este izvorul vieţii; în lumina Ta vom vedea lumina.«
Fundamentul direct a ceea ce chiar şi iudeii din zilele Domnului nostru au recunoscut cu privire la viaţa veşnică constă probabil (aşa cum deseori s-a remarcat) în locurile din Scriptură ca Psalmul 133.3 »viaţa pentru veşnicie«, şi noţiunea din Daniel 12.2 (»Mulţi din cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ruşine şi dispreţ veşnic.«). Şi revelarea harului, pe care l-a auzit omul după căderea în păcat, a dat fără îndoială inimii dispuse a se căi, chiar de la începutul istoriei triste, nădejdea că Sămânţa care va veni a femeii nu numai va nimici puterea răului, ci va binecuvânta pe credincioşii care vor privi spre Dumnezeu prin El şi cu o viaţă nouă, care va birui moartea şi vor fi capabili să-L savureze în pace pe El Însuşi. Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua lui Hristos, şi el a văzut-o şi s-a bucurat. Iov ştia atât de învierea celor drepţi (Iov 19.25-27) în legătură cu ridicarea în ultima zi pe pământul acesta a Salvatorului rudă de sânge, cât şi de învierea celor nedrepţi (Iov 14.10-12) în legătură cu faptul că nici cerurile nu vor mai fi.
Vedem deci că în Vechiul Testament viaţa veşnică prezentată prin psalmi şi profeţi era legată cu zilele puterii şi gloriei mesianice. În evanghelia după Matei 25.46 Domnul extinde aşteptările iudaice la acei credincioşi din toate naţiunile, care la sfârşitul timpului vor primi pe mesagerii evangheliei Împărăţiei. Se vorbeşte într-adevăr de tot Israelul, dar categoric se aplică numai la zece seminţii, care vor dormi aşa mult timp în ţărână, şi la cei dintre naţiuni, care în timpul acela vor crede. Părea să nu fie necesar să se spună şi despre rămăşiţa iudaică temătoare de Dumnezeu.
Tradus de la: Das ewige Leben (1) im Alten Testament
Extras din cartea F.E.R. Heterodox on Life Eternal de William Kelly
Traducere: Ion Simionescu