Animalul masculin folosit la jertfe (W.H. Westcott)

Leviticul 1 și 4

Bibelstellen: Leviticul1; Leviticul 4     Stichwörter: Jertfă de ardere; Jertfă pentru păcat; Slava lui Hristos

La început, bărbatului i s-a încredințat responsabilitatea pentru sfera care i-a fost repartizată, iar femeia, egală cu el, i-a fost dată ca ajutor, pentru ca ea să fie din el și pentru el (Geneza 2). Eva a fost adusă la Adam, o ... mehrființă pe care el putea să o iubească și să-i împărtășească plăcerile și privilegiile, dar căreia nu i-a fost încredințată aceeași responsabilitate. Se pare că acest principiu poate fi văzut în instituirea jertfelor. Căci acolo unde Hristos este prezentat ca model ca răspuns la gloria cuprinzătoare a lui Dumnezeu, ca în arderea de tot, sau acolo unde este prezentat ca model ca jertfă pentru păcat pentru o întreagă comunitate sau pentru un preot sau căpetenie, a cărui întreagă sferă de responsabilitate era afectată de păcatul său, se aduce [nu o jertfă feminină, ci] o jertfă masculină

Das Johannesevangelium (12) (H. Smith)

Kapitel 12

Bibelstellen: Johannes 12     Stichwörter: Herrlichkeit Christi     Vorlesezeit: 32 min

Die Auferstehung des Lazarus bezeugt die Herrlichkeit Jesu als Sohn Gottes (Joh 12,1-11). Wir haben das Vorrecht, ein weiteres Zeugnis für seine Herrlichkeit zu sehen: als Sohn Davids (Joh 12,12-19) und als Sohn des Menschen (Joh 12,20-36). Das ... mehrErgebnis dieses dreifachen Zeugnisses für die Herrlichkeit Christi wird, soweit das Volk betroffen ist, in den abschließenden Versen dieses Kapitels dargelegt (Joh 12,37-50). Das Zeugnis für die Herrlichkeit Christi als Sohn Gottes wurde vom Volk deutlich verworfen; aber bevor uns die weiteren Zeugnisse seiner Herrlichkeit entfaltet werden, hat der Geist Gottes diesen bewegenden Vorfall in Bethanien eingeschoben, damit wir sehen können, dass es dort Menschen gab – seine eigenen Schafe –, von denen Er geliebt und geschätzt wurde.

Das männliche Tier bei den Opfern (W.H. Westcott)

3. Mose 1 und 4

Bibelstellen: 3. Mose 1; 3. Mose 4     Stichwörter: Brandopfer; Sündopfer; Herrlichkeit Christi     Vorlesezeit: 3 min

Am Anfang wurde dem Mann die Verantwortung übertragen, und die Frau, ihm gleich, wurde ihm zur Gehilfin gegeben, damit sie von ihm und für ihn da sei. Eva als Frau hatte jedoch nicht dieselbe Verantwortung wie Adam als Mann. Es scheint, ... mehrdass in der Einsetzung der Opfer dieses Prinzip erkennbar ist; denn wo Christus als Antwort auf die große Herrlichkeit Gottes dargestellt wird, so wie im Brandopfer, oder wo Er als Sündopfer vorgestellt wird, wird nicht ein weibliches, sondern ein männliches Opfer dargebracht.

Das Mitgefühl Jesu (C.H. Mackintosh)

Am Beispiel der Auferweckung des Lazarus

Bibelstellen: Johannes 11     Stichwörter: Herrlichkeit Christi; Mitgefühl

Als Nächstes möchte ich auf das tiefe Mitempfinden des Herzens Jesu mit uns in all unseren Sorgen und Nöten hinweisen, durch die wir zu gehen haben. Sollten die Schwestern je für einen Augenblick die Liebe Jesu zu sich in Zweifel ... mehrgezogen haben, wie wären sie jetzt durch die Seufzer und Tränen des Herrn beschämt worden! „Jesus vergoss Tränen“ (Joh 11,35).

Der hebräische Knecht: ein Bild des Herrn Jesus (P.-R. Schulz)

2. Mose 21,2-6

Bibelstellen: 2. Mose 21     Stichwörter: Herrlichkeit Christi; Jesus: als Knecht     Vorlesezeit: 40 min

Viele haben gesagt – und das auch zu Recht –, dass dieser Abschnitt aus dem zweiten Buch Mose ein wunderschöner Hinweis auf unseren Herrn Jesus ist. Nun weiß vielleicht der ein oder andere den Text gar nicht so richtig ... mehreinzuordnen, wenn er beispielsweise in der Mahlfeierstunde gelesen wird. Mir ging es zumindest immer wieder so. Wer ist denn nun eigentlich der Knecht in diesem Bild, und was heißt es, dass er frei ausgehen darf? Wer ist der Herr? Und was hat die Geschichte mit der Frau eigentlich zu bedeuten?

Die Freuden Jesu Christi (J.N. Darby)

Stichwörter: Herrlichkeit Christi

Wir sollten auch an die Freuden Christi denken, genauso wie wir an seine Leiden denken. Nichts zeigt so sehr, wo das Herz eines Menschen ist und was es ist, sogar mehr als wenn es bedrängt, niedergedrückt und voller Trauer ist, als wo ... mehrdieses Herz seine Freude findet, und ob es eine Freude findet, die von dieser Bedrückung und Trauer nicht erreicht wird.

Die Herrlichkeit des Sohnes in Johannes 6 (P.-R. Schulz)

Jesus Christus – der Gesandte des Vaters

Bibelstellen: Johannes 6     Stichwörter: Jesus: als Mensch; Herrlichkeit Christi     Vorlesezeit: 25 min

Wir wollen uns in diesem Artikel besonders einigen Aussagen des Herrn aus Johannes 6 widmen. Vier Aussagen in diesem Kapitel sollen uns dabei helfen, über die Schönheit des Herrn ins Staunen zu kommen.

Die Herrlichkeit des Vaters und des Sohnes (H.L. Rossier)

Aus einem alten Brief

Artikel: 3     Stichwörter: Herrlichkeit Christi

Die moralische Herrlichkeit des Herrn Jesus (J.G. Bellett)

Artikel: 22     Stichwörter: Herrlichkeit Christi

Ehre und Anerkennung nach tiefster Erniedrigung (W.J. Ouweneel)

Philipper 2,9-11

Bibelstellen: Philipper 2     Stichwörter: Demut; Herrlichkeit Christi     Vorlesezeit: 9 min

Erhoben über die Welt und die Völker, die Ihn ans Kreuz gebracht haben; erhoben über Satan, denn nun ist der Fürst der Welt hinausgeworfen (Joh 12,31); erhoben über die Himmel und die Erde, über alle geschaffenen Wesen. ... mehrUnd warum? ...

Ein unvergessener Sonntag (D. Schürmann)

Artikel: 2     Stichwörter: Herrlichkeit Christi

Gefälligkeiten (J.G. Bellett)

Ein Gedanke über den Herrn Jesus

Bibelstellen: Römer 15     Stichwörter: Herrlichkeit Christi     Vorlesezeit: 6 min

Es ist mir aufgefallen, dass wir überall beobachten können, dass der Herr seinen Jünger niemals bloß eine Gefälligkeit erweisen wollte. Der Herr tat das niemals: Im Gegenteil, ich bin sicher, dass Er viele kleine ... mehrGelegenheiten, ihnen eine Gefälligkeit zu erweisen oder sich beliebt zu machen oder in Gunst zu versetzen, vorübergehen ließ. Er trachtete nicht danach, zu gefallen, und doch fesselte Er sie aufs Engste an sich. Das hatte gesegnete Folgen. Handelt irgendein Mensch auf diese Weise, ist das immer ein Zeichen von moralischer Stärke. Man sagt: „Wenn wir danach streben zu gefallen, wird es uns selten misslingen.“ Das ist ohne Zweifel wahr, aber nichts ist verwerflicher als das. Dadurch machen wir ein Geschöpf – unseresgleichen – zu einem höheren Wesen. Wir verhalten uns so, als ob unser Leben von dessen Wohlwollen abhinge, obwohl doch unser Leben von Gott abhängt und nur von Ihm allein.

Gloria Fiului prezentată în Ioan 6 (P.-R. Schulz)

Isus Hristos – Trimisul Tatălui

Bibelstellen: Ioan 6     Stichwörter: Isus: ca Domn; Slava lui Hristos

Vrem în acest articol să ne ocupăm cu unele afirmaţii deosebite ale Domnului în Ioan 6. Patru afirmaţii din capitolul acesta ne vor ajuta să ne uimim de frumuseţea Domnului.

Glorii ale lui Isus Hristos în evanghelia după Ioan (4) (W.H. Westcott)

Gloria mântuirii

Bibelstellen: Ioan 17,22     Stichwörter: Slava lui Hristos

A patra glorie în evanghelia după Ioan 17 este gloria mântuirii, o glorie de care noi avem parte. „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu”. Această glorie se deosebeşte de cea anterioară. Aici nu este vorba de o glorie ... mehrpe care El a avut-o mai înainte la Tatăl, înainte de a fi lumea, şi pe care El voia s-o primească din nou şi de care nimeni nu putea să aibă parte. Însă tot ce dragostea Sa ne poate face parte din ce este al Său, El ne dă, şi intenţionat El vorbeşte despre aceasta cu Tatăl Său în prezenţa ucenicilor Săi, pentru ca ei să poată avea bucuria Lui deplină în ei.

Glorii ale lui Isus Hristos în evanghelia după Ioan (5) (W.H. Westcott)

Gloria întâietăţii

Bibelstellen: Ioan 17.24     Stichwörter: Slava lui Hristos

Domnul vorbeşte despre această glorie cu aceleaşi exprimări ca şi despre cea anterioară. Aceasta înseamnă, este gloria care I-a fost dată. În acest caz nu este „gloria pe care o aveam la Tine mai înainte de a fi ... mehrlumea”. Este gloria care I-a fost dată ca urmare a căilor şi slujirii Sale ca Om, şi de aceea ea este expresia plăcerii şi satisfacţiei Tatălui pentru tot ce El era şi a făcut aici.

Glorii ale lui Isus Hristos în evanghelia după Ioan 17 (W.H. Westcott)

Serie de articole

Artikel: 5     Bibelstellen: Ioan 17     Stichwörter: Slava lui Hristos

Glorii ale lui Isus Hristos în evanghelia după Ioan 17 (1) (W.H. Westcott)

Gloaria divină şi veşnică a lui Hristos

Bibelstellen: Ioan 17; 1,1; Evrei 1; Coloseni 1     Stichwörter: Slava lui Hristos

Locul pe care îl ocupă capitolul 17 al evangheliei după Ioan este cunoscut. În capitolul 12 Isus încheie lucrarea Sa publică printre iudei, căci acolo se spune în versetul 36: „Isus le-a spus aceste lucruri; apoi a ... mehrplecat şi S-a ascuns de ei” (Ioan 12.36), şi în versetul 37: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, ei tot nu credeau în El” (Ioan 12.37). Împietrirea a atins poporul ca judecată, aşa cum a fost prorocit prin prorocul Isaia, şi cu toate că mulţi din bărbaţii de frunte au fost convinşi de trimiterea Sa divină, toată influenţa lor asupra poporului a fost nimicită, deoarece ei de frica fariseilor nu L-au mărturisit. Cuvintele lui Hristos de la sfârşitul capitolului ne arată rezultatul. Chiar dacă atunci judecata nu a venit peste ei, totuşi lepădarea Lui Însuşi şi a cuvintelor Sale însemna judecata „în ziua de pe urmă”.

Glorii ale lui Isus Hristos în evanghelia după Ioan 17 (2) (W.H. Westcott)

Glorii morale ale lui Hristos

Bibelstellen: Ioan 17.4     Stichwörter: Slava lui Hristos

A doua glorie – în arătarea ei în timp – din Ioan 17 trebuie s-o denumim glorie morală. Ea se găseşte în versetul 4, unde se spune: „Eu Te-am preamărit pe pământ”. Ea nu arată spre o ... mehrdesfăşurare fizică sau materială a gloriei sau a strălucirii, care ar putea fi percepută de simţurile omeneşti. Sunt însuşiri de caracter, care impresionează mai mult duhul şi îl umplu cu bucurie mai mare decât o poate face desfăşurarea strălucirii exterioare.

Glorii ale lui Isus Hristos în evanghelia după Ioan 17 (3) (W.H. Westcott)

Glorii divine în înviere

Bibelstellen: Ioan 17.5     Stichwörter: Slava lui Hristos

În rugăciunea Domnului din Ioan 17 versetul 5 ni se îndreaptă atenţia spre: „Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea”. Cu adâncă smerenie ... mehrsă încercăm să înţelegem înţelesul acestei dorinţe minunate, căci ea a fost rostită de un Om supus, de Unul, care deseori a fost numit Isus din Nazaret. Ea a fost exprimată atunci când El a fost lepădat cu totul de aceia care aveau prestigiul autorităţii religioase şi a fost dispreţuit de aceia care în această lume ocupau o poziţie înaltă în societate. Scurt după aceea El era subiectul distracţiei soldaţilor, batjocura trecătorilor, subiectul batjocurii marilor preoţi şi bătrânilor şi Conducătorul părăsit de ucenicii Lui, care erau aşa de familiarizaţi cu El.

Bild: L. Binder
Große Gegensätze in der Offenbarung (1) (J.T. Mawson)

Das geschlachtete Lamm und die vier Pferde

Bibelstellen: Offenbarung 5; Offenbarung 6     Stichwörter: Herrlichkeit Christi; Jesus: als Lamm Gottes

Nur eine inspirierte Feder konnte die Szenen schildern, die uns im fünften und sechsten Kapitel der Offenbarung enthüllt werden. Wie gewaltig sind die Gegensätze! In dem ersteren eine große Freude und der Donner eines Gesangs, ... mehrder triumphierend zu den äußersten Enden des Weltalls rollt; in dem letzteren die Wehklage einer quälenden Furcht und die ungelinderte Verzweiflung von Menschen, denen jede Hoffnung entschwunden ist. Wir müssen diese großen Szenen betrachten, die eine mit Entzücken, die andere mit Furcht, und dabei die Wahrheit hören und erfassen, die sie uns lehren, denn sie sind uns zu unserer Unterweisung und zur Sicherheit unserer Seelen von Gott offenbart.

Herrlichkeiten Jesu Christi in Johannes 17 (W.H. Westcott)

Artikelreihe

Artikel: 5     Bibelstellen: Johannes 17     Stichwörter: Herrlichkeit Christi

Ist dieser nicht der Zimmermann? (E.C. Hadley)

Markus 6,3

Bibelstellen: Markus 6     Stichwörter: Herrlichkeit Christi; Jesus: als Mensch

Wie viel Zeit unseres Lebens wird von unserer täglichen Arbeit und von unserem Pflichtenkreis in Anspruch genommen! So manches Mal werden wir müde, und wir haben das monotone tägliche Einerlei satt. Es kann aber auch sein, dass uns ... mehrein starker Ehrgeiz beseelt, es in diesem Leben zu etwas zu bringen; dann laufen wir Gefahr, in unserer Arbeit oder in unserem Geschäft so aufzugehen, dass für den Herrn und Seine Interessen kaum noch Zeit übrig bleibt. Welche Haltung sollte ein Christ seiner Arbeit oder seinem Geschäft gegenüber einnehmen und in welchem Geist sollte er seine täglichen Pflichten erfüllen? Die rechte Antwort auf diese Frage ist für jeden Christen von großer Bedeutung, denn sie wirkt sich nicht nur unmittelbar auf das Maß an Freude aus, die er jetzt in seinem Leben erfährt, sondern auch auf die Belohnung, die er im künftigen Leben empfangen wird.

Kein Mensch wie jeder andere (Kalender D.H.I.N.)

Matthäus 21,10

Stichwörter: Herrlichkeit Christi; Jesus: als Mensch     Vorlesezeit: 2 min

War Er nur ein Mensch wie jeder andere? Bei seiner Geburt gab es keinen Raum in der Herberge – doch der Himmel über Ihm geriet in Bewegung. Er wurde in eine Krippe gelegt – doch ein Stern führte Weise aus dem Morgenland herbei, ... mehrdamit sie Ihm huldigten. Seine Geburt widersprach dem Wissen, wie menschliches Leben entsteht ...

Nu este acesta tâmplarul? (E.C. Hadley)

Marcu 6.3

Bibelstellen: Marcu 6.3     Stichwörter: Slava lui Hristos

Cât de mult timp din viaţa noastră este folosit pentru lucrul nostru zilnic şi obligaţiile noastre! Uneori devenim obosiţi şi suntem sătui de a face zilnic aceleaşi lucruri. Dar s-ar putea să fim însufleţiţi de un duh de ... mehrambiţie să realizăm ceva în lumea aceasta; atunci suntem în pericol să ne dedicăm aşa de mult lucrului nostru sau afacerilor noastre, că aproape nu mai rămâne timp pentru Domnul şi interesele Lui.

O duminică de neuitat (1) (D. Schürmann)

Ucenicii înapoia uşilor încuiate

Bibelstellen: Ioan 20.19-20; Matei 18.20; Isaia 43.2; 57.15; Apocalipsa 3.20;     Stichwörter: Slava lui Hristos

Ce s-a întâmplat de fapt în prima duminică, pe care noi o numim şi „Ziua Domnului” (Apocalipsa 1.10), când Domnul Isus a înviat şi a venit în mijlocul ucenicilor adunaţi laolaltă? ... mehrÎncepând din această zi se strâng şi astăzi pretutindeni creştini spre Numele Domnului, în forma pe care El a spus-o în Matei 18.20. Ce a însemnat atunci, că Domnul Isus a venit în mijlocul ucenicilor? Şi ce putem noi deduce astăzi din aceasta pentru strângerea laolaltă?

O duminică de neuitat (2) (D. Schürmann)

Mâinile Sale şi coasta Sa

Bibelstellen: Ioan 3.35; 10.28-29; 13.3; 17.9; 19.20;     Stichwörter: Slava lui Hristos

După ce Domnul Isus în acea primă duminică memorabilă a dat inimilor rănite ale ucenicilor Săi mângâierea atât de necesară (vezi „O duminică de neuitat (1)), El le arată ceva, căci noi citim: „Şi după ... mehrce a zis acestea, le-a arătat mâinile Sale şi coasta Sa.” Aici este vorba în primul rând să convingă pe ucenici că El Însuşi era real în mijlocul lor. Ei trebuiau să fie convinşi că El, Cel mort, era realmente personal la ei

Onoare şi recunoaştere după cea mai adâncă smerire (W.J. Ouweneel)

Filipeni 2.9-11

Bibelstellen: Filipeni 2.9-11     Stichwörter: Smerenie; Slava lui Hristos

Înălţat peste lume şi peste popoarele care L-au pironit pe cruce; înălţat peste satana, căci acum stăpânitorul lumii a fost aruncat afară (Ioan 12.31); înălţat peste ceruri şi peste pământ, peste toate ... mehrfiinţele create. De ce?

Robul evreu: o imagine a Domnului Isus (P.-R. Schulz)

Exodul 21.2-6

Bibelstellen: Exodul 21.2-6     Stichwörter: Slava lui Hristos; Isus: ca Rob

Mulţi au spus – şi pe drept -, că acest pasaj din cartea Exodul este o referire minunată la Domnul nostru Isus. Probabil unul sau altul nu ştie să încadreze corect textul, când el de exemplu este citit în ora solemnă ... mehrde la Masa Domnului. Cel puţin mie mi-a fost mereu aşa. Cine este de fapt robul din această imagine, şi ce înseamnă că el are voie să iasă liber? Cine este stăpânul? Şi ce înseamnă de fapt istorisirea cu soţia?

Slava morală a Domnului Isus (J.G. Bellett)

Serie de articole

Artikel: 22     Stichwörter: Slava lui Hristos

Slava morală a Domnului Isus (10) (J.G. Bellett)

Ca marele Dătător

Bibelstellen: Luca 10.38-42     Stichwörter: Slava lui Hristos

Slava morală a Domnului Isus (12) (J.G. Bellett)

În ceea ce L-a înviorat

Bibelstellen: Ioan 4; Marcu 4     Stichwörter: Slava lui Hristos

Îngerii se bucură când păcătoşii se căiesc. „Este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” (Luca 15.10) Ce fericire pentru noi, că această taină a cerului ... mehrne-a fost revelată şi că noi găsim în Scriptură mai multe explicaţii simbolice despre aceasta, aşa cum este de exemplu în evanghelia după Luca capitolul 15! Dar se găseşte mai mult decât aceasta. Cu toate că bucuria este în cer, ea este publică; ea se manifestă şi îşi are ecoul ei. Se cuvine să fie aşa. Se cuvine ca toată casa să participe la bucurie și s-o simtă ca bucurie generală. Dar aceasta încă nu este totul, este mai mult. Tot aşa există atât o bucurie a inimii divine cât și o bucurie a cerului. Bucuria cerului o găsim în Luca 15, cea a inimii divine în evanghelia după Ioan 4.31-34.

Slava morală a Domnului Isus (13) (J.G. Bellett)

În unicitatea Sa

Stichwörter: Slava lui Hristos

Domnul Isus stătea faţă de rău şi ca Dumnezeu. Desigur aceasta este o poziţie pe care noi niciodată nu o putem ocupa. El S-a atins de leproşi şi de targa pe care era mortul, şi totuşi El a rămas curat. El a stat ca Dumnezeu faţă de ... mehrpăcat. El cunoştea binele şi răul; dar El a stat în neîngrădire divină atât deasupra binelui cât şi deasupra răului, prin aceea că le cunoştea pe amândouă aşa cum le cunoaşte Dumnezeu. Dacă Isus nu ar fi fost aşa cum El era, atunci El S-ar fi întinat prin atingerea cu leproşii şi cu targa de dus morţii. În acest caz El ar fi trebuit dus în afara taberei şi trebuia să Se supună actului de curăţire, care era prescris prin Lege.

Slava morală a Domnului Isus (14) (J.G. Bellett)

În caracterul Său netransformabil

Bibelstellen: Ioan 21 şi Luca 24     Stichwörter: Slava lui Hristos

În caracterele, pe care Domnul a fost chemat să le reveleze în timpul slujbei Sale, chiar dacă numai ocazional şi de scurtă durată, vedem permanent aceeaşi desăvârşire şi aceeaşi slavă morală, pe care El le-a avut pe ... mehrdrumul pe care El a mers zilnic: ca de exemplu când El apare ca Judecător în evanghelia după Matei capitolul 25 sau ca Apărător în evanghelia după Matei capitolul 22. Însă eu pot numai să amintesc acest subiect bogat în conţinut. La fiecare pas al lui Isus, în fiecare cuvânt, în fiecare acţiune s-a arătat o rază a slavei Sale; şi ochiul lui Dumnezeu a găsit o satisfacţie mai mare în viaţa lui Isus decât ar fi putut găsi într-o veşnicie de nevinovăţie adamitică.

Slava morală a Domnului Isus (15) (J.G. Bellett)

Cum ştia El să răspundă

Bibelstellen: Matei 15; Luca 2     Stichwörter: Slava lui Hristos

Un cuvânt al Scripturii spune: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4.6). Cuvintele noastre ar trebui realmente să fie „totdeauna cu ... mehrhar”, aşa ca ele să fie de folos altora şi „să dea har celor ce le aud” (Efeseni 4.29). Fără îndoială deseori cuvintele noastre îmbracă caracterul de mustrare sau de corectare, uneori chiar pe un ton decisiv şi sever sau sunt rostite chiar cu râvnă şi cu mânie sfântă; şi astfel ele devin, aşa cum spune Scriptura, „drese cu sare”. Şi dacă ele posedă aceste însuşiri frumoase, adică ele sunt „în har” şi totuşi „drese cu sare”, ele vor mărturisi despre faptul că noi ştim „cum să răspundem fiecăruia”.

Slava morală a Domnului Isus (16) (J.G. Bellett)

Cum S-a purtat cu cei cu credinţa mică şi cu defectele oamenilor

Bibelstellen: Isaia 7.10-16; Luca 11.5,13     Stichwörter: Slava lui Hristos

Domnul Isus nu a respins niciodată credinţa slabă, dar pe de altă parte a întâmpinat cu bucurie cea mai îndrăzneaţă credinţă şi a răspuns cererilor ei. Credinţa tare, care direct şi fără să se scuze s-a apropiat ... mehrplină de încredere de El, a găsit totdeauna o primire bună din partea Lui, în timp ce sufletul timid, care a îndrăznit să se apropie de El numai cu teamă şi ruşinos, a fost încurajat şi binecuvântat. Cuvântul, care a ieşit de pe buzele Domnului, a eliberat imediat pe leprosul sărman de ceea ce apăsa pe inima lui ca un nor negru. „Doamne!”, spune el, „dacă vrei poţi să mă cureţi.” – „Da, vreau, fii curăţit!”, răspunde Isus. Însă scurt după aceea, aceleaşi buze exprimă ce umplea inima lui Isus faţă de credinţa neîndoielnică, plină de încredere a căpitanului păgân. Ceva asemănător găsim şi atunci când credinţa serioasă, îndrăzneaţă a unei familii din Israel desface acoperişul casei în care Se afla Domnul, ca să coboare la picioarele lui pe bolnavul lor.

Slava morală a Domnului Isus (17) (J.G. Bellett)

Cum El niciodată nu a uitat revendicările lui Dumnezeu

Bibelstellen: Marcu 2; Matei 15; Luca 19; Marcu 10     Stichwörter: Slava lui Hristos

Domnul Isus a dat fără încetare, dar rareori a găsit recunoştinţă la cei care au primit. El a dăruit din belşug, dar a avut puţin parte de părtăşie. Aceasta duce numai la mărirea şi glorificarea bunătăţii Sale. Aici practic nu ... mehrera nimic care să-L poată determina să arate bunătatea Sa; şi cu toate acestea El a dăruit mereu. El era ca Tatăl, care este în ceruri, despre care El Însuşi a spus: „El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5.45).

Slava morală a Domnului Isus (18) (J.G. Bellett)

În comportarea Sa faţă de satan

Bibelstellen: Matei 4.1; 12.29; Efeseni 5.11     Stichwörter: Slava lui Hristos

Satan a încercat în pustie să prăbuşească pe Domnul în aceeaşi stricăciune morală în care el prin şiretenia lui l-a prăbuşit pe Adam şi natura umană în totalitatea ei. Biruinţa asupra ispititorului ... mehrconstituia pregătirea dreaptă, necesară pentru toate lucrările şi acţiunile Domnului. De aceea citim şi, că era Duhul, Cel care L-a dus să întâmpine pe ispititor: „Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.” (Matei 4.1) Înainte ca Fiul Omului să poată intra în casa celui tare şi să-i jefuiască gospodăria, El a trebuit să lege pe cel tare (Matei 12.29). Înainte ca Isus să poată osândi „lucrările neroditoare ale întunericului” (Efeseni 5.11), El a trebuit să arate că El nu are nici o părtăşie cu ele.

Slava morală a Domnului Isus (19) (J.G. Bellett)

Cum El a încercat şi mustrat pe oameni

Bibelstellen: Matei 9.28; 12.30; 15.10; 16.23; Luca 7.42     Stichwörter: Slava lui Hristos

Gloriile morale ale slujbei lui Hristos devin deosebit de vizibile când noi privim pe Domnul Isus în legătura Lui cu omul. Fără întrerupere El înviorează şi slujeşte omului în cele mai felurite suferinţe ale lui. ... mehrÎn acelaşi timp El îi revelează mereu în modul cel mai clar că omul posedă o natură stricată, răzvrătită, depărtată de Dumnezeu. În afară de aceasta El îl pune la probă. Acest gând este puţin luat în considerare, de aceea este cu atât mai mult necesar să ne ocupăm mai îndeaproape cu aceasta.

Slava morală a Domnului Isus (22) (J.G. Bellett)

Recunoaşterea ei de către Dumnezeu

Stichwörter: Slava lui Hristos

Slava morală a Domnului Isus (3) (J.G. Bellett)

Ca Cel separat de lume

Bibelstellen: Ioan 7.2-44; 17     Stichwörter: Slava lui Hristos

Domnul Isus a arătat în Persoana Sa ce înseamnă cuvintele frecvent citate „în lume, dar nu din lume”, care fără îndoială sunt împrumutate din cuvintele Domnului.

Slava morală a Domnului Isus (4) (J.G. Bellett)

În felul cum mustră pe oameni

Bibelstellen: Matei 8;11;20     Stichwörter: Slava lui Hristos

Cu o desăvârşire măreaţă Domnul Isus a făcut diferenţă, când a răspuns oamenilor, între oamenii cu care avea a face. Când de exemplu Se preocupa cu suferinţa din afara cercului în care El Se afla în mod ... mehrnormal, dacă am voie să mă exprim astfel, vedem o gingăşie demnă de toată admiraţia unită cu puterea de a vindeca. Dar dacă este vorba de problemele ucenicilor, găsim atât mustrarea credincioasă cât şi tandrețea.

Slava morală a Domnului Isus (5) (J.G. Bellett)

În felul cum reacţionează la critică

Bibelstellen: Ioan 11; Marcu 4.38; Luca 8.45     Stichwörter: Slava lui Hristos

Ori de câte ori Domnul Isus, şi aceasta a avut de multe ori loc, a fost acuzat de ucenicii Săi sau de adversarii Săi, El nu a căutat niciodată să se dezvinovăţească.

Slava morală a Domnului Isus (7) (J.G. Bellett)

În atitudinea Lui faţă de risipă

Bibelstellen: Matei 26.6-15; Ioan 6.13     Stichwörter: Slava lui Hristos

În tot ce facem trebuie să ţinem seama de onoarea lui Dumnezeu, chiar dacă oamenii nu vor acorda nici o atenţie la tot ce tocmai nu slujeşte ordinii bune a lumii şi nu este favorabil binelui aproapelui. Isus a corespuns în orice ... mehrprivinţă drepturilor lui Dumnezeu în lumea aceasta egoistă, cu toate că El, aşa cum ştim foarte bine, a recunoscut pe deplin pretenţiile aproapelui referitoare la Persoana Sa. El a ştiut la timpul potrivit „să lepede” şi la timpul potrivit „să păstreze”. „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”, a spus El, atunci când femeia a fost mustrată de ucenici, deoarece ea a turnat vasul cu parfumul foarte scump peste El; dar după hrănirea miilor de persoane, El a zis ucenicilor aceleaşi lucruri: „Strângeţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic” (Ioan 6.12).

Slava morală a Domnului Isus (8) (J.G. Bellett)

Desăvârşirea Sa în a Se conforma situaţiilor diferite

Stichwörter: Slava lui Hristos

Deseori vedem pe Domnul Isus cum în timpul vizitelor Sale stătea la masă cu alţii. Aceasta serveşte să pună înaintea privirii noastre trăsături noi ale desăvârşirii Sale.

Slava Tatălui şi a Fiului (H.L. Rossier)

Serie de articole

Artikel: 3     Stichwörter: Slava lui Hristos

Slava Tatălui şi a Fiului (1) (H.L. Rossier)

Ioan 12.1-36

Bibelstellen: Ioan 12.1-36     Stichwörter: Slava lui Hristos

Între noi s-a spus mereu că în capitolele 11 şi 12 ale evangheliei după Ioan Dumnezeu dă mărturie despre Fiul Său cu privire la slava Lui viitoare, înainte ca El, lepădat de lume, să fie înălţat pe cruce. Prima din ... mehraceste mărturii o găsim în învierea lui Lazăr. În această lucrare minunată Marta şi alţi împreună cu ea au putut vedea slava lui Dumnezeu (Ioan 11,40). Caracterul divin al Aceluia care înviază morţii a fost deci revelat în Persoana lui Isus aici pe pământ. Prin învierea lui Lazăr El a fost dovedit ca fiind Fiu al lui Dumnezeu, înainte ca El să Se dovedească ca atare cu putere prin propria Sa înviere (Romani 1,4). Aici găsim deci mărturia cu privire la caracterul Său ca Fiu al lui Dumnezeu. În capitolul 12 versetele 12-16 este dată Domnului Isus a doua mărturie.

Slava Tatălui şi a Fiului (2) (H.L. Rossier)

Ioan 13.31-32

Bibelstellen: Ioan 13.31-32     Stichwörter: Slava lui Hristos

La începutul capitolului 13 găsim iarăşi această expresie, care a fost deja amintită în capitolul anterior: „Isus, ştiind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl.” Aceste cuvinte sunt ca să zicem ... mehraşa preludiul pentru toate capitolele care urmează. Domnul prezintă moartea Sa ca un eveniment care are deja rezultate. El pleacă „din lumea aceasta la Tatăl”. Aici nu a venit ceasul ca în capitolul 12 „ca Fiul Omului să fie preamărit”, ci a sosit ceasul ca Fiul lui Dumnezeu să Se reîntoarcă la Tatăl, la Acela pentru care El, pentru a-L revela, a venit în lumea aceasta. El Se scoală de la masa, la care El a mâncat împreună cu ucenicii Săi, şi renunţă la această legătură pământească cu ei pentru a-i lega cu Sine în cer. Acolo Se reîntoarce El. De acolo El Se coboară în dragoste la slujba de Mijlocitor, ca să le spele picioarele şi să-i pună în starea de a avea parte sau părtăşie cu El în această poziţie nouă.

Slava Tatălui şi a Fiului (3) (H.L. Rossier)

Ioan 17.1-5

Bibelstellen: Ioan 17.1-5     Stichwörter: Slava lui Hristos

În capitolul 17 ucenicii au prilejul de nepreţuit să fie martori ai discuţiei Fiului cu Tatăl cu privire la ei. Aceşti ucenici, care erau aşa de slabi, aşa de insensibili, aşa de neştiutori, află că ei sunt subiectul grijii şi ... mehrdragostei Tatălui şi Fiului. Ce vrea Fiul este, pe de o parte, să introducă pe ai Săi în relaţia pe care El Însuşi o avea cu Tatăl, şi pe de altă parte, faţă de lume să-i pună în poziţia pe care El o părăseşte, ca să Se înalţe la cer, dar în care El îi lasă totuşi pentru ca ei să fie în locul Lui martori ai Săi şi ai Tatălui.

Überrascht von Herrlichkeit (S. Ridout)

„Dieser ist mein geliebter Sohn, an dem ich Freude gefunden habe“

Bibelstellen: 3. Mose 16; Offenbarung 19     Stichwörter: Leinen; Herrlichkeit Christi     Vorlesezeit: 10 min

Hier ist ein Mensch, in dem Reinheit so absolut ist, dass sein Glanz nur noch deutlicher hervorgebracht wird durch die Schwärze der Selbstgerechtigkeit in den Pharisäern oder den schmutzigen Kleidern der Sünderin. Wie muss es dem ... mehrHerzen Gottes gut getan haben, auf diese fleckenlose weiße Leinwand zu blicken! Er hatte auf dieser von Sünde verfluchten Erde all diese Jahrhunderte Ausschau gehalten ...

Uimit de glorie (S. Ridout)

„Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea.”

Bibelstellen: Leviticul 16; Apocalipsa 19     Stichwörter: Slava lui Hristos

Aici este un Om în care curăția este atât de absolută, încât strălucirea ei este doar scoasă mai clar în evidență de negura îndreptățirii de sine a fariseilor sau de hainele murdare ale păcătoasei. ... mehrCât de mult trebuie să fi făcut bine inimii lui Dumnezeu să privească acea pânză de in albă și fără pată! Secole la rând El a căutat pe acest pământ blestemat de păcat pe cineva asupra căruia să Își poată odihni privirea, cineva care să fie marcat de ascultare și devotament.