Partea a 4-a: Teme controverse

20 Întrebări și comentarii referitoare la momentul învierii

„Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu
și crede în Cel care M-a trimis are viață eternă și nu vine
la judecată, ci a trecut din moarte la viață.
… și vor ieși; cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții,
și cei care au făcut cele rele, spre învierea judecății.
Ioan 5.24,29 „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.“ „şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“

Apocalipsa 20.1-6: 1 Și am văzut un înger, coborând din cer, având cheia Adâncului și un lanț mare în mâna lui. 2 Și l-a apucat pe balaur, șarpele cel vechi, care este Diavol și Satan, și l-a legat pentru o mie de ani, 3 și l-a aruncat în Adânc, și a închis și a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească națiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp. 4 Și am văzut tronuri, și ei ședeau pe ele și li s-a dat să facă judecată; și am văzut sufletele celor decapitați pentru mărturia lui Isus și pentru Cuvântul lui Dumnezeu; și aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei și nu primiseră semnul pe fruntea și pe mâna lor; și ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. 5 Ceilalți morți n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere. 6 Fericit și sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani.

20.1 Este vorba în Apocalipsa 20 de Împărăția de o mie de ani?

În locul acesta dispensaționaliștii pot arăta o dată mai mult, că reproșul, că ei nu ar interpreta Scriptura în contextul ei întreg, nu este justificabil. Este într-adevăr greu să găsești numai în Apocalipsa 20.1-6 o dovadă pentru o Împărăție a păcii de o mie de ani. Dar nici un loc din Scriptură nu se interpretează singur: „… știind întâi aceasta, că nici o profeție a Scripturii nu se interpretează singură” (2. Petru 1.20). De aceea orice interpretare a acestor versete trebuie să țină seama atât de contextul din Apocalipsa cât și de întreaga Sfânta Scriptura.

Să prezentăm pe scurt contextul față de capitolele anterioare din cartea Apocalipsa.

Mulți comentatori au atras pe drept atenția că cheia pentru înțelegerea corectă a cărții Apocalipsa se află în capitolul întâi, da, ea nici nu trebuie căutată, ci stă chiar băgată în ușă: „Scrie deci ce ai văzut și cele ce sunt și ceea ce va veni după acestea” (Apocalipsa 1.19). Capitolul 1 ne arată ceea ce Ioan a văzut, capitolele 2 și 3 descriu ceea ce este[1].

Capitolul 4 începe cu introducerea „După acestea am văzut” (versetul 1); este ceea ce va avea loc, deci partea Apocalipsei care face cunoscut lucrurile viitoare („… ceea ce va fi după acestea”; Apocalipsa 1.19 „Scrie deci ce ai văzut şi cele ce sunt şi ceea ce va fi după acestea.“). Lui Ioan i se poruncește: „Suie-te aici”; el este, ca să zicem așa, chemat în cer, și i se oferă prilejul să privească de acolo „scenariul” ultimelor lucruri. Într-adevăr începând cu capitolul 4 Apocalipsa nu descrie evenimentele continuu în ordinea lor cronologică, însă în orice caz ele sunt viitoare. Ea descrie și judecățile îngrozitoare, care vor veni asupra pământului. Biserica (Adunarea) se află în momentul acesta deja în cer. Aceasta o confirmă faptul că începând cu capitolul 4 ea nu mai este amintită în cartea Apocalipsa. Pe de altă parte vedem Biserica (Adunarea) în cei 24 de bătrâni dinaintea tronului lui Dumnezeu (Apocalipsa 4.4 „Şi de jur-împrejurul tronului, douăzeci şi patru de tronuri, şi pe tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capetele lor erau cununi de aur.“). Și din prima epistolă către credincioșii din Tesalonic rezultă, că Biserica va părăsi scena pământului înainte să vină judecățile: „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit [pe noi, Biserica] spre mânie” (1. Tesaloniceni 5.9). Așa cum Ioan a auzit atunci glasul „Suie-te aici”, tot așa și Biserica (Adunarea) va auzi glasul Mântuitorului scurt înainte de judecăți: „Suie-te aici”, și atunci noi „vom fi răpiți în nori … pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: și astfel vom fi întotdeauna cu Domnul” (1. Tesaloniceni 4.17).

Interesant este că în mod deosebit începând cu capitolul 7 Apocalipsa poartă un caracter foarte iudaic, ceva total neobișnuit în scrierile apostolului Ioan. El vorbește aici despre cele 12 seminții ale lui Israel, care sunt diferențiate de multele mulțimi de popoare și de martirii din timpul de necaz. În afară de aceasta, în aceste capitole găsim multe elemente simbolice care sunt în concordanță cu scrierile Vechiului Testament (vezi de exemplu Daniel 7; 9; 12), și o grupă de 24 de bătrâni în cer: credincioșii înviați și răpiți, atât cei din timpul Vechiului Testament cât și cei din timpul harului. Credincioșii din Vechiul Testament și credincioșii din Noul Testament vor fi răpiți împreună (vezi § 17.8). După răpire misionarii iudei nu vor propovădui „Evanghelia harului” (Faptele apostolilor 20.24), ci „Evanghelia Împărăției” (Matei 24.14). Oamenii, care vor deveni credincioși în urma acestei propovăduiri, nu sunt creștini și de aceea ei nu mai au caracter creștin, ci iudaic.

În capitolul 19 vedem nunta Mielului. Aici sunt diferențiate două grupe de oameni: soția Mielului și invitații. În § 19.4 și § 19.5 precum și în § 20.3 ne ocupăm mai detaliat cu aceste două grupe de persoane.

După nunta Mielului, Domnul Isus Se va mai reîntoarce o dată pe pământ (Apocalipsa 19.11 „Şi am văzut cerul deschis: şi iată un cal alb şi Cel care şedea pe el este numit Credincios şi Adevărat; şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.“ și versetele următoare), ca să lupte pentru poporul Său Israel. Atunci diavolul va fi legat și închis pentru o mie de ani în Adânc, „ca să nu mai amăgească națiunile” (Apocalipsa 20.3). În locul acesta nu se mai relatează în Scriptură ce se va petrece pe pământ în timpul celor o mie de ani, când satan va fi legat. Însă Isaia 24.21-23 „(21) ✡ Şi va fi aşa: în ziua aceea, Domnul va pedepsi oştirea celor de sus, din înalt, şi pe împăraţii pământului, de pe pământ. (22) Şi vor fi strânşi ca adunare a celor întemniţaţi pentru groapă şi vor fi puşi în închisoare şi după multe zile vor fi pedepsiţi. (23) Şi luna va roşi, şi soarele se va ruşina. Pentru că Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sion şi în Ierusalim şi înaintea bătrânilor Săi în glorie.“ descrie foarte detaliat, ce va avea loc în timpul acela: „Și va fi așa: în ziua aceea, Domnul va pedepsi oștirea celor de sus, din înalt, și pe împărații pământului, de pe pământ. Și vor fi strânși ca adunare a celor întemnițați pentru groapă și vor fi puși în închisoare și după multe zile vor fi pedepsiți. Și luna va roși, și soarele se va rușina. Pentru că Domnul oștirilor va împărăți [ca Împărat] pe muntele Sion și în Ierusalim și înaintea bătrânilor Săi în glorie.”

Acest loc este o dovadă pentru regulile de bază hermeneutice, că nici un loc din Scriptură nu se interpretează singur pe sine însuși (compară cu 2. Petru 1.20 „ştiind întâi aceasta, că nici o profeţie a Scripturii nu se interpretează singură,“). Potrivit cu Iuda 6 „Şi pe îngerii care nu şi-au păstrat starea iniţială, ci şi-au părăsit locuinţa, îi ţine în lanţuri eterne, sub întuneric, pentru judecata zilei celei mari;“ Dumnezeu „ține în lanțuri eterne, sub întuneric, pentru judecata zilei celei mari” pe îngerii decăzuți (vezi și Luca 8.31 „Şi ei Îl rugau să nu le poruncească să plece în Adânc.“ și 2. Petru 2.4 „Pentru că, dacă Dumnezeu nu a cruţat îngeri care au păcătuit, ci, aruncându-i în cea mai adâncă groapă de întuneric, i-a predat ca să fie ţinuţi în lanţurile întunericului pentru judecată,“). Când diavolul va fi aruncat în Adânc, „oștirea celor de sus” (îngerii decăzuți) îl vor aștepta deja acolo sau cel puțin vor merge în același timp acolo. După semne puternice, care au fost prorocite deja în Matei 24.29 „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întunecat şi luna nu-şi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.“, Domnul Isus va veni în putere și glorie mare și va domni ca Împărat multe zile pe Muntele Sion și în Ierusalim. Aceste „multe zile” din Isaia 24.22 „Şi vor fi strânşi ca adunare a celor întemniţaţi pentru groapă şi vor fi puşi în închisoare şi după multe zile vor fi pedepsiţi.“ corespund celor o mie de ani din Apocalipsa 20. Această perioadă de timp este denumită deseori în cărțile profetice ale Vechiului Testament ca „ziua Domnului”.

În timpul acesta diavolul, așa cum am spus, va fi legat și pecetluit în Adânc. De aceea el nu va mai fi în stare să înșele națiunile și să inspire frică oamenilor –în contrast total cu astăzi, când el încă inspirând groază „dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită” (1. Petru 5.8). În zilele noastre diavolul este încă „stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12.31; 16.11) și „dumnezeul lumii acesteia” (2. Corinteni 4.4) și din când în când se înfățișează în „chipul unui înger al luminii” (2. Corinteni 11.14) – o dovadă că diavolul, contrar afirmațiilor unora[2], astăzi încă nu este legat și încă nu se află în Adânc (vezi în privința aceasta și § 20.2). Potrivit cu epistola către Efeseni diavolul este încă „căpetenia autorității văzduhului[3]” (Efeseni 2.2) și ajutoarele lui, „stăpânitorii lumii întunericului acestuia”, au încă acces în locurile cerești (Efeseni 6.12 „pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.“).

Ce timp binecuvântat trebuie să fie acesta, când diavolul nu mai are nici o posibilitate să îndeplinească planurile lui rele! Aceasta însă nu este încă valabil pentru timpul de acum, cu toate că diavolul în principiu este deja astăzi un dușman înfrânt.

Unii consideră legarea diavolului deja realizată în timpul actual, deoarece Evanghelia poate fi vestită în toată lumea.[4] Dar această interpretare nu este nicidecum în concordanță cu versetul 3, unde se spune, „ca să nu mai amăgească națiunile, până când …” (Apocalipsa 20.3). Dacă aici se ține seama de multele făgăduințe de binecuvântare ale profețiilor din Vechiul Testament, nu este greu ca tocmai acest timp, în care diavolul este legat, să fie rezervat pentru cei o mie de ani ai Împărăției păcii. Căci când altcândva să fie un astfel de timp în care să se împlinească făgăduințele numeroase din scrierile profetice?[5] Potrivit cu Romani 11.29 și 15.8 „(11:29) Pentru că darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău.“ „(15:8) Pentru că eu spun că Isus Hristos a devenit un slujitor al circumciziei pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească promisiunile părinţilor;“ ele sunt încă de viitor, și foarte evident ele nu s-au împlinit încă. Apostolul Ioan nu trebuia să enumere toate aceste făgăduințe în Apocalipsa 20, căci ele erau demult cunoscute din Vechiul Testament. Ioan nu a avut misiunea să citeze profețiile cunoscute din Vechiul Testament, ci să reveleze lucruri care până atunci nu erau încă cunoscute: de exemplu faptul că credincioșii vor domni din cer împreună cu Hristos în timpul acestor o mie de ani, și realitatea unei prime învieri și a unei a doua înviere și a unei a doua moarte. Vechiul Testament nu spune nimic despre aceste detalii. Ioan ne arată în ce fel Împărăția păcii descrisă în Vechiul Testament va putea deveni realitate: prin legarea lui satan.

R. Hardmeier reproșează dispensaționaliștilor că ei „împestrițează cu o mulțime de profeții din Vechiul Testament” textul din Apocalipsa 20 și pun în el „cunoștințele lor teologice preconcepute”.[6] Însă în locul acesta din cartea Apocalipsa, cum am spus, nu este necesar să se amintească încă o dată profețiile Vechiului Testament, care erau cunoscute deja de secole, deoarece Ioan s-a referit la împlinirea lor deja începând cu capitolul 7. Să comparăm Apocalipsa 20 cu Daniel 7.9: „Am privit până au fost puse niște tronuri, și Cel Bătrân de zile S-a așezat.” Cine este Acest „Bătrân de zile”? Rămân tronurile goale? În Daniel 7 nu citim cine se va așeza pe aceste tronuri. Aceasta nu era încă revelat în Vechiul Testament.[7] Ioan ne prezintă pe „Cel Bătrân de zile” din Daniel 7 ca fiind Domnul Isus (compară cu Apocalipsa 1.13,14 „(13) şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului, îmbrăcat cu o mantie care-I ajungea până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur: (14) capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; şi ochii Lui, ca o flacără de foc;“). Aceasta nu se poate deduce numai din Daniel 7. Tot așa abia Apocalipsa 20 spune că „Cel Bătrân de zile” nu va sta singur pe tron și ce grupe de credincioși vor sta pe celelalte tronuri. Evident Ioan nu avea misiunea să repete profețiile iudaice, ci să descrie împlinirea lor efectivă și să le completeze

R. Hardmeier spune:

După înțelegerea dispensaționalistă a istoriei mântuirii, în Împărăția de o mie de ani se va relua într-o măsură oarecare timpul Legii. Această așteptare este în conflict cu așteptarea de viitor nou-testamentală. În mod deosebit epistola către Evrei învață că prin Hristos toată rânduiala serviciului divin a vechiului legământ aparține trecutului (Evrei 10.9 „atunci El a spus: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta“. El desfiinţează ce este întâi, ca să stabilească ce este a doua oară;“). Cu Hristos Legea cu toate rânduielile ei de viață a ajuns la țelul și sfârșitul ei (Romani 10.4 „Pentru că Hristos este sfârşit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede.“). Legământul vechi era slab și fără folos și a fost irevocabil înlăturat (Evrei 7.18,19 „(18) Pentru că este o desfiinţare a poruncii de mai înainte, din cauza slăbiciunii şi inutilităţii ei (19) (pentru că legea n-a desăvârşit nimic), şi o introducere a unei speranţe mai bune, prin care ne apropiem de Dumnezeu.“). Cum să revină Dumnezeu în Împărăția de o mie de ani la ceva care este împlinit, vechi și fără folos?[8]

Ceea ce pentru R. Hardmeier reprezintă o problemă de netrecut, pentru dispensaționaliști nu este nici o problemă. Căci nici ei nu cred că Dumnezeu în Împărăția de o mie de ani va reveni la ceva vechi sau că timpul Legii va fi reluat. Legământul „fă așa și vei trăi!” (vezi Lev 18.5 „Să ţineţi deci rânduielile Mele şi judecăţile Mele prin care omul, dacă le va împlini, va trăi prin ele: Eu sunt Domnul.“) și-a găsit sfârșitul la cruce și este, așa cum Hardmeier corect scrie, „irevocabil înlăturat”. Legea acestui legământ a fost scrisă pe piatră, însă numai pentru că în Împărăția păcii Legea va fi scrisă pe inimile iudeilor credincioși (Evrei 8.10 „Pentru că acesta este legământul pe care l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: dând legile Mele în mintea lor, le voi înscrie şi pe inimile lor; şi le voi fi Dumnezeu şi ei Îmi vor fi popor.“), ei vor fi capabili să împlinească Legea.

În Împărăția de o mie de ani nu este vorba să se revină la ceva vechi sau „ce este întâi” (Evrei 10.9) să fie iarăși introdus, ci este vorba de un legământ nou. Acest legământ nou își are baza într-o jertfă nouă, un Preot nou, un Loc Preasfânt nou. În timp ce Biserica (Adunarea) are deja parte în sens spiritual la „ce este a doua oară” (Evrei 10.9) și are dreptul să se bucure de binecuvântările noului legământ cu un Preot nou și un Loc Preasfânt nou, Israel așteaptă împlinirea literară în Împărăția de o mie de ani. Aceasta este exprimat acolo în epistola către Evrei, unde se vorbește despre „lumea locuită care va veni” (Evrei 2.5), „veacul viitor” (Evrei 6.5), „bunurile viitoare” (Evrei 9.11; 10.1), „lucrurile viitoare” (Evrei 11.20) și „cetatea viitoare” (Evrei 13.14). (Pentru acest complex de teme vezi și § 22.15 și § 22.24.)

20.2 A avut loc deja legarea lui satan? (Apocalipsa 20.2,3)

Apocalipsa 20.2,3: 2 Și l-a apucat pe balaur, șarpele cel vechi, care este Diavol și Satan, și l-a legat pentru o mie de ani, 3 și l-a aruncat în Adânc, și a închis și a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească națiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puțin timp.

Unii sunt adepții părerii că diavolul a fost deja legat odată cu prima venire a Domnului, așa că acum ar exista posibilitatea să se propovăduiască Evanghelia și națiunilor, fără ca diavolul să aibă posibilitatea să înșele în continuare națiunile.[9] Această învățătură nu este sprijinită nici de Scriptură și nici de experiență. Realitatea, care se observă zilnic în lume, arată cu totul altfel: este de netăgăduit că se aduce împotrivire propovăduirii Evangheliei, deoarece satan este încă activ. El încă merge de jur împrejur „ca un leu care răcnește” (1. Petru 5.8) și încă înșală națiunile, pentru ca ele să nu vină la credința în Hristos.

Încă un aspect este remarcabil și face ca această interpretare să fie principial imposibilă. În interpretarea Sfintei Scripturi trebuie să se ia în seamă și simbolica celorlalte locuri din Scriptură care se preocupă cu o temă asemănătoare și să se compare între ele. Tot așa de important este și să nu se piardă din vedere întreg contextul. În legătură cu „legare și dezlegare” se face referire cu plăcere la locul din Matei 12.29: „Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare și să-i jefuiască bunurile, dacă, nu va lega întâi pe cel tare?” În § 20.1 descriem cheia pentru înțelegerea cărții Apocalipsa. Să ne amintim și de faptul că începând cu capitolul 4 al cărții Apocalipsa Ioan descrie cele care vor veni: drept urmare cu privire la legarea lui satan din Apocalipsa 20.2,3 „(2) Şi l-a apucat pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavol şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani, (3) şi l-a aruncat în Adânc, şi a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească naţiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp.“ avem a face cu un eveniment de viitor.[10] „Legarea” din Matei 12.29 „Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască bunurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare? Şi atunci îi va jefui casa.“ a avut loc deja demult. Prin prima venire a Domnului Isus satan a fost legat într-o așa măsură că acum este posibil să se jefuiască gospodăria „celui tare”.

Contextul cu versetele anterioare (Matei 12.28 „Dar, dacă Eu scot demonii prin Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.“) arată că în cadrul „gospodăriei”, ce va fi jefuită, este vorba de cei posedați de demoni, care sunt eliberați de Domnul. Deci legarea însăși a trebuit să aibă loc mai înainte. Unii văd această legare împlinită atunci când Domnul S-a întrupat. Pentru aceasta nu găsim nici un argument în Scriptură. Jefuirea gospodăriei are mai mult a face cu slujba Domnului. Înainte ca Domnul Isus să înceapă lucrarea Sa publică, El a trebuit să lege pe diavol, pentru ca prin slujirea Lui neobosită să poată jefui gospodăria. Această legare a avut loc în pustie, când Domnul a fost ispitit de satan (Matei 4.1-11; Luca 4.1-13). După ce Domnul a biruit pe satan și satan „a sfârșit orice ispită” (Luca 4.13), satan a plecat de la El. Dacă se compară Matei 12.29 „Sau cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască bunurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare? Şi atunci îi va jefui casa.“ cu locul paralel din Luca 11.22 „Dar, când unul mai tare decât el, venind asupra lui, îl răpune, îi ia toată armura în care se încrezuse şi împarte prăzile luate de la el.“, se observă că Luca nu folosește cuvântul a lega, ci a birui. Dar când a avut Domnul o biruință mai mare asupra lui satan înainte de (și în legătură cu) slujba Sa, decât aici?[11] Dar dacă aceasta trebuie să fie legarea din Apocalipsa 20 și dezlegarea, așa cum citim acolo (Apocalipsa 20.3,7 „şi l-a aruncat în Adânc, şi a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească naţiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp.“ „Şi, când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din închisoarea lui“), care înseamnă anularea legării, ce este atunci dezlegarea conform acestei interpretări? Chiar dacă în legare am vedea întruparea Domnului, ce ar fi atunci anularea legării (dezlegarea)? Această interpretare nu se poate justifica. Ca urmare a dezlegării din Matei 12, cei care erau stăpâniți de duhuri au fost eliberați; însă efectul legării în Apocalipsa 20 este că satan nu mai înșală națiunile. Ce au a face între ele aceste două efecte total diferite ale legării?

Dacă legarea lui satan ar începe odată cu întruparea Domnului, atunci, conform acestei interpretări, drept urmare Împărăția de o mie de ani, oricum ar fi ea înțeleasă, trebuie să fi început deja înainte de răstignire, căci Apocalipsa 20 arată foarte clar, că legarea lui satan caracterizează această Împărăție de o mie de ani. În afară de aceasta se pune întrebarea, ce legătură trebuie să fie între propovăduirea Evangheliei la națiuni – dacă ea trebuie să fie urmarea legării – cu slujba Domnului. Nu a spus Domnul, că El ar fi trimis „numai la oile pierdute ale casei lui Israel” (Matei 15.24)?

Însă mai există un cu totul alt aspect, pe care îl trec cu vederea aceia care aduc Apocalipsa 20.2,3 „(2) Şi l-a apucat pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavol şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani, (3) şi l-a aruncat în Adânc, şi a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească naţiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp.“ în legătură cu timpul când Domnul era pe pământ: ei pun un accent mare pe legare, însă trec cu vederea că este vorba de mult mai mult decât numai de legare, și anume de legarea cu un lanț mare, de aruncarea în Adânc, de încuierea Adâncului cu o cheie și de pecetluirea Adâncului. Dumnezeu Se folosește aici de o vorbire în imagini, ca să exprime expresiv, că activitatea lui satan în timpul Împărăției de o mie de ani este total anihilată. Putea El să exprime această realitate mai clar?

Cu ce scop este legat satan în adânc? „… ca să nu mai înșele națiunile” (versetul 3). Aceasta depășește cu mult mai mult faptul că astăzi există posibilitatea să se predice Evanghelia națiunilor. Locurile următoare din Scriptură arată clar că în zilele noastre fără îndoială satan este în stare să înșele pe oameni: 2. Corinteni 4.4; 11.15 „(4:4) în care dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioşilor, ca lumina Evangheliei gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească pentru ei.“ „(11:15) Nu este deci mare lucru dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi potrivit lucrărilor lor.“; 2. Timotei 2.26 „şi ca să se trezească din cursa diavolului, fiind prinşi de el pentru voia lui.“, dar și epistola lui Iuda, 2. Petru 2 și Apocalipsa 13.14 „Şi îi înşală pe cei care locuiesc pe pământ din cauza semnelor care i s-a dat să le facă înaintea fiarei, spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.“.

Unii comentatori își imaginează lanțul, cu care este legat satan, atât de lung, că el cu ajutorul lui ar putea ieși din Adânc.[12] Sau ei afirmă, că aici ar fi vorba numai de o îngrădire a activității sale[13], ca să ia puterea locului din Apocalipsa 20.2,3 „(2) Şi l-a apucat pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavol şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani, (3) şi l-a aruncat în Adânc, şi a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească naţiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp.“.

Am văzut că legarea celui tare și jefuirea gospodăriei în timpul primei veniri a Domnului nu are nimic a face cu legarea din Apocalipsa 20. Însă această legare ne oferă o imagine a ceea ce va fi când legarea lui satan conform cu Apocalipsa 20 va deveni realitate. La prima venire a Domnului satan a trebuit să plece de acolo unde Domnul Isus a venit în slujba Sa. Dar ce va fi odată, când Fiul Omului va începe domnia Sa pe pământ în timpul Împărăției de o mie de ani și satan nu va mai putea fi activ! O singură dată la sfârșitul acestui timp satan va fi dezlegat pentru scurt timp și i se va oferi ocazia să înșele oamenii, așa că încă o dată mai mult se va dovedi cât de total stricată este inima omului.[14]

Să rezumăm pe scurt punctele cele mai importante: în epoca actuală satan este legat în așa fel că este posibil să se jefuiască „gospodăria celui tare”. Da, noi avem voie să-l privim din principiu pe satan ca pe un dușman învins. Cu toate acestea el are astăzi încă putere mare, deoarece el nu a fost încă aruncat în Adânc (Apocalipsa 20.2,3 „(2) Şi l-a apucat pe balaur, şarpele cel vechi, care este Diavol şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani, (3) şi l-a aruncat în Adânc, şi a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească naţiunile, până când se vor împlini cei o mie de ani; după acestea trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp.“), ci ca și „căpetenie a autorității văzduhului” își are încă locul în văzduh și în locurile cerești (Efeseni 2.2; 6.12 „(2:2) în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării;“ „(6:12) pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.“). Căderea lui satan are loc în trepte. La mijlocul ultimei săptămână-an, deci după 3,5 ani, satan va fi aruncat din locurile cerești pe pământ (Apocalipsa 12.9 „Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele cel vechi, acela care se numeşte Diavol şi Satan, acela care înşală tot pământul locuit – a fost aruncat pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi împreună cu el.“), când el va ațâța pe oameni împotriva lui Dumnezeu sub o formă care niciodată nu a fost cunoscută. Abia la începutul Împărăției de o mie de ani el va fi aruncat în Adânc și acolo va fi legat. După o mie de ani el va ajunge în cele din urmă, după ce va fi lăsat liber un timp scurt, în iad.

20.3 Trei grupe în Apocalipsa 20.4-6

Apocalipsa 20.4-6: 4 Și am văzut tronuri, și ei ședeau pe ele și li s-a dat să facă judecată; și am văzut sufletele celor decapitați pentru mărturia lui Isus și pentru Cuvântul lui Dumnezeu; și aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei și nu primiseră semnul pe fruntea și pe mâna lor; și ei au înviat [au fost făcuți vii] și au împărățit cu Hristos o mie de ani. 5 Ceilalți morți n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere. 6 Fericit și sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani.

În versetul 4 sunt amintite trei grupe diferite de sfinți:

1. „Și am văzut tronuri, și ei ședeau pe ele și li s-a dat să facă judecată.”
2. „…sufletele celor decapitați pentru mărturia lui Isus și pentru Cuvântul lui Dumnezeu.”
3. „ … și aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei și nu primiseră semnul pe fruntea și pe mâna lor

Prima grupă constă din credincioșii Vechiului Testament și ai Noului Testament înviați și răpiți. Ei sunt simbolizați începând cu capitolul 4 prin cei 24 de bătrâni. La nunta Mielului ei sunt subîmpărțiți în „mireasa” (Biserica = Adunarea) și „invitați” (credincioșii din Vechiul Testament), și mai târziu ei sunt văzuți ca „oștirile de război, care sunt în cer” (Apocalipsa 19.14).

Tronurile nu sunt, așa cum cred unii, decorații de onoare, ci sunt tronurile judecății, așa cum versetul spune categoric: „… li s-a dat să facă judecată” (versetul 4). Aceste tronuri le vedem și în Apocalipsa 4.4 „Şi de jur-împrejurul tronului, douăzeci şi patru de tronuri, şi pe tronuri şedeau douăzeci şi patru de bătrâni îmbrăcaţi în haine albe; şi pe capetele lor erau cununi de aur.“, unde ele stau în legătură cu tronul lui Dumnezeu, tronul judecății.[15] În Apocalipsa 20,4 devine adevărat ce a spus Pavel credincioșilor din Corint: „Sau nu știți că sfinții vor judeca lumea” (1. Corinteni 6.2).Este remarcabil, că la grupa a doua și a treia nu citim nimic despre această misiune de a judeca.

Grupa a doua este în mod caracteristic o grupă de martiri. Unii dintre acești martiri îi găsim în Apocalipsa 6.9-11 „(9) Şi, când a deschis pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor înjunghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o; (10) şi strigau cu glas tare, spunând: „Până când, o, Stăpâne, sfânt şi adevărat, nu judeci şi nu răzbuni sângele nostru asupra celor care locuiesc pe pământ?“ (11) Şi fiecăruia i s-a dat o haină albă; şi li s-a spus să se mai odihnească puţin timp, până se va împlini şi numărul celor împreună-robi cu ei şi al fraţilor lor, cei care urmau să fie ucişi ca şi ei.“ „sub altar”. Cuvântul „suflet” (versetul 9) ne amintește de locul acesta. Aceia, care în timpul necazului cel mare au fost „decapitați din pricina mărturiei lui Isus și a Cuvântul lui Dumnezeu” (versetul 4), primesc un trup[16], așa că ei vor fi în stare să domnească. Desigur și în prima grupă sunt martiri, dar grupa a doua constă numai din martirii care pe baza mărturiei lor pentru Dumnezeu în timpul de după răpire și în prima jumătate a celei de-a 70-a săptămână-an au trebui să-și dea viața. În privința aceasta trebuie să se țină seama, că acești martiri vor veni la credință abia în timpul necazului cel mare, după răpirea credincioșilor, căci altfel și ei ar fi răpiți.[17]

Grupa a treia constă din aceia care în timpul celei de-a doua jumătăți a celei de-a 70-a săptămână-an a lui Daniel nu au cedat ispitelor lui satan și au fost biruitori asupra fiarei, a domnitorului mondial roman. Ei sunt „biruitorii fiarei” (Apocalipsa 15.2), și deoarece ei nu se închină fiarei și nu primesc semnul ei, trebuie să plătească cu viața. Și acești sfinți vin la credință abia în timpul necazului cel mare.

Toate cele trei grupe împreună au misiuni preoțești și împărătești, căci ei „vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani” (versetul 6). Deci va fi o diferență mare între cei care vor domni în timpul Împărăției de o mie de ani, și cei peste care se va domni. Ambii vor savura binecuvântare, dar de natură diferită. Aici cuvântul Domnului va avea împlinirea lui cea mai mare: „Ferice de cei care n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20.29). Toți aceia care au trăit în timpul lepădării lui Hristos și au crezut, care, ca să zicem așa, au trebuit „să înoate împotriva curentului”, vor primi binecuvântarea deosebită, aceea de a avea voie să domnească cu Hristos. Dimpotrivă, aceia care vin la credință în timpul Împărăției de o mie de ani, când totul se va orienta potrivit voii lui Hristos, fără vreun efort deosebit „vor înota împreună” în râul sfințeniei. Pentru aceasta ei nu vor fi ridicați în această poziție deosebită, de care vor avea parte ceilalți credincioși.

De altfel este remarcabil că toți sfinții vor domni aceeași durată de timp, și anume o mie de ani, așa cum versetul 6 spune categoric. Aceia, care datează începutul Împărăției de o mie de ani, așa cum ea este descrisă aici, cu două mii de ani în urmă, sunt constrânși să accepte un timp de domnie diferit de lung, deoarece unii oameni s-au născut cu câteva secole înaintea celorlalți.

20.4 Este vorba de nașterea din nou? (Apocalipsa 20.5)

Apocalipsa 20.5: Ceilalți morți n-au înviat [n-au fost făcuți vii] până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere.

Unii vor să acorde expresiei „și ei au înviat [au fost făcuți vii]” din versetul 4 același înțeles cu nașterea din nou. Însă în versetul 5 se spune: „Ceilalți morți n-au înviat [n-au fost făcuți vii] până când nu s-au împlinit cei o mie de ani.” În mod consecvent ei ar trebui să consimtă că și acești morți după cei o mie de ani se vor naște din nou. Ca să scape de această greutate, ei afirmă, că într-adevăr în versetul 4 este vorba de învierea spirituală, însă în versetul 5 este vorba de învierea trupului. Însă prin aceasta interpretează aici Scriptura după plac. Ca să sprijine părerea proprie se citează locuri din Scriptură în care „învierea” este răstălmăcită spiritual în nașterea din nou, ca de exemplu Ioan 5.25-29 „(25) Adevărat, adevărat vă spun că vine un ceas şi acum este, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor auzi vor trăi. (26) Pentru că, după cum Tatăl are viaţă în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine. (27) Şi I-a dat autoritate să facă judecată, pentru că este Fiu al Omului. (28) Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (29) şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“ și Efeseni 2.1-6.[18] Însă în Ioan 5.29 „şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“, unde categoric este vorba de „înviere” (ca și în Apocalipsa 20.5 „Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere.“), este vorba de învierea trupului. Și în Efeseni 2 prin „înviat împreună” este vorba de legătura noastră cu Hristos în învierea Sa, care ne duce într-un domeniu de viață cu totul nou.

20.5 Întâia înviere – o grupă de persoane

După părerea acelora care prin prima înviere înțeleg un anumit moment, Apocalipsa 20.4-6 „(4) Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. (5) Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere. (6) Fericit şi sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.“ ar dovedi că învierea creștinilor credincioși nu ar putea avea loc înainte de necazul cel mare, deoarece în Apocalipsa 20.5 „Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere.“ prima înviere este amintită direct înainte de începutul Împărăției de o mie de ani. Însă așa cum în viitor nu vor fi două veniri ale Domnului, ci două faze ale uneia și aceleiași veniri, tot așa nu există mai multe prime învieri, ci mai multe faze ale primei învieri. 1. Corinteni 15.23 „dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui;“ dovedește că sunt cel puțin două faze ale primei învieri, căci (1) Hristos ca „Cel dintâi” a înviat deja, și (2) după aceea vor învia aceia „care sunt ai lui Hristos, la venirea Lui”. În total sunt mai multe faze diferite în timp ale primei învieri:

1. Hristos ca cel dintâi rod (1. Corinteni 15.23 „dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui;“) cu aproximativ două mii de ani în urmă
2. credincioșii Vechiului Testament și cei ai Noului Testament, cei morți și cei aflați în viață la răpire (1. Corinteni 15.23 „dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui;“; 1. Tesaloniceni 4.16,17 „(16) pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; (17) apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul.“)
3. cei doi martori în a 1263-a zi a celei de-a doua jumătăți a celei de-a 70-a săptămână-an a lui Daniel (Apocalipsa 11.3-12)
4. martirii celei de-a 70-a săptămână-an a lui Daniel la începutul Împărăției de o mie de ani (Apocalipsa 20.4 „Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.“).[19]

Prin aceasta prima înviere s-a încheiat. În cazul primei învieri nu este vorba de un anumit moment, ci de o anumită grupă de persoane; și anume de sfinții care până la începutul Împărăției de o mie de ani vor învia la momente diferite.

Unii consideră că în cazul răpirii este vorba numai de învierea Bisericii și de aceea credincioșii Vechiului Testament nu ar fi incluși. Însă învierea nu este caracteristică exclusiv pentru Biserică. Învierea este potrivit cu Luca 14.14 „şi vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; pentru că ţi se va răsplăti la învierea celor drepţi“.“ și Faptele apostolilor 24.15 „având în Dumnezeu speranţa, pe care şi ei înşişi o au, că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi.“ învierea „celor drepți”; din aceștia fac parte și credincioșii Vechiului Testament (vezi de exemplu Evrei 12.23 „şi de Adunarea celor întâi-născuţi, înscrişi în ceruri; şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor; şi de duhurile celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi;“). Potrivit cu Evrei 11.40 „Dumnezeu având în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi.“ ei nu trebuie „să fie făcuți desăvârșiți fără noi”, aceasta înseamnă cu siguranță că nici noi fără ei. Dacă primei învieri îi aparțin toți cei drepți, atunci nu este nici un motiv pentru care credincioșii Vechiului Testament nu trebuie să fie alături la învierea credincioșilor care aparțin Bisericii (Adunării), căci ei sunt la fel de drepți ca și aceștia.

Tabela următoare arată diferențele dintre cele două învieri:

	Întâia înviere	A doua înviere
Perioada de timp	înainte de Împărăția de o mie de ani (1. Corinteni 15.23 „dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui;“; Apocalipsa 20.4 „Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.“)	după Împărăția de o mie de ani (Apocalipsa 20.5,13 „Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere.“ „Şi marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; şi Moartea şi Locuinţa morţilor au dat pe morţii care erau în ele; şi au fost judecaţi fiecare potrivit faptelor lor.“)
Caracterul persoanelor	cei drepți (Faptele apostolilor 24.15 „având în Dumnezeu speranţa, pe care şi ei înşişi o au, că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi.“; Luca 14.14 „şi vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; pentru că ţi se va răsplăti la învierea celor drepţi“.“; 1. Corinteni 15.23 „dar fiecare la rândul lui: cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui;“)	cei nedrepți (Faptele apostolilor 24.15 „având în Dumnezeu speranţa, pe care şi ei înşişi o au, că va fi o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi.“)
Felul învierii	o înviere dintre morți (Filipeni 3.11 „dacă voi ajunge cumva la învierea dintre morţi.“; dintre mulți morți unii vor învia iar alții nu vor învia)	Învierea morților (Apocalipsa 20.12: „morții”; după aceea nu vor mai rămâne morți)
Țelul învierii	viața (Ioan 5.29 „şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“); moartea înghițită de biruință (1. Corinteni 15.54 „Dar când putrezirea aceasta se va îmbrăca în neputrezire şi ceea ce este muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi împlinit cuvântul scris: „Moartea a fost înghiţită de victorie“.“); credincioșii nu numai nu vor fi condamnați, ci ei nici măcar nu vin la judecată (Ioan 5.24 „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.“)	judecata (Ioan 5.29 „şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“)
Rezultatul	răsplata (Luca 14.14 „şi vei fi fericit, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească; pentru că ţi se va răsplăti la învierea celor drepţi“.“)	moartea a doua în iazul de foc (Apocalipsa 20.14,15 „(14) Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Aceasta este a doua moarte: iazul de foc. (15) Şi dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.“)

Deci toți oamenii vor învia (vezi și Ioan 5.29 „şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“); se pune însă întrebarea, când vor învia. Cine nu aparține primei învieri, învierea spre viață, înainte de începutul Împărăției de o mie de ani, va avea parte o mie de ani mai târziu de învierea morților – însă atunci spre judecată și moartea a doua.

20.6 Ceasul învierii (Ioan 5.24,25,28,29)

Ioan 5.24,25,28,29: 24 Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. 25 Adevărat, adevărat vă spun că vine un ceas și acum este, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei care-l vor auzi vor trăi. … 28 Nu vă minunați de aceasta, pentru că vine un ceas în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui 29 și vor ieși: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieții, și cei care au făcut cele rele, spre învierea judecății.

Pentru aceia care cred într-o înviere generală, Ioan 5.28,29 „(28) Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (29) şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“ este un sprijin principal al învățăturii lor. Ei consideră că învierea tuturor oamenilor ar avea loc simultan și expresia „vine ceasul” nu ar putea permite o perioadă lungă de timp (de cel puțin o mie de ani), care este între „învierea vieții” și „învierea judecății”. Însă tocmai contextul versetelor 24-29 arată că interpretarea, pe care ei o dau acestei exprimări este falsă.

Ce înseamnă deci „vine ceasul?” Această expresie o găsim de exemplu în Ioan 4.23 „Dar vine un ceas, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; pentru că şi Tatăl caută astfel de închinători ai Lui.“. A doua oară se întâlnește în Ioan 5.25 „Adevărat, adevărat vă spun că vine un ceas şi acum este, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor auzi vor trăi.“, unde citim despre morții „care aud glasul Fiului lui Dumnezeu … și trăiesc”. Acest „ceas” este timpul de har care durează de aproape două mii de ani – timpul în care oamenii care sunt morți spiritual în „greșeli și în păcate” sunt aduși la viață spirituală prin glasul Fiului lui Dumnezeu (Efeseni 2.1-3 „(1) şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, (2) în care aţi umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorităţii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării; (3) printre care şi noi toţi trăiam odinioară în poftele cărnii noastre, făcând voia cărnii şi a gândurilor şi eram, din fire, copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.“) și Îl „adoră în duh și în adevăr” (Ioan 4.23). Și în versetele 28,29 prin ceas este vorba de o epocă, în care oamenii vor învia trupește. Deci așa cum există o epocă în care oamenii sunt aduși la viață spirituală prin Fiul lui Dumnezeu (versetul 25), tot așa va fi o epocă în care Fiul lui Dumnezeu va aduce la viață trupească pe toți oamenii, aceasta înseamnă vor fi înviați (versetul 29). Această epocă începe cu răpirea, include învierea martirilor celei de-a 70-a săptămână-an a lui Daniel și se termină cu învierea celor nedrepți după Împărăția de o mie de ani (Apocalipsa 20.4,5 „(4) Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. (5) Ceilalţi morţi n-au înviat până când nu s-au împlinit cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere.“). Ea este ca să zicem așa o epocă a învierii, care include o înviere spre viață precum și a o înviere spre judecată.

20.7 „Ziua de apoi”

În mod asemănător este și cu „ziua de apoi” din Ioan 6.39,40,44,54; 11.24; 12.48 „(6:39) Şi aceasta este voia Celui care M-a trimis, ca din tot ce Mi-a dat să nu pierd nimic, ci să-l înviez în ziua de apoi. (6:40) Pentru că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă eternă; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi“.“ „(6:44) Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.“ „(6:54) Cine mănâncă deci carnea Mea şi bea sângele Meu are viaţă eternă, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi,“ „(11:24) Marta ·I-a spus: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi“.“ „(12:48) Pe cine Mă respinge pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de apoi.“. Așa cum „ceasul învierii” nu desemnează un ceas în adevăratul sens al cuvântului, tot așa „ziua de apoi” – în unele cercuri ea este numită și „ziua judecății de apoi”, „sfârșitul lumii” – nu caracterizează o zi în adevăratul sens al cuvântului de 24 de ore, nici înainte și nici după cei o mie de ani. Ea nu este sfârșitul lumii, în ale cărei ultime 24 de ore are loc o înviere generală, așa cum cred mulți. „Ziua de apoi” este mai degrabă o epocă, care se întinde de la răpire (la care pentru prima dată toți mântuiții drepți vor învia) și până la judecata dinaintea tronului mare și alb, când în cele din urmă și cei nedrepți vor fi înviați. Două versete din evanghelia după Ioan arată clar că nu poate fi vorba de o zi cu 24 de ore: „Ziua de apoi” în Ioan 6.39 „Şi aceasta este voia Celui care M-a trimis, ca din tot ce Mi-a dat să nu pierd nimic, ci să-l înviez în ziua de apoi.“ începe la răpire („… ci să-l înviez în ziua de apoi”), în timp ce Ioan 12.48 „Pe cine Mă respinge pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele, are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de apoi.“ vorbește despre Tronul mare și alb („… acela îl va judeca în ziua de apoi”), când cei nedrepți vor fi judecați.

20.8 „Cea din urmă trâmbiță”

Unii sunt de părere că nu ar putea avea loc o înviere înainte de necazul cel mare, deoarece potrivit cu 1. Corinteni 15.52 „într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Pentru că trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.“ învierea are loc la cea din urmă trâmbiță. Nu ar mai putea fi o altă trâmbiță după cea din urmă trâmbiță. Din aceasta ei deduc că această cea din urmă trâmbiță nu poate suna înainte de trâmbița a șaptea din Apocalipsa 11.15 „Şi al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă; şi au fost glasuri puternice în cer, spunând: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi El va împărăţi în vecii vecilor“.“, care stă în legătură directă cu arătarea Domnului. Ei cad pradă rătăcirii de a presupune că trâmbița (de exemplu în 1. Corinteni 15.52 „într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Pentru că trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.“ și Apocalipsa 11.15 „Şi al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă; şi au fost glasuri puternice în cer, spunând: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi El va împărăţi în vecii vecilor“.“) ar fi întotdeauna una și aceeași trâmbiță și are întotdeauna același înțeles.[20]

O comparație între Ioan 5.24 „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.“ cu Ioan 5.28 „Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui“ și 1. Ioan 2.18 „Copilaşilor, este ceasul din urmă şi, după cum aţi auzit că vine Antihrist, chiar acum s-au ridicat mulţi antihrişti; de aici cunoaştem că este ceasul din urmă.“ ne arată că „ultim” nu trebuie întotdeauna să însemne „ultim” în sensul absolut al cuvântului. Ceasul din Ioan 5.25 „Adevărat, adevărat vă spun că vine un ceas şi acum este, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care-l vor auzi vor trăi.“ este în 1. Ioan 2.18 „Copilaşilor, este ceasul din urmă şi, după cum aţi auzit că vine Antihrist, chiar acum s-au ridicat mulţi antihrişti; de aici cunoaştem că este ceasul din urmă.“ identic cu ceasul din urmă. Însă potrivit cu Ioan 5.28 „Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui“ după aceea vine încă un ceas, în care are loc învierea. În sens asemănător și trâmbița a șaptea din Apocalipsa 11 nu este ultima trâmbiță; cronologic ultima trâmbiță este trâmbița mare din Isaia 27.13 „Şi va fi aşa: în ziua aceea se va suna din trâmbiţa cea mare şi vor veni cei care piereau în ţara Asiriei şi cei împrăştiaţi în ţara Egiptului şi se vor închina Domnului pe muntele cel sfânt, în Ierusalim.“ respectiv trâmbița îngerului din Matei 24.31 „Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor.“, care, după arătarea Domnului, va suna pentru strângerea izraeliților împrăștiați. Dimpotrivă, expresia cea din urmă trâmbiță din 1. Corinteni 15.52 „într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Pentru că trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.“ înseamnă numai că acum a sosit ceasul „plecării” pentru credincioși. La oștirea romană trâmbița suna de trei ori, atunci când trebuiau să pornească: la sunetul primei trâmbițe se strângeau corturile, la trâmbița a doua soldații se aliniau pentru marș, și la sunetul ultimei trâmbițe se puneau în mișcare.

În funcție de locul unde se întâlnește în Scriptură, aceasta înseamnă corespunzător contextului în care stau, trâmbițele au înțelesuri foarte diferite. Noi putem diferenția trei grupe de trâmbițe:

1. Trâmbițele în Isaia 27.13 „Şi va fi aşa: în ziua aceea se va suna din trâmbiţa cea mare şi vor veni cei care piereau în ţara Asiriei şi cei împrăştiaţi în ţara Egiptului şi se vor închina Domnului pe muntele cel sfânt, în Ierusalim.“ și Matei 24.31 „Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor.“ au a face cu strângerea iudeilor în țara lor Canaan după arătarea Domnului.
2. Trâmbițele în 1. Tesaloniceni 4.16 „pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos;“ și 1. Corinteni 15.52 „într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Pentru că trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.“ au a face cu strângerea sfinților pentru cer înainte de necazul cel mare.
3. Cele șapte trâmbițe din cartea Apocalipsa au în mod deosebit a face cu judecata asupra națiunilor.

20.9 Trezirea în Daniel 12.1-3

Daniel 12.1-3: 1 Și, în timpul acela, se va ridica Mihail, căpetenia cea mare, care stă pentru fiii poporului tău; și va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o națiune, până în timpul acela. Și, în timpul acela, poporul tău va fi salvat, oricine va fi găsit scris în carte. 2 Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor trezi: unii pentru viața eternă și alții pentru rușine, pentru dispreț etern. 3 Și înțelepții vor străluci ca strălucirea întinderii cerești, și cei care întorc pe cei mulți spre dreptate, ca stelele, pentru totdeauna și pentru eternitate.

Întrebare: În legătură cu tema „înviere” este mereu amintit Daniel 12.1-3 „(1) Şi, în timpul acela, se va ridica Mihail, căpetenia cea mare, care stă pentru fiii poporului tău; şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o naţiune, până în timpul acela. Şi, în timpul acela, poporul tău va fi salvat, oricine va fi găsit scris în carte. (2) Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa eternă şi alţii pentru ruşine, pentru dispreţ etern. (3) Şi înţelepţii vor străluci ca strălucirea întinderii cereşti, şi cei care întorc pe cei mulţi spre dreptate, ca stelele, pentru totdeauna şi pentru eternitate.“. Despre ce „înviere” este vorba în aceste versete?

Răspuns: Următoarele fraze dau naștere la unele greutăți: „Și, în timpul acela, se va ridica Mihail, căpetenia cea mare, care stă pentru fiii poporului tău; și va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o națiune, până în timpul acela. Și, în timpul acela, poporul tău va fi salvat, oricine va fi găsit scris în carte. Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor trezi: unii pentru viața eternă și alții pentru rușine, pentru dispreț etern.” Prima frază este destul de clară; în privința aceasta mulți comentatori sunt de acord, că este vorba de rămășița iudaică, care vor intra din necazul cel mare în Împărăția de o mie de ani. Dar cine sunt cei mulți, care „dorm în țărâna pământului”?

Unii gândesc că aici este vorba de o înviere trupească și în adevăratul sens al cuvântului și o leagă cu Ioan 5.28,29 „(28) Nu vă minunaţi de aceasta, pentru că vine un ceas în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui (29) şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“.[21] Dar dacă se studiază Daniel 12.1-3 „(1) Şi, în timpul acela, se va ridica Mihail, căpetenia cea mare, care stă pentru fiii poporului tău; şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o naţiune, până în timpul acela. Şi, în timpul acela, poporul tău va fi salvat, oricine va fi găsit scris în carte. (2) Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa eternă şi alţii pentru ruşine, pentru dispreţ etern. (3) Şi înţelepţii vor străluci ca strălucirea întinderii cereşti, şi cei care întorc pe cei mulţi spre dreptate, ca stelele, pentru totdeauna şi pentru eternitate.“ în contextul întregii Sfintei Scripturi, atunci această interpretare este foarte îndoielnică. În Vechiul Testament învierea trebuie înțeleasă simbolic în unele locuri din Biblie, de exemplu în Psalmul 71.20: „Tu, care ne-ai făcut să vedem necazuri multe și grele, ne vei da din nou viața și ne vei scoate din nou din adâncurile pământului”, sau în Isaia 26.19: „Morții Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor ridica. Treziți-vă și cântați de bucurie, locuitori ai țărânei!” În ambele locuri este aproape aceeași expresie ca în Daniel 12.2 „Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa eternă şi alţii pentru ruşine, pentru dispreţ etern.“ („… cei care dorm în țărâna pământului”). În Ezechiel 37.1-14 este folosită de asemenea o vorbire simbolică; și aici nu poate fi vorba de o înviere în sensul adevărat al cuvântului, numai dacă se presupune că învierea are loc în etape. Noul Testament descrie primirea lui Israel ca „viață dintre morți” (Romani 11.15). În niciunul din locurile citate nu este vorba de o înviere în sensul adevărat al cuvântului.

Aceste locuri ar trebui să fie suficiente, ca să arate că în Daniel 12.1-3 „(1) Şi, în timpul acela, se va ridica Mihail, căpetenia cea mare, care stă pentru fiii poporului tău; şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o naţiune, până în timpul acela. Şi, în timpul acela, poporul tău va fi salvat, oricine va fi găsit scris în carte. (2) Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa eternă şi alţii pentru ruşine, pentru dispreţ etern. (3) Şi înţelepţii vor străluci ca strălucirea întinderii cereşti, şi cei care întorc pe cei mulţi spre dreptate, ca stelele, pentru totdeauna şi pentru eternitate.“ nu ar trebui să ne gândim la o înviere în sensul adevărat al cuvântului. Aici este vorba mai degrabă de strângerea iudeilor dintre popoare (de aceea expresia „țărâna pământului”), indiferent dacă ei sunt credincioși sau necredincioși. Mântuirea acelora care în Israel constituie rămășița iudaică, a fost descrisă deja în versetul anterior. „Cei aleși” din Matei 24.31 „Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor.“, care vor fi adunați din cele „patru vânturi” prin trimiterea îngerilor, sunt aceia din versetul 2, care vor fi treziți „la viața veșnică”. Acest gând este descris și în Ezechiel 20.34-38: „Și vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați cu mână puternică și cu braț întins și cu furie revărsată; și vă voi aduce în pustiul popoarelor și acolo, față în față, voi intra la judecată cu voi! Cum am intrat la judecată cu părinții voștri în pustiul țării Egiptului, așa voi intra la judecată cu voi, zice Domnul Dumnezeu. «Și vă voi trece pe sub toiag și vă voi aduce în legătura legământului. Și voi curăța dintre voi pe cei răzvrătiți și pe cei care nu-Mi sunt credincioși; îi voi scoate din țara în care locuiesc ei temporar, dar nu vor intra pe pământul lui Israel. Și veți cunoaște că Eu sunt Domnul»”.

Toți israeliții, care în „timpul sfârșitului” (Daniel 8.17,19; 11.35,40; 12.4,9), pe parcursul necazului cel mare vor veni la credință și vor primi pe Mesia, cu toate că nu se află în Israel, ci sunt încă răspândiți printre popoare, vor fi adunați în Israel și vor intra în viața veșnică. Toți ceilalți dintre acești israeliți, unii dintre ei cu siguranță se vor simți chemați în țară, dar care nu au primit cu căință pe Mesia, vor fi treziți exclusiv pentru rușinea veșnică, aceasta înseamnă că prin judecată ei vor fi luați de pe pământ și vor trebui să moară. Ei vor fi într-adevăr conștienți de identitatea lor națională, dar nu se așază cu căință de partea lui Mesia.

Un alt motiv pentru care aici nu poate fi vorba de o înviere în adevăratul sens al cuvântului îl vedem în cuvântul „mulți”: „… și mulți din aceia” (versetul 2). Dacă ar fi vorba de învierea trupească aici ar trebui să stea cuvântul „toți”. Într-adevăr uneori se argumentează că este vorba de „o mulțime mare”, atunci când Daniel folosește cuvântul „mulți”, dar dacă se compară cu alte locuri din cartea Daniel (Daniel 11.34,44; 12.4,10 „(11:34) Şi, când vor cădea, vor fi ajutaţi cu puţin ajutor; dar mulţi se vor lipi de ei cu făţărnicie.“ „(11:44) Dar nişte ştiri de la răsărit şi de la nord îl vor tulbura; şi el va ieşi cu mânie mare, ca să nimicească şi să distrugă cu totul pe mulţi.“ „(12:4) Şi tu, Daniele, ascunde cuvintele acestea şi pecetluieşte cartea până la timpul sfârşitului. Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte».“ „(12:10) Mulţi vor fi curăţiţi şi vor fi albiţi şi vor fi purificaţi, dar cei răi vor lucra cu răutate şi nimeni dintre cei răi nu va înţelege, dar cei înţelepţi vor înţelege.“), unde se întâlnește același cuvânt, se constată că acolo cuvântul „mulți” este folosit întotdeauna în sensul de „o mulțime, dar nu toți”.

Fig. 17 Fazele învierii

---

Tradus de la: Der vergessene Reichtum, pag. 600-619, Editura Daniel, 2009

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil Nächster Teil