Versete călăuzitoare: Efeseni 1-3

Duhul Sfânt venise într-adevăr deja la Rusalii de la Omul glorificat în cer, însă nu era descoperit totul cu privire la ce conţinea această venire. Dumnezeu a prevăzut pentru aceasta un moment special. Acest moment era perioada de lucrare a apostolului Pavel. Prin el trebuia să fie revelată toată plinătatea a ceea ce a adus cu sine venirea Duhului. Împuternicirea lui în poziţia apostolică a venit de la acel Om glorificat acolo sus în cer. Ea a urmat după lepădarea mărturiei lui Ştefan. Pavel a fost rânduit să prezinte adevărurile referitoare la locurile cereşti (Efeseni) şi ne spune că noi suntem aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus (Efeseni 2.6). Aceasta ne spune ceva despre poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Noi nu suntem aşezaţi în locuri pământeşti, aşa cum va fi poporul Israel mântuit (Ezechiel 20.33-38; Romani 11.26; Isaia 60.21), când Hristos va Domni înaintea bătrânilor săi în glorie (Isaia 24.23).

Deci, toţi credincioşii, care au trăit vreodată sau vor trăi, sunt născuţi din nou şi sunt copii ai lui Dumnezeu (Romani 9.7,8; Ioan 11.52). Aceasta este comun pentru toţi credincioşii. Toţi credincioşii, care vor fi trăit până la Împărăţia de o mie de ani, au parte de întâia înviere (Apocalipsa 20.5), au parte de învierea celor drepţi (Luca 14.14). Ei toţi sunt sfinţi, sunt drepţi (compară cu Evrei 11.40). Dar cu toate că sunt lucruri, care sunt comune pentru toţi sfinţii, toţi aceia însă care sunt aşezaţi în locurile cereşti în Hristos Isus au un loc deosebit şi ceresc. Prin recunoaşterea acestei diferenţe vrem să spunem, când vorbim despre ea, că Israel este un popor pământesc şi Biserica (Adunarea) este un popor ceresc.

Permiteţi mai întâi să constatăm că din faptul că sfinţii vechi-testamentali sunt în cer nu rezultă că şi ei au fost aşezaţi în Hristos Isus în locurile cereşti. Ei au binecuvântările lor, dar acestea niciodată nu vor fi la înălţimea locului unic în felul lui, pe care îl au „mădularele lui Hristos” (1 Corinteni 6.15) şi pe care îl vor avea veşnic (Efeseni 3.21; Apocalipsa 21.1-3).

Ca parte a fericirii sfinţilor din cer, care nu fac parte din Biserică (Adunare), nu constituie mireasa, citim: „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19.9). Dar ei nu fac parte din mireasă – care este simbolizată printr-o cetate (Apocalipsa 21.9,10) -, ci vor fi întotdeauna diferiţi în starea veşnică (Apocalipsa 21.1-3; compară cu Efeseni 3.21).

[Este deci un popor pământesc (conform chemării) şi un popor care stă în locurile cereşti în Hristos Isus (Efeseni 2.6).]

Toate aceste rânduieli sunt rânduieli ale lui Dumnezeu, pentru ca El să Se glorifice în Hristos atât în sferele pământeşti, cât şi în sferele cereşti. Aceste glorii diferite nu trebuie confundate, dar nici despărţite. Dumnezeu are un ţel: să Se glorifice în Hristos; dar aceasta va fi revelat în două sfere, în cea pământească şi în cea cerească. Şi

• aşa precum în sfera pământească va fi binecuvântat atât Israel cât şi naţiunile, în timp ce binecuvântarea cea mai mare pe pământ va fi a lui Israel (în timpul Împărăţiei de o mie de ani),
• la fel vor fi binecuvântaţi toţi sfinţii din cer, însă Biserica (Adunarea) primeşte locul cel mai înalt.

Realmente, este o binecuvântare aşa de mare, că ea include faptul că noi am fost făcuţi plăcuţi în Preaiubitul (Efeseni 1.6); aceasta înseamnă, Dumnezeu ne-a adus în harul Său (în favoarea Sa) în Preaiubitul. El a făcut aceasta după ce Preaiubitul nostru a fost luat în glorie (1 Timotei 3.16) şi El Însuşi S-a aşezat mai presus de toate cerurile, pentru ca El să umple toate lucrurile (Efeseni 4.10). El umple inima nespus de mare a lui Dumnezeu cu toată fericirea Persoanei Sale şi a lucrării Sale de glorificare a Tatălui.

Şi Tatăl spune: Eu trebuie să am şi alţi fii în glorie, care sunt ca şi Preaiubitul Meu. Doresc ca ei să aibă părtăşie cu Mine în stima pe care Eu o am faţă de Persoana Lui. Şi Eu îi voi face ca El din punct de vedere moral. Vreau să le dau tot ce este posibil să le dau, în afară de dumnezeire. Îi voi binecuvânta cu orice binecuvântare spirituală în locurile cereşti în El (Efeseni 1.3). Vreau să-i am înaintea Mea sfinţi şi fără pată în dragoste (Efeseni 1.4). Oricât de puternică a fost puterea care a lucrat în creaţie, mărimea nespus de mare a puterii Mele am desfăşurat-o prin aceea că Eu L-am adus la viaţă din moarte pe Preaiubitul Meu şi L-am aşezat la dreapta Mea în locurile cereşti mai presus de toate şi am pus toate la picioarele Preaiubitului Meu (Efeseni 1.19-23). Această putere nespus de mare, spun Eu, vreau s-o aplic şi la aceia pe care îi voi primi în Preaiubitul Meu (Efeseni 1.19). Şi Eu îi voi face să fie un singur trup, „plinătatea Aceluia care umple totul în toţi” (Efeseni 1.23). Şi aşa cum Eu am desfăşurat mărimea nespus de mare a puterii Mele faţă de ei (Efeseni 1.19), Eu intenţionez ca în timpurile care vor veni să le arăt bogăţia nespus de mare a harului Meu în bunătate, acelora pe care Eu i-am ales ca să fie favorizaţi în Preaiubitul Meu (Efeseni 2.7).

„Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului viitor!” (Efeseni 3.20,21).

Tradus de la: Christi Platz ist unser Platz

Titlul original: „Christ’s Place is our Place“,
tradus din Dispensational Truth, vol. 1, pag. 47–48.

Traducere: Ion Simionescu