Verset călăuzitor: Iacov 5.8 „Fiţi şi voi îndelung-răbdători, întăriţi-vă inimile, pentru că venirea Domnului se apropie.“

Iacov 5.8: Venirea Domnului s-a apropiat.

Introducere

Găsim subiectul venirii Domnului Isus pe pământ în multe locuri din Cuvântul lui Dumnezeu, în Vechiul și în Noul Testament. Deoarece nu le putem trata pe toate, trebuie să facem o selecție.

De fapt, venirea Domnului nu este un eveniment izolat, o dată în sine, ci o întreagă perioadă de timp. Atunci când profeții Vechiului Testament, precum Isaia (de exemplu, Isaia 9.1-7; 61.1-3), vorbesc despre Cel care va veni, ei prezintă, în cadrul unei singure imagini, venirea Sa ca Om pe pământ, unde a trăit timp de aproximativ treizeci de ani, și venirea Sa viitoare, care va duce la instaurarea Împărăției de o mie de ani. Când evangheliștii, la rândul lor, relatează cuvintele lui Isus, ei vorbesc adesea despre revenirea Sa într-un mod care unește cele două faze ale viitoarei Sale veniri într-una singură. Acest fapt este în concordanță cu Ioan 16.12 „Am încă multe să vă spun, dar nu le puteţi purta acum.“, unde Isus le spune în mod explicit ucenicilor Săi că mai are multe lucruri să le spună, dar că ei nu le pot suporta în acest moment. Abia în epistole, în special Pavel, învățat de Duhul Sfânt și însărcinat să „întregească Cuvântul lui Dumnezeu” (Coloseni 1.25), distinge clar dubla revenire a Domnului Isus: venirea Sa pentru a-i răpi pe credincioși, care este numită „răpirea”, și venirea Sa în glorie pentru a instaura Împărăția Sa.

Nu există nicio contradicție între profețiile Vechiului Testament, Evanghelii, Epistole și Apocalipsa, ci o dezvoltare progresivă a adevărului. Când privim mai multe lanțuri muntoase de la mare distanță, credem că avem unul singur în fața noastră, pentru că nu ne dăm seama că văile le despart: așa este viziunea, pe care ne-o oferă profeții. Când ne apropiem de primul lanț muntos, ne dăm seama că acesta este separat de următoarele printr-o vale adâncă: Aceasta este revelația pe care evangheliștii au reușit să ne-o ofere. Când ne apropiem și mai mult, ne dăm seama că următoarele lanțuri muntoase sunt din nou separate între ele de alte văi. Întotdeauna rămâne aceeași panoramă în integralitatea sa, dar cu cât ne apropiem mai mult, cu atât distingem mai bine perspectivele succesive care se suprapuneau atunci când erau privite de la distanță.

În Vechiul Testament, venirea Domnului este dimineața care vine, dimineața fără nori, o mare lumină (Isaia 21.12 „Santinela a zis: „Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, reveniţi“.“; 2. Samuel 23.4 „Şi va fi ca lumina dimineţii, ca răsăritul soarelui,o dimineaţă fără nori,când din strălucirea soarelui, după ploaie,iarba verde încolţeşte din pământ.“). În Noul Testament, avem Luceafărul de dimineață, speranța Bisericii, diferit de răsăritul soarelui, o imagine a lui Mesia care instaurează Împărăția Sa. În Evanghelii este Stăpânul, Fiul Omului, Cel care Se întoarce. În Faptele apostolilor este „acest Isus” (Faptele apostolilor 2.32), iar în Epistole este „Însuși Domnul” (1. Tesaloniceni 4.16). În acest fel, marea temă a venirii Domnului este împărțită în două perioade clar distincte:

• prima Sa venire pe pământ, unde S-a născut, a trăit și Și-a dat viața
• revenirea Sa din cer în două faze succesive: răpirea, când El va veni să-i ia la Sine pe cei credincioși; apoi venirea Sa în glorie ca Judecător și Împărat, pentru a stabili Împărăția de o mie de ani.

Aceste două faze sunt separate de o perioadă de timp în care se vor abate judecăți teribile atât asupra poporului iudeu, cât și asupra națiunilor.

Ca în cazul tuturor chestiunilor importante din Scriptură, diferitele învățături referitoare la venirea Domnului pot fi studiate din trei puncte de vedere:

• Istoric: se referă în special la prima Sa venire pe pământ.
• Moral: acesta se referă la efectul practic pe care adevărul revenirii Sale iminente ar trebui să-l aibă asupra inimilor noastre.
• Profetic: acest aspect este dat de totalitatea pasajelor care anunță în avans diferitele evenimente ale celei de-a doua veniri a Sa.

Dumnezeu nu dorește ca noi să separăm aspectul profetic de aspectul moral: cele două trebuie să rămână strâns legate, așa cum vedem, de exemplu, în Luca 21.27-36. Pe de altă parte, învățăturile morale referitoare la venirea Domnului din parabole, epistole și din alte locuri se aplică în egală măsură răpirii și venirii Sale în glorie.

Dintre profeții, remarcăm următoarele ca fiind cele mai esențiale cu privire la venirea Domnului:

• cele ale lui Daniel, care vede lucrurile de pe pământ
• cele ale Evangheliilor, care văd viitorul în principal din „partea iudeilor”
• cele ale Apocalipsei, unde Ioan are vederea din cer după ce a auzit: „Suie-te aici” (Apocalipsa 4.1).

1. Privire de ansamblu profetică

Diferitele epoci, despre care vorbește Scriptura, se referă la Israel, la națiuni sau la Biserică (Adunare) (1. Corinteni 10.32 „Nu daţi prilej de poticnire nici iudeilor, nici grecilor, nici Adunării lui Dumnezeu,“). Procesele istorice respective converg în revenirea Domnului:

• punctul culminant al istoriei lui Israel: venirea lui Mesia în glorie și instaurarea Împărăției de o mie de ani
• binecuvântarea fostelor națiuni: domnia dreptății și a păcii, inaugurată de venirea lui Hristos în glorie
• speranța Bisericii lui Hristos și sfârșitul istoriei ei pe pământ: răpirea și întâlnirea cu Mirele

1.1 Israel

Citim: Geneza 12.1-3 „(1) Şi Domnul spusese lui Avram: „Ieşi din ţara ta şi din rudenia ta şi din casa tatălui tău, în ţara pe care ţi-o voi arăta. (2) Şi te voi face o naţiune mare şi te voi binecuvânta; şi voi face numele tău mare şi vei fi o binecuvântare. (3) Şi voi binecuvânta pe cei care te vor binecuvânta şi voi blestema pe cel care te va blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine“.“; Daniel 9.23-27 „(23) La începutul cererilor tale a ieşit cuvântul şi eu am venit să ţi-l fac cunoscut, pentru că tu eşti foarte mult iubit. De aceea înţelege cuvântul şi pricepe viziunea! (24) Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale sfinte pentru a înceta fărădelegea şi pentru a pune capăt păcatelor şi pentru a ispăşi nelegiuirea şi pentru a aduce dreptatea eternă şi pentru a pecetlui viziunea şi profetul şi pentru a unge pe Sfântul Sfinţilor. (25) Ia aminte deci şi înţelege: de la ieşirea cuvântului pentru aşezarea din nou şi pentru reconstruirea Ierusalimului până la Unsul, Conducătorul, sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; strada şi şanţul vor fi construite din nou, chiar în timpuri de strâmtorare. (26) Şi, după cele şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi nimicit şi nu va avea nimic; şi poporul unui conducător care va veni va distruge cetatea şi sfântul locaş şi sfârşitul ei va fi cu un potop; şi până la sfârşit va fi război: pustiirile hotărâte. (27) Şi el va întări un legământ cu cei mulţi, o săptămână; şi la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare; şi pe aripa protectoare a urâciunilor va veni un pustiitor, până când nimicirea şi ce este hotărât se vor vărsa asupra pustiitorului»“.“; Zaharia 12.10-14 „(10) Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duhul îndurării şi al cererilor; şi vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“; şi vor boci pentru El, cum boceşte cineva pentru singurul lui fiu, şi se vor amărî pentru El, cum este cineva în amărăciune pentru întâiul său născut. (11) În ziua aceea va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea din Hadadrimon în valea Meghidonului. (12) Şi ţara va boci, fiecare familie în parte; familia casei lui David deoparte şi soţiile lor deoparte; familia casei lui Natan deoparte, şi soţiile lor deoparte; (13) familia casei lui Levi deoparte, şi soţiile lor deoparte; familia şimeiţilor deoparte, şi soţiile lor deoparte; (14) toate celelalte familii, fiecare familie deoparte şi soţiile lor deoparte.“; Zaharia 14.3-5 „(3) Şi Domnul va ieşi şi va lupta cu naţiunile acelea, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei. (4) Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului, spre răsărit. Şi muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre răsărit şi spre apus: – va fi o vale foarte mare; şi jumătate din munte se va retrage spre nord şi jumătate din el spre sud. (5) „Şi voi veţi fugi prin valea munţilor Mei, pentru că valea munţilor se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi, cum aţi fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda“. Şi Domnul Dumnezeul meu va veni, şi toţi sfinţii împreună cu El.“.

Binecuvântarea Edenului a luat sfârșit la căderea omului în păcat din cauza comportamentului necorespunzător al omului. Descendenții lui Adam s-au stricat pe pământ și au fost nimiciți prin potop. De asemenea, „generațiile” fiilor lui Noe s-au consacrat idolatriei. În acest moment, Dumnezeu intervine, nu cu gândul la oameni în general, ci pentru a ridica o familie, un popor, din rândul lor. El îl cheamă pe Avraam: acesta devine purtătorul promisiunilor și Dumnezeu face un legământ cu el.

Din Isaac și apoi din Iacov (Israel), se formează pe pământ un popor al lui Dumnezeu, un popor separat de toate celelalte popoare (Numeri 23.9 „Pentru că îl văd de pe vârful stâncilor şi-l privesc de pe dealuri.Iată, este un popor care va locui deoparte şi nu va fi numărat printre naţiuni.“; Deuteronomul 7.6 „Pentru că tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău: Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să-I fii un popor deosebit dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului.“); încă separat de celelalte popoare, el există până astăzi, în ciuda istoriei sale dureroase și tragice. Dumnezeu a dat acestui popor:

• un pământ: Palestina, un motiv de dispută de-a lungul secolelor
• o revelație: Biblia, în special Vechiul Testament
• un Salvator: Mesia

Deși iudeii s-au opus cu gelozie, Sfintele Scripturi nu erau doar pentru ei, ci pentru toți oamenii, iar Mesia nu era Mesia doar pentru iudei, ci era Mântuitorul lumii.

După exodul din Egipt și cucerirea Canaanului, poporul Israel a rămas în țara sa timp de mai multe secole și sub împărăție s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Această infidelitate duce în cele din urmă la exiluri succesive în captivitate, așa cum se consemnează în ultimele capitole ale celei de-a doua cărți a Împăraților și a Cronicilor; majoritatea israeliților sunt duși în alte ținuturi. Momentul decisiv este atunci când ustensilele Casei lui Dumnezeu sunt luate de Nebucadnețar, în al treilea an al domniei lui Ioiachim (Daniel 1.1,2 „(1) În al treilea an al împărăţiei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a venit la Ierusalim şi l-a asediat. (2) Şi Domnul a dat în mâna lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, şi parte din vasele casei lui Dumnezeu; şi el le-a dus în ţara Şinear, în casa dumnezeului său; şi a dus vasele în casa vistieriei dumnezeului său.“). Începând de atunci, se derulează numărătoarea inversă a celor 70 de ani de captivitate anunțați de profeți (Ieremia 29.10 „Pentru că aşa zice Domnul: „După ce se vor împlini şaptezeci de ani pentru Babilon, vă voi cerceta şi voi împlini faţă de voi cuvântul Meu cel bun, făcându-vă să vă întoarceţi în locul acesta.“; Daniel 9.2 „în anul întâi al împărăţiei lui, eu, Daniel, am înţeles din cărţi că numărul anilor pentru care fusese cuvântul Domnului către profetul Ieremia, pentru împlinirea pustiirilor Ierusalimului era şaptezeci de ani.“), la sfârșitul cărora, în urma unui edict al lui Cirus, are loc o primă întoarcere cu Zorobabel (Ezra 1).

Conform anunțului său, împăratul Persiei avea ca obiectiv construirea altarului și a Templului din Ierusalim. Abia Neemia, conform profeției încredințate lui Daniel (Daniel 9.25 „Ia aminte deci şi înţelege: de la ieşirea cuvântului pentru aşezarea din nou şi pentru reconstruirea Ierusalimului până la Unsul, Conducătorul, sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; strada şi şanţul vor fi construite din nou, chiar în timpuri de strâmtorare.“), primește însărcinarea de a reconstrui cetatea și zidurile sale (Neemia 2.8 „şi o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei care ţine de casă şi pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi intra“. Şi împăratul mi le-a dăruit, pentru că mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.“). Aceasta marchează începutul celor 70 de săptămâni, despre care îngerul Gabriel l-a informat pe Daniel într-o viziune.

Cele 70 de săptămâni: acestea sunt „săptămâni-an”, adică un total de 490 de ani, care se încheie cu „ungerea Sfintei Sfintelor”, adică cu Împărăția promisă a lui Mesia. În timpul primelor 7 săptămâni-an (49 de ani), „drumurile și șanțurile sunt refăcute” (Neemia), apoi trec 62 de săptămâni-an, adică 434 de ani, „până la Mesia, Unsul” (Daniel 9.26a). La sfârșitul celor 69 de săptămâni, suntem la sfârșitul vieții Domnului Isus pe pământ. Daniel 9.26a „Şi, după cele şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi nimicit şi nu va avea nimic; şi poporul unui conducător care va veni va distruge cetatea şi sfântul locaş şi sfârşitul ei va fi cu un potop; şi până la sfârşit va fi război: pustiirile hotărâte.“ explică: „După cele 62 de săptămâni, Mesia va fi nimicit și nu va avea nimic”. Așadar, la sfârșitul celei de-a 69-a săptămână-an, Mesia va fi nimicit. Apoi Ierusalimul va fi distrus aproximativ 40 de ani mai târziu: „... și până la sfârșit va fi război: pustiirile hotărâte” (Daniel 9.26c). Aceste cuvinte acoperă întreaga perioadă de împrăștiere a iudeilor după distrugerea Ierusalimului, o perioadă care corespunde aproximativ istoriei Bisericii de pe pământ.

Daniel spune că „pustiirea” durează „până la sfârșit”. Luca 21.24 „Şi vor cădea de tăişul sabiei şi vor fi duşi captivi printre toate naţiunile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni, până se vor împlini timpurile naţiunilor.“ precizează: „până se vor împlini timpurile națiunilor”; Matei 23.39 „Pentru că vă spun: Nicidecum nu Mă veţi mai vedea de acum, până când veţi zice: «Binecuvântat fie Cel care vine în Numele Domnului!»““ adaugă: „până când veți zice: «Binecuvântat fie Cel care vine în Numele Domnului»”, iar Romani 11.25: „până va intra plinătatea națiunilor”. În acest timp, în ciuda împrăștierii lor, iudeii continuă să existe ca popor, separat de ceilalți. În 1933, numărul celor recunoscuți ca atare ar fi fost de șaisprezece milioane, dar de atunci au pierit aproximativ cinci-șase milioane ca urmare a persecuțiilor suferite. Înființarea statului Israel în 1948 este un eveniment care a atras o mare atenție, deoarece a fost prima dată de la împrăștierea sa când acest popor și-a recăpătat un guvern propriu, deși până acum este vorba doar de o mișcare pur politică și nu pocăința anunțată de profeți. De altfel, este remarcabil faptul că numărul iudeilor care s-au întors deja în Palestina și al celor care se adaugă în fiecare lună este mult mai mare decât numărul celor care s-au întors în timpul lui Zorobabel, Ezra și Neemia.

Când istoria Bisericii lui Hristos pe pământ se va încheia odată cu răpirea, Dumnezeu va intra din nou în relație cu Israel și va începe cea de-a 70-a săptămână-an, a cărei împlinire încă nu a avut loc. La începutul ei, „conducătorul care va veni ... va face un legământ ferm cu cei mulți pentru o săptămână” (Daniel 9:27). Este vorba deci de un pact între masele de iudei (necredincioși) și căpetenia Imperiului Roman restaurat. „La jumătatea săptămânii”, va avea loc o intervenție cu scopul final de a „opri jertfa și darul de mâncare” și de a „așeza urâciunea pustiirii în locul sfânt” (Matei 24.15). Toți vor fi făcuți să se închine fiarei și chipului său (2. Tesaloniceni 2.4 „care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuşi se aşază în templul lui Dumnezeu, prezentându-se pe sine că este Dumnezeu.“; Apocalipsa 13.8,15 „şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.“ „Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.“). Acesta este începutul perioadei de 3 ani și jumătate, care se caracterizează prin marele necaz pentru Israel, „necazul lui Iacov” (Ieremia 30.7) și prin mari judecăți care se abat asupra întregului pământ, după cum ne spune cartea Apocalipsa.

Un adevărat exercițiu al inimii, care a început deja, va avea loc printre unii dintre iudeii care s-au întors în țara lor, „rămășița”; ei vor fi conduși la o pocăință profundă cu privire la respingerea și răstignirea lui Mesia (Zaharia 12.10-14 „(10) Şi voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duhul îndurării şi al cererilor; şi vor privi spre Mine, Acela pe care L-au străpuns“; şi vor boci pentru El, cum boceşte cineva pentru singurul lui fiu, şi se vor amărî pentru El, cum este cineva în amărăciune pentru întâiul său născut. (11) În ziua aceea va fi plângere mare în Ierusalim, ca plângerea din Hadadrimon în valea Meghidonului. (12) Şi ţara va boci, fiecare familie în parte; familia casei lui David deoparte şi soţiile lor deoparte; familia casei lui Natan deoparte, şi soţiile lor deoparte; (13) familia casei lui Levi deoparte, şi soţiile lor deoparte; familia şimeiţilor deoparte, şi soţiile lor deoparte; (14) toate celelalte familii, fiecare familie deoparte şi soţiile lor deoparte.“). Apoi, cele zece seminții împrăștiate anterior se vor întoarce, de asemenea, în Palestina, trecând prin diverse judecăți pe drum și la sosire (Ezechiel 20). Această perioadă de 3 ani și jumătate (42 de luni), în timpul căreia fiara și profetul fals triumfă (Apocalipsa 13), se încheie cu apariția Domnului Isus în glorie, care îi nimicește (2. Tesaloniceni 2). El obține victoria asupra tuturor adversarilor săi (Apocalipsa 19) și instaurează Împărăția Sa (Zaharia 14.3-5 „(3) Şi Domnul va ieşi şi va lupta cu naţiunile acelea, ca atunci când a luptat în ziua bătăliei. (4) Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este înaintea Ierusalimului, spre răsărit. Şi muntele Măslinilor se va despica în mijlocul său spre răsărit şi spre apus: – va fi o vale foarte mare; şi jumătate din munte se va retrage spre nord şi jumătate din el spre sud. (5) „Şi voi veţi fugi prin valea munţilor Mei, pentru că valea munţilor se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi, cum aţi fugit dinaintea cutremurului în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda“. Şi Domnul Dumnezeul meu va veni, şi toţi sfinţii împreună cu El.“).

Partea următoare

Tradus de la: Kurze Studie über das Kommen des Herrn (1)
Titlu original: „Courte étude sur la venue du Seigneur (1)”, (1949)
Sursa: www.bible-notes.org

Traducere: Ion Simionescu