Ce este o sectă?

John Nelson Darby

© SoundWords, online seit: 30.08.2018, aktualisiert: 07.09.2018

Definiţia unei secte

Expresia „sectă" este o traducere a cuvântului grecesc hairesis. Înţelesul acestui cuvânt este bine cunoscut. Se întâlneşte (în afară de Faptele Apostolilor, unde se găseşte de şase ori) numai o dată în epistola către Corinteni, o dată în epistola către Galateni (Galateni 5.20 ) şi o dată în epistola lui Petru (2. Petru 2.1 ). În cea dintâi epistolă către Corinteni (1. Corinteni 11:19 ) este tradus cu cuvântul „partide”.

Definiţie: Sectă înseamnă o doctrină sau un sistem în domeniul filozofic sau religios, în care adepţii ei s-au unit ca să urmeze această doctrină.

Înţelesul acestui cuvânt s-a modificat puţin acum, deoarece cea mai mare parte a creştinătăţii şi-a atribuit numele de „catolic”, adică „biserică universală”. Orice corporaţie religioasă, orice adunare creştină care nu aparţin de această aşa numita comunitate catolică a fost privită de Biserica catolică începând din acel moment ca o sectă. Prin aceasta cuvântul a primit un înţeles de criticare.

Toate corporaţiile creştine sunt deseori numite „secte” de îndată ce ele se despart de creştini în general sau de aceia care poartă acest nume. Însă cuvântul „sectă” în sine însuşi conţine mai mult sau mai puţin o critică negativă, din cauza gândului că aceia care aparţin unei secte s-au unit printr-o doctrină deosebită sau sub un nume deosebit. Nu putem spune că acest fel de a privi este în întregime greşit; aplicaţia poate fi greşită, dar nu ideea în sine. Pentru noi este important să cercetăm, ce ne dă dreptul să numim „sectă” o adunare de creştini.  Deoarece cuvântul „sectă” se aplică la adunări sau corporaţii creştine, pentru a judeca corect, trebuie să se cunoască principiul real după care creştinii ar trebui să se strângă. Tot ceea ce nu se întemeiază pe acest principiu este realmente o „sectă”.

Ideea unităţii

Cu toate că aplicarea acestui adevăr de către aşa-numiţii catolici este deosebit de falsă şi greşită, totuşi nu este mai puţin adevărat că unitatea Bisericii sau Adunării, fie ca unitate a tuturor, în lume prezentată ca persoane individuale (Ioan 17), fie ca unitate a trupului lui Hristos constituit prin Duhul Sfânt (Fap. 2; 1 Corinteni 12.13), este un adevăr de cea mai mare importanţă pentru creştini.

Astfel, în evanghelia după Ioan 17 Domnul se roagă Tatălui, privind la cei care vor crede în El prin cuvântul apostolilor: „ca toţi să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17.21). Aceasta este unitatea practică a creştinilor în părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul. Apostolii trebuiau să fie una în gândire, în cuvânt şi în faptă, prin lucrarea unuia şi aceluiaşi Duh, aşa cum Tatăl şi Fiul sunt în unitatea naturii divine (versetul 11). După aceea, cei care vor crede în El prin cuvântul lor trebuiau să fie una în părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul (versetul 21); şi în final vom fi desăvârşiţi în unitate în slavă. Însă noi trebuie să fim una şi acum, pentru ca lumea să creadă (versetul 21). Pe lângă aceasta, Duhul Sfânt coborât la Rusalii a botezat pe toţi credincioşii într-un singur trup, care este unit cu Hristos, Capul, şi revelează pe pământ această unitate (1 Corinteni 12.13). Se vede clar, că al 12-lea capitol din prima epistolă către Corinteni prin explicarea: „Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună cu el”, exprimă poziţia credincioşilor aici pe pământ, căci în cer nu se poate suferi. Însă Duhul Sfânt adaugă: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte, mădularele Lui” (1 Corinteni 12.26-27).

Capitolul întreg tratează acelaşi adevăr; dar versetele citate dovedesc suficient că este vorba de Biserica pe pământ. Avem aici, deci, unitatea adevărată formată prin Duhul Sfânt, şi anume unitatea credincioşilor între ei şi unitatea trupului.

Cum se arată duhul de sectă?

Duhul de sectă există atunci când credincioşii se unesc pe o altă bază decât aceea a unităţii; este duh de sectă dacă o părere sau alta este făcută bază pentru a se uni. O astfel de unitate nu este întemeiată pe principiul unităţii trupului sau al unirii credincioşilor. Când persoane individuale s-au unit în felul acesta într-o asociaţie şi se recunosc unul pe altul ca membri ai acestei grupări, atunci ei constituie categoric o „sectă”; deoarece principiul unei astfel de adunări nu este unitatea trupului şi deoarece membrii alianţei se unesc nu ca mădulare ale trupului lui Hristos, chiar dacă ei ar putea fi, ci ca membri ai unei grupări deosebite. Toţi creştinii credincioşi sunt mădulare ale trupului lui Hristos — şi constituie un ochi, o mână, un picior etc. al acestui trup (1. Corinteni 12.13-25 ). Ideea de a fi membru al unei comunităţi sau biserici nu se găseşte niciunde în Sfânta Scriptură. Duhul Sfânt prezintă Biserica pe pământ ca un singur trup, al cărui cap este Hristos (Efeseni 1.22-23 ; Coloseni 1.18 ).

Astfel fiecare creştin credincios este un mădular al acestui trup şi prin aceasta din Hristos. Dar a fi membru al unei grupări anumite este cu totul altă idee. Sărbătoarea Cinei este expresia acestei uniri a mădularelor, aşa cum o găsim exprimată în 1. Corinteni 10.17, aşa că atunci când o comunitate creştină atribuie dreptul membrilor ei să ia parte la cină, prin aceasta se recunoaşte o unitate care de fapt stă în contradicţie cu unitatea trupului lui Hristos. Este posibil ca aceasta să se facă din neştiinţă; este posibil ca aceşti creştini niciodată să nu fi înţeles ce este unitatea trupului lui Hristos şi că este voia lui Dumnezeu ca această unitate să fie revelată pe pământ; însă realmente ei constituie o sectă, o tăgăduire a unităţii trupului lui Hristos. Sunt mulţi, care sunt mădulare ale trupului lui Hristos, dar nu sunt mădulare ale acestei părtăşii; şi Cina lor nu este expresia unităţii trupului lui Hristos, cu toate că membrii iau parte la ea cu gând evlavios, ci este numai expresia unităţii acestei părtăşii.

Ce mă păzeşte de duhul sectant?

Dar acum apare o dificultate înaintea ochilor noştri. Copiii lui Dumnezeu sunt împrăştiaţi. Mulţi fraţi evlavioşi şi multe surori evlavioase sunt membrii uneia sau alteia din părtăşii sau se agaţă de unul sau altul din punctele adevărului şi probabil din pricina unui avantaj referitor la serviciul lor divin stau chiar în legătură cu aceia care sunt din lume: vai, cât de mulţi sunt care nu au nici o idee despre unitatea trupului lui Hristos sau nicidecum nu recunosc necesitatea de a revela pe pământ această unitate! Dar toate acestea nu fac adevărul lui Dumnezeu lipsit de putere. Cei care se adună ca membri ai unei părtăşii sau ai unei alianţe sunt, aşa cum am spus, principial nimic altceva decât o sectă. Dacă recunosc pe toţi creştinii credincioşi ca mădulare ale trupului lui Hristos, dacă îi iubesc şi îi primesc cu o inimă largă la cină, sub premisa că ei umblă în adevăr şi în sfinţenie şi cheamă pe Domnul cu o inimă curată (2 Timotei 2.19-22; Apocalipsa 3.7 ), atunci nu mă comport în spirit de sectă, chiar dacă nu pot aduna la un loc pe toţi copiii lui Dumnezeu; pentru că mă comport potrivit principiului unităţii trupului lui Hristos şi caut unirea practică a credincioşilor. Dar dacă mă unesc cu alţi credincioşi pentru ca să luăm parte la Masa Domnului ca simple mădulare ale trupului lui Hristos şi nu ca membrii ai vreunei părtăşii bisericeşti – dacă cu adevărat în unitatea trupului sunt gata să las să participe la sărbătoarea Cinei pe toţi creştinii care umblă în sfinţenie şi adevăr, atunci eu nu sunt un membru al vreunei secte, ci sunt numai un mădular al trupului lui Hristos. Dar orice alianţă bazată pe orice alt principiu, cu scopul de a constitui o corporaţie bisericească, este sectarism. Principiul este foarte simplu. Greutăţile în realizarea lui practică nicidecum nu sunt mici, din cauza stării practice în care se află Biserica lui Dumnezeu. Dar Hristos este deplin suficient pentru toate, şi dacă suntem mulţumiţi să apărem mici în ochii oamenilor, atunci chestiunea nu mai este aşa de grea.

Ce este deci o sectă?

O sectă este deci o corporaţie religioasă care se uneşte pe un alt principiu decât cel al unităţii trupului lui Hristos. O astfel de corporaţie religioasă este sistematic o sectă, dacă o parte dintre cei care îi aparţin sunt priviţi ca membrii ai ei. De asemenea este o comportare sectantă, dacă se recunosc şi se admit numai anumite persoane, chiar dacă ele nu sunt denumite membrii. Nu vorbim aici despre disciplinarea care se practică în cadrul trupului lui Hristos, ci despre principiul pe baza căruia are loc strângerea laolaltă. Cuvântul lui Dumnezeu nu vorbeşte despre apartenenţa ca membru la vreo oarecare comunitate bisericească, ci numai despre mădularele trupului lui Hristos. Aceste mădulare sunt chemate să reveleze unitatea, şi anume prin aceea că ele merg împreună pe acelaşi drum. Putem îndrepta atenţia spre evanghelia după Matei 18:20 ca o încurajare frumoasă în aceste timpuri ale împrăştierii, în acest timp rău al zilelor din urmă, pentru care Domnul ne-a promis să fie pretutindeni în mijloc, acolo unde doi sau trei sunt adunaţi în Numele Său.

Firul călăuzitor pentru timpul nostru

În mijlocul confuziei care domină posedăm pe drumul, care ne-a fost ordonat să mergem, un fir călăuzitor, pe care El ni l-a dat în 2 Timotei 2.20-22: „Dar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre onoare şi altele spre dezonoare. Deci, dacă cineva se va curăţa pe sine însuşi de acestea, va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. Dar fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.”


Tradus de la: Was ist eine Sekte?

Titlul original: Collected Writings of J.N. Darby, vol. 14, pag. 362 şi următoarele (1872)

Traducere: Ion Simionescu

Weitere Artikel des Autors John Nelson Darby (68)

Weitere Artikel in der Kategorie Fragen (96)


Hinweis der Redaktion:

Die SoundWords-Redaktion ist für die Veröffentlichung des obenstehenden Artikels verantwortlich. Sie ist dadurch nicht notwendigerweise mit allen geäußerten Gedanken des Autors einverstanden (ausgenommen natürlich Artikel der Redaktion) noch möchte sie auf alle Gedanken und Praktiken verweisen, die der Autor an anderer Stelle vertritt. „Prüft aber alles, das Gute haltet fest“ (1Thes 5,21). – Siehe auch „In eigener Sache ...