Versete călăuzitoare: Judecători 11.30,31,34

Judecători 11.30,31,34: Şi Iefta a făcut o promisiune Domnului şi a zis: „Dacă vei da negreşit în mâna mea pe fiii lui Amon, atunci ce va ieşi pe uşa casei mele în întâmpinarea mea, când mă voi întoarce în pace de la fiii lui Amon, va fi al Domnului şi îl voi aduce ardere-de-tot. … Şi Iefta a venit la Miţpa în casa lui, şi, iată, fiica sa îi ieşea în întâmpinare cu tamburine şi cu jocuri şi ea era singurul copil, în afară de ea n-avea fiu sau fiică.

Mulţi comentatori şi-au bătut capul cu această întrebare. O scurtă antologie a ceea ce au dat învăţaţi de preţ în această privinţă arată că este foarte greu să dai un răspuns clar la această întrebare. Putem să ne facem o părere proprie din acestea sau să ne verificăm părerea noastră.

• Henri Rossier: Toată viaţa ei o va petrece în singurătate şi nici un bărbat nu va avea părtăşie cu ea, aşa că ea va trăi toată viaţa fără să aibă copii. În acest sens ea va trăi ca şi moartă.

• William Kelly: El şi-a jertfit fiica, corespunzător duhului său foarte hotărât, neînduplecabil. Înţelepciunea sfântă a Scripturii nu oferă detaliile asupra unei fapte care este în contradicţie nemaipomenită cu gândurile lui Dumnezeu.

• Frederick William Grant: În ceea ce priveşte juruinţa lui Iefta: graba excesivă şi eşecul par să fie legate de această juruinţă, dar cu siguranţă nu jertfa omenească, pe care au presupus-o mulţi. Cei mai mulţi comentatori actuali sunt de acord şi cred, că fiica lui a fost închinată lui Dumnezeu, ca să trăiască necăsătorită, aşa cum arată clar Judecători11. 37-39.

• Martin Luther: Unii sunt ferm convinşi, că ea nu a fost jertfită, dar textul este prea clar, ca să se poată aproba această interpretare.

• Kurtz, in Sacred History: dovezi pentru o jertfire literalmente se găsesc în deznădejdea tatălui, în supunerea curajoasă a fiicei, în aducerea aminte în fiecare an şi în tristeţea fiicelor lui Israel şi în istoria scriitorului însuşi, care nu este în stare să descrie clar şi precis scena îngrozitoare, pe care el o priveşte atât cu admiraţie cât şi cu groază.

• Edersheim: Marii comentatori iudei ai Evului Mediu au atras atenţia, în contrast cu Talmudul, că ambele expresii din versetul 31 (»va fi închinat Domnului« şi »îl voi aduce ca ardere de tot«) nu sunt identice. Niciodată nu se spune despre o jertfă de animale, că ea trebuie „să fie pentru Domnul”, din simplul motiv că o jertfă de ardere de tot ca atare aparţine Domnului. Când însă este vorba de oameni, care să fie jertfiţi Domnului, atunci se foloseşte această expresie, aşa cum este cazul celor întâi născuţi din Israel şi din Levi (Numeri 3.12,13). Dar în aceste cazuri nu se presupune niciodată, că este vorba de o jertfă de oameni în adevăratul sens al cuvântului. Dacă fiica iubită s-ar fii dedicat singură morţii, atunci este aproape de neînţeles, că ea doreşte ca cele două luni, care i-au mai rămas, să nu le petreacă împreună cu tatăl ei cu inima zdrobită, ci în munţi, împreună cu prietenele.

• Samuel Ridout: Niciodată nu mi-am putut schimba părerea despre faptul, că Iefta a făcut cu fiica lui, ceea ce orice cititor simplu, care citeşte această secţiune, crede, că el a făcut. El lasă să se recunoască ca fiind un om aspru, convins de propria dreptate, care mai târziu cu bună conştiinţă ucide 42.000 din fraţii lui Israeliţi. Un astfel de om este în stare să jertfească chiar literalmente pe fiica lui. El a scos sabia, ca să lovească pe amoniţi; el a ucis pe fiica lui, pentru că a jurat, şi a omorât pe fraţii lui. Prieten şi duşman sunt trataţi la fel.

Personal înclin să cred, că Iefta a ucis realmente pe fiica lui. Aceasta este impresia pe care o primesc, dacă citesc textul, aşa cum este scris. După această scurtă incursiune îmi mai rămâne o remarcă de făcut cu privire la ultimul verset din acest capitol. Dacă în fiecare an s-a păstrat aducerea aminte de fiica lui Iefta, cu cât mai de preţ este Domnul Isus, ca să ne aducem aminte de El în fiecare zi şi în mod deosebit în prima zi a săptămânii.

Tradus de la: Hat Jephta seine Tochter buchstäblich geopfert?

Din cartea Das Buch der Richter, CLV, 1999, pag. 206–208
www.clv.de

• M. S. Gooding: Tu vrei să şti de la mine, ce a făcut el? Din caracterul lui Iefta, pe care el îl arată în Judecători 11;12 deduc că el a adus realmente pe fiica lui ca jertfă. Tu vezi aici, că el este un om legalist, un om, care se consideră important, şi un om legalist nu are voie să încalce legea. El a mărturisit şi a zis: „Îşi voi da pe primul care iese pe uşa casei mele.” Acum oamenii vor spune: „Am auzit ce a spus, şi acum vom vedea şi vom observa dacă el va face ce a zis.” Legalismul lui îi rupe inima zdrobită, dar el nu are voie să piardă legea. El nu are voie să apară înaintea poporului lui Dumnezeu ca unul care şi-a schimbat părerile, şi cu toate că inima lui legalistă se frânge, el trebuie să facă ce a zis. Mulţi oameni legalişti au lăsat propria soţie şi familie să piară şi prin asprimea inimii lor au pierdut familiile pentru Dumnezeu; puteau mai degrabă să facă aceasta, decât să recunoască că au făcut ceva fals şi că în trecut ei au fost prea brutali. Înainte să-şi piardă prestigiul, Iefta a jertfit-o pe fiica lui. (Probabil tu crezi că el numai a obligată să rămână fecioară pentru totdeauna – este tot una, învăţătura rămâne aceeaşi.)
  
  Din The 13 Judges

Traducere: Ion Simionescu