Versete călăuzitoare: Evrei 10.26; 1 Ioan 2.1

Evrei 10.26: Pentru că, dacă noi păcătuim voit, după primirea cunoştinţei adevărului, nu mai rămâne jertfă pentru păcate.

1 Ioan 2.1: Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi; şi, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept.

Întrebare

Pot copiii lui Dumnezeu „păcătui voit” (Evrei 10.26)? Şi ce este „păcatul spre moarte” (1 Ioan 5.16,17)?

Răspuns

Un copil al lui Dumnezeu poate păcătui. De aceea multele atenţionări şi îndemnuri ale Scripturii, să nu păcătuim. Noi nu mai suntem sub domnia păcatului. Pentru căderea în păcat a unui credincios Dumnezeu în harul Său a purtat de grijă (1 Ioan 2.1). Într-un anumit sens şi un copil al lui Dumnezeu poate păcătui voit. Însă nu va fi nici un copil al lui Dumnezeu care să fi păcătuit cu voia în sensul că a făcut ceva, despre care el ştia că nu ar fi plăcut lui Dumnezeu: dacă în pasajul nostru „a-păcătui-voit” ar avea sensul acesta, atunci nici un copil al lui Dumnezeu nu ar putea fi mântuit.

Ca să înţelegem „păcătuirea-voită” din pasajul acesta, trebuie să ţinem seama că această epistolă a fost scrisă la iudeii care au devenit credincioşi, şi care din cauza prigoanelor erau în pericol să se reîntoarcă la iudaism. Însă întoarcerea la iudaism includea în sine lepădarea Fiului lui Dumnezeu (compară cu pasajul întreg!). Cine făcea aceasta, acela purta caracterul „împotrivitorului”.

Astfel de persoane trebuie să fi fost cunoscute iudeilor credincioşi. Nu că aceştia ar fi fost vreodată mântuiţi, însă ei au fost prezenţi în strângerile laolaltă ale credincioşilor; au primit cunoaşterea adevărului (Evrei 10.26), prin sângele legământului au fost sfinţiţi în sensul că prin aceasta s-au despărţit de mulţimea oarbă a iudeilor, aşa cum se spune şi despre bărbatul necredincios, că el este sfinţit prin soţie (1 Corinteni 7.14), dar nu este salvat (mântuit). Cu toate acestea şi împotriva unei cunoaşteri mai bune ei au respins pe Fiul şi prin aceasta au respins singura jertfă dată pentru păcat, aşa că nu mai rămânea altceva, decât aşteptarea judecăţii. La întrebarea, dacă un copil al lui Dumnezeu poate păcătui voit în sensul din locul acesta, trebuie răspuns cu nu.

Copiii lui Dumnezeu neconsolidaţi au ajuns uneori în necazuri mari prin locul acesta. Ei au văzut lipsa lor de atenţie şi necredincioşia lor. Cu simţul înnoit al inimii lor urau păcatul. După aceea a venit ispita. Ajutorul venit de la tronul harului a fost neglijat, au acordat atenţie, chiar dacă numai pentru un moment, vrăjmaşului şi astfel au fost biruiţi. Cu groază şi deznădejde, dar şi cu fidelitate, au gândit să aplice pasajul acesta la ei înşişi. Dar va respinge harul un astfel de suflet înfricoşat? Nu, el strigă după har. Va călca el în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va desconsidera sângele? Nu, nicidecum! Deci pasajul acesta nu este valabil pentru el!

În ceea ce priveşte partea a doua a întrebării trebuie să ţinem seama că ea stă în legătură cu versetele 14 şi 15, încrederea în rugăciuni. Aici este vorba de un frate, şi expresia fraţi în această epistolă înseamnă credincioşi. Orice nelegiuire este păcat, şi păcatul trebuie judecat, dacă se vrea să fi curăţit; dar sunt păcate, care nu sunt spre moarte. În adunarea din Corint era un credincios, care a trebuit dat afară ca frate, însă nu era un păcat spre moarte. Acolo erau unii, care din cauza păcatelor lor au fost scoşi afară prin moarte (1 Corinteni 11.30). [Nu este deplin clar, dacă aceia care au fost scoşi afară au păcătuit cu adevărat sau dacă a fost o judecată generală pentru adunarea din Corint; remarca redacţiei.] Compară şi cu Faptele apostolilor 5.1-10; Leviticul 10.1,2; Psalmul 106.32!

Dumnezeu nu a făcut cunoscut ce este păcat spre moarte; de aceea nici noi nu putem spune. Însă din căile lui Dumnezeu putem învăţa că acelaşi păcat a fost tratat în mod diferit pentru fiecare persoană în parte. Aici nu este dată nici o interdicţie de a se ruga. Un copil al lui Dumnezeu, care umblă în lumină, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, va avea simţământul cum trebuie să se roage potrivit cu voia lui Dumnezeu, chiar şi la acelaşi păcat al diverselor persoane. Dacă Dumnezeu dă viaţa, - şi eu cred că aici este vorba de viaţa temporală în lucrarea pentru Domnul -, El va da răspunsul la rugăciunea fiecăruia.

Tradus de la: Kann ein Gläubiger mit Willen sündigen?
Din Gegenseitige Handreichung aus dem Worte Gottes, Anul 1, 1913.

Traducere: Ion Simionescu