Versete călăuzitoare: 1 Petru 3.20-22

1 Petru 3.20-22: … odinioară neascultătoare, când îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, pe când se pregătea corabia, în care puţini, adică opt suflete, au fost salvaţi prin apă; această imagine, botezul, vă salvează şi pe voi acum, nu o lepădare a necurăţiei cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conştiinţe bune, prin învierea lui Isus Hristos, care, ajuns în cer, este la dreapta lui Dumnezeu, fiindu-I supuşi îngeri şi autorităţi şi puteri.

Ce înseamnă „salvaţi prin apă?”

De ce nu ajungem noi sub judecată? Pentru că suntem mântuiţi! Cum a fost Noe salvat? Cum se face că Noe nu a ajuns sub judecată? Căci nu este aşa, că Dumnezeu l-a luat din lumea aceasta, aşa cum a făcut cu Enoh. El, a trebuit să treacă prin potop. Aşa se spune aceasta aici „prin apă”. Se poate citi aşa cum se spune în adnotare: „trecând prin apă”. Se mai poate citi şi aşa, că Dumnezeu spune: „prin elementul apă”. Dumnezeu a folosit apa ca să treacă pe Noe din lumea veche, nedreaptă într-o lume nouă. Astfel el a fost totodată salvat de apă, şi interesant este – şi eu accentuez aceasta, pentru că altfel nu vom înţelege botezul din versetul următor -: apa în sine era apa judecăţii!

Trecerea într-o lume nouă

Era apa morţii! Cum poate apa morţii să ne salveze? Ea poate! Dacă avem cel puţin o protecţie în mijlocul acestei ape – aceasta era arca. Această arcă era un loc sigur pentru Noe şi familia lui, ca să treacă prin apele morţii, şi astfel apele, în loc ca să-l judece şi pe el, au devenit numai un mijloc de ajutor, un mijloc de ajutor ca să-l elibereze de lumea veche, nedreaptă şi să fie trecut într-o lume nouă, despre care cel nedrept nu are nici o părere. Aşa spune Petru, aşa s-a petrecut atunci. Aşa se va petrece cândva cu voi, când Domnul Isus va reveni. Dar într-o anumită privinţă voi aţi trăit aceasta deja acum. Voi aţi fost trecuţi de fapt deja acum într-o lume nouă. Deci nu numai în viitor la judecata finală, dar pentru că Împărăţia lui Dumnezeu există deja acum într-o formă intermediară, această chestiune a devenit într-o anumită privinţă deja realitate. Petru spune: noi suntem ca şi cum am trecut deja prin apa morţii, prin apa judecăţii, într-o lume nouă, într-o lume curată, dreaptă, sfântă. Prin ce? Prin botez!

Botezul ca şi contraimagine

Botezul este aici o contraimagine: „…au fost salvaţi prin apă; această imagine, botezul.” Mai întâi: Ce este o contraimagine? O contraimagine nu este imaginea inversă a unui tablou. Nu este aşa, că botezul înseamnă contrariul potopului; el înseamnă acelaşi lucru ca potopul. Dar contraimagine înseamnă o imagine corespunzătoare altei imagini. Potopul este aici tabloul, botezul este aici contraimaginea, moartea Domnului este realitatea – împlinirea. Aşa trebuie să se diferenţieze cele trei lucruri. O contraimagine este o altă imagine, una nouă, care corespunde imaginii dinainte. Aşa cum două lucruri se potrivesc unul în altul, aparţin împreună. Şi la fel este şi cu botezul. Deci botezul are acelaşi înţeles ca şi potopul acesta. Potopul a avut loc prin apă, botezul are şi el loc prin apă. Şi în ambele cazuri apa înseamnă acelaşi lucru. Atunci erau apele morţii – apele judecăţii. Şi la noi este de asemenea aşa.

Botezul nu are nimic a face cu naşterea din nou

Milioane de creştini gândesc că botezul are ceva a face cu viaţa. Ei cred că prin botez se nasc din nou. Aceasta este concepţia la biserica romano-catolică, dar şi la mulţi protestanţi, care leagă naşterea din nou de botez. Am văzut deja în capitolul 1 cât de fals este aceasta.

Botezul vorbeşte despre moarte

Nu, botezul vorbeşte despre moarte. Romani 6 arată aceasta foarte clar: noi am fost botezaţi pe moartea Domnului Isus. Botezul este desigur un simbol. Dacă aici stă scris că prin botez devii salvat, atunci desigur nu este prin acţiunea exterioară – căci botezul în sine este de asemenea o imagine -, ci noi suntem salvaţi prin ceea ce simbolizează botezul. Al cărui simbol este el? Despre judecată, despre judecata morţii. Deci, cum este aceasta posibil? Cum poţi fi salvat de o judecată? Cum poţi fi salvat prin moarte?

Noi suntem botezaţi pe moartea Domnului Isus. Deci un păcătos viu, viu în lumea aceasta, este acum luat din lumea aceasta, şi este adus sub moartea Domnului Isus – simbolic prin botez. Este aceasta o salvare? Să iei un om viu şi să-l aduci sub moarte? Nu este aceasta cel mai grav lucru, pe care-l poţi face, sau? Ca să salvezi pe cineva, nu trebuie să aduci un om în viaţă sub moarte! Da, dar fi atent! – Aceşti oameni vii din lumea aceasta vor ajunge curând sub judecată, şi în toată lumea aceasta nu se va putea scăpa de judecata aceasta, căci judecata de moarte va veni peste toată lumea. Numai într-un singur loc nu va veni, acolo nu va intra judecata. De ce nu? Deoarece acolo a fost deja judecata, deoarece ea şi-a făcut deja lucrarea. Şi unde este locul acesta? Locul acesta este în mormântul Domnului Isus. În moartea Sa nu mai este judecată, deoarece El a purtat acolo judecata. Şi de aceea creştinii sunt aşa de proşti – în ochii lumii -, să ia oameni vii din lumea aceasta şi să-i aducă sub moartea lui Hristos, deoarece moartea aceasta nu înseamnă judecată pentru ei, deoarece Hristos a purtat judecata. Aici se spune imediat după paranteză: „prin învierea lui Isus Hristos”, El a biruit moartea. În toată lumea aceasta nu este nici un loc sigur înaintea judecăţii, numai un singur loc – acolo unde este Domnul Isus. El a murit şi a înviat. Şi noi ne lăsăm de bună voie aduşi sub moartea Sa.

Prin botez alegi partea celui lepădat

Aceasta este o mărturisire, aceasta este o mărturie pentru lumea aceasta. Prin aceasta spunem lumii acesteia: noi nu mai vrem să fim printre voi, căci judecata vine peste voi şi atunci şi noi vom fi luaţi de ea; de aceea ne despărţim de lumea aceasta şi ne aşezăm – unde ne aşezăm? – pe locul cel mai nebunesc în ochii lumii acesteia, căci Hristos este Acela care a pierdut în lumea aceasta. El a fost lepădat, El a murit pentru idealurile Lui, El a pierdut şi lumea a câştigat, El a fost lepădat. Unde este El acum? În mormânt! Aşa L-a văzut lumea ultima dată. Ea a văzut cum trupul Lui a fost pus în mormânt. Lucrul cel mai nebunesc, pe care un om îl poate face, este să se pună de partea Celui lepădat, aceasta înseamnă, să se pună de partea Celui mort. Aşa gândeşte lumea, ea trăieşte în lumea aceasta şi doreşte să ţină cu tărie la viaţa aceasta şi s-o savureze, în fiecare zi. Aşa cum au făcut în zilele lui Noe: s-a savurat viaţa aceasta, până a venit judecata, şi atunci s-a constatat, că această viaţă în lumea aceasta era locul cel mai nesigur din tot universul. Judecata a venit peste întreg pământul acesta şi pe întreg pământul nu a fost nici măcar un singur loc unde erai sigur înaintea acestei judecăţi, numai unul singur – arca. Ce caută un om într-o corabie mare aflată pe pământ uscat? Uşa a fost încuiată înapoia lui – de Dumnezeu Însuşi -, şi au mai trecut şapte zile şi după aceea a venit potopul. Cum au râs oamenii! Ce caută un om într-o corabie încuiată aflată pe pământ? Acesta este evident locul cel mai prostesc – până când a venit judecata şi s-a constatat că arca era locul cel mai sigur. Căci în această arcă nu putea pătrunde judecata, acesta este botezul. Botezul înseamnă că aici pe pământ este numai un singur loc sigur: acesta este să fi de partea Celui lepădat şi mort.

Cum poate botezul „salva”?

Şi atunci înţelegem în ce fel botezul poate salva. Căci unii au greutăţi mari cu aceasta. Cum poate botezul să salveze? Cum poate moartea Domnului Isus, a Celui lepădat să salveze? Însă acum putem înţelege ce înseamnă a salva. A salva înseamnă aici – aşa cum arca l-a salvat pe Noe din lumea aceasta rea şi l-a adus într-o lume nouă, într-o lume de înviere – că botezul ne îndepărtează în mod vizibil pentru pământul acesta, ca mărturie publică, de o partidă – aceasta este partida lui satan, a păcatului, a lumii -, şi în mod public trecem la cealaltă partidă şi ne punem de partea Celui lepădat şi a celor lepădaţi. Căci întreaga frăţietate este lepădată în lumea aceasta. Aceasta este o mărturie puternică!

Înţelesuri diferite ale cuvântului „salvare”

Salvarea este ceva pe care noi în general îl legăm cu cerul, şi este bine aşa. Noi avem salvarea sufletului; prin aceasta suntem capabili să intrăm în cer. Am văzut în capitolul 1 că salvarea stă în legătură cu gloria Domnului care va veni. Căci salvarea deplină este atunci când Domnul Isus va veni ca să întemeieze Împărăţia Sa.

Însă aici avem salvarea cu un alt înţeles. Salvarea înseamnă pentru noi acum (cum am amintit deja) o salvare, pe care o posedăm, prin a fi legat cu un Domn glorificat în cer – aceasta este puţin greu de înţeles -, dar dacă putem înţelege aceasta, atunci este foarte frumos. Efeseni 2 ne spune: „Am fost salvaţi.” Cum? Prin aceea că suntem legaţi cu un Domn glorificat în cer. Aceasta este poziţia noastră „aşezaţi în Hristos în locurile cereşti”; primul înţeles al salvării, pe care o posedăm acum, este acela de a fi legat cu un Domn glorificat în cer.

Însă botezul nu are nimic a face cu aceasta! Însă a fi salvat înseamnă şi – şi aceasta este de asemenea un înţeles foarte necunoscut al cuvântului – să fi legat aici cu un Hristos lepădat pe pământ. Repet aceasta încă o dată: adevărata noastră poziţie creştină este să fi legat cu Hristos aflat în cer. Fiecare credincios, botezat sau nebotezat, aş spune, a fost aşezat în Hristos în locurile cereşti. Dar fiecare creştin ar trebui să fie salvat şi pentru pământul acesta, aceasta înseamnă: să se vadă public nu numai ce s-a petrecut în inima lui faţă de Dumnezeu, atunci când s-a pocăit, ci ar trebui să se vadă public de care parte stă el. El poate să fi adus în inima lui totul în ordine, dar public stă încă de partea lumii. Ar trebui să urmeze o mărturie publică, că el nu numai este legat cu un Domn glorificat în cer – aceasta este o chestiune de credinţă a sufletului -, ci şi că el doreşte să fie legat cu un Hristos lepădat pe pământ. Şi toate acestea au a face cu epistola lui Petru.

Prin botez legat cu un Hristos lepădat

Aceasta înseamnă că noi trebuie să suferim, pentru că noi tocmai prin mărturia botezului ne-am aşezat de partea Domnului înviat. De aceea noi înţelegem de asemenea că botezul stă în legătură cu Împărăţia cerurilor. Căci Împărăţia lui Dumnezeu constă acum din toţi robii Domnului lepădat.

Toţi aceia, care prin acest botez au depus acum această mărturie, au spus: noi stăm de partea Celui lepădat, El este Domnul nostru, noi vrem să-L recunoaştem, vrem să respectăm drepturile Lui. Noi stăm de partea Lui şi am rupt legătura cu lumea, nu mai avem nimic a face cu lumea aceasta – aceasta este Împărăţia cerurilor! De aceea Matei 28 spune foarte clar, unde Domnul Isus vorbeşte ucenicilor, că ei ar trebui să lase pe oameni să intre în Împărăţia lui Dumnezeu prin botez. Şi aşa au făcut ucenicii în ziua de Rusalii. Şi acum vin la o aplicaţie importantă.

Botezul ca schimbare publică a părţii

Căci noi trebuie să ţinem seama că aici se vorbeşte iudeilor. Şi acestor iudei li se spune: Voi sunteţi salvaţi. De ce sunt salvaţi? De o lume rea, nu numai de o lume rea ci şi de un popor rău. Ce s-a petrecut în ziua de Rusalii? Acolo stăteau cei doisprezece ucenici. Cum au fost ei botezaţi? Petru nu poate spune aici: „Ne salvează”, căci el nu era botezat. Cine să-l fi botezat? El avea cheile Împărăţiei, el alcătuia împreună cu cei o sută douăzeci, peste care a venit Duhul Sfânt, Împărăţia cerurilor. Ei stăteau înăuntru şi Petru avea cheile şi el ar fi trebuit acum, deoarece el deţinea cheia Împărăţiei, să lase pe alţii să intre în ea prin botez, şi astfel au fost botezaţi trei mii. El însuşi nu a fost botezat, şi nici nu trebuia să fie, el era deja înăuntru începând din momentul în care Duhul Sfânt a venit peste el. Însă Duhul Sfânt nu a venit automat peste poporul rău, care a lepădat pe Domnul Isus. Niciunul din ei nu a primit Duhul Sfânt, înainte ca ei să fi trecut public din partea falsă, de la poporul care a lepădat pe Domnul Isus, în cealaltă parte. Ei au întrebat: „Ce trebuie să facem?” Aceia, a căror inimă a fost mişcată prin propovăduirea Cuvântului – Petru le spune că ei ar trebui să se lase botezaţi şi apoi ei vor primi Duhul Sfânt. Şi el a spus totodată: „Salvaţi-vă din generaţia aceasta perversă!”

Aceasta este o salvare despre care nu se vorbeşte aşa de des printre noi. Însă şi aceasta este salvare. Noi suntem salvaţi nu numai de iad, ca să putem merge în cer, noi suntem salvaţi de o lume rea, în care noi stăm aici pe pământul acesta de partea Celui mort, a Celui lepădat. Ei ar trebui să se lase salvaţi de această generaţie perversă. Nu numai lăuntric. Nu este suficient că ei au luat numai lăuntric o hotărâre pentru Hristos – în acest caz ei nu ar primi Duhul Sfânt. Nu, aceasta trebuie să aibă loc public şi în versetul următor se spune imediat cum are loc aceasta: „Aceia au primit cuvântul lui şi au fost botezaţi.” De poporul rău, care a lepădat pe Hristos, aşa că fiecare, care mai aparţinea încă acestui popor, era împreună răspunzător de aceasta – ei trebuiau să se despartă public de acesta, prin această acţiune publică, şi astfel ei au ajuns să stea de partea Celui lepădat. Ei au primit iertarea, au primit Duhul Sfânt.

Botezul la Pavel

La fel a fost şi la Pavel. Pavel a fost convertit pe drumul spre Damasc. Atunci totul era în ordine, el era capabil să meargă la cer, el era legat cu un Hristos glorificat în cer. Dar unde stătea el pe pământul acesta? Unde stătea el pentru pământul acesta? Pe partea falsă. El era încă de partea poporului. Şi acum vine Anania la el şi îi spune: „Fii botezat şi fii spălat de păcatele tale.” Dar, spunem noi, cum este posibil aceasta, păcatele lui erau deja spălate? Da, lăuntric pentru Dumnezeu, dar încă nu pentru pământul acesta. Pentru pământul acesta el sta încă de partea poporului care L-a răstignit pe Hristos. El ar trebui să arate clar şi printr-o mărturie publică unde stătea el acum, şi abia atunci şi pentru lumea aceasta nu va mai fi vreun păcat asupra lui cu privire la locul lui în lumea aceasta . De aceea botezul este aşa de important.

Pentru creştinii iudei botezul era mijlocul de salvare. Aşa cum arca l-a eliberat pe Noe şi familia lui din lumea aceasta, aşa au fost aceşti creştini iudei eliberaţi prin botez de lumea rea, şi ei stăteau de partea lui Hristos.

Apa în sine nu poate avea vreo însemnătate

Şi acum vedem cât de important este ceea ce urmează: „… nu o lepădare a necurăţiei cărnii.” Vedem deci aici, că apa în sine nu are această însemnătate. Nu este aşa, că ea este o apă sfinţită, că ea este un ritual oarecare – aceasta nu are nimic a face cu creştinismul. Aceasta era aşa în Vechiul Testament, acolo era apa de curăţire în Numeri 19, care putea să curețe numai necurăţiile exterioare ale cărnii.

Apa de botez curăţă numai corpul, dar ea este o imagine. Ea vorbeşte despre moarte, dar despre moartea lui Hristos. Judecata a fost făcută asupra Lui. Ea a trecut, ea nu mai are nici un efect, a devenit fără putere prin învierea lui Hristos. Şi astfel noi suntem puşi de partea Lui şi noi suntem eliberaţi de judecată prin învierea lui Isus Hristos. Şi ce facem noi acum?

Cererea unei conştiinţe bune

Şi din aceasta vedem că botezul nu este în legătură cu cerul. Cu privire la poziţia noastră ca martori ai lui Hristos în lumea aceasta, botezul este foarte important. Ce se spune aici? Este „cererea către Dumnezeu a unei conştiinţe bune”. Acela, care se lasă botezat, spune: „Dumnezeule, eu stau aici, odinioară făceam parte dintre păcătoşi, odinioară aparţineam acelora care nicidecum nu se bazau pe Tine, care lucrau numai după voinţa cărnii lor, însă începând de acum vreau să fac voia Ta.” Este cererea unei conştiinţe bune, este o rugăminte adresată lui Dumnezeu: „Dumnezeule, acum vreau să-L urmez în totul pe Domnul Isus, eu am intrat acum în Împărăţia lui Dumnezeu, stau acum de partea Ta, Doamne Isuse. Doamne Isuse, doresc să recunosc drepturile Tale. Doresc să fac numai ceea ce Tu îmi porunceşti să fac. Dă-mi o conştiinţă bună. Păzeşte-mă, ca să nu fac ceva nedrept, ca astfel să sufăr probabil din cauza nedreptăţii. Dă-mi har ca să trăiesc din pricina dreptăţii şi ca probabil să trebuiască să sufăr, probabil să mor, căci Tu ai murit pentru dreptate.”

Botezul are a face cu pământul

La fel este şi în Romani 6: adus sub moartea lui Hristos. De ce? Pentru ca noi să umblăm în noul vieţii. Aceasta este o viaţă cu totul nouă, nu o viaţă aşa cum o are lumea. Odinioară trăiam în lumea aceasta, spune Pavel, acum aţi fost aduşi sub moartea lui Hristos. Nu pentru ca noi înşine să murim acum. Căci Hristos a înviat, pentru ca voi acum să trăiţi pentru Dumnezeu de partea cealaltă a morţii, de partea cealaltă a judecăţii, într-o viaţă cu totul nouă, într-un fel cu totul nou. De aceea botezul are cea mai mare importanţă pentru pământul acesta.

Botezul ne arată unde stăm. Public ne-am pus de partea Lui. Indiferent ce ar putea gândi lumea în privinţa aceasta. Cum se face că creştinii fac aşa ceva, ceea ce este o nebunie în ochii lumii acesteia, şi se pun de partea Celui lepădat? Răspunsul este simplu: deoarece noi privim cu ochi spirituali dincolo de moarte. Ce vedem noi acolo? Pe Hristos înviat – mai mult chiar: Îl vedem „plecat la cer, la dreapta lui Dumnezeu, îngeri şi autorităţi şi puteri Îi sunt supuse.”

Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu; dacă avem cheia la această epistolă, totul este uşor de înţeles. Noi Îl cunoaştem pe Hristos, aşa cum lumea nu Îl cunoaşte. Ea vede numai pe Cel lepădat şi de aceea şi noi suntem lepădaţi. Dar noi privim mai departe. El nu a fost încă pus public peste lumea aceasta, aşa ca toate să Îi fie supuse. Dar principial vedem deja aici, aşa cum spune Evrei 2: „Dar noi Îl vedem pe Isus încununat cu glorie şi onoare” la dreapta lui Dumnezeu. Totul I-a fost principial deja supus, şi trebuie să vină numai momentul când se va vedea şi public. Sunt oameni care se pun de partea Celui mort, deoarece ei Îl cunosc ca Cel viu, ca Cel glorificat, şi astfel ei încep o viaţă nouă pe pământul acesta. Când sunt pe patul de moarte, botezul nu va mai avea multă importanţă, exact aşa ca şi la ucigaşul de pe cruce. Viaţa pe pământ pentru el trecuse. Dar dacă noi avem încă viaţa înaintea noastră pe pământul acesta, atunci botezul este totodată un început al unei vieţi noi, o viaţă, în care noi ne bazăm pe lucrurile Domnului, unde noi trăim pentru El cu o conştiinţă bună în noul vieţii.

Tradus de la: Was wird durch die Taufe zum Ausdruck gebracht?
După o prelegere

Traducere: Ion Simionescu