Scurt studiu despre venirea Domnului (2)
Națiunile și Biserica

George André

© SoundWords, Online începând de la: 26.04.2025, Actualizat: 26.04.2025

1 Prezentare profetică generală (continuare)

1.2 Națiunile

După ce oamenii au fost împrăștiați la Turnul Babel, ei trec în planul secund al evenimentelor ca întreg. Acest fapt este determinat mai mult prin chemarea lui Avraam și de formarea poporului lui Dumnezeu, Israel.

Dar când Israel este dus în captivitate, după ce L-a părăsit pe Domnul, Dumnezeu plasează din nou națiunile în prim-plan în ceea ce privește guvernarea pământului. „Timpul națiunilor” începe cu captivitatea lui Israel (Daniel 1.1,2; 606 î.Hr.) și se întinde până la eliberarea completă a Ierusalimului prin venirea Domnului în glorie.

Visul lui Nebucadnețar (Daniel 2) este interpretat de Daniel, iar viziunile sale de el însuși (Daniel 7; 8). Acestea arată că domnia va fi dată succesiv la patru „împărății”:

  • Babilonul: capul de aur (Daniel 2.32,38 „Capul acestui chip era de aur fin, pieptul lui şi braţele lui erau de argint, pântecele lui şi coapsele lui erau de aramă;“ „Şi oriunde locuiesc fiii oamenilor, fiarele câmpului şi păsările cerurilor, El le-a dat în mâna ta şi te-a făcut stăpân peste toate. Tu eşti capul de aur.“), leul (Daniel 7.4 „Cea dintâi era ca un leu şi avea aripi de vultur; am privit până i s-au smuls aripile. Şi a fost înălţată de la pământ şi făcută să stea pe două picioare ca un om, şi i s-a dat o inimă de om.“)
  • Mezii și perși: pieptul statuii (Daniel 2.32,39 „Capul acestui chip era de aur fin, pieptul lui şi braţele lui erau de argint, pântecele lui şi coapsele lui erau de aramă;“ „Şi după tine se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta, şi o a treia împărăţie, de aramă, care va stăpâni peste tot pământul.“), ursul (Daniel 7.5 „Şi iată o altă fiară, a doua, asemenea unui urs, şi s-a ridicat pe o coastă. Şi avea trei coaste în gura ei, între dinţii ei; şi i se zicea aşa: «Ridică-te, mănâncă multă carne».“), care va fi cucerit de
  • Grecia lui Alexandru cel Mare: pântecele, pântecele de aramă (Daniel 2.32,39 „Capul acestui chip era de aur fin, pieptul lui şi braţele lui erau de argint, pântecele lui şi coapsele lui erau de aramă;“ „Şi după tine se va ridica o altă împărăţie, mai neînsemnată decât a ta, şi o a treia împărăţie, de aramă, care va stăpâni peste tot pământul.“), leopardul (Daniel 7.6 „După aceasta am privit şi iată alta, ca un leopard, şi avea patru aripi de pasăre pe spatele ei; şi fiara avea patru capete, şi i s-a dat stăpânire.“), care la rândul ei cade sub loviturile Romei
  • Roma: coapsele și picioarele statuii (Daniel 2.33,40,43 „pulpele lui de fier, picioarele lui, parte de fier şi parte de lut.“ „Şi a patra împărăţie va fi tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi zdrobeşte tot, şi ca fierul care fărâmiţează toate acestea, aşa va zdrobi şi va fărâmiţa ea.“ „Şi după cum ai văzut fierul amestecat cu lut noroios, se vor amesteca între ei cu sămânţa oamenilor, dar nu se vor lipi unul de altul, după cum fierul nu se amestecă la un loc cu lutul.“), fiara, teribilă și înfricoșătoare (Daniel 7.7,8,19-25)

Atât în visul statuii, cât și în viziunea fiarelor și în viziunile următoare, aceste împărății pământești sunt în cele din urmă desființate; în viziunea lui Nebucadnețar de „piatra” care „s-a desprins, fără mâini”, (Daniel 2.34,35,45 „(34) Tu priveai, până când o piatră s-a desprins, fără mâini, şi a lovit chipul peste picioarele lui de fier şi de lut şi le-a sfărâmat. (35) Atunci fierul, lutul, arama, argintul şi aurul s-au sfărâmat la un loc şi s-au făcut ca pleava din arie, vara; şi vântul le-a spulberat şi nu s-a găsit nici o urmă din ele. Şi piatra care a lovit chipul s-a făcut un munte mare şi a umplut tot pământul.“ „Şi după cum ai văzut că din munte s-a desprins o piatră, fără mâini, şi a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul, Dumnezeul cel mare a făcut cunoscut împăratului ce va fi după aceasta. Şi visul este adevărat şi interpretarea lui sigură“.“), „împărăția” Fiului Omului, care „nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7.14).

În viziunea sa despre cea de-a patra fiară, Daniel explică faptul că un „corn mic” s-a ridicat în centrul celor zece coarne (Daniel 7.8,20,21,24,25 „Priveam atent coarnele şi, iată, un alt corn mic s-a ridicat printre ele şi trei din coarnele dintâi au fost smulse dinaintea lui; şi, iată, în cornul acesta erau ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea lucruri mari.“ „(20) şi despre cele zece coarne, care erau pe capul ei, şi despre celălalt corn care a ieşit şi dinaintea căruia au căzut trei; despre cornul acela care avea ochi şi o gură care vorbea lucruri mari şi a cărui înfăţişare era mai mare decât a semenilor săi. (21) Am privit, şi cornul acela a făcut război cu sfinţii şi i-a învins,“ „(24) Şi cele zece coarne sunt zece împăraţi care se vor ridica din împărăţia aceasta; şi după ei se va ridica un altul, şi el se va deosebi de cei dintâi şi va supune trei împăraţi. (25) Şi el va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii locurilor preaînalte şi va gândi să schimbe timpurile hotărâte şi legea; şi ei vor fi daţi în mâna lui până la un timp şi timpuri şi o jumătate de timp.“). Acesta este înzestrat cu mare putere, vorbește lucruri mari împotriva Celui Preaînalt și îi persecută pe sfinți. El reprezintă aceeași persoană pe care o găsim în Apocalipsa 13.1-9 și din nou în Apocalipsa 17.

Fără a intra în detalii, vedem: Daniel, privind lucrurile dintr-o perspectivă îndepărtată, îl vede pe viitorul conducător al Imperiului Roman ca apărând fără un interval de timp. El ignoră complet timpul Bisericii, care este o realitate pentru Ioan în Apocalipsa. Acesta este motivul pentru care Ioan ne vorbește despre dispariția temporară a Imperiului Roman: fiara „era și nu este și urmează să se ridice din Adânc” (Apocalipsa 17.8). Această dispariție a Imperiului Roman corespunde mai mult sau mai puțin perioadei dintre săptămâna a 69-a și a 70-a din Daniel 9 și timpul Bisericii (deși Imperiul Roman de Vest a continuat să existe pe pământ în primele secole ale istoriei Bisericii - dar principiul rămâne).

Persoana reprezentată de „cornul mic” din Daniel 7, care se regăsește în fiara din Apocalipsa 13.1 „Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne, zece diademe, şi pe capete, nume de hulă.“, este și această căpetenie din Daniel 9, care va încheia un legământ cu „cei mulți” timp de o săptămână și de la care va porni o opresiune universală (Apocalipsa 13.7 „Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune;“). Aceasta din urmă se intensifică în a doua jumătate a acestei săptămâni, adică în cei 3½ ani sau 42 de luni sau 1260 de zile ale marelui necaz.

Daniel a văzut sfârșitul celor patru împărății ale națiunilor, care este adus de piatra care „s-a desprins, fără mâini”. Acest fapt trebuie pus în legătură cu instaurarea Împărăției Fiului Omului. Noul Testament ne oferă mai multe detalii despre aceasta, deoarece Cel care va învinge fiara, profetul fals și însoțitorii lor este Mielul (Apocalipsa 17.14 „Aceştia vor lupta împotriva Mielului şi Mielul îi va învinge; pentru că El este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor şi cei care sunt cu El sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi“.“). Domnul Isus îl va mistui pe cel fără de lege prin suflarea gurii Sale și-l va desființa prin arătarea venirii Sale (2. Tesaloniceni 2.8 „şi atunci va fi descoperit cel fărădelege – pe care Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa prin arătarea venirii Sale –“).

Rebeliunea națiunilor împotriva lui Dumnezeu va atinge punctul culminant la sfârșitul timpurilor. Atunci istoria lor se va încheia cu apariția glorioasă a Domnului Isus și cu instaurarea Împărăției Sale de pace și dreptate, ca o binecuvântare pentru întregul pământ: „Va veni dorința tuturor națiunilor” (Hagai 2.7).

1.3 Biserica

Ca răspuns la afirmația lui Petru: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, Domnul Isus declară aici pe pământ: „Eu voi zidi Biserica Mea” (Matei 16.18). Așadar, în acest moment, acest fapt era încă un lucru viitor.

În 1. Corinteni 12.13 „Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.“ vedem că, prin botezul cu Duhul Sfânt, toți credincioșii au fost constituiți într-un singur trup. Acest botez al Duhului Sfânt a avut loc în ziua Cincizecimii (Faptele apostolilor 2) și, de atunci, cei care cred în Domnul Isus au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt (Efeseni 1.13 „în care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii,“) și au devenit părtași la acest botez care a format Adunarea (Biserica) - ei sunt astfel mădulare ale trupului lui Hristos. Nu mai este vorba de iudei, pe de o parte, și de națiuni, pe de altă parte, ci de „un singur om nou” (Efeseni 2.15). Ea este formată atât din iudeii care au fost conduși la credința creștină, cât și din cei răscumpărați dintre națiuni (Faptele apostolilor 15.14 „Simon a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său.“).

Biserica sau Adunarea a început în ziua Cincizecimii. Ea este formată din iudei și popoare păgâne, toți uniți „într-un singur trup” pentru Dumnezeu „prin cruce”. Adunarea devine astfel „o locuință a lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2.15-22). Prin urmare, numai credincioșii născuți din nou, care posedă Duhul Sfânt, fac parte din Adunarea lui Dumnezeu. De asemenea, toți credincioșii, fără excepție, care au devenit copii ai lui Dumnezeu prin credință și au primit Duhul Sfânt, aparțin acestei Adunări (Faptele apostolilor 15.8,9 „(8) Şi Dumnezeu, cunoscătorul inimilor, a mărturisit pentru ei, dându-le Duhul Sfânt ca şi nouă. (9) Şi n-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, curăţindu-le inimile prin credinţă.“). Dacă, urmare a comportamentului sau a greșelilor profunde ale unei persoane, trebuie luate măsuri disciplinare cu unul sau altul și acest fapt constituie pentru o vreme un obstacol în calea mărturisirii comune a unității trupului lui Hristos la Masa Domnului - sau dacă alții se țin departe de aceasta - rămâne totuși valabil faptul că ei rămân mădulare ale trupului Său și aparțin Adunării lui Dumnezeu pentru totdeauna. O astfel de apartenență nu depinde, de fapt, de modul de viață, ci de lucrarea lui Hristos și de credința în El. Cu toate acestea, câtă pierdere și suferință și mai ales dezonorare a Numelui Domnului dacă mărturia practică nu corespunde poziției pe care El a dobândit-o pentru noi!

„Taina” bisericii nu a fost revelată în Vechiul Testament (Efeseni 3.3-6 „(3) că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina – după cum am scris mai înainte pe scurt, din care, (4) citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos – (5) care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh; (6) că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie,“). La acea vreme, Dumnezeu era preocupat doar de un popor anume, separat de ceilalți: Israel. Acum, Dumnezeu scoate suflete din lume, ici și colo, din toate mediile, pe care le unește prin Duhul Său între ele și cu Domnul Isus glorificat. Biserica este așadar plasată în afara lumii prin propria sa natură, separată de ea. Țelul ei nu este pe pământ, ci în cer. Acolo trebuie să ne avem comoara (Matei 6.20 „ci strângeţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu strică, şi unde hoţii nu sparg, nici nu fură.“); acolo trebuie să fie scrise numele noastre (Luca 10.20 „Totuşi nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se supun; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri“.“); gândurile și afecțiunile noastre trebuie să se îndrepte în sus, unde este Hristos; acolo este cetățenia noastră (Filipeni 3.20 „Pentru că cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos,“). Să fim cu Domnul Isus, să privim gloria Sa (Ioan 17.24 „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.“), să fim ca El (1. Ioan 3.2 „Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat încă; ştim că, dacă Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este.“), aceasta este speranța noastră.

Credincioșii din Tesalonic „s-au întors de la idoli la Dumnezeu” pentru a-L sluji pe pământ și pentru a-L aștepta pe Fiul Său Isus din cer (1. Tesaloniceni 1.9,10 „(9) pentru că ei înşişi istorisesc despre noi ce intrare am avut la voi şi cum v-aţi întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat (10) şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.“). Prin urmare, un creștin nu este o persoană căreia îi este interzis să facă un lucru sau altul, să meargă într-un loc sau altul, să ia parte la o manifestație sau alta. Mai degrabă, el este o persoană a cărei lume s-a schimbat, ale cărei sentimente și dorințe merg într-o direcție diferită de cele ale semenilor săi necredincioși.

Istoria Bisericii de pe pământ se va încheia pentru cei răscumpărați odată cu venirea Domnului, când El îi va răpi pe ai Săi la Sine (1. Tesaloniceni 4.15-18 „(15) (Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit; (16) pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; (17) apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul. (18) Astfel încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.)“). Biserica, care într-adevăr se numește creștină, dar din care adevărații credincioși vor fi scoși la răpire, va continua să existe pentru încă câțiva ani, așa cum se poate vedea în Apocalipsa 17, sub forma marii prostituate. În cele din urmă, ea va fi nimicită de fiara însăși (Apocalipsa 17.16,17 „(16) Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, aceştia o vor urî pe curvă şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc; (17) pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său şi să împlinească unul şi acelaşi gând şi să dea împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.“).

La începutul Apocalipsei (Apocalipsa 2 și 3), scrisorile deschise adresate celor șapte adunări oferă o schiță a istoriei Bisericii în această lume. Ultimele patru arată că starea de lucruri descrisă în ele va continua până la venirea Domnului. O promisiune specială este făcută Filadelfiei (Apocalipsa 3.10 „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ.“): „Te voi păzi de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit”. Textul spune într-adevăr: te voi păzi de ceasul încercării - și nu: în timpul ceasului încercării. În afară de aceasta, vedem că a treia parte a Apocalipsei („ce va fi după acestea”, adică judecățile) începe în Apocalipsa 4, după ce istoria „ceea ce este” (Biserica pe pământ) s-a încheiat.

Biserica, conform promisiunii din 1. Tesaloniceni 1.10 „şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morţi, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine.“, așteaptă pe Mire, nu ziua mâniei. Vom vedea că Domnul va fi însoțit de toți sfinții la venirea Sa în glorie; rezultă că ei au fost răpiți la El înainte de această venire.

În perioada de timp corespunzătoare ultimei săptămâni din Daniel, va fi vestită Evanghelia Împărăției; aceasta nu va mai fi Evanghelia harului, așa cum o cunoaștem astăzi.

Prin urmare, Biserica nu va mai putea fi pe pământ atunci când va fi vestită Evanghelia Împărăției, deoarece rezultatul credinței în Evanghelia harului actuală este tocmai acela de a face dintr-un credincios un mădular al trupului lui Hristos, nu de a-i da o parte în Împărăția pământească!

Dar dacă, pe baza acestor pasaje și a altora, am vrea să credem că răpirea Bisericii va avea loc înainte de necazul cel mare, chiar înainte de perioada de judecată corespunzătoare ultimei săptămâni din Daniel, atunci aceasta nu înseamnă că creștinii nu sunt chemați să sufere pe pământ până la venirea Domnului! Mulți creștini au suferit de-a lungul timpului, fie în persecuții îndreptate în mod specific împotriva lor, fie chiar ca parte a celor care au suferit deja destule judecăți teribile care s-au revărsat asupra atâtor țări. 1. Petru 4.17 „Pentru că este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul acelora care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?“ afirmă acest lucru: „Este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârșitul acelora care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” Deci judecățile care sunt exercitate în timp ce Biserica se află pe pământ au loc într-un moment în care harul este încă pe deplin vestit, în timp ce judecățile din perioada ultimei jumătăți a săptămânilor lui Daniel au un caracter sever, deși tocmai în acest moment o mulțime de suflete sunt salvate pentru Împărăție (Apocalipsa 7.9,14 „După acestea am văzut: şi iată o mulţime mare, pe care nimeni nu putea să o numere, din orice naţiune şi seminţii şi popoare şi limbi, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, şi cu ramuri de palmier în mâinile lor.“ „Şi i-am spus: „Domnul meu, tu ştii“. Şi mi-a spus: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.“).

Această privire de ansamblu a istoriei lui Israel, a națiunilor și a Bisericii pe pământ, fiecare încheindu-se cu venirea Domnului, ne învață puțin să vedem lucrurile de sus, așa cum le vede Dumnezeu. Trebuie să ieșim din sfera noastră mică și limitată și din egocentrismul nostru pentru a vedea lucrurile din Scriptură din perspectiva lui Dumnezeu. Atunci înțelegem mai bine micimea noastră și măreția infinită a Persoanei lui Hristos.

Partea anterioară Partea următoare


Tradus de la: Kurze Studie über das Kommen des Herrn (2)
Titlu original: „Courte étude sur la venue du Seigneur (2)”, (1949)
Sursa: www.bible-notes.org

Traducere: Ion Simionescu

Mai multe articole despre cuvântul cheie Răpire (33)


Nota redacţiei:

Redacţia SoundWords este răspunzătoare pentru publicarea articolului de mai sus. Aceasta nu înseamnă că neapărat ea este de acord cu toate celelalte gânduri ale autorului publicate (desigur cu excepţia articolelor publicate de redacţie) şi doreşte să atragă atenţia, să se ţină seama de toate gândurile şi practicile autorului, pe care el le face cunoscut în alte locuri. „Cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

Bibeltexte im Artikel anzeigen