Verset călăuzitor: Numeri 10.10

Numeri 10.10: În ziua bucuriei voastre şi la sărbătorile voastre şi la lunile voastre noi, să sunaţi din trâmbiţe peste arderile-de-tot ale voastre şi peste jertfele voastre de pace.

Crăciunul a trecut, revelionul este aproape şi următoarea zi de naştere, următorul jubileu vine sigur. Ne-am întrebat noi vreodată cum vede Dumnezeu toate aceste sărbători? Sau nu ne mai întrebăm, căci ne temem pentru că Dumnezeu este oricum „Cel care strică jocul” şi nu ne „permite” astfel de lucruri?

Că Dumnezeu principial nu are nimic împotriva „festivităţilor” rezultă atât din Vechiul Testament cât şi din Noul Testament. În Leviticul 23.2 citim chiar că Dumnezeu cunoaşte sărbători, pe care El le numeşte „sărbătorile Mele”. Şi în cartea Numeri 10.10 se spune: „În ziua bucuriei voastre şi la sărbătorile voastre şi la lunile voastre noi, să sunaţi din trâmbiţe peste arderile-de-tot ale voastre şi peste jertfele voastre de pace,” Nu putem noi vedea în zilele bucuriei şi în lunile noi o imagine a sărbătorilor noastre, când sărbătorim în mod deosebit ziua de naştere sau Anul Nou? Vrem să facem această aplicare cu prudenţă şi nu prea repede, căci dacă aici este vorba de „zilele bucuriei” şi de „sărbătorile voastre”, atunci acestea erau timpuri deosebite în care oamenii se apropiau de Dumnezeu şi se aduceau şi jertfe de arrdere-de-tot şi jertfe de pace. Sărbătorile acestea nu erau numite „sărbătorile Domnului”, ci Dumnezeu le-a numit „sărbătorile voastre”. Ele aveau loc cu privire la Domnul – El era centrul. Fiecare sărbătoare era serbată având în vedere pe Dumnezeu şi prin jertfa de ardere-de-tot şi jertfa de pace se dădea lui Dumnezeu partea Lui.

Dacă noi ţinem „sărbătorile noastre” în acest sens, că Hristos este centrul, atunci şi aceste sărbători sunt spre onoarea Domnului. Cu regret multe din sărbătorile noastre nu au acest caracter, ci sunt deseori stricate prin lucruri lumeşti, lucruri care nu sunt spre onoarea Domnului şi nu pot să-I fie plăcute. Deseori serbăm party ca şi lumea. Probabil nu ne îmbătăm şi suntem foarte „ordonaţi”, dar sunt sărbătorile numai din cauza aceasta spre onoarea Domnului şi au parte de buna-plăcere a lui Dumnezeu, pentru că noi nu facem multe lucruri proaste şi imorale? Aceasta ar fi iarăşi despărţire fariseică: ai bucurie de ceea ce nu faci şi prin aceasta te pui probabil mai presus de alţii. Pentru ca o sărbătoare să fie spre onoarea Domnului, trebuie ca Domnul Însuşi să fie în centru.

Deci cum devine un party sau o serbare spre onoarea Domnului? Desigur în acest caz nu sunt puse limite fanteziei. Se pot cânta în comun cântări spre onoarea lui Dumnezeu, se pot ţine expuneri scurte din Cuvânt, care sunt în legătură cu festivitatea. Desigur pot fi aduse şi lucruri care sunt spre bucuria generală şi nu poartă special caracterul spiritual – desigur ele nu trebuie să fie contrare unei vieţi spirituale. Probabil în acest caz sunt apelaţi în mod deosebit tinerii, care probabil serbează un party care începe bine, dar care la sfârşit se termină cu un fel de dans de discotecă şi consum de alcool.

Ar fi trist dacă zvonul ar fi adevărat, că tineri (şi desigur nu numai aceştia!) discută ici şi acolo cât de departe pot merge, ca să nu fie excluşi. În orice caz nu se potriveşte, dacă vineri şi/sau sâmbătă serbăm party chercheliţi şi duminica dimineaţa cântăm cântări evlavioase în Adunare (Biserică). Aceasta va aduce cu sine mai devreme sau mai târziu o judecată severă. Să ne gândim numai la 1. Corinteni 11, unde Masa Domnului a fost ţinută în chip nevrednic şi de aceea mulţi erau bolnavi, slabi şi unii chiar au murit.

Să ne gândim şi la unele sărbători de revelion, la care înainte de ora 24:00 poţi fi foarte evlavios şi între ora 0:00 şi ora 0:30 „uiţi” că bucuria noastră ar trebui să fie tot timpul în Domnul, deci şi între ora 0:00 şi ora 0:30. Putem noi cu adevărat „să renunţăm” planificat la cetăţenia noastră cerească şi pentru scurt timp să ignorăm atenţionarea lui Pavel de a nu fi „asemenea cu lumea”? (De altfel aceasta este desigur valabil pentru multe alte lucruri; ceea ce face ca problematica să fie mai gravă este că la revelion o facem în public şi probabil suntem observaţi tocmai de aceia care în rest au o imagine despre noi de creştini evlavioşi. Vecinii noştri au păreri foarte exacte despre felul cum trebuie să se comporte creştinii!) În acest caz se amestecă lucruri care nu sunt potrivite împreună, ci sunt în contradicţie unul cu altul. În Galateni 5 ni se relatează despre lupta între „Duh” şi „carne” şi că acestea sunt contrare una alteia. Dacă Dumnezeu în Vechiul Testament a interzis prin Lege să nu se îmbrace haine din material amestecat, „din lână şi in” împreună, desigur aceasta nu mai este valabil astăzi în sensul strict al cuvântului, însă principiul rămâne: Dumnezeu urăşte principii amestecate. El nu vrea ca noi să amestecăm lucruri care prin natura lor sunt contrare unul altuia (aici: Duh şi carne; Galateni 5).

Nu vrem să trecem sub tăcere această tendinţă (a amestecării), dar vrem să ajutăm pe acei fraţi şi pe acele surori, tânăr sau bătrân, care serbează sărbători, de care şi Domnul Isus Se poate bucura. Tocmai într-un timp aşa de greu ca astăzi, unde prin laicizarea creştinătăţii din jurul nostru unele lucruri ne copleşesc şi la multe ne-am adaptat – tocmai într-un astfel de timp vrem să arătăm o cale care se orientează consecvent după Cuvântul lui Dumnezeu.

Probabil cineva va spune: Dar eu doresc să am puţină distracţie! Dar, independent de forma distracţiei – ce va gândi Domnul Isus despre o astfel de propoziţie, El, Cel care simte totul în adevăratul caracter al lucrurilor? În lumea aceasta, care L-a dus la cruce, care încă Îl batjocoreşte, încă Îl leapădă şi tot mai puţini sunt cei care acceptă principiile Cuvântului Său, se comportă tot mai neruşinat cu Persoana Sa – în lumea aceasta vrem noi să avem „distracţia noastră”? Să citim cum evaluează Dumnezeu această comportare:

• „Voi, … care vă culcaţi pe paturi de fildeş [ambianţă mare] şi vă întindeţi pe aşternuturile lor [dorm comozi]
• şi mâncaţi miei din turmă şi viţei din mijlocul grajdului [friptura festivă];
• care cântaţi după sunetul lirei şi inventaţi pentru voi instrumente muzicale [muzica party], ca David;
• care beţi vin în cupe adânci [alcool]
• şi vă ungeţi cu mirurile cele dintâi [îmbrăcămintea party şi parfum]
• dar nu vă întristaţi de prăpădul lui Iosif” (Amos 6.4-6).

„Prăpădul lui Iosif” vorbeşte despre suferinţa de care a avut parte Domnul Isus din partea poporului Său şi a noastră a oamenilor, cu toată dragostea Sa şi dreptatea Sa; despre ura, nepăsarea, cruzimea, lipsa de simţăminte, nedreptatea sub care El a suferit îngrozitor, ca şi Iosif odinioară. Fraţii lui Iosif au putut atunci să servească micul dejun în timp ce Iosif era în groapă. Într-un anumit sens pentru Domnul Isus nu este nici o sărbătoare de serbat pe pământul acesta, căci El spune în Luca 22.18: „Pentru că vă spun că nicidecum nu voi bea din rodul viţei până când nu va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” Abia în Împărăţia de o mie de ani a păcii, când El nu mai este Cel lepădat, Cel răstignit şi Cel batjocorit, ci este Cel onorat şi Cel respectat de toţi, El poate serba o sărbătoare de bucurie şi bea din rodul viţei. Cum va simţi oare Domnul nostru, care a arătat nemărginită compasiune şi a fost profund mişcat lăuntric de starea nenorocită a unui om lepros, dacă noi spunem: Dar eu doresc să am puţină distracţie?

Când de exemplu israeliţii serbau sărbătoarea de lună nouă, ei aduceau întotdeauna jertfe, între altele, aşa cum am văzut mai sus, şi jertfe de pace. De ce aceasta este aşa de interesant? Jertfa de pace nu a fost adusă în totalitate lui Dumnezeu, aşa cum era jertfa de ardere-de-tot, şi de asemenea ea nu era nici adusă pentru un oarecare păcat, ci era o jertfă de părtăşie. Din această jertfă îşi primea partea Dumnezeu, preotul şi fiecare care era invitat la această jertfă. În felul acesta – aşa că şi Dumnezeu Îşi primeşte partea Lui – ar trebui să serbăm şi noi sărbătorile noastre.

Dacă citim legea jertfei pentru pace în Leviticul 7, vom citi acolo: „Şi dacă va mânca cineva din carnea jertfei sale de pace a treia zi, nu va fi primită, nu se va socoti celui care a adus-o: va fi o urâciune; şi sufletul care va mânca din ea îşi va purta nelegiuirea” (Leviticul 7.18). Învăţăturile Vechiului Testament au fost scrise ca modele pentru noi şi servesc ca încurajare, atenţionare şi învăţătură, „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit” (1. Corinteni 10.6; Romani 15.4; 2. Timotei 3.16,17). De aceea noi trebuie să căutăm să aflăm ce vrea Dumnezeu să ne spună. Când de exemplu Dumnezeu vorbeşte în Vechiul Testament despre boi, aceasta nu înseamnă că El ar îngriji de boi (Deuteronomul 25.4; compară cu 1. Corinteni 9.9,10). La fel de puţin Îl interesează în Leviticul 7 de consumul de carne, ci Îl interesează principiile spirituale. Acelaşi lucru este valabil pentru exemplul de mai sus cu îmbrăcămintea din materiale amestecate în Deuteronomul 22.11.

Deci unui israelit îi era interzis să mănânce a treia zi din carnea de la jertfa de pace, deoarece părtăşia la mâncare nu trebuia despărţită de jertfă (sau de acţiunea de jertfire)? Nu voia Dumnezeu să arate clar prin aceasta că orice părtăşie a devenit posibilă numai pe baza jertfei Domnului Isus şi că această jertfă, această Persoană, care S-a jertfit, ar trebui să stea în context direct cu sărbătorile noastre comune? Dacă desprindem sărbătorile noastre de această Persoană şi la sărbătorile noastre facem lucruri care sunt în contradicţie cu onoarea Domnului, sau, ca să ne exprimăm cu cuvintele din Leviticul 7.18, „nu sunt plăcute” – nu ni se va atribui nouă atunci şi ceea ce de fapt noi voiam să dăm lui Dumnezeu? Oricum jertfa de pace era şi după trei zile încă o jertfă, care iniţial a fost adusă lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu spune aici nu numai că ea „nu va fi socotită”, ci că ea „va fi o urâciune”. Aceasta este o vorbire dură. Dar dacă noi nu-L facem pe Domnul Isus centrul sărbătorilor noastre, atunci aceste sărbători se degradează la nivelul de mese distractive, plăcute. În cele din urmă astfel de reuniuni sunt o urâciune pentru Dumnezeu. Pavel ne spune: „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie orice faceţi, faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu.” Nu este suficient dacă noi facem sărbătorile noastre jumătate spre onoarea lui Dumnezeu şi jumătate facem lucrurile lumii. Să urmărim să facem totul şi nu numai unele spre onoarea lui Dumnezeu! Cu siguranţă Dumnezeu va avea multă răbdare cu slăbiciunea noastră, dacă suntem sinceri în aceste lucruri.

Cum am spus, Noul Testament nu interzice sărbătorile, da, noi Îl găsim pe Domnul Isus Însuşi la o sărbătoare. Dar să citim ce s-a petrecut acolo. Chiar dacă numai „şi El” a fost invitat (Ioan 2.2)[1], a devenit totuşi foarte repede clar că El era necesar pentru menţinerea bucuriei (despre care vinul este o imagine). Fără El, fără să devină vizibil ceva din gloria Lui, la toate sărbătorile noastre, aşa cum a fost în Cana, va fi lipsă de bucurie (Ioan 2.3). În privinţa aceasta ne gândim desigur la adevărata bucurie, care nu are după aceea un gust amar. Dacă noi ne bucurăm de lucruri de care El nu Se poate bucura, atunci nu este posibil să împărtăşim cu El bucuria, şi această bucurie va avea întotdeauna după aceea un gust amar.

Fie ca sărbătorile noastre să aibă întotdeauna centrul acesta: ISUS HRISTOS!

Tradus de la: Unsere Feste (1)

Traducere: Ion Simionescu

Partea următoare