Bild: Daniel-Verlag
Bogăția uitată (6) (D. Schürmann; S. Isenberg)

Efectul învăţăturii lui Pavel asupra practicii

Stichwörter: Dispensaţionalism

Mulţi creştini au părerea, că tema acestei cărţi ar fi numai pentru teologi, care se ceartă din cauza părerilor deosebite referitoare la această temă. Deoarece ea are puţină legătură cu viaţa noastră ca creştini, nu ar trebui ... mehrneapărat să ne preocupăm cu această temă. Însă temele la care ne-am referit în § 4 sunt nu numai de mare importanţă din punct de vedere doctrinar, ci ele au şi o importanţă mare pentru viaţa practică a unui creştin. ...

Bild: Daniel-Verlag
Bogăția uitată (7) (D. Schürmann; S. Isenberg)

Privire de ansamblu asupra diverselor epoci ale căilor lui Dumnezeu

Stichwörter: Dispensaţionalism

În capitolele anterioare ne-am ocupat aproape pe neobservate cu trei epoci, care au apărut înaintea noastră într-un mod foarte natural. (1) În Vechiul Testament Dumnezeu a dat poporului Israel făgăduinţe cu totul ... mehrdeosebite. Parţial ele s-au împlinit cu venirea Domnului Isus, însă făgăduinţe fundamentale nu s-au împlinit încă. (2) După răstignirea şi învierea lui Isus a început un timp nou, şi apostolului Pavel i-au fost încredinţate adevăruri şi taine deosebite. În mod deosebit începând cu § 4.2.2.6 am văzut că Pavel (3) s-a referit la „un veac viitor” sau „lumea locuită care va veni” (Evrei 6.5; 2.5), în care se vor împlini darurile de har şi chemările care au fost date lui Israel, şi anume atunci când Salvatorul va veni din Sion (Romani 11.26).

Bild: Daniel-Verlag
Bogăția uitată (8) (D. Schürmann; S. Isenberg)

Partea a 2-a: Interpretarea Scripturii

Stichwörter: Dispensaţionalism

În capitolul acesta vrem să ne ocupăm cu principiile de interpretare a afirmaţiilor profetice, care ar trebui să ne îndrumeze când citim Cuvântul lui Dumnezeu. Metoda de interpretare joacă principial un rol important ... mehrpentru înţelegerea Sfintei Scripturi.

Bild: Daniel-Verlag
Bogăția uitată (9) (D. Schürmann; S. Isenberg)

Partea a 3-a: Inima adevărului dispensațional: Căile lui Dumnezeu cu Israel - Romani 9-11

Stichwörter: Dispensaţionalism

Când Dumnezeu ne trimite „în exil” (S. Isenberg)

Bibelstellen: 1 Corinteni 10; 1 Corinteni 11; 1 Corinteni 12; Marcu 14; Luca 22; Matei 26; Faptele apostolilor 2; Faptele Apostolilor 20; Maleahi 1     Stichwörter: Frângerea pâinii; Cina; Masa Domnului

Trăim timpuri grele: aceasta nu este o veste nouă, căci deja apostolul Pavel a înştiinţat: „Să şti dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele” (2 Timotei 3.1). Aceste timpuri vor fi caracterizate, ... mehrîntre altele, prin aceea că oamenii vor fi „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” şi mulţi vor avea „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” ... Dar cum stau lucrurile la noi creştinii credincioşi? Găsim în societate multe lucruri pe care le-am putea critica, dar criza actuală nu este numai pentru „lumea rea” de afară; ea se referă nu numai la societatea noastră, ci şi la noi creştinii credincioşi, şi anume foarte sensibil. Ceea ce pentru noi este cel mai important, ceea ce este esenţial pentru creştinii credincioşi, ne-a fost luat de pe o zi pe alta.

Capcana fariseilor (S. Isenberg)

Matei 23 – Serie de articole

Artikel: 8     Bibelstellen: Matei 23     Stichwörter: Legalitate; Farisei

Capcana fariseilor (1) (S. Isenberg)

Matei 23 – Introducere

Bibelstellen: Matei 23     Stichwörter: Legalitate; Farisei

M-am întrebat deseori, ce a vrut să ne spună Domnul Isus prin descrierea fariseilor. A vrut El să ne dea în mână un instrument cu care noi să vizăm pe alţii şi să putem arăta cu degetul spre ei? Fariseii sunt totuşi ... mehrpentru cei mai mulţi dintre noi aşa numiţii creştini credincioşi Bibliei, nimic altceva decât pur şi simplu lepădătura. Dacă trebuie să recunoaştem că suntem „cu toţii păcătoşi”, totuşi nu vrem într-o suflare să fim numiţi împreună cu fariseii. În fond în cele din urmă fariseii au răstignit pe Domnul şi de mai multe ori în timpul vieţii Lui au vrut să-L omoare. Ei au sfidat pe Domnul, L-au provocat, L-au acuzat şi au luptat împotriva Lui cu martori falşi. Nu, eu nu sunt un fariseu.

Bild: L. Binder
Capcana fariseilor (2) (S. Isenberg)

Matei 23.13 – Prima exclamare „vai de voi!”

Bibelstellen: Matei 23.13     Stichwörter: Legalitate; Farisei

Afirmaţia este simplă: fariseii sunt aceia care închid Împărăţia cerurilor. Nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva, sau? Nu, noi ştim foarte bine cum se ajunge în cer şi acţiunile noastre de evanghelizare ... mehrvorbesc foarte clar în privinţa aceasta. În afară de aceasta am introdus „servicii divine pentru oaspeţi”, unde vrem să explicăm oamenilor cum ajung ei în cer.

Capcana fariseilor (3) (S. Isenberg)

Matei 23.14 – A doua exclamare „vai de voi!”

Bibelstellen: Matei 23.14     Stichwörter: Legalitate; Farisei

Este într-adevăr interesant cum Domnul Isus pătrundea cu privirea şi îi evalua pe farisei. Dar noi toţi suntem mai degrabă „evanghelişti”, care deseori nu îndrăznesc nici măcar să treacă strada, ca să vorbim ... mehrcu vecinul nostru despre Evanghelie şi gândim că aceia care sunt gata să se mute chiar în ţări străine, ca să vestească Evanghelia, ar trebui să fie automat buni şi să fie călăuziţi de motivaţii veritabile. Ceea ce pentru noi deseori arată ca foarte sănătos şi spiritual, Domnul numeşte în acest caz boală. Care era greşeala în cazul acesta?

Capcana fariseilor (4) (S. Isenberg)

Matei 23.16-22 – A treia exclamare „vai de voi!”

Bibelstellen: Matei 23.16-22     Stichwörter: Legalitate; Farisei

Al treilea strigăt „vai de voi” se ocupă cu ceea ce spunem noi şi cu ceea ce gândim noi. În timpul acela s-a încercat să se găsească anumite subterfugii, pentru a nu împlini neapărat un jurământ sau ... mehrun legământ. Aceasta aminteşte puţin de ceea ce noi probabil ca şi copii am făcut deseori, când am spus, jur că nu am făcut aceasta sau aceea şi apoi ne-am încrucişat degetele la spate, ceea ce însemna că jurământul nu era valabil. Aceşti farisei evlavioşi au făcut aceasta mai „delicat” şi nu aşa de fără tact, cum probabil am făcut noi odinioară.

Capcana fariseilor (5) (S. Isenberg)

Matei 23.23,24 – A patra exclamare „vai de voi!”

Bibelstellen: Matei 23.23,24     Stichwörter: Legalitate; Farisei

„… numai să nu înghită nici un ţânţar, însă din gât îi iese o cocoaşă de cămilă!” – Da, aceasta este o descriere de care râdem, dar căreia deseori foarte uşor ne asemănăm. Ca ... mehrşi fariseii, şi noi suntem înclinaţi să ne lăsăm stăpâniţi prin „filtrul de ţânţari”, căci pentru lucrurile esenţiale nu găsim timp. Biserici întregi sunt preocupate în zilele noastre să filtreze ţânţarii, care ameninţă să sfărâme, căci s-au stabilit false priorităţi.

Capcana fariseilor (6) (S. Isenberg)

Matei 23.25,26 – A cincea exclamare „vai de voi!”

Bibelstellen: Matei 23.25,26     Stichwörter: Legalitate; Farisei

Fariseii făceau şi aici o greşeală. Ei gândeau că necurăţia este în afara unei persoane şi de aceea nu aveau voie să aibă contact cu anumite locuri sau anumite persoane. Domnul Isus îi învaţă că o necurăţie ... mehrvine totdeauna din inimă. Totodată Domnul dezvăluie că o viaţă curată, fără cusur în afară nu este un indiciu că şi inima este curată şi fără cusur. Domnul dă prin viaţa Sa învăţământ intuitiv (pe bază de material didactic), ce vrea El să spună prin aceasta. El Însuşi a fost numit Prietenul vameşilor şi păcătoşilor. Era acuzat că vorbeşte cu samaritenii şi mănâncă cu păcătoşii.

Capcana fariseilor (7) (S. Isenberg)

Matei 23.27,28 – A şasea exclamare „vai de voi!”

Bibelstellen: Matei 23.27,28     Stichwörter: Legalitate; Farisei

Al şaselea strigăt „vai de voi” merge într-o direcţie asemănătoare cu al cincilea „vai de voi”. De cele mai multe ori ce este afară nu este înăuntru. Afară podoabe – înăuntru nimic, aşa se ... mehrspune în popor. De asemenea şi aici ne doare, dacă acest strigăt „vai de voi” îl punem înaintea noastră ca oglindă. Dar să-l lăsăm să lucreze în noi; poate să conducă, ca noi să ne încredem tot mai puţin în noi înşine şi să ne sprijinim numai pe harul şi îndurarea Domnului. Dacă nu aşteptăm nimic de la noi înşine, ci aşteptăm totul de la Domnul, atunci suntem pe drumul cel bun.

Capcana fariseilor (8) (S. Isenberg)

Matei 23.29-31 – A şaptea exclamare „vai de voi!” şi cuvinte de încheiere

Bibelstellen: Matei 23.29-31     Stichwörter: Legalitate; Farisei

Ultimul strigăt „vai de voi” arată că fariseii erau preocupaţi să facă monumente prorocilor lor. Ei onorau pe proroci, afirmau solemn că ei niciodată nu au omorât pe proroci şi în acelaşi timp se sfătuiesc cum ar ... mehrputea să omoare pe Marele Proroc, pe Mesia Însuşi. Orbirea fariseilor era cu adevărat de nedepăşit. Probabil ei au crezut că ei, prin faptul că ridicau monumente prorocilor, prin aceasta s-ar fi asemănat întrucâtva cu ei, prin faptul că îi păstrau în amintire. Sau probabil voiau numai să se depărteze de păcatul înaintaşilor lor, ca să păstreze propria lor dreptate.

Cât de mult worship are voie să fie? (S. Isenberg)

Bibelstellen: Ioan 4.23,24; Exodul 20.25-26     Stichwörter: Adorare/Închinare; Worship

Muzica worship în costum de muzică modernă pop şi rock este în înaintare victorioasă chiar şi printre creştini. Aproape că nu este o ceremonie evanghelicală fără muzică band cu volum sonor. Demult există în ... mehrcomunităţile „moderne” un team de preamărire şi un conducător al preamăririi, care trebuie să „conducă pe credincioşi în închinare”. Deseori muzica worship modernă ocupă un loc de valoare mare în serviciul divin. Să ne întrebăm singuri: Am merge noi duminică dimineaţa la serviciul divin, dacă s-ar cânta cântări simple, probabil numai cu acompaniament de pian sau fără acompaniament instrumental?

Cum ar trebui sărbătorită Cina? (S. Isenberg)

Luca 22.14-20; 1 Corinteni 10.14-17; 1 Corinteni 11.23-26.

Bibelstellen: Luca 22.14-20; 1 Corinteni 10.14-17; 1 Corinteni 11.23-26.     Stichwörter: Cina; Frângerea pâinii

De fapt cuvântul „Cina” nu se întâlneşte în Cuvântul lui Dumnezeu. A fost pur şi simplu seară, atunci când Domnul Isus a instituit Masa Sa. Biblia vorbeşte de faptul, că se vine împreună ... mehrpentru frângerea pâinii, ea vorbeşte despre Masa Domnului. Mulţi vorbesc despre Masa de aducere aminte, ceea ce este foarte potrivit; dar nici această exprimare nu se întâlneşte în Biblie. Mult mai important decât numele este însă conţinutul, care este legat cu această Masă. Şi despre aceasta va fi vorba în acest articol.

David şi Ionatan (S. Isenberg)

Ce este prietenia?

Bibelstellen: 1 Samuel 18.1-4; 19.1; 20.12-17; 23.14     Stichwörter: David; Ionatan; Prietenie

Prieteniile sunt în zilele noastre mai importante ca niciodată. A avea un prieten înseamnă în același timp cunoașterea cuiva în care avem încredere fără rezerve, căruia îi spunem lucruri pe care alții nu ... mehrle-ar înțelege. Mă gândesc la răni (spirituale), la păcate, dar și la gânduri care nu ar face decât să determine pe altcineva să facă numai remarci desconsiderabile. Întrebarea este: Există o legătură, în afară de căsătorie, care să fie mai mare decât prietenia? Răspunsul îl găsim în istoria lui Ionatan și a lui David. ...

De ce eu cred că răpirea va avea loc înaintea necazului cel mare (S. Isenberg)

Bibelstellen: 1 Tesaloniceni 4.13-18; Ioan 14.1-3     Stichwörter: Răpire

Credincioşii pot să discute cu înflăcărare, când este vorba de momentul răpirii. Poate ea cu adevărat avea loc în orice moment, sau trebuie să mai aibă loc anumite lucruri? Scopul acestui articol este să prezinte foarte pe ... mehrscurt unele puncte esenţiale, care cel puţin scriitorului articolului îi face imposibil să creadă că răpirea credincioşilor va avea loc după necazul cel mare sau să creadă o doctrină potrivit căreia răpirea şi arătarea Domnului Isus în putere şi mare slavă pot avea loc în acelaşi moment.

Diferența între ispășire și împăcare (S. Isenberg)

... sau ambele înseamnă același lucru?

Bibelstellen: Romani 5; 1 Ioan 2; Ioan 1; Leviticul 16     Stichwörter: Ispăşire; Împăcare; Suplinire

În ultimul timp, subiectul ispășirii și al împăcării a fost discutat ici și colo. Ca să fiu sincer, până de curând acesta era și pentru mine un subiect despre care nu aș fi putut scrie prea multe. Dar apoi am fost ... mehratras în discuții ici și colo, așa că a trebuit să mă ocup de acest subiect. Și sunt foarte bucuros că am fost mai mult sau mai puțin forțat să fac aceasta, pentru că este un subiect măreț, care te face să realizezi din nou starea de pierzare din care ne-a salvat Domnul Isus. Însă nu intenționez să fac un studiu detaliat al noțiunilor ispășire și împăcare, ci doresc doar să arăt că aceste două noțiuni sunt foarte diferite. Dorința mea este să abordez acest subiect cât mai concis și mai clar posibil. În toate discuțiile, am observat că termenii ispășire și împăcare au fost folosiți aproape ca sinonime. În cazul meu personal, am descoperit că până acum nici eu nu făcusem o diferențiere clară. Dar trebuia să existe o diferență, pentru că la urma urmei sunt două cuvinte complet diferite - nu numai în germană, ci și în greacă.

Epoci ale acţionări lui Dumnezeu şi apusul lor (S. Isenberg)

„Teoria decăderii” sau învăţătură biblică?

Stichwörter: Decăderea Bisericii

Dacă vrem să avem o înţelegere sănătoasă a Bibliei, trebuie să diferenţiem anumite epoci din Biblie, în care Dumnezeu a acţionat într-un anumit fel cu oamenii. Deja Augustin a remarcat: "Diferenţiază epocile, şi ... mehratunci cărţile Bibliei sunt în armonie!" (Grundzüge biblischer Offenbarungen, CVD, 1991, pag. 47 – tradus.)

Esența patimilor lui Hristos (S. Isenberg)

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?”

Bibelstellen: Matei 26; Marcu 15; Luca 23     Stichwörter: Suferinţele Domnului; Passion/Suferinţe

La 18 martie 2004, filmul The Passion a fost lansat în cinematografele germane. Greu de crezut, că într-o vreme în care oamenii nu vor să știe prea multe despre Isus Hristos sau pur și simplu nu știu prea multe despre El, ... mehracest Isus - sau este mai degrabă prezentarea? - umple săli întregi de cinema. Dar care era adevăratul mesaj al lui Isus, care era misiunea Sa? ...

Este biblică expresia Trinitate sau Triunitate? (S. Isenberg)

Romani 11.33-36

Bibelstellen: Romani 11.33-36     Stichwörter: Trinitatea; Triunitatea; Isus: ca Dumnezeu (Iehova)

S-a discutat mult despre „Trinitate” sau „Triunitate”. În sine aceasta este de înţeles, deoarece ambele noţiuni nu se găsesc în felul acesta în Biblie. Pe lângă aceasta mulţi gândesc ... mehrcă această Trinitate a fost stabilită abia la conciliul din Niceea sub împăratul Constantin ca dogmă sau principiu de credinţă. S-ar putea ca învăţătura despre Triunitate să fi jucat un rol la acest conciliu, ca şi întrebarea legată de canonizare a Noului Testament sau a întrebărilor legate de sabat sau de ziua de duminică. Însă la acest conciliu nu au fost hotărâte nici Triunitatea şi nici întrebările legate de sabat sau de ziua de duminică, şi nici stabilite ce cărţi din Biblie să fie enumerate în canonul nou-testamental, ci s-a constatat simplu ce s-a crezut până atunci de cei mai mulţi creştini.

Is the Lord Jesus our King?  (S. Isenberg)

Is it scriptural to sing of the Lord Jesus as the King?

Bibelstellen: Apostelgeschichte 17; Matthäus 13; Matthäus 24     Stichwörter: Songs; Jesus: as King; King

Isus – Împărat al nostru? (S. Isenberg)

Este conform Scripturii, să slăvim pe Domnul Isus ca Împărat?

Bibelstellen: Faptele apostolilor 17; Matei 13; Matei 24; Apocalipsa 17.14; Apocalipsa 19.16; 1 Timotei 6.15     Stichwörter: Isus: ca Împărat; Cântări; Împărat

Este şi rămâne ceva deosebit când te preocupi cu Fiinţa şi Persoana Domnului nostru. Se ajunge foarte uşor ca uneori s-o facem numai din interese pur teologice şi uităm cu cine avem a face. El trebuie să fie întotdeauna ... mehrÎmpăratul inimilor noastre. Sentimentele şi înclinaţiile noastre trebuie să-I aparţină, înaintea Lui vrem să ne prosternăm cu reverenţă. Domnul Isus Se prezintă pe Sine Însuşi în foarte multe feluri inimilor noastre, aşa că un singur fel de a-L descrie este insuficient.

Mana ascunsă (S. Isenberg)

Apocalipsa 2.17

Bibelstellen: Apocalipsa 2; Exod 16.31; Romani 12.2     Stichwörter: Mana

După ce m-am ocupat intens cu scrisorile deschise, sunt convins mai mult ca oricând, că aici avem înaintea noastră în miniatură o istorie a bisericii. Însă noi putem aplica scrisorile deschise şi la noi ca Biserică şi ... mehrde asemenea şi la noi personal. Făgăduinţele din scrisorile deschise nu se adresează unei biserici, ci la fiecare credincios în parte, la acela „care va învinge”, care cu toată decăderea din biserica respectivă, respectiv din creştinătate, iubeşte şi stimează Numele lui Hristos mai mult decât orice.