Testul neanunțat (D.R. Reid)

Judecători 6-7

Online seit: 27.07.2022     Bibelstellen: Judecători 6; Judecători 7     Stichwörter: Încercări; Şcoala lui Dumnezeu

E greu de crezut, dar nu mai e mult până când lucrările de control pentru evaluările semestriale vor fi din nou în fața noastră! Nu este un gând foarte plăcut, dar să scrii la examene nu este chiar atât de rău. ... mehrDesigur, există întotdeauna presiunea și teama de a nu reuși, dar, în cele din urmă, te poți pregăti mental și emoțional pentru un examen. Ceea ce te poate surprinde cu adevărat sunt acele teste neanunțate, cu care unii profesori te surprind brusc! Aceste controale neașteptate ale învățării pot fi devastatoare. Totuși, din punctul de vedere al profesorului, aceste teste neanunțate sunt foarte revelatoare. Cu siguranță îi permit să îi deosebească pe elevii care cooperează tot timpul, de cei care înghesuie materia în ultima clipă! Iar acestea arată fără excepție diferența de atitudine a elevilor față de profesori și față de materia de studiu. Da, testele neanunțate spun multe despre locul de unde „vine” un elev și despre „cât de departe” a ajuns acum. Testele neanunțate îi obligă pe elevi să lase măștile jos! ...

Puternic, dar cu caracter slab! (D.R. Reid)

Judecători 13-16

Online seit: 23.06.2022     Bibelstellen: Judecători 13; Judecători 14; Judecători 15; Judecători 16     Stichwörter: Samson

Ce om a sfâșiat cu mâinile goale un leu care îl ataca? Cine a ucis o mie de dușmani în război cu o singură mână, folosind ca armă doar fălcile unui măgar? Ce halterofil a apucat porțile și stâlpii unui ... mehroraș antic, care cântărea cel puțin cinci sute de kilograme, apoi a luat totul pe umeri și l-a purtat pe umeri pe o distanță de aproximativ treizeci și opt de mile până în vârful muntelui? Ce „expert în demolări” a dărâmat o casă mare cu o singură lovitură puternică a brațului? A fost noul superman? Nu! Atunci trebuie să fie ...

Ucenicia (B. Anstey)

Condiții, examene și răsplătiri

Online seit: 05.05.2022     Bibelstellen: Luca 9; Luca 14; Luca 18; Matei 16; Ipoan 6; Ioan 8; Marcu 10     Stichwörter: Discipolat/Ucenicie

În această după-amiază vreau să vorbesc despre ucenicie: condițiile, încercările și răsplătirile ei.

Jüngerschaft (B. Anstey)

Bedingungen, Prüfungen und Belohnungen

Online seit: 30.04.2022     Bibelstellen: Lukas 9; Lukas 14; Lukas 18; Matthäus 16; Johannes 6; Johannes 8; Markus 10     Stichwörter: Jüngerschaft, Nachfolge; Nachfolge     Vorlesezeit: 63 min

Heute Nachmittag möchte ich über das Thema Jüngerschaft sprechen: ihre Bedingungen, ihre Prüfungen und ihre Belohnungen.

Eșecul nu este sfârșitul (D.R. Reid)

Exemplul lui Petru și Marcu

Online seit: 14.02.2022     Bibelstellen: Luca 22.56-62; Faptele apostolilor 15.36-40     Stichwörter: Încurajare; Nereușită/Eşec

Ți-ai întocmit planuri bune la început de an? Ai renunțat deja la ele? Cel mai probabil, planurile tale în a ține o dietă și de a face exerciții fizice în mod regulat au eșuat în urmă cu câteva ... mehrsăptămâni. Poate că și planurile tale pioase, cum ar fi citirea integrală a Bibliei într-un an, au căzut și s-au întrerupt, iar acum ești descurajat pentru că nu ești disciplinat. S-ar putea că te lupți cu un eșec și mai mare în viața ta - un eșec mult mai grav decât un plan întocmit de Anul Nou la care ai eșuat. L-ai dezamăgit pe Dumnezeu într-un mod despre care crezi că Dumnezeu nu-l poate ierta? Te simțiți vinovat pentru asta și ți-ai pierdut tot curajul? Ești disperat? Și gândești că nu vei reuși niciodată să trăiești o viață care să fie pe placul lui Dumnezeu? Că nu vei mai fi niciodată de folos în slujba Domnului?

Când Dumnezeu ne încearcă – exemplul lui Iosif (D.R. Reid)

Psalmul 105.16-21

Online seit: 28.12.2021     Bibelstellen: Psalmul 105     Stichwörter: Iosif (VT); Încercări; Planul lui Dumnezeu; Şcoala lui Dumnezeu

Istoria lui Iosif este una dintre cele mai captivante și mai provocatoare relatări din întreg Vechiul Testament. Iosif este unul dintre puținele personaje biblice despre care nu se relatează nimic negativ. Viața sa exemplară - de la ... mehradolescență (Geneza 37) până la moartea sa la vârsta de o sută de ani (Geneza 50) - ne convinge și, în același timp, ne încurajează. Iosif este un exemplu excelent, pe care fiecare credincios ar trebui să-l urmeze.

Wenn Gott uns prüft – das Beispiel Josephs (D.R. Reid)

Psalm 105,16-21

Online seit: 20.12.2021     Bibelstellen: Psalm 105     Stichwörter: Joseph (AT); Prüfungen; Ratschluss Gottes; Schule Gottes     Vorlesezeit: 16 min

Die Geschichte von Joseph ist eine der fesselndsten und herausforderndsten Erzählungen im gesamten Alten Testament. Joseph ist eine der wenigen biblischen Figuren, über die nichts Negatives berichtet wird. Sein vorbildliches Leben – ... mehrvon seiner Teenagerzeit bis zu seinem Tod im Alter von einhundert Jahren – überführt uns und gleichzeitig ermutigt es uns auch. Joseph ist ein ausgezeichnetes Vorbild für jeden Gläubigen, dem er folgen sollte!

Consacrarea creştină (B. Anstey)

Cum să-ți dăruiești complet viața Domnului Isus

Online seit: 29.11.2021     Bibelstellen: Romani 12     Stichwörter: Devotamentul

Ce înseamnă să-ţi consacri viaţa lui Hristos? Ca bază pentru răspunsul la această întrebare luăm textul din Romani 12.1-8. Vreau să încep prin a răspunde la întrebarea care trece prin mintea celor mai mulți tineri: ... mehr„Ce să fac cu viața mea?”. Cred că versetele pe care tocmai le-am citit ne spun exact ce trebuie să facem cu viața noastră: Noi trebuie să o dăm Domnului! Și să-L lăsăm să facă din viața noastră o binecuvântare.

Christliche Weihe (B. Anstey)

Wie man sein Leben dem Herrn Jesus ganz hingibt

Online seit: 20.10.2021     Bibelstellen: Römer 12     Stichwörter: Hingabe     Vorlesezeit: 77 min

Was bedeutet es, sein Leben Christus zu weihen? Als Textgrundlage dafür nehmen wir Römer 12,1-8. Ich möchte damit beginnen, die Frage zu beantworten, die den meisten jungen Menschen durch den Kopf geht: „Was soll ich mit meinem ... mehrLeben machen?“ Ich glaube, unsere Verse aus Römer 12 sagen uns genau, was wir mit unserem Leben tun sollen: Wir sollen es dem Herrn geben! Und Ihn unser Leben zu einem Segen machen lassen.

Wie lange willst du noch zwischen zwei Meinungen schwanken? (D.R. Reid)

1. Könige 18,17-24

Online seit: 31.08.2021     Bibelstellen: 1. Könige 18     Stichwörter: Irdische Lebensorientierung; Nachfolge     Vorlesezeit: 10 min

Viele Christen befinden sich heute in genau der gleichen Lage wie die Israeliten zur Zeit Elias: Sie würden dem Herrn gern folgen, und der Gedanke, dass sie im Himmel einmal belohnt werden, gefällt ihnen. Aber sie wollen auch ... mehr„Belohnungen“ auf der Erde haben: Erfolg, Geld, gesellschaftliches Ansehen, Beliebtheit … ein „gutes Leben“. Oder vielleicht finden sie es einfach bequemer, im Strom der Volksmeinung mitzuschwimmen …

Este într-adevăr totul curat? (D.R. Reid)

Tit 1.15

Online seit: 02.08.2021     Bibelstellen: Tit 1     Stichwörter: Medien; Sexualitate; Orientare de viaţă pământească

Tit 1.15 spune: „Toate sunt curate pentru cei curaţi”. Unii creștini citează acest verset pentru a răspunde afirmativ la aceste întrebări. Ei consideră că creștinii cu motive curate pot rămâne curaţi și fără ... mehrpată - indiferent de ceea ce citesc sau privesc. Numai oamenii cu gânduri necurate s-ar pângări prin astfel de lucruri. Dar oare versetul nostru înseamnă cu adevărat acest lucru? Înseamnă acest verset că creștinii, de exemplu, ar putea privi prezentările pornografice ca fiind doar o formă neutră de „artă”? Înseamnă acest verset că credincioșii cu frică de Dumnezeu nu ar trebui să fie preocupați de influențele corupătoare ale unor filme sau site-uri web?

Ist für den Reinen wirklich alles rein? (D.R. Reid)

Titus 1,15

Online seit: 15.07.2021     Bibelstellen: Titus 1     Stichwörter: Medien; Sexualität; Irdische Lebensorientierung     Vorlesezeit: 15 min

In Titus 1,15 heißt es: „Den Reinen ist alles rein.“ Manche Christen meinen, Gläubige mit reinen Motiven könnten rein und unbefleckt bleiben, egal, was sie lesen oder anschauen. Aber bedeutet dieser Vers das wirklich? ... mehrKönnen reife Christen allen Schund lesen oder anschauen und sozusagen immun sein gegen schlimme Nebenwirkungen? Müssen gottesfürchtige Gläubige sich keine Gedanken über die verderblichen Einflüsse einiger Filme oder Internetseiten machen?

Duci tu o „viaţă dublă”? (A.J. Pollock)

Un cuvânt pentru tinerii creştini

Online seit: 15.02.2021     Bibelstellen: Galateni 6.7     Stichwörter: Carne; Orientare de viaţă pământească; Semănătură şi recoltă (principiu)

Poate un creştin credincios să trăiască o viaţă dublă? Cu regret este nu numai imposibil, ci realmente mulţi creştini credincioşi trăiesc o viaţă dublă, în mod deosebit tinerii. Sunt mulţi tineri care fără îndoială sunt ... mehrcopii ai lui Dumnezeu, care până acum posedă numai o profunzime redusă a lucrării lui Dumnezeu în ei. Aceştia sunt în pericol să ducă o viaţă dublă. Ce înseamnă să duci o viaţă dublă?, s-ar putea întreba. Deci, cei care cred au două naturi. Una este carnea, răul de nedescris, care poate face numai rău; cealaltă natură este natura nouă, şi orice dorinţă a acestei naturi descinde din Dumnezeu şi este orientată spre sfinţenie şi adevăr. Când credinciosul începe să satisfacă dorinţele cărnii, atunci aceasta este o viaţă dublă. Cele două naturi sunt total opuse una alteia, şi ceea ce este grav este că dorinţa după lucrurile divine este distrusă atunci când carnea este îngrijită.

„Când [Moise] s-a făcut mare” (A.J. Pollock)

Evrei 11.24-27

Online seit: 15.01.2021     Bibelstellen: Evrei 11.24-27     Stichwörter: Orientarea de viaţă cerească; Discipolat/Ucenicie

Nu există nici o altă perioadă din viaţă, care să fie umplută până la refuz cu posibilităţi pentru bine sau rău, decât timpul „când noi ne-am făcut mari”. Ca şi copii avem pe alţii care decid asupra ... mehrnoastră şi partea noastră este să ascultăm de părinţi şi de învăţători. Dar când am ajuns la o anumită vârstă, atunci vine timpul în care responsabilitatea stă pe umerii noştri proprii. Este timpul în care fiecare face alegerea pentru ceea ce formează sau distruge viaţa.

Wie man sein Leben dem Herrn Jesus weiht (B. Anstey)

Aus der Jugend von Bruce Anstey

Online seit: 22.11.2020     Stichwörter: Hingabe; Autobiographisches     Vorlesezeit: 17 min

Diese autobiographische Schilderung aus der Jugend von Bruder Anstey zeigt beispielhaft, wie es aussehen kann, wenn man in der Jugend sein Leben und seine Fähigkeiten dem Herrn Jesus weiht, und wie Gott eine solche Weihe belohnt. Daher ... mehrempfehlen wir diesen Artikel auch Lesern, die Bruce Anstey und seine Schriften nicht kennen. Mittlerweile wurden etliche Artikel dieses Bruders übersetzt und auf SoundWords online gestellt.