Am dorit mult (Botschafter)

Luca 22.15

Bibelstellen: Luca 22.15     Stichwörter: Frângerea pâinii

În Luca 22 citim un cuvânt al Domnului pe care nu-l găsim în Matei 26, unde vedem aceeași scenă a mesei cu mielul de Paște. Domnul le spune ucenicilor Săi, după ce a stat la masă cu ei: „Am dorit mult să mănânc ... mehrpaştele acesta cu voi.” - De obicei ne gândim doar la cât de multă dorință și nevoie avem noi de a lua Cina Domnului, și dacă noi, care avem multe lipsuri și slăbiciune, o luăm în mod demn. Dar oricât de importante ar fi aceste întrebări la locul lor, este totuşi binefăcător pentru inimă să-L auzim aici pe Domnul spunând: „Am dorit mult să mănânc paştele acesta cu voi.” Cu siguranță că Domnul nu se gândea doar la Paște, când a spus aceste cuvinte, dar și la instituirea Cinei Domnului; și cu siguranță chiar și acum este dorința inimii Sale de a ne vedea adunați la masa Sa, pentru a vesti moartea Sa.

Când Dumnezeu ne trimite „în exil” (S. Isenberg)

Bibelstellen: 1 Corinteni 10; 1 Corinteni 11; 1 Corinteni 12; Marcu 14; Luca 22; Matei 26; Faptele apostolilor 2; Faptele Apostolilor 20; Maleahi 1     Stichwörter: Frângerea pâinii; Cina; Masa Domnului

Trăim timpuri grele: aceasta nu este o veste nouă, căci deja apostolul Pavel a înştiinţat: „Să şti dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele” (2 Timotei 3.1). Aceste timpuri vor fi caracterizate, ... mehrîntre altele, prin aceea că oamenii vor fi „iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” şi mulţi vor avea „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” ... Dar cum stau lucrurile la noi creştinii credincioşi? Găsim în societate multe lucruri pe care le-am putea critica, dar criza actuală nu este numai pentru „lumea rea” de afară; ea se referă nu numai la societatea noastră, ci şi la noi creştinii credincioşi, şi anume foarte sensibil. Ceea ce pentru noi este cel mai important, ceea ce este esenţial pentru creştinii credincioşi, ne-a fost luat de pe o zi pe alta.

Ce vrea să se spună prin noul legământ? (W.J. Ouweneel)

Luca 22.20; 1 Corinteni 11.25

Bibelstellen: Luca 22.20; 1 Corinteni 11.25; Evrei 8     Stichwörter: Legământ (noul); Dispensaţionalism; Teologia legământului; Împărăţia de o mie de ani; Legământul nou

Literalmente el va fi încheiat cu cele zece seminţii respectiv cu cele două seminţii ale vechiului popor al lui Dumnezeu; în inimile lor va fi scris şi textul Legii lui Moise. Însă potrivit mărturiei Noului Testament noi ca ... mehrpopor actual al lui Dumnezeu în Duhul avem felurit a face cu noul legământ. ...

Bild: Edition Nehemia
Cele patru zile ale răscumpărării (R. Liebi)

Joi: Sacrificarea mielului de Paște; Vineri: Sărbătoarea Paștelui - Răstignirea; Sâmbătă: Mesia în mormânt; Duminică: Învierea

Bibelstellen: Matei 26.17-19; Marcu 14.12; Luca 22.7     Stichwörter: Paştele; Passion/Suferinţe

Săptămâna Patimilor Domnului Isus Hristos privită din perspectiva sa iudaică. Aproximativ o treime din Evanghelii ne concentrează privirea asupra ultimei săptămâni în care Domnul Isus a suferit ultima oară pentru păcatele ... mehrnoastre și, în cele din urmă, a înviat din morți. Așadar, ceea ce s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, în preajma Paștelui, trebuie să aibă o mare importanță! În această broșură, autorul face ca evenimentele din Săptămâna Patimilor să apară în fața ochilor noștri într-un mod foarte pictural și realist și dorește să ne umple inimile de mare admirație. Toate evenimentele din zilele respective ale săptămânii au avut loc conform unui plan minunat în sfatul lui Dumnezeu. Ele prezintă paralele uimitoare cu Psalmii, care erau cântați în Templu în anumite zile ale săptămânii, și cu cele șapte zile ale creației din Geneza 1 și 2. Detaliile scoase la lumină ne arată măreția lui Dumnezeu în aceste evenimente dintr-o nouă perspectivă și ne îndreaptă spre cel mai mare plan de pace din toate timpurile.

Credincioşi neîntorşi la Dumnezeu? (The Bible Herald)

Luca 22.32b; Ioan 21

Bibelstellen: Luca 22.32b; Ioan 21     Stichwörter: Convertire

Sunt credincioşi neîntorşi la Dumnezeu în sensul în care Domnul Isus foloseşte cuvântul întoarcere adresat lui Petru, când i-a zis: „Şi tu, când te vei întoarce, să-i întăreşti pe ... mehrfraţii tăi” (Luca 22.32b). Încrederea de sine a apostolului era mai mare decât curajul lui. Toţi cunoaştem istoria tăgăduirii Domnului de către el şi căinţa lui, readucerea lui la viaţă şi înnoirea lui. El iubea intim pe Domnul său, însă L-a tăgăduit în chip ruşinos. El însuşi s-a adus într-o societate falsă şi s-a aşezat la focul de cărbuni, ca să se încălzească, în timp ce Hristos a fost acuzat de marele preot. Ochiul lui era îndreptat spre sine însuşi şi nu spre Hristos, şi deoarece se afla într-o situaţie grea, satan l-a ademenit să prefere să-şi salveze viaţa, decât s-o piardă; el a tăgăduit pe Domnul său cu jurământ şi blestem.

Cum ar trebui sărbătorită Cina? (S. Isenberg)

Luca 22.14-20; 1 Corinteni 10.14-17; 1 Corinteni 11.23-26.

Bibelstellen: Luca 22.14-20; 1 Corinteni 10.14-17; 1 Corinteni 11.23-26.     Stichwörter: Cina; Frângerea pâinii

De fapt cuvântul „Cina” nu se întâlneşte în Cuvântul lui Dumnezeu. A fost pur şi simplu seară, atunci când Domnul Isus a instituit Masa Sa. Biblia vorbeşte de faptul, că se vine împreună ... mehrpentru frângerea pâinii, ea vorbeşte despre Masa Domnului. Mulţi vorbesc despre Masa de aducere aminte, ceea ce este foarte potrivit; dar nici această exprimare nu se întâlneşte în Biblie. Mult mai important decât numele este însă conţinutul, care este legat cu această Masă. Şi despre aceasta va fi vorba în acest articol.

Din Betania spre Ghetsimani (F.v. Kietzell)

Bibelstellen: Luca 22; Ioan 18     Stichwörter: Ghetsimani

El pătrunde încet, ca şi ezitând, în adâncimea grădinii; la început ia cu Sine trei din ucenicii Lui cei mai apropiaţi, pentru ca apoi să se despartă şi de ei. „Apoi S-a depărat de ei ca la o aruncătură ... mehrde piatră” (Luca 22.41), şi acolo, în despărţire totală, „a îngenuncheat”, „S-a aruncat la pământ” (Marcu 14.35), da, „a căzut cu faţa la pământ” (Matei 26.39). Acolo El a adus „rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L scape din moarte” (Evrei 5.7). Şi aşa cum pe tot drumul Lui – cu excepţia celor trei ore de întuneric de pe cruce – cerul era deschis deasupra Lui şi „îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se coborau peste Fiul Omului” (Ioan 1.51), tot aşa şi aici: „s-a arătat un înger din cer, întărindu-L” (Luca 22.43). Acolo El era „în luptă grea”, în rugăciune care devenea tot „mai fierbinte”; „Şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ” (Luca 22.44).

Eșecul nu este sfârșitul (D.R. Reid)

Exemplul lui Petru și Marcu

Bibelstellen: Luca 22.56-62; Faptele apostolilor 15.36-40     Stichwörter: Încurajare; Nereușită/Eşec

Ți-ai întocmit planuri bune la început de an? Ai renunțat deja la ele? Cel mai probabil, planurile tale în a ține o dietă și de a face exerciții fizice în mod regulat au eșuat în urmă cu câteva ... mehrsăptămâni. Poate că și planurile tale pioase, cum ar fi citirea integrală a Bibliei într-un an, au căzut și s-au întrerupt, iar acum ești descurajat pentru că nu ești disciplinat. S-ar putea că te lupți cu un eșec și mai mare în viața ta - un eșec mult mai grav decât un plan întocmit de Anul Nou la care ai eșuat. L-ai dezamăgit pe Dumnezeu într-un mod despre care crezi că Dumnezeu nu-l poate ierta? Te simțiți vinovat pentru asta și ți-ai pierdut tot curajul? Ești disperat? Și gândești că nu vei reuși niciodată să trăiești o viață care să fie pe placul lui Dumnezeu? Că nu vei mai fi niciodată de folos în slujba Domnului?

Eşecul şi restabilirea (B. Anstey)

Artikel: 2     Bibelstellen: Luca 22; 1 Ioan 1; 1 Ioan 2; Marcu 14; Rut 1     Stichwörter: Nereușită/Eşec; Restabilire

În această serie de articole este vorba despre tema eşec (ratare) şi restabilire.

Eşti tu o remorcă sau o locomotivă? (I. Fleming)

Ce sunt eu pentru fraţii mei şi pentru surorile mele?

Bibelstellen: Luca 22.32     Stichwörter: Slujba pentru Domnul

Şi noi nu putem schimba adevărul – noi ducem cu noi ori putere ori slăbiciune, oriunde ne-am afla. Fiecare din noi este un ajutor sau un obstacol pentru cei din jur. Însă privilegiul nostru este să fim un ajutor – putere ... mehrpentru alţii, şi dacă este aşa, atunci „întărim pe fraţii noştri”.„Sunt mulţi călători pe un vapor, însă sunt puţini cei care fac lucrarea pe vapor”, acesta a fost felul în care un alt creştin bătrân a caracterizat această chestiune. ...

Ghetsimani (F.C. Jennings)

Bibelstellen: Matei 26.36-46; Marcu 14.32-42; Luca 22.39-46; Ioan 18.1-11; Psalmul 102     Stichwörter: Ghetsimani

Soarele a refuzat să pună în lumină acele suferinţe, şi în timpul ultimelor trei ore de la ora doisprezece până la ora trei după masa nu auzim nici măcar o şuşoteală a vreunui om, a unui animal sau a unei păsări, ... mehrpână la acel strigăt extraordinar de amar „Eli, Eli, lama sabactani?”, care a străbătut prin acea noapte tainică. Întunericul şi liniştea sunt într-o armonie îngrozitoare cu ceea ce se petrecea pe crucea din mijloc.

Noaptea în care El a fost vândut (S. Winterhoff)

Luca 22

Bibelstellen: Luca 22     Stichwörter: Suferinţele Domnului

De ce nu spune Pavel doar: în noaptea în care au stat împreună în camera de sus? Trebuie oare Pavel să scoată în evidență fapta lui Iuda în acest mod, tocmai la Cina Domnului? Este adevărat că trădarea a ... mehrfost anunţată dinainte la această cină – „Cel care înmoaie cu Mine mâna în farfurie, acela Mă va preda” – însă la „cina noastră” este vorba despre suferințele Domnului, despre Ghetsimani, despre drumul spre cruce și despre crucea însăși.

Paștele (E.E. Hücking)

Ce are de spus pentru noi astăzi?

Bibelstellen: Exodul 12; Luca 22     Stichwörter: Paştele

„Și să-l mâncați în grabă”. Aceasta a fost rânduiala lui Dumnezeu pentru masa de Paște a copiilor lui Israel, așa cum ne este relatată ca eveniment istoric în Exodul 12. Mielul fusese sacrificat, iar ... mehrsângele fusese stropit pe dinafară pe amândoi ușorii ușii și pe pragul de sus al caselor lor: acum nu mai exista nicio ezitare. Venise ceasul lui Dumnezeu, iar poporul era liber să plece din Egipt, din „casa robiei”, pentru „a-I sluji în pustiu”. Astfel, acest „a mânca în grabă”, cu coapsele încinse, picioarele încălțate și toiagul în mână, este caracteristic spiritului unic de plecare care a predominat la acest mare eveniment. La comemorarea anuală ulterioară a Paștelui, nu mai era nevoie să se grăbească. Și totuși, nici aici nu lipsește reamintirea: „Șapte zile să le mănânci cu azime, pâinea întristării, pentru că ai ieșit în grabă din țara Egiptului” (Deuteronomul 16.3). Ideea aceasta ne oferă prilejul să urmărim puțin mai departe unele detalii legate de Paște.

Petru şi privirea Domnului (W.T. Turpin)

Luca 22.60,61

Bibelstellen: Luca 22.60,61     Stichwörter: Credinţă; Mândrie; Dragostea faţă de Dumnezeu/Domnul

În această parte serioasă şi zguduitoare din istoria lui Petru găsim cum Domnul a lucrat la inima şi la conştiinţa lui Petru, căci la fiecare restabilire adevărată El lucrează în ambele privinţe. Este binecuvântare să ... mehrse ia seama atent la căile Lui desăvârşite de har cu ai Săi. Rădăcina căderii lui Petru era încrederea în sine însuşi, dar ce natură avea această încredere în sine însuşi? Nu cred că ea consta în acea părere generală înaltă despre sine însuşi, aşa cum ea se găseşte cu regret aşa de des printre credincioşi şi chiar printre slujitorii Domnului. Încrederea lui de sine era de o altă natură şi de o natură mult mai vicleană.

Slava morală a Domnului Isus (6) (J.G. Bellett)

El nu a cerut nimic de la oameni

Bibelstellen: Luca 22

Aşa după cum Isus în timpul slujirii Sale nu a căutat niciodată să Se justifice înaintea sentinţei oamenilor, tot aşa El nu a avut nici o pretenţie la compasiunea omenească în orele slăbiciunii Sale, când toate ... mehrputerile întunericului s-au năpustit asupra Lui. Când a ajuns să fie captivul iudeilor şi păgânilor, El nu a implorat şi nu s-a rugat sub nici o formă. El nu a apelat nici la compasiunea celor din jur şi nici nu a căutat să-Şi salveze viaţa. În grădina Ghetsimani rugăciunea Lui s-a înălţat spre Tatăl; dar prin nici un cuvânt nu a căutat să impresioneze inima marelui preot iudeu sau a guvernatorului roman. Tot ce El a spus oamenilor în ora aceea, a servit numai să pună în lumină păcatul pe care omul, atât iudeul cât şi păgânul, intenţiona să-l facă.