Stimulente divine pentru slujire într-o zi de declin

Înainte de a-și încheia scrisoarea, Pavel se străduiește să-l îndemne pe Timotei să înceapă imediat slujirea. El nu numai că îl încurajează să facă acest lucru, nu, chiar mai mult: îi dă o „însărcinare” înaintea lui „Dumnezeu și a lui Isus Hristos”, pe care trebuia s-o îndeplinească. Timotei trebuia să ia în serios această slujbă. Avea responsabilitatea de a-și îndeplini pe deplin slujba, pentru că Domnul spusese: „Oricui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12.48). Faptul că însărcinarea era dată „înaintea” lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos [2. Timotei 4:1 „Te îndemn înaintea lui Dumnezeu şi a lui Hristos Isus, care îi va judeca pe cei vii şi pe cei morţi, şi pentru arătarea Sa şi pentru Împărăţia Sa:“] înseamnă că Timotei trebuia să slujească având în vedere faptul că se afla sub privirea atentă a unor Persoane divine. Orice slujire trebuie să fie efectuată fiind conștient că ești observat de ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu.

Având în vedere întunericul care va pătrunde inevitabil în mărturia creștină, Pavel îi dă lui Timotei patru stimulente semnificative, pentru ca el să se ridice imediat și să înceapă lucrarea.[1]

În curând judecata va cădea asupra mărturisirii creștine

Versetul 1

2. Timotei 4.1: Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus, care îi va judeca pe cei vii și pe cei morți, și pentru arătarea Sa și pentru Împărăția Sa:

Hristos, Judecătorul „celor vii și al celor morți”, va veni să judece marea masă de mărturisitori fără viață din mărturia creștină. Cei mai mulți din creștinătate nu sunt mântuiți și vor fi pierduți pentru totdeauna, atunci când va veni judecata. Cei „vii” vor fi judecați „la arătarea Lui”, adică înainte de domnia milenară a lui Hristos, mileniul (2. Tesaloniceni 1.7-10 „(7) şi vouă, care sunteţi necăjiţi, odihnă cu noi, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Sale, (8) într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi peste cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos; (9) care vor suferi pedeapsă, pieirea eternă de la faţa Domnului şi de la gloria puterii Sale, (10) când va veni ca să fie glorificat în sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toţi cei care au crezut (pentru că mărturia noastră faţă de voi a fost crezută).“), iar cei „morți” vor fi judecați la sfârșitul domniei „Împărăției Sale” (Apocalipsa 20.11-15). Aceasta este o atenționare serioasă, că există o zi în care toți oamenii vor da socoteală.

Având în vedere această judecată viitoare, Timotei ar trebui să se ridice și să intre fără întârziere în slujire. Dragostea pentru suflete ar trebui să-l motiveze. Pavel spune:

Versetul 2

2. Timotei 4.2: Te îndemn stăruitor ... vestește Cuvântul, stăruie la timp și nelatimp, mustră, ceartă, încurajează cu toată îndelunga-răbdare și învățătura.

Observă: Timotei trebuia să prezinte Cuvântul lui Dumnezeu ascultătorilor săi - nu propriile sale idei. Povestirile și ilustrațiile pot fi interesante și uneori chiar utile, dar nu pot înlocui Cuvântul lui Dumnezeu. Slujitorul trebuie să-și amintească faptul că nu instrumentele umane produc rezultate, ci puterea Cuvântului lui Dumnezeu, aplicată prin Duhul Sfânt. Prin urmare, Timotei nu ar trebui să încerce să facă din predicarea sa ceva complicat. În zilele noastre, șmecheriile și artificiile iau din ce în ce mai mult locul predicării simple a Cuvântului. Putem fi tentați să folosim aceste lucruri, dar cel mai bine este să rămânem la Cuvântul lui Dumnezeu. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri” (Evrei 4.12) și Dumnezeu folosește acest Cuvânt pentru a converti sufletele (Psalmul 19.8,9 „(8) Rânduielile Domnului sunt drepte, înveselind inima. Porunca Domnului este curată, luminând ochii. (9) Teama de Domnul este curată, rămânând pentru totdeauna. Judecăţile Domnului sunt adevăr, sunt drepte toate împreună.“).

Timotei a trebuit să facă din aceasta o prioritate - atât „la timp”, cât și „nelatimp”. Aceasta înseamnă că trebuia să împărtășească Cuvântul în situațiile în care oamenii erau deschiși la el, dar și atunci când nu erau. Dacă o persoană era interesată, atunci era în mod clar un „la timp” – să ne gândim la temnicerul roman, de exemplu (Faptele apostolilor 16.30 „Şi, aducându-i afară, a spus: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?““). Dar dacă existau circumstanțe în care predicarea Cuvântului putea fi considerată nepotrivită – „nelatimp” - Timotei trebuia să găsească o cale de a aduce Cuvântul lui Dumnezeu chiar și în astfel de situații. Întâmplarea în care Domnul a fost în casa fariseului este un exemplu (Luca 11.37-54). Timotei trebuia să aplice Cuvântul lui Dumnezeu la conștiința ascultătorilor săi, fără a-i ataca personal. Pavel spune: „mustră, ceartă, încurajează cu toată îndelunga-răbdare și învățătura.”

Va veni o vreme când mărturisitorii creștini nu vor mai suporta adevărul

Versetele 3,4

Pavel dă un alt motiv pentru care Timotei ar trebui să se ridice imediat și să se apuce de treabă: va veni o vreme când oamenii nu vor mai suporta doctrina sănătoasă:

2. Timotei 4.3,4: Pentru că va fi un timp când nu vor suporta învățătura sănătoasă, ci, dorind să-și desfăteze urechile, își vor strânge o mulțime de învățători după poftele lor; și își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor abate spre basme.

Chiar înainte de a veni ziua judecății, va fi o mare apostazie în mărturia creștină, iar oamenii își vor întoarce urechile de la adevăr. Acest lucru va culmina cu ridicarea omului păcatului (antihristul) după ce Biserica va fi luată la cer (2. Tesaloniceni 2.2-4 „(2) ca voi să nu vă lăsaţi repede clătinaţi în gândire, nici să nu vă tulburaţi, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă, ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi prezentă acum. (3) Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului, fiul pieirii, (4) care se împotriveşte şi se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare, încât el însuşi se aşază în templul lui Dumnezeu, prezentându-se pe sine că este Dumnezeu.“). Timotei trebuia să recunoască faptul că apostazia începuse deja în mărturia creștină[2] și că împietrirea inimii ajungea rapid la un punct în care nu mai puteau „suporta învățătura sănătoasă”. Învățătura lui Pavel nu va fi acceptată de mase. Confruntat cu acest fapt inevitabil, Timotei trebuia să se ridice imediat și să se apuce de treabă. Ideea apostolului era foarte clară: Timotei trebuia să se apuce imediat de treabă (chiar acum), pentru că va veni o vreme când va fi de puțin folos sau deloc.

Pavel a mai spus că oamenii „dorind să-și desfăteze urechile, își vor strânge o mulțime de învățători după poftele lor”. Acest lucru sugerează că - în loc să vină învățători trimiși de Dumnezeu, care să predice și să învețe poporul lui Dumnezeu - vor veni învățători care vor fi sub controlul ascultătorilor lor; pentru că le vor dicta ceea ce vor să audă. Oamenii vor alerga după învățători care au lucruri interesante de spus. Cele mai preferate subiecte în slujirea creștină de astăzi sunt dragostea și căsătoria și interpretările profetice senzaționale. Așadar, un predicator va trebui să vorbească despre subiecte pe care oamenii vor să le audă, dacă vrea să aibă o audiență mare și să-și păstreze slujba de predicator. Așa că, dacă asta urmărește [succesul în slujba sa], s-ar putea să fie influențat de ceea ce vor oamenii, mai degrabă decât de ceea ce Dumnezeu îl autorizează să spună. Cu toate acestea, consecința tristă pentru oamenii care caută lucruri care le gâdilă urechile este că ei „își întorc urechea de la adevăr” și se îndreaptă spre „basme”.

Nu mai este nevoie să spunem că trăim în aceste vremuri. Biserica se află astăzi într-o stare asemănătoare cu cea în care se afla atunci adunarea din Laodiceea (Apocalipsa 3.14-22). Creștinii aleg ce vor din învățăturile apostolului. O mare parte din ceea ce a învățat Pavel - chiar dacă se află în scrisorile sale - este înțeles greșit, interpretat greșit sau pur și simplu trecut cu vederea. Iar unele dintre lucrurile pe care el le-a dat ca învățătură sunt de-a dreptul respingătoare și intolerabile pentru duhul creștin modern și sunt respinse. Așadar, momentul în care adevărul trebuie să fie cunoscut este atunci când încă mai există speranța că va fi primit.

Versetul 5

2. Timotei 4.5: Dar tu, fii treaz în toate, suferă răul {îndură suferințele}, fă lucrare de evanghelist, împlinește-ți deplin slujba.

Având în vedere acest lucru, Timotei trebuia să fie „treaz” și să nu permită ca influențele amețitoare din jurul său să îl distragă de la simplul scop de a sluji adevărul. Mai mult, Timotei ar trebui să fie dispus să sufere pentru adevăr. El trebuia să „îndure suferințele”, pentru că vor exista atacuri asupra adevărului și asupra celor care îl apărau.

Se pare că slujba lui Timotei a fost predominant de învățătură și îndemn (1. Tesaloniceni 3.2 „şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în ceea ce priveşte credinţa voastră,“; 1. Timotei 4.13-16; 6.2b „(4:13) Până vin eu, ia aminte la citire, la îndemnare, la învăţătură. (4:14) Nu neglija darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin profeţie, cu punerea mâinilor de către ceata celor bătrâni. (4:15) Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor. (4:16) Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură; rămâi în ele, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultă.“ „(6:2) Şi cei care au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască pentru că sunt fraţi; ci mai mult să le slujească, pentru că cei care au parte de buna lor lucrare sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă-i şi îndeamnă-i acestea.“; 2. Timotei 2.2 „Şi cele ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie capabili să-i înveţe şi pe alţii.“). Dar, dincolo de aceasta, el nu trebuia să uite să facă „lucrarea de evanghelist” și să-și exercite astfel pe deplin „slujba”. În mod evident, avea o slujbă cu caracter universal: nu trebuia să fie doar un învățător al adevărului, ci și un evanghelist. O slujire atotcuprinzătoare, care să acopere totul, este extrem de necesară într-o zi de declin, când atât de puțini pot fi folosiți în slujba Domnului. J.N. Darby a remarcat: „Nu sunt un evanghelist, doar că atunci când pot, fac lucrarea de evanghelist cât de bine pot”.

O lucrare de evanghelizare ar fi ajutat la găsirea celor care ar fi acceptat învățătura lui Pavel. Noii convertiți primesc de obicei adevărul mult mai ușor decât cei care sunt în mărturia creștină și care sunt stricați prin învățăturile false care circulă. Astfel de oameni au multe „să uite din cele învățate” și de aruncat, și adesea acest lucru nu este ușor. Pe de altă parte, noii convertiți nu au idei preconcepute despre învățătura și practica creștină și le este mai ușor să accepte adevărul. Prin urmare, aceasta era o lucrare importantă pe care Timotei nu o putea neglija.

Există recompense pentru slujiri făcute cu credincioșie

Versetele 6-8

Pavel i-a dat lui Timotei un alt stimulent pentru a fi ocupat în slujba Domnului: va fi o răsplată care îi așteaptă pe toți cei care au lucrat cu credincioșie și în vederea apariției lui Hristos. A existat o judecată pentru cei răi, dar au existat și recompense pentru cei credincioși. Pavel amintește de propria sa viață și slujire și de răsplata care îl aștepta. El spune:

2. Timotei 4.6-8: Pentru că eu sunt deja turnat ca o jertfă de băutură și timpul plecării mele a venit. M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credința; de acum îmi este pusă înainte cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul, dreptul Judecător, în ziua aceea; și nu numai mie, ci și tuturor celor care iubesc arătarea Sa.

Aceasta nu a fost lăudăroșenie; el o menționează ca o încurajare pentru Timotei. El spune ceva de genul: „În curând voi fi la Domnul și îmi voi primi răsplata, și este o răsplată și pentru tine, dacă veți continua cu credincioșie în slujire”.

Viața de slujire a lui Pavel a fost în contrast puternic cu mulți alții care au fost copleșiți de declinul din acea vreme:

• Unii „naufragiaseră” în ceea ce privește credința (1. Timotei 1.19,20 „(19) păstrând o credinţă şi o conştiinţă bună, pe care unii, lepădând-o, au naufragiat în ceea ce priveşte credinţa; (20) dintre aceştia sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat lui Satan, ca să fie învăţaţi prin disciplină să nu hulească.“).
• Unii „căzuseră” de la credință (1. Timotei 4.1 „Dar Duhul spune lămurit că, în timpurile din urmă, unii se vor depărta de credinţă, luând aminte la duhuri amăgitoare şi la învăţături ale demonilor,“).
• Unii au „tăgăduit” credința (1. Timotei 5.8 „Iar dacă cineva nu îngrijeşte de ai săi şi mai ales de cei ai casei, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios.“).
• Unii se „rătăciseră” de la credință (1. Timotei 6.10,21 „Pentru că iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele; după care unii, umblând, s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe dureri.“ „pe care unii, mărturisind-o, s-au abătut în ceea ce priveşte credinţa! Harul fie cu tine! Amin.“).
• Credința unora fusese „răsturnată” (2. Timotei 2.18).
• Unii erau „dezaprobați” în ceea ce privește credința (2. Timotei 3.8 „Iar după cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia se împotrivesc adevărului, oameni stricaţi la minte, dezaprobaţi în ceea ce priveşte credinţa.“).

Având în vedere toate aceste abateri, apostolul spune: „Eu am păzit credința”. Ce contrast! Aceasta nu era lăudăroșenie, ci un stimulent pentru Timotei să continue să lucreze cu credincioșie. Pavel menționează aceasta, pentru a arăta că este posibil să umbli în tot adevărul lui Dumnezeu într-o zi de declin. Unii spun că nu mai este posibil să practicăm în întregime adevărul care a fost dat odată credincioșilor (Iuda 3 „Preaiubiţilor, dându-mi toată silinţa să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându-vă să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna.“). Dar Pavel nu a omis nimic din toate acestea. El a păstrat credința chiar și atunci când au existat lupte crâncene pentru ea. Prin urmare, nu există nicio scuză pentru noi să omitem măcar o parte din ea.

Pavel denumește răsplata sa ca fiind „cununa dreptății (neprihănirii)”. Această răsplată deosebită este dată celor care merg înainte în dreptate în mijlocul tuturor nedreptăților din mărturia creștină. Era o realitate pentru toți cei care Îl vor sluji cu credincioșie pe Domnul. Pavel spune: „... dar nu numai mie, ci și tuturor celor ce iubesc arătarea Lui” (2. Timotei 4.8). Aceste recompense pentru credincioșie vor fi primite la scaunul de judecată al lui Hristos (după răpire), dar ele nu vor fi văzute de lume până la apariția lui Hristos, adică după necazul cel mare. Când Hristos va veni cu noi din cer (la arătarea Sa) pentru a instaura Împărăția Sa pe pământ, răsplata credincioșilor va deveni vizibilă înaintea tuturor.

Orice creștin sincer ar trebui să „iubească arătarea Lui”. A iubi arătarea Lui înseamnă că Îl iubim pe Cel care va apărea. În plus, trăim într-o perioadă în care Numele lui Hristos este târât prin noroi. El este dezonorat din toate părțile, iar acest lucru îi întristează pe credincioșii ale căror afecțiuni sunt corecte. Dar când Se va arăta Domnul, totul va fi la locul lui - și atunci El va avea locul care I se cuvine. Și din acest motiv, iubim arătarea Lui.

Există o lipsă de slujitori credincioși

Versetele 9,10

Un al patrulea imbold pentru Timotei de a se face imediat disponibil pentru slujirea Domnului era marea lipsă de slujitori credincioși. Chiar și printre slujitorii Domnului a existat decădere și, ca urmare, au fost mai puțini slujitori decât oricând înainte. Pavel îi spune lui Timotei:

2. Timotei 4.9,10: Străduiește-te să vii repede la mine; pentru că Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum, și a plecat la Tesalonic; Crescens, în Galatia, Tit, în Dalmația;

Acest bătrân luptător era pe cale să părăsească câmpul de luptă, iar când s-a uitat la lucrare, a văzut că nevoia era mai mare ca niciodată. Cu tristețe a relatat că unii dintre cei care ar fi putut fi de ajutor au plecat și fac alte lucruri. El spune: „Toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos” (Filipeni 2.21).

Având în vedere aceste circumstanțe, era cu atât mai necesar ca Timotei să-și încingă coapsele și să se alăture luptei. Lucrarea Domnului are nevoie de fiecare bărbat disponibil și de fiecare femeie disponibilă. Ștafeta credinței fusese pusă în mâinile lui Pavel, iar el s-a grăbit cu credincioșie să-și ducă la bun sfârșit alergarea; acum o preda lui Timotei, nevătămată și completă. Acum era rândul lui Timotei să alerge și să lupte „lupta cea bună a credinței” (1. Timotei 6.12). De aceea era necesar ca el să plece imediat și să se ocupe cu lucrarea.

Astăzi este o nevoie și mai mare de slujitori credincioși, care să stea în tranșee și să continue lucrarea Domnului, susținând și învățând doctrina lui Pavel în întregime. Domnul Însuși a spus: „Secerișul, în adevăr, este mare, dar lucrătorii, puțini; rugați deci pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său” (Matei 9.37,38). Astăzi sunt atât de puțini cei care susțin tot ceea ce Pavel a dat Adunării și chiar mai puțini cei care o răspândesc.

Pavel a simțit o abatere generală printre frații săi și a dorit ca Timotei să vină să-l ajute (2. Timotei 4.9 „Străduieşte-te să vii repede la mine;“). Este puțin probabil ca acest lucru să se fi întâmplat. Probabil că autoritățile romane sub Nero l-au executat pe apostol înainte ca Timotei să ajungă acolo. Dar dorința lui Pavel arată importanța părtășiei într-o zi de declin și eșec. Trebuie să ne adunăm pentru a ne încuraja reciproc cât mai des posibil. Adevărata părtășie creștină are de-a face cu lucruri dumnezeiești - lucruri pe care creștinii le au în comun (Faptele apostolilor 2.42 „Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.“). Mulți își imaginează astăzi că părtășia creștină constă în a se aduna pentru sport și recreere. Noi nu respingem astfel de lucruri, dar asta cu greu va „întări cele care rămân, care sunt aproape să moară” (Apocalipsa 3.2).

Apostazia era peste tot. În rândurile lor domina necredincioșia; mulți dintre cei care fuseseră credincioși cândva se îndepărtaseră (2. Timotei 1.15 „Ştii aceasta, că toţi care sunt în Asia, între care sunt Figel şi Ermogen, s-au întors de la mine.“). „Dima” a fost un exemplu de apostazie (2. Timotei 4.10 „pentru că Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum, şi a plecat la Tesalonic; Crescens, în Galatia, Tit, în Dalmaţia;“). La un moment dat, el a slujit alături de apostol și a fost lăudat ca și colaborator (Filimon 24 „Marcu, Aristarh, Dima, Luca, împreună-lucrători cu mine.“). Pavel îl menționează atunci când i-a salutat pe credincioși, ceea ce arată că Dima iubea părtășia fraților (Coloseni 4.14 „Vă salută Luca, doctorul preaiubit, şi Dima.“). Dar dragostea pentru „veacul de acum” l-a îndepărtat. Nu că Dima Îl părăsise pe Hristos, ci că se îndepărtase de umblarea sa cu Pavel și de învățătura lui Pavel. El nu s-a dus în partea necurată a lumii, ci a făcut compromisuri printre credincioși, acolo unde acest lucru i-a adus avantaje pământești. Acest lucru este foarte regretabil.

Problema lui Dima era că el „iubea” cursul actual al timpului (2. Timotei 4.10 „pentru că Dima m-a părăsit, iubind veacul de acum, şi a plecat la Tesalonic; Crescens, în Galatia, Tit, în Dalmaţia;“). Acest lucru este în contrast cu cei care „iubesc” arătarea lui Hristos, care deschide veacul ce va veni (2. Timotei 4.8 „de acum îmi este pusă înainte cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, dreptul Judecător, în ziua aceea; şi nu numai mie, ci şi tuturor celor care iubesc arătarea Sa.“). Este frapant faptul că în scrisoarea care vorbește despre apostazia în mărturia creștină, sunt menționate două feluri de dragoste: Există o dragoste pentru arătarea lui Hristos și o dragoste pentru lume. Totul se mișcă într-o direcție sau alta. Ar fi bine să ne întrebăm în ce direcție ne îndreptăm noi.

Și alții se îndepărtaseră de Pavel, dar el nu dă motivele - așa că nu trebuie să speculăm de ce. Posibil ca ei să fi mers în diferitele locuri menționate aici în slujba credincioasă pentru Domnul. Cu toate acestea, astăzi, mulți dintre cei care ar putea fi de ajutor fac alte lucruri. Una dintre tacticile vrăjmașului în ultimele zile este de a ține bărbați buni și femei bune, care ar putea fi cu adevărat de ajutor în slujba Domnului, ocupați cu alte lucruri (Coloseni 4.17 „Şi spuneţi-i lui Arhip: „Ia seama la slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o împlineşti!““).

S-ar putea ca și „Crescens” și „Tit” să fi fost deficitari, din moment ce sunt menționați în același timp cu „Dima”, dar majoritatea comentatorilor resping această idee.[3] De aceea din două motive era o lipsă la slujitorii fideli – unul era bun, celălalt nu:

• apostazia
• să fi absorbit de altă slujbă și să ai devotament față de aceasta

Versetul 11

2. Timotei 4.11: ... numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, pentru că îmi este folositor pentru slujbă.

Pavel spune că doar „Luca”, doctorul preaiubit (Coloseni 4.14 „Vă salută Luca, doctorul preaiubit, şi Dima.“), a rămas cu el. Masele creștine din acele zile se îndepărtau în general de Pavel. Pur și simplu le era rușine să fie identificați cu el. Luca iese în evidență ca un exemplu strălucit de credincioșie în această perioadă.

„Marcu” fusese în mod evident restabilit și este descris aici ca fiind folositor pentru apostolul Pavel. El părăsise lucrarea în prima călătorie misionară a lui Pavel și Barnaba, când se aflau la Perga (Faptele apostolilor 13.13 „Şi, mergând cu corabia de la Pafos, Pavel şi cei cu el au venit la Perga Pamfiliei. Şi Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim.“). Dar acum a fost restabilit și este considerat folositor în slujba pentru Domnul. Aceasta este o încurajare deosebită pentru toți cei care au eșuat. În harul Său, Dumnezeu reface sufletele în aceste zile din urmă și le face folositoare în slujba Sa. Acest lucru ne arată că Dumnezeu îi poate folosi pe cei care au eșuat. Când oamenii au eșuat, nu s-a terminat pentru ei. Nu atunci când cazi ești un eșuat, ci atunci când rămâi culcat (Proverbele 24.16).

Versetele 12,13

2. Timotei 4.12,13: Iar pe Tihic l-am trimis la Efes. Când vii, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, și cărțile, mai ales pergamentele.

Pavel îl trimisese pe „Tihic” la Efes, capitala Asiei - exact acolo unde apostazia față de apostol era cea mai mare. Nu ni se spune de ce, așa că trebuie să fim atenți la speculații și aici. Poate că l-a trimis acolo pentru a-i convinge pe credincioșii din Efes că a fost o greșeală să se îndepărteze de apostolul Pavel și de slujba sa.

Faptul că Cuvântul lui Dumnezeu menționează „mantaua”, „cărțile” și „pergamentele” lui Pavel arată că Dumnezeu este interesat de hainele pe care le purtăm și de cărțile pe care le citim. Unii ne vor spune că aceste lucruri nu sunt importante, dar pentru Dumnezeu ele sunt. Același Dumnezeu care este interesat de binecuvântările noastre veșnice este interesat și de cele mai mici nevoi temporale. Nu ar trebui să uităm niciodată acest lucru.

Cu privire la „cărți” se pare că erau însemnări despre slujirea pe care Pavel o făcuse, iar „pergamentele” erau foi goale, pe care intenționa să le folosească pentru alte însemnări. Acest lucru sugerează că merită să ne notăm gândurile pe hârtie. Ne ajută atunci când ne organizăm și ne structurăm gândurile pe teme spirituale, astfel încât să le putem prezenta celorlalți într-un mod ordonat. Acesta este un exercițiu care ar trebui să-l preocupe pe fiecare slujitor al Domnului. Cineva a spus că gândurile noastre sunt ordonate și în ordinea corectă atunci când creionul nostru s-a uzat până la punctul în care a rămas doar un ciot.

Versetele 14,15

2. Timotei 4.14,15: Alexandru, meșterul arămar, a arătat multă răutate față de mine; Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzește-te și tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte mult cuvintelor noastre.

Pavel îl avertizează acum pe Timotei în legătură cu o anumită persoană care era un dușman al „cuvintelor [învățăturilor]” apostolului: „Alexandru, fierarul”. Poate că este vorba de aceeași persoană care fusese exclusă din adunare prin rânduială apostolică (1. Timotei 1.20 „dintre aceştia sunt Imeneu şi Alexandru, pe care i-am dat lui Satan, ca să fie învăţaţi prin disciplină să nu hulească.“). Acum era afară și nepocăit, un adversar rău al lui Pavel. Acest lucru ne învață că ne putem aștepta să fim puși la stâlpul infamiei de astfel de adversari, dacă acționăm cu credincioșie și apărăm adevărul. Observă că Pavel nu a ripostat. Pur și simplu a luat act de caracterul lui Alexandru și l-a avertizat pe Timotei împotriva lui. El a predat toată chestiunea la Domnul, spunând: „Domnul îi va răsplăti după faptele lui”. Prin această rugăciune el nu îl blestema, nu invoca judecata asupra omului, ci pur și simplu recunoștea faptul că Domnul nu va trece cu vederea acest fapt. El Se va ocupa de aceasta – „după faptele lui [ale lui Alexandru]” - în căile Sale guvernamentale. Acest lucru ne învață că nu trebuie să ne răzbunăm pe cei care ne atacă personal, ci să lăsăm pe Domnul să se ocupe de ei la timpul Său. Nu trebuie să întâmpinăm carnea cu carnea.

• Dima - a început bine, dar a terminat prost.
• Marcu - a început prost, dar a terminat bine.
• Luca - a început bine și a terminat bine.
• Alexandru - a început prost și a terminat prost.

Versetele 16-18

2. Timotei 4.16-18: La întâia mea apărare, nimeni n-a stat cu mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină în seamă! Dar Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca, prin mine, să fie împlinită predicarea și toate națiunile să audă; și am fost scăpat din gura leului. Domnul mă va scăpa de orice lucrare rea și mă va păstra pentru Împărăția Sa cerească. A Lui fie gloria în vecii vecilor! Amin.

Apostolul i-a transmis lui Timotei încă o veste tristă: credincioșii din Roma se îndepărtaseră de el. Când Pavel a ajuns la Forul lui Appius, frații romani de acolo i-au arătat o mare afecțiune (Faptele apostolilor 28.15 „Şi de acolo, fraţii, auzind cele despre noi, au venit în întâmpinarea noastră până la „Forul lui Appius“ şi la „Trei Taverne“; şi, când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj.“). Dar mai târziu, când a fost chemat în fața autorităților la proces, „nimeni n-a stat cu el”. Timotei nu se putea aștepta la nimic mai bun. Cu toate acestea, este încurajator să vedem că Domnul nu l-a abandonat pe Pavel în această perioadă. El scrie: „Dar Domnul a stat lângă mine”. Când Pavel nu s-a lăsat condus în totalitate de Duhul lui Dumnezeu și din cauza aceasta a ajuns în închisoare, se spune în Faptele apostolilor: „Domnul a stat lângă el” (Faptele apostolilor 23.11). Domnul nu putea să sprijine și să fie de acord în acel moment când Pavel s-a dus la Ierusalim, pentru că în mod clar nu era voia Lui. Dar Domnul a rămas alături de el, pentru că El nu ne va părăsi niciodată. El spune: „Nicidecum nu te voi lăsa și cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

Și aici, Pavel nu s-a rugat pentru judecata Domnului asupra lor. Nu le purta pică fraților săi lași. În schimb, el a dorit ca Domnul să-i ierte din toată inima lui. El s-a rugat ca „să nu li se țină în seamă”. Învățăm de aici că nu este sarcina noastră, ca și creștini credincioși, să ne rugăm pentru judecata lui Dumnezeu asupra celor care ne fac rău sau acționează necredincios, ci dimpotrivă, ca aceștia să primească iertarea lui Dumnezeu care îi guvernează. Domnul l-a izbăvit pe apostol din „gura leului” (era vorba de autoritățile romane aflate sub puterea lui satan [Apocalipsa 12.4 „şi coada lui ·trăgea a treia parte din stelele cerului şi le ·arunca pe pământ. Şi balaurul stătea înaintea femeii care urma să nască, pentru ca, atunci când va naşte, să-i devoreze copilul.“]), iar acest lucru i-a dat încredere că El va continua să îl salveze „din orice lucrare rea”. Apostolul a ajuns în „Împărăția cerească” prin martiriu. În fața a ceea ce îl aștepta, nu era deloc descurajat, ci plin de laudă: „A Lui fie gloria în vecii vecilor! Amin.”

Observații finale

Versetele 19-22

2. Timotei 4.19-22: Salută pe Prisca și pe Acuila și casa lui Onisifor. Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. Străduiește-te să vii înainte de iarnă. Te salută Eubul și Pudens și Linus și Claudia și toți frații. Domnul Isus Hristos fie cu duhul tău! Harul fie cu voi! Amin!

Cuvintele de încheiere ale apostolului includ un salut către „Prisca și Acuila”. Acest cuplu a rămas credincios și a fost un ajutor în lucrarea Domnului (Faptele apostolilor 18.2,3,24-28 „(2) Şi, găsind pe un iudeu cu numele Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, şi pe Priscila, soţia lui (deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma), a venit la ei; (3) şi fiindcă erau de aceeaşi meserie, a rămas cu ei şi lucrau: pentru că meseria lor era facerea corturilor.“ „(24) Iar un iudeu cu numele Apolo, de origine din Alexandria, om cu darul vorbirii şi puternic în Scripturi, a venit la Efes. (25) El era învăţat în Calea Domnului şi, fiind înflăcărat în duh, vorbea şi îi învăţa cu exactitate cele despre Isus, cunoscând numai botezul lui Ioan. (26) Şi a început să vorbească plin de îndrăzneală în sinagogă. Şi Acuila şi Priscila, auzindu-l, l-au luat la ei şi i-au arătat mai exact Calea lui Dumnezeu. (27) Şi, când el şi-a propus să treacă în Ahaia, fraţii le-au scris ucenicilor, îndemnându-i să-l primească bine; când a venit el, i-a ajutat mult pe cei care crezuseră prin har. (28) Pentru că îi înfrunta cu mare putere pe iudei în public, dovedind prin Scripturi că Isus este Hristosul.“; Romani 16.3-5 „(3) Salutaţi pe Prisca şi pe Acuila, împreună-lucrătorii mei în Hristos Isus (4) (care, pentru viaţa mea, şi-au pus capul; cărora le mulţumesc nu numai eu, ci şi toate adunările naţiunilor), (5) precum şi adunarea din casa lor. Salutaţi pe Epenet, preaiubitul meu, care este cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos.“). De asemenea, a adresat o urare „casei lui Onisifor”. Nu se știe dacă Onisifor era sau nu în viață în acest moment. Dacă el nu mai era în viață, este deosebit de încurajator să vedem că familia lui a continuat să fie credincioasă (2. Timotei 1.16-18 „(16) Domnul să dea îndurare casei lui Onisifor, pentru că deseori m-a înviorat şi nu i-a fost deloc ruşine de lanţul meu; (17) ci, fiind în Roma, m-a căutat stăruitor şi m-a găsit; (18) – Domnul să-i dea să găsească îndurare de la Domnul în ziua aceea – şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes.“).

Pavel îi relatează lui Timotei că „Erast a rămas în Corint”. Judecând după scrisorile apostolului către credincioșii din Corint, erau multe de făcut în Corint. De asemenea, el relatează că l-a lăsat pe „Trofim” bolnav în Milet. El nu a folosit puterile supranaturale de vindecare asupra acestui om. Trofim fusese folositor în slujbă (Faptele apostolilor 20.4; 21.29 „(20:4) Şi l-au însoţit până în Asia: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, şi dintre tesaloniceni, Aristarh şi Secund, şi Gaiu şi Timotei din Derbe, şi din Asia, Tihic şi Trofim.“ „(21:29) Pentru că îl văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate, pe care gândeau că Pavel l-a adus în templu.“), și s-ar fi putut gândi că Pavel ar fi trebuit să-l vindece, deoarece era o mare lipsă de slujitori. Dar minunile erau de obicei semne pentru necredincioși, nu o chestiune de folos personal pentru familia credinței. Acest lucru arată că nu întotdeauna Dumnezeu îi vindecă pe credincioșii bolnavi. Trofim avea să învețe ceva în boala lui, iar Pavel nu intenționa să se amestece în relațiile Domnului cu Trofim, prin vindecarea lui.

Pentru a doua oară, Pavel l-a îndemnat pe Timotei să vină la el, deoarece probabil că simțea că martiriul său era iminent (2. Timotei 4.21 „Străduieşte-te să vii înainte de iarnă. Te salută Eubul şi Pudens şi Linus şi Claudia şi toţi fraţii.“). Își dorea o ultimă vizită din partea lui Timotei. Pavel trimite salutări de la alți patru credincioși: de la „Eubul”, „Pudens”, „Linus” și „Claudia”. Judecând după numele lor latinești, erau creștini romani care îi iubeau pe frați și pe surori și de care Timotei trebuia să își amintească.

Păstrarea unui spirit corect

Pavel face o ultimă precizare în această scrisoare: îi amintește lui Timotei că, având în vedere starea de lucruri distrusă din mărturia creștină, este necesar să ai un spirit corect. El spune: „Domnul Isus Hristos să fie cu duhul tău!” Pavel scrie acest lucru de patru ori în scrisorile sale și este foarte instructiv să vedem cum este folosită această expresie. Fiecare referință are o aplicație specială la situația pe care Pavel tocmai o abordase:

1. Aici, în cea de-a doua epistolă către Timotei, unde era vizibilă o gravă prăbușire a mărturiei creștine, este nevoie de un spirit corect. Trebuie să ne ferim de două atitudini. În primul rând, nu trebuie să ne permitem să fim atât de preocupați de eșec încât să devenim frustrați și să renunțăm la umblarea creștină. Sunt multe lucruri descurajante, pe care le vedem într-o zi de declin, dar nu trebuie să ne lăsăm doborâți. Este ceea ce i s-a întâmplat lui Ilie (1 Împărați 19). El a fost descurajat de starea proastă a lucrurilor în Israel și a cedat. În al doilea rând, dacă am fost credincioși într-o oarecare măsură, trebuie să fim atenți să nu ne ridicăm în mândria noastră. Când ne uităm în jur și vedem atâta necredincioșie, nedreptate și dezinteres printre creștini, putem dezvolta o atitudine că suntem mai buni decât frații noștri. Este posibil să ai dreptate în doctrină, în principii și chiar în stilul de viață și totuși să fii greșit în spirit. Trebuie să ne ferim de acest lucru, căci „mândria merge înaintea pieirii, și un duh îngâmfat înaintea căderii” (Proverbele 16.18).

2. Pavel a scris același lucru credincioșilor din Galatia, dar într-un context complet diferit. El le scrisese pentru a-i corecta cu privire la o eroare gravă în care se aflau în ceea ce privește Legea și harul. El știa că exista pericolul ca ei să nu-i înțeleagă corect corecția și să se supere că le vorbește așa cum o face. De aceea, înainte de a-și încheia scrisoarea, el le-a scris: „Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru” (Galateni 6.18). Acesta este un domeniu în care și noi trebuie să fim atenți. Trebuie să păstrăm un spirit corect atunci când cineva ne corectează. Trebuie să fim atenți să nu nutrim sentimente negative față de acea persoană. „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui” (Proverbele 27.6).

3. În scrisoarea sa către Filipeni, Pavel folosește din nou această expresie, dar într-un context complet diferit. Între unele persoane fermenta o anumită lipsă de unitate (Filipeni 4.2 „Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintihia să aibă acelaşi gând în Domnul.“), care putea pune în pericol unitatea întregii adunări. Dacă nu era oprită, putea duce la o divizare totală. Pavel știa că există posibilitatea unei rupturi de părtășie între credincioșii din Filipi și a adăugat cuvintele necesare: „Harul Domnului Isus Hristos fie cu duhul vostru” (Filipeni 4.23). Când există probleme de acest fel între credincioși, trebuie să ne păzim duhul și să nu ne lăsăm provocați de carne. Acest lucru nu va face nimic bun, ci doar va agrava situația. Este nevoie de un har special pentru a avea un spirit corect în astfel de situații. Cât de atenți trebuie să fim! Cuvintele lui Iosif către frații săi sunt un bun exemplu pentru noi: „Să nu vă certați pe drum!” (Geneza 45.24).

4. În epistola către Filimon 25 „Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu duhul vostru! Amin.“, expresia apare din nou. Din nou, este într-un context diferit, acela de a ierta și de a primi o persoană care s-a căit. Onisim fusese un sclav neascultător, care fugise de la stăpânul său Filimon, dar după ce l-a întâlnit pe apostol a devenit credincios. Pavel i-a scris o scrisoare lui Filimon, încurajându-l să-l ierte și să-l primească pe sclavul pocăit. În astfel de cazuri, avem tendința de a nutri sentimente de amărăciune față de persoana care ne-a jignit și de a nu o ierta cu sinceritate. De aceea Pavel spune: „Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru”.

Este evident că un spirit corect este necesar pentru orice ocazie - mai ales într-o zi de declin, când răbdarea și credincioșia noastră sunt testate în mod constant.

Un scurt rezumat al capitolelor

• Capitolul 1 - calitățile morale și spirituale, de care are nevoie omul lui Dumnezeu într-o zi de declin.
• Capitolul 2 - principiile importante după care omul lui Dumnezeu trebuie să slujească într-o zi de declin.
• Capitolul 3 – măsurile de protecție și resursele de ajutor ale omului lui Dumnezeu într-o zi de declin
• Capitolul 4 - stimulente divine pentru a sluji într-o zi de declin. 

---

Tradus de la: Der zweite Brief an Timotheus (4)
Tradus din The First Epistle of Paul to Timothy. The Order of God’s House
Christian Truth Publishing, 2008

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil