Scripture: Romans 9

Romani 9.4,5

Scriptures: Romani 9.4,5     Keywords: Israel

La începutul celei de-a treia părți a Epistolei către Romani, partea istorică a mântuirii, Pavel vorbește despre privilegiile care disting pe Israel, ca națiune, de toate celelalte popoare, potrivit gândurilor lui Dumnezeu. ... moreEl le prezintă într-o formă extrem de concisă - un rezumat magnific al binecuvântărilor lui Israel, pe care probabil că nu îl găsim nicăieri altundeva în Sfânta Scriptură. Într-adevăr, numai o inimă care a iubit Israel cu atâta ardoare ar putea vorbi astfel! Mi se pare că se cuvine ca noi, credincioșii de astăzi, cei mai mulți dintre ei provenind din națiuni, să reflectăm la aceste privilegii ale lui Israel. Pe de o parte, acest lucru ne va salva de la o atitudine disprețuitoare față de acest popor și ne va conduce la o dispoziție smerită. Căci, să ne amintim că, dintre toate aceste privilegii, pe care apostolul le enumeră aici, noi nu am posedat nici unul prin natura noastră (compară cu Efeseni 2.11,12). Pe de altă parte, devin mai clare pentru noi și diferențele dintre acțiunea lui Dumnezeu cu Israel și chemarea Bisericii. Căci credincioșii din timpul harului au primit un dar incomparabil mai bogat datorită lucrării lui Hristos. Și astfel, meditând la aceste lucruri, devenim și mai recunoscători.

Scriptures: Romani 8.14,15,23; Romani 9.4; Galateni 4.5-7; Efeseni 1.5     Keywords: Înfierea; Copiii lui Dumnezeu

Noţiunea înfiere este folosită în Scriptură în legătură cu Israel şi cu Adunarea, însă în sensuri cu totul diferite. În legătură cu Israel adoption se referă la faptul că Israel va fi adus între ... morepopoarele pământului într-un loc privilegiat cu privire la Dumnezeu (Exodul 4.22). Însă în sens creştin adoption are a face cu faptul că un copil al lui Dumnezeu este aşezat în familia lui Dumnezeu pe locul privilegiat al Fiului Însuşi, prin aceea că el posedă Duhul Sfânt locuind în el. Înfierea este mai mult decât primirea, prin aceea că cel credincios are parte de privilegiile şi de libertatea pe care numai un fiu o poate avea în prezenţa lui Dumnezeu.

Romani 9-11

Scriptures: Romani 9; Romani 10; Romani 11     Keywords: Dispensaţionalism; Israel

Mai este Israel poporul lui Dumnezeu? Dacă nu, îl va accepta Dumnezeu pe Israel ca popor al Său din nou în viitor? Cu alte cuvinte, este biblică doctrina așa-numitelor „dispensații” (în engleză: dispensations)? Cu ... moreaceste întrebări vrem să ne ocupăm în acest articol.

Omul nu este capabil să evalueze căile de guvernare ale lui Dumnezeu

Scriptures: Geneza 18.25; Romani 9.20,21     Keywords: De ce?

Întrebarea este: Suntem noi capabili să înţelegem căile de guvernare ale lui Dumnezeu? „Ni se cuvine să dăm o sentinţă asupra lor?” „Suntem noi în stare să descifrăm tainele adânci şi ... moreînspăimântătoare ale providenţei divine?” „Putem noi, suntem noi chemaţi să explicăm realitatea zguduitoare că, copilaşi nevinovaţi sunt incluşi în judecata venită peste părinţii lor vinovaţi?” Necredinţa păcătoasă ar putea dispreţui acestea considerându-le sentimentalitate naivă, aparent bolnăvicioasă, ar putea să se împiedice de ele, dar credinţa adevărată, creştinul temător de Dumnezeu, întâmpină toate acestea cu întrebarea simplă, dar sigură şi tare: „Nu va face dreptate Judecătorul întregului pământ?”

Romani 9.25

Scriptures: Romani 9.25; Osea 2; Osea 1     Keywords: Israelul lui Dumnezeu; Dispensaţionalism; Teologia legământului

Apostolul foloseşte acest citat nu numai pentru a arăta cum harul a deschis uşa în timpul actual pentru păgâni, ci el face aceasta tocmai pentru că Dumnezeu a poruncit lui Osea să spună lui Israel: „Voi nu sunteţi poporul ... moreMeu”; El le-a refuzat recunoaşterea. Însă lui Osea i s-a poruncită să mai spună şi: „În locul unde li s-a zis: «Nu sunteţi poporul meu!» li se va zice: «Fii ai Dumnezeului celui viu!»” (Osea 1.10b) În afară de aceasta El spune: „… voi da … valea Acor ca uşă a speranţei” (Osea 2.15); exact locul unde a fost exercitată judecata asupra lui Acan pentru păcatul care a adus necaz peste Israel (Iosua 7.25,26). Asemănător va fi cu Israel. După ce va fi făcută judecata asupra păcatelor lor, pentru ei se va deschide „uşa speranţei”. Atunci Domnul le va spune, „celor care nu erau poporul Meu” (ca cei care nu erau recunoscuţi), „voi sunteţi poporul Meu” (ca restabiliţi), „şi ei vor zice: «Dumnezeul Meu!»” (Osea 2.23).

Romani 9.14-24

Scriptures: Romani 9.14-24     Keywords: Suveranitate; Predestinarea dublă; Alegerea/Predestinarea; Calvin/Arminius

Omul, raţiunea carnală, întreabă: Dacă Dumnezeu din doi oameni la fel de păcătoşi salvează pe unul şi pe celălalt îl lasă să se piardă, nu acţionează El atunci nedrept? Întrebarea în sine dovedeşte deja ... morearoganţa inimii omeneşti, prin aceea că ea îşi revendică dreptul pentru om de a putea evalua şi judeca pe Dumnezeu, în loc să se lase evaluat de El şi să se supună judecăţii Lui. Nu poate fi altfel: de îndată ce eu pun la îndoială autoritatea suverană a lui Dumnezeu, eu devin criticul şi judecătorul lui Dumnezeu. Nu El judecă, ci eu judec. Gândirea naturală a omului se ridică de fapt împotriva unui adevăr care rezultă tocmai din natura divină, se întemeiază pe ea. Dacă Dumnezeu este Dumnezeu, El trebuie să fie suveran în tot ce face. Orice învăţătură, care tăgăduieşte maiestatea absolută a lui Dumnezeu sau vrea să-L prezinte ca fiind indiferent faţă de păcatul şi nenorocirea omului, este împotriva adevărului şi nedemnă de Dumnezeu. Dumnezeu este lumină, şi este imposibil ca lumina să se unească cu întunericul din inima omenească; Dumnezeu este dragoste, şi dragostea este liberă să acţioneze conform sfinţeniei naturii ei.

Predestinarea – consecința credinței noastre?

Scriptures: Efeseni 1.4; Romani 8.29,30; Romani 9     Keywords: Alegerea/Predestinarea; Calvin/Arminius

Privită din acest punct de vedere, doctrina predestinării este o comoară infinit de mângâietoare pentru creștinul credincios. El învață din ea că toată fericirea lui se bazează pe dragostea eternă și pe planurile eterne ... moreale lui Dumnezeu. Această conștientizare îl desprinde de sine însuși și îl aduce într-o legătură mai strânsă cu Dumnezeu. Îi așază picioarele pe un teren ferm, de neclintit, căci ce este mai sigur decât dragostea veșnică a lui Dumnezeu? Ea înlătură orice gând despre propria activitate și propriul caracter ales; căci „nu este [sau: nu depinde] de la cine vrea, nici de la cine aleargă, ci de la Dumnezeu, care Se îndură” (Romani 9.16). Din păcate, omul a abuzat de acest adevăr glorios și l-a pus ca o piatră de poticnire în calea păcătosului pierdut. Nimic nu este mai contrar Scripturii și planului Duhului Sfânt decât această utilizare greșită. Predestinarea este un adevăr care trebuie învățat în Biserica (Adunarea) lui Hristos, dar nu este potrivit pentru predicile adresate lumii. Păcătoșilor pierduți trebuie să li se propovăduiască Evanghelia harului lui Dumnezeu în Hristos; trebuie să li se ceară în locul lui Hristos să se împace cu Dumnezeu. Chiar dacă predicatorul Evangheliei știe că vor crede doar atâția câți sunt rânduiți pentru viața veșnică, el nu trebuie să includă predestinarea în predicarea sa. Dacă o face, el discreditează proclamarea harului lui Dumnezeu și simțul responsabilității omului în ceea ce privește acceptarea Evangheliei. Niciodată apostolii nu au procedat în acest mod. Ei au predicat Evanghelia tuturor creaturilor; i-au determinat pe oameni să creadă. Dar ei îi instruiau cu privire la predestinare doar pe cei care credeau adevărul creștin. Așa că se cuvine și acum să se procedeze la fel. Doctrina predestinării este la locul ei în interiorul casei, pentru întărirea și mângâierea credincioșilor. Diavolul este cel care i-a atribuit un loc în afara casei, pentru poticnirea sufletelor îndurerate.

Ioan 11.52,53; 1.12; Romani 9.7,8; Galateni 4.1-7

Scriptures: Ioan 11.52,53; 1.12; Romani 9.7,8; Galateni 4.1-7     Keywords: Copiii lui Dumnezeu; Dispensaţionalism; Filiaţiune

În acest articol scurt sunt citate unele pasaje din Biblie care arată clar că credincioşii Vechiului Testament sunt copii ai lui Dumnezeu.

Scriptures: Romani 9.18,19; 1 Timotei 2.4; 2 Petru 3.9     Keywords: Suveranitate; Alegerea/Predestinarea; Calvin/Arminius

Subiectul referitor la suveranitatea lui Dumnezeu, pe de o parte, și la responsabilitatea omului, pe de altă parte, i-a frământat și uneori divizat pe creștini timp de multe secole. Chiar și astăzi, aici și acolo se duc bătălii ... moreaprige - sub drapelul susținerii adevărului lui Dumnezeu. Dacă această bătălie poate fi câștigată cu adevărat de o parte sau de alta rămâne o întrebare deschisă. În această bătălie, oamenii vor adesea să joace ambele părți ale monedei una împotriva celeilalte, pentru că sunt mulțumiți doar cu un sistem de gândire în care totul poate fi explicat în mod omenesc și logic. Când vine vorba de mântuirea omului, unii sunt de părere că alegerea făcută de Dumnezeu este valabilă de neclintit (ceea ce este adevărat), astfel încât omul nu poate evita acest „har irezistibil”. Ceilalți îl văd pe om atât de liber în deciziile sale, încât cred că omul se are principial pe sine însuși în propriile mâini, ca să devină mântuit sau nu. Dar există și tot mai mulți creștini care încearcă să meargă pe o cale de mijloc, recunoscând mai mult sau mai puțin smeriți că gândurile și căile lui Dumnezeu sunt mai înalte decât cele ale omului (Isaia 55.9).