Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (11)
Neemia 11

Stephan Isenberg

© SoundWords, online: 04.03.2019, updated: 04.03.2019

Versete călăuzitoare: Neemia 11

Locuitorii Ierusalimului

Neemia 11.1,2: Şi căpeteniile poporului locuiau în Ierusalim; şi restul poporului a aruncat sorţi, ca să aducă pe unul din zece să locuiască în Ierusalim, cetatea sfântă, iar nouă părţi în celelalte cetăţi. Şi poporul a binecuvântat pe toţi oamenii care s-au înfăţişat de bunăvoie să locuiască în Ierusalim.

Capitolul 11 se leagă direct de Neemia 7.4:

  • Neemia 7.4: Şi cetatea era întinsă şi mare, dar poporul era puţin în ea şi nu erau construite case.

Ca să asigure siguranţa şi viaţa în „cetatea sfântă”, era necesar ca cetatea să fie populată. Pentru un Israelit nu era neapărat o desfătare să locuiască direct în Ierusalim. Vrăjmaşul era permanent activ, şi infrastructura era rea. Multe zăceau încă în dărâmături şi cenuşă, şi astfel mulţi preferau să locuiască în afara cetăţii. Aceia care de bună voie s-au pus la dispoziţie, dar şi aceia care prin sorţi au trebuit să locuiască în cetate, trebuiau să renunţe la viile lor, la smochinii şi la casele lor.

În viaţa unui creştin credincios pot fi momente care sunt mai presus de orice binecuvântare pământească. Pentru prima dată citim că Ierusalimul este numit „cetatea sfântă” (Neemia 11.1,18). În Noul Testament este numit chiar „cetatea Marelui Împărat” (Matei 5.35). Realitatea acesta pune accentul pe faptul cât de importantă era această cetate în ochii lui Dumnezeu. În timpurile actuale Adunarea lui Dumnezeu ar trebui să aibă prioritatea cea mai mare, căci ea este Noul Ierusalim şi cetatea (cerească) sfântă (Apocalipsa 21).

S-ar putea ca în Adunarea lui Dumnezeu unele lucruri să fie distruse şi multe se află în decădere, ca atunci în Ierusalim. Dar să nu rămânem la aceasta, ci să privim Adunarea lui Dumnezeu din perspectiva veşnică:

Domnul Isus promite:

  • Matei 16.18: Şi porţile Locuinţei morţilor nu o [Adunarea] vor învinge.

El Îşi va prezenta odată Biserica glorificată, şi ea va fi deplin curată şi fără pete şi fără zbârcitură:

  • Efeseni 5.27: … ca să-Şi prezinte Lui Însuşi Adunarea glorioasă, neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă şi fără cusur.

Să ne întrebăm dacă şi noi suntem de asemenea gata să renunţăm la privilegiile pământeşti în folosul slujirii Bisericii (Adunării)? Oricine se pune de bună voie în slujba Bisericii, se poate aştepta în împrejurări normale ca să fie binecuvântat de restul poporului (Neemia 11.2).

Locuitorii din câmpiile lui Israel

Începând cu versetul 20 citim despre împărţirea restului poporului lui Dumnezeu, care trebuia să locuiască în toate cetăţile lui Iuda, fiecare în moştenirea sa.

Neemia 11.20-22: Şi restul lui Israel, preoţii, leviţii, erau în toate cetăţile lui Iuda, fiecare în moştenirea sa. Şi netinimii locuiau în Ofel; şi Ţiha şi Ghişpa erau peste netinimi. Şi supraveghetorul leviţilor în Ierusalim era Uzi, fiul lui Bani, fiul lui Haşabia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, dintre fiii lui Asaf, cântăreţii, pentru slujba casei lui Dumnezeu.

Zidurile aveau misiunea „să facă o despărţire între ce era sfânt şi nu era sfânt” (Ezechiel 42.20). Însă aceasta nu însemna că tot ce era în afara zidurilor era automat rău. Nu însemna că tot ce era în interiorul zidului era pus în mod deosebit pentru Dumnezeu şi sfinţit. Niciodată n-a fost conform gândurilor lui Dumnezeu să despice poporul sau să excludă pe toţi aceia care locuiau în afara Ierusalimului.

În timpurile de mai târziu poporul din interiorul zidurilor a avut efectiv această pretenţie exclusivistă. Urmarea a fost, că gloria lui Dumnezeu a părăsit Templul (compară cu Ezechiel 11.15,23). Este întotdeauna nevoie de precauţie, când o grupă de creştini are pretenţia că numai ea posedă prezenţa lui Dumnezeu. Comentatorul Hamilton Smith scrie:

Înţelegerea corectă a acestei părţi din cartea Neemia este de cea mai mare importanţă pentru aceia care au fost eliberaţi din sistemele omeneşti, ca să încerce încă o dată să păstreze cum se cuvine principiile casei lui Dumnezeu. Cine ia în seamă lecţiile istoriei acestei rămăşiţe va fi păzit de unele curse, în care se cade aşa de uşor. Noi ar trebui să înţelegem cu adevărat că fără despărţire este imposibil să se păstreze sfinţenia casei lui Dumnezeu. Dar ar trebui să recunoaştem foarte clar şi pericolul grav, care constă în abuzarea de adevărul incontestabil al despărţirii, ca să se constituie o grupă deosebită, care exclude pe mulţi apartenenţi ai poporului lui Dumnezeu, care tăgăduiesc drepturile Domnului şi în cele din urmă pierd adevărul propriu-zis despre casa lui Dumnezeu, care ar fi păstrat printr-o despărţire adevărată de rău (tradus din lucrarea Lasst uns die Mauer Jerusalems aufbauen!, editura Beröa-Verlag, pag. 78).

Vorheriger Teil Nächster Teil


Tradus de la: Nehemia - ein treuer Dienstknecht Gottes (11)

Traducere: Ion Simionescu

More Articles by the Author Stephan Isenberg (1)


Note from the editors:

The SoundWords editorial team is responsible for the publication of the above article. It does not necessarily agree with all expressed thoughts of the author (except of course articles of the editorial staff) nor would it like to refer to all thoughts and practices, which the author represents elsewhere. “But examine all things, hold fast the good” (1Thes 5:21).—See also „On our own account ...

Bibeltexte im Artikel anzeigen