Jertfa de mâncare din cele dintâi roade
Leviticul 2.14

Kalender D.H.I.N.

© CSV, online: 04.06.2020, updated: 04.06.2020

Verset călăuzitor: Leviticul 2.14

Leviticul 2.14: Şi dacă vei aduce Domnului un dar de mâncare din cele dintâi roade ale tale, să aduci spice de curând coapte, prăjite la foc, şi grăunţe din spice pisate, ca dar de mâncare al celor dintâi roade ale tale.

Vechiul Testament arată în forme diferite spre Domnul Isus, direct şi indirect, parţial prin cuvinte, parţial prin simboluri. Pentru simboluri Dumnezeu foloseşte persoane sau lucruri care ne prezintă pe Fiul Său în frumuseţea Lui. Jertfa de mâncare prezintă simbolic pe Domnul Isus, cum El ca Om a trăit pe pământ şi în toate L-a glorificat pe deplin pe Dumnezeu. În general jertfa de mâncare consta din făină foarte curată [floarea făinii] şi tămâie, sau era pregătită din floarea făinii şi supusă căldurii focului sub forme diferite. Căldura [dogoarea] focului ne arată ceva din durerile de care El a suferit din pricina dreptăţii şi din pricina lui Dumnezeu. Versetul nostru vorbeşte de o cu totul altă jertfă de mâncare. Ea nu consta din floarea făinii, ci din primele roade ale ţării. Aceste grăunţe ale Canaanului ne arată simbolic pe Domnul glorificat în cer. Era noua mâncare a poporului, după ce el a intrat în ţară sub conducerea lui Iosua (Iosua 5.11,12). Noi putem astăzi să ne întărim şi să ne înviorăm prin contemplarea Fiului Omului glorificat în cer. El rămâne pentru totdeauna Om adevărat, însă timpul în care El a fost adeverit ca „floare a făinii” a trecut. Acum Grăuntele nu mai trebuie măcinat, şi El nu este „singur” în spice. „Prăjit la foc”, Grăuntele poartă cu Sine – pentru totdeauna - amintirea lucrării făcute pe pământ. Este posibil ca inimile noastre să fie uneori aşa de pline cu El, Cel glorificat în cer, că ne simţim constrânşi să aducem înaintea Dumnezeului nostru ceva din aceasta ca „jertfă de mâncare”?


Tradus de la: Speisopfer von den ersten Früchten

Din calendarul Der Herr ist nahe
www.csv-verlag.de

Traducere: Ion Simionescu


Note from the editors:

The SoundWords editorial team is responsible for the publication of the above article. It does not necessarily agree with all expressed thoughts of the author (except of course articles of the editorial staff) nor would it like to refer to all thoughts and practices, which the author represents elsewhere. “But examine all things, hold fast the good” (1Thes 5:21).—See also „On our own account ...

Bibeltexte im Artikel anzeigen