Versete călăuzitoare: Iov 40 şi 41
Iov 41.10-11: Deci cine este cel care va sta înaintea Mea? Cine Mi-a dat întâi, ca să-i plătesc înapoi? Tot ce este sub cer este al Meu!
Iov trebuia nu numai să cunoască cât de mic era el faţă de Dumnezeu, ci şi să mărturisească, că el a păcătuit; el trebuia să arate căinţă. De aceea Dumnezeu îi aminteşte acum de sentinţa lui temerară faţă de Dumnezeu, prin care el voia numai să se îndreptăţească pe sine însuşi: „Vrei tu deci să-Mi desfiinţezi judecata? Vrei să Mă condamni, ca să fii tu drept?” (Iov 40.8). Şi lui Iov i se cere să dovedească că el posedă şi puterea care se cuvine unui judecător moral aşa de sus poziţionat: puterea de a doborî pe cei mândri şi pe păcătoşi (Iov 40.9-14).
Iov nu poate face aceasta, şi pentru a-l face în mod deosebit conştient de aceasta, Dumnezeu îi îndreaptă atenţia spre două creaturi ale Sale, care cu toate că ele sunt total dependente de Dumnezeu, prin înfăţişarea puterii lor naturale exterioară şi impresionantă constrâng pe om la supunere. Este behemotul, conform descrierii un animal terestru, şi leviatanul, un nu mai puţin înfiorător monstru de apă, în care mulţi au văzut un crocodil uriaş. În capitolele 40 şi 41 găsim descrierea impresionantă a acestor două animale, cu scopul să ne umple cu teamă. În ceea ce-l priveşte pe Iov, pentru el aveau importanţă deosebită întrebările, pe care Dumnezeu i le-a pus cu privire la aceste două animale (Iov 40.15-41.10). Ce putea face el împotriva lor? Nimic. La o întâlnire între aceşti doi monştri cu omul, înfrângerea era desigur de partea omului. Singurul lucru, pe care omul îl poate face, este să recunoască aceasta, să ţină seama de aceasta şi să nu înceapă semeţ lupta, ci să se supună: „Ridică-ţi numai mâna împotriva lui, şi nu-ţi va mai veni gust să-l loveşti” (Iov 41.8). Dar dacă faţă de aceste creaturi ale lui Dumnezeu este vorba de supunere şi neputinţă, cu cât mai mult faţă de Dumnezeul viu!
Şi pentru timpul nostru este important să îndreptăm atenţia spre puterea lui Dumnezeu în natură şi la reverenţa care se cuvine din partea noastră faţă de El. Trăim într-un timp al biruinţelor mari ale omului asupra împărăţiei naturii. Fără îndoială în privinţa aceasta omenirea realizează o intenţie iniţială a lui Dumnezeu, chiar dacă o face cu mare slăbiciune, ca urmare a păcatului. Căci câte vieţi umane costă progresul în fiecare zi! Şi mai ales: Cum sunt folosite forţele naturii, pe care omul a putut să şi le supună, spre pierzarea şi distrugerea proprie sau spre glorificarea proprie, în loc ca ele să slujească spre onoarea lui Dumnezeu!
Şi totuşi, cât de redus este progresul, dacă ne gândim la mărimea creaţiei! Ce putem răspunde noi în timpul nostru la toate întrebările, pe care Dumnezeu le-a adresat lui Iov? Cei mai mari învăţaţi, ei, cei care au pătruns cel mai adânc în tainele naturii, dacă sunt sinceri, vor fi primii care vor răspunde: numai foarte puţin. Este însă pericolul în timpul nostru, ca aceia care nu fac parte dintre aceşti bărbaţi ai ştiinţei, să-şi închipuie prea mult cu privire la progresul nostru. Ei sunt deplin conştienţi de propria lor necunoaştere, gândesc însă, pentru alţii, că natura nu mai are nici o taină pentru cei bine pregătiţi şi educaţi ştiinţific. Aceasta este o mare rătăcire. Chiar şi cel mai mare învăţat din timpul nostru cunoaşte la fel de puţin răspunsul la toate întrebările puse de Dumnezeu lui Iov ca şi acesta însuşi. El este „prea neînsemnat”. La o mie de întrebări – şi astăzi încă – nici un răspuns! Căci mare este Domnul, Dumnezeul nostru!
Tradus de la: Praktische Lehren aus dem Buch Hiob (11)
Titlul original: „Praktische Lehren aus dem Buch Hiob. (11) Wer könnte es mit Gott aufnehmen?“
din Ermunterung und Ermahnung, 1995, pag. 110 şi următoarele.
Traducere: Iob Simionescu