Evanghelia lui Pavel (7)
Expresii care conţin cuvântul „Evanghelie”

Roy A. Huebner

© SoundWords, online: 10.09.2018, updated: 10.09.2018

Evanghelia lui Dumnezeu

Romani 1.1-4: Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin prorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru, …

În Romani 1.1-4 (1) Pavel, rob al lui Isus Hristos, apostol chemat, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu (2) (pe care a promis-o mai înainte prin profeţii Săi în scrieri sfinte) (3) despre Fiul Său (născut din sămânţa lui David, după carne, (4) rânduit Fiu al lui Dumnezeu în putere, după Duhul de sfinţenie, prin învierea morţilor), Isus Hristos, Domnul nostru,“ vedem vestea bună a lui Dumnezeu referitoare la Fiul Său, care împlineşte profeţia şi Se dovedeşte în putere ca Fiu al lui Dumnezeu – Isus Hristos, Domnul nostru. Aşa a dat Dumnezeu pe Fiul Său şi El ar trebui să fie recunoscut ca Domn. Pavel a propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu ca pe o slujbă de jertfire sau slujbă preoţească, deoarece era vorba să aducă naţiunile ca dar de jertfă (Romani 15.16,17 (16) ca să fiu slujitor al lui Hristos Isus pentru naţiuni, împlinind preoţia în Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca jertfa naţiunilor să fie bine primită, fiind sfinţită prin Duhul Sfânt. (17) Am deci cu ce mă lăuda în Hristos Isus, în cele privitoare la Dumnezeu.“). Ea a fost propovăduită gratis şi cu multă osteneală ( 2 Corinteni 11.7 „Sau am făcut păcat, coborându-mă pe mine însumi, ca voi să fiţi înălţaţi, pentru că v-am vestit în dar Evanghelia lui Dumnezeu?“; 1 Tesaloniceni 2.2,5,11 „ci, după ce am şi suferit mai înainte şi am fost insultaţi în Filipi, după cum ştiţi, am îndrăznit în Dumnezeul nostru să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu, cu multă luptă.“ „Pentru că nu am fost niciodată cu vorbire linguşitoare, după cum ştiţi, nici cu lăcomie ascunsă, Dumnezeu este martor;“ „după cum ştiţi, cum vă îndemnam pe fiecare dintre voi ca un tată pe copiii lui, şi vă mângâiam şi vă mărturiseam,“). Epistola 1 Petru 4.17 „Pentru că este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul acelora care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?“ arată consecinţele grave, dacă nu se dă ascultare acestei Evanghelii.

Evanghelia Fiului Său

Romani 1.9: Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că vă pomenesc neîncetat în rugăciunile mele.

 

Aceasta este amintită în Romani 1.9 „Pentru că martor îmi este Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, că neîncetat amintesc de voi,“ şi vorbeşte despre inima lui Dumnezeu, despre dragostea lui Dumnezeu în darul Fiului Său. Sentimente divine sunt revelate în Evanghelia Fiului Său.

Evanghelia lui Hristos

Filipeni 1.27: Numai, purtaţi-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămânea departe de voi, să aud despre voi că rămâneţi tari în acelaşi duh, şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei.

1 Corinteni 9.12: … ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

2 Corinteni 2.12: Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos, măcar că mi se deschisese acolo o uşă în Domnul, …

2 Corinteni 9.13: Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos.

2 Corinteni 10.14: Nu ne întindem prea mult, ca şi când n-am fi ajuns până la voi, căci în adevăr, până la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.

Galateni 1.7: … dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.

1 Tesaloniceni 3.2: v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră.

Expresia „Hristos” reprezintă locul oficial, care aparţine Fiului lui Dumnezeu (compară cu Faptele apostolilor 2.36 „Să ştie deci sigur toată casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut şi Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care voi L-aţi răstignit“.“). Ca atare El are drept asupra noastră. Pasajele din Biblie citate mai sus arată că gândul legat de responsabilitate stă în legătură cu expresia „Evanghelia lui Hristos”.

Evanghelia lui Isus Hristos

Faptele apostolilor 8.12: Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi …

Fiul lui Dumnezeu are nu numai titlul „Hristos” sau „Unsul”, ci El ca om a ocupat acest loc; este „Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Evanghelia lui Isus Hristos arată spre Persoana care are acest loc.

Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos

2 Tesaloniceni 1.8: … ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.

Acesta este titlul complet al Hristos-ului lui Dumnezeu şi arată fiecare aspect al gloriei Sale câştigate. În aceasta în cele din urmă nimeni nu va putea să I se împotrivească, ci toţi adversarii vor simţi puterea tăriei Lui. Observă de asemenea, că omului nu îi este lăsată nici o posibilitate de alegere. El trebuie să asculte de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.

Evanghelia păcii

Romani 10.15: Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!”

Efeseni 6.15: … având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.

Epistola către Romani 10.15 „şi cum vor predica dacă nu vor fi trimişi? După cum este scris: „Ce frumoase sunt picioarele celor care vestesc Evanghelia păcii, ale celor care vestesc Evanghelia lucrurilor bune!““ şi Efeseni 6.15 „şi v-aţi încălţat picioarele cu pregătirea Evangheliei păcii,“ ne arată că picioarele au o parte importantă în legătură cu această Evanghelie. Este vorba de a duce vestea bună a păcii. Cât de frumoase sunt aici picioarele, probabil picioarele foarte obosite şi dureroase, rănite şi umflate din cauza călătoriei, dar totdeauna mergând mai departe, ca să ducă vestea bună a păcii. Picioarele acestea sunt frumoase, spune Duhul Sfânt, dacă umblarea este în ordine.

Evanghelia harului

Faptele apostolilor 20.24: Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Domnul a spus lui Pavel, că el trebuia să fie un martor al acelor lucruri, pe care el le-a văzut şi în care El i Se va arăta. Şi astfel Pavel a fost un martor credincios (Faptele apostolilor 20.24 „Dar eu nu consider viaţa mea scumpă pentru mine, numai să-mi sfârşesc alergarea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu.“) despre harul lui Dumnezeu, care a convertit pe cel dintâi dintre păcătoşi (este numai un singur cel dintâi: Pavel a scris fiind inspirat).

Evanghelia Împărăţiei

Matei 24.14: Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Această Evanghelie va fi propovăduită de către rămăşiţa iudaică în timpul necazului cel mare. Matei 24.1-44 se referă la timpul celei de-a 70-a săptămână-an a lui Daniel. Fără îndoială ea a fost propovăduită şi înainte de cruce (Matei 10.7 „Şi, mergând, predicaţi, spunând: «Împărăţia cerurilor este aproape!»“), dar Împărăţia în forma ei vizibilă este într-o stare de aşteptare, momentan ea are o formă „tainică” (Matei 13), deoarece Împăratul a fost lepădat.

Evanghelia veşnică

 Apocalipsa 14.6,7: Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”

 Această Evanghelie şi Evanghelia Împărăţiei sunt în legătură una cu alta. Ambele vor fi propovăduite de rămăşiţa iudaică în timpul necazului cel mare. Evanghelia veşnică exprimă gândul că orice creatură va fi binecuvântată de Dumnezeu, dar orice rău va fi judecat; şi ea arată pe Dumnezeu ca Acela care este singurul demn de toată onoarea (Apocalipsa 14.7 „spunând cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I glorie, pentru că a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui care a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor!““).

Evanghelia gloriei lui Hristos

2 Corinteni 4.4: … strălucirea Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.

Aceasta a fost explicat deja în partea principală a acestei serii de articole [„Evanghelia lui Pavel: 5. Evanghelia gloriei şi a harului”] şi aici nu trebuie să i se mai adauge nimic.

Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu

1 Timotei 1.11: … potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată mie.

Epistola 1 Timotei 1.9,10 (9) ştiind aceasta, că legea nu este dată pentru cel drept, ci pentru cei nelegiuiţi şi nesupuşi, pentru neevlavioşi şi păcătoşi, pentru cei fără sfinţenie şi lumeşti, pentru ucigaşi de tată şi ucigaşi de mamă, pentru criminali, (10) pentru curvari, pentru homosexuali, pentru răpitori de oameni, pentru mincinoşi, pentru cei care jură strâmb şi dacă este orice altceva împotriva învăţăturii sănătoase,“ arată aplicarea Legii. Dar este legată gloria cu ceea ce blestemă şi loveşte pe păcătos? Da, realmente (2 Corinteni 3.7-9 (7) (Dar dacă slujba morţii, săpată în litere pe pietre, a fost adusă cu glorie, încât fiii lui Israel nu-şi puteau aţinti privirea la faţa lui Moise, datorită gloriei feţei lui, glorie care urma să fie desfiinţată, (8) cu atât mai mult slujba Duhului va dăinui în glorie! (9) Pentru că, dacă slujba condamnării a avut glorie, cu atât mai mult prisoseşte în glorie slujba dreptăţii!“), dar aceasta este pus în umbră prin slujba dreptăţii (2 Corinteni 3.9,10 (9) Pentru că, dacă slujba condamnării a avut glorie, cu atât mai mult prisoseşte în glorie slujba dreptăţii! (10) Pentru că şi ceea ce a fost glorificat n-a fost glorificat în această privinţă, datorită gloriei care o întrece cu mult.“). Păcatul a fost întâmpinat şi el a fost înlăturat juridic. În ceea ce priveşte păcatul, Dumnezeu a fost glorificat în orice privinţă, şi Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu vesteşte aceasta. Această Evanghelie este în contrast cu acele lucruri care sunt sacrilegiu (în privinţa aceasta Dumnezeu a fost glorificat) – de asemenea şi Legea era împotriva lor. Dar această Evanghelie are o rază de acţiune mult mai mare decât Legea. Realmente ea stă într-o opoziţie mult mai mare faţă de lucruri, decât a stat Legea vreodată. La fel şi gloria Sa, pe care El a câştigat-o prin cruce (pe care a murit preaslăvitul Fiu al lui Dumnezeu) depăşeşte cu mult gloria Legii, care a fost dată prin îngeri.

Evanghelia bogăţiei de nepătruns a lui Dumnezeu

Efeseni 3.8: Mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, …

Evanghelia lui Hristos se referă, aşa cum am remarcat, la responsabilitatea pe care o au aceia care se încred în Acela căruia Dumnezeu I-a dat acest loc public. În Efeseni 3.8 „Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc printre naţiuni Evanghelia bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos“ se pune accentul pe faptul că gloriile diferite câştigate sunt de nepătruns; vezi Romani 9.23 „– şi ca să descopere bogăţiile gloriei Sale peste nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise dinainte pentru glorie,“; Efeseni 1.7,18; 2.7; 3.16 (1:7) în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,“ „(1:18) luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi“ „(2:7) ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătate faţă de noi, în Hristos Isus.“ „(3:16) ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru,“; Filipeni 4.19 „Iar Dumnezeul meu vă va împlini orice trebuinţă, potrivit bogăţiilor Sale, în glorie, în Hristos Isus.“; Coloseni 1.27 „cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogăţiile gloriei tainei acesteia printre naţiuni, care este Hristos în voi, speranţa gloriei;“; Apocalipsa 5.12 „spunând cu glas tare: „Vrednic este Mielul cel înjunghiat să primească puterea şi bogăţii şi înţelepciune şi tărie şi onoare şi glorie şi binecuvântare!““.

Evanghelia mântuirii voastre

Efeseni 1.13: Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, …

Faptele apostolilor 19.1-6 arată că ucenicii, pe care Pavel i-a găsit în Efes, nu primiseră Duhul Sfânt, atunci când au venit la credinţă. Ei nu ştiau că Duhul Sfânt venise. Abia când Hristos a fost înălţat, Duhul Sfânt a venit ca Acela care locuieşte în oameni (Ioan 7.39 „Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El; pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat.“; Faptele apostolilor 2.32,33 (32) Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, pentru care noi toţi suntem martori. (33) Fiind deci înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, a turnat ceea ce voi vedeţi şi auziţi.“). Înainte de înălţarea lui Hristos la cer ei au fost botezaţi cu botezul lui Ioan. Ioan Botezătorul le-a propovăduit pe Cel ce urma să vină (Faptele apostolilor 19.5 „Şi, când au auzit, au fost botezaţi pentru Numele Domnului Isus.“). Pavel le-a propovăduit pe Isus şi fără îndoială ei s-au bazat apoi pe Persoana Sa şi pe lucrarea făcută pentru cunoaşterea iertării păcatelor. Pavel şi-a pus mâinile peste ei şi ei au primit pe Duhul Sfânt. Ei au crezut Evanghelia mântuirii lor, ceea ce înseamnă; să te bazezi pe Persoana lui Hristos şi pe lucrarea făcută – spre iertarea păcatelor. Duhul este dat ca pecete a credinţei. El este Duhul Sfânt al făgăduinţei (Luca 24.49 „Şi, iată, Eu trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu; dar voi rămâneţi în cetate, până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus“.“), pe care Îl primesc toţi cei care cred în felul acesta. Duhul Sfânt îi leagă cu trupul lui Hristos, care a fost constituit o dată pentru totdeauna în Ierusalim în ziua de Rusalii. El este şi arvuna moştenirii noastre.

Evanghelia pentru cei necircumcişi

Galateni 2.7: … când au văzut că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, …

Această Evanghelie caracterizează un domeniu special de responsabilitate, care a fost încredinţat lui Pavel cu privire la naţiuni.

Evanghelia pentru cei circumcişi

Galateni 2.7,8: … după cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur, - căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur, făcuse şi din mine apostolul neamurilor.

Această Evanghelie caracterizează un domeniu special de responsabilitate, care a fost încredinţat lui Petru cu privire la iudei.

Vorheriger Teil


Tradus de la: Das Evangelium des Paulus (7)

Titlul original: Paul’s Gospel: The Gospel of the Glory and Grace

Present Truth Publishers, 1972

Traducere: Ion Simionescu

More Articles for the Keyword Gospel (1)


Note from the editors:

The SoundWords editorial team is responsible for the publication of the above article. It does not necessarily agree with all expressed thoughts of the author (except of course articles of the editorial staff) nor would it like to refer to all thoughts and practices, which the author represents elsewhere. “But examine all things, hold fast the good” (1Thes 5:21).—See also „On our own account ...

Bibeltexte im Artikel anzeigen