Verset călăuzitor: 1. Corinteni 9.6

În 1. Corinteni 9.6 este o remarcă a apostolului Pavel peste care noi trecem uşor cu vederea:

1. Corinteni 9.6: Ori numai eu şi Barnaba nu avem dreptul să nu lucrăm?

Pavel a trebuit să se apere faţă de corinteni din cauza învinovăţirilor false. Veniseră predicatori în Corint, care discreditau funcţia lui de apostol. Ei aveau ceva de criticat cu privire la chemarea sa: el nu făcea parte din cei „doisprezece”, pe care Domnul i-a ales ca apostoli în timpul vieţii Sale pe pământ. De asemenea el nu era unul care să fi fost ales în mod deosebit prin sorţ, cum a fost Matia. Şi în ceea ce priveşte felul lui de lucru, Pavel s-a remarcat prin aceea, că el nu a primit ajutor, ci şi-a câştigat existenţa cu propriile mâini.

În ceea ce priveşte prima acuzare, Pavel se poate referi la faptul că el a văzut pe Domnul. El a fost chemat prin Domnul glorificat (compară cu 1. Corinteni 9.1). În ceea ce priveşte punctul al doilea, el pune întrebarea, dacă el sau Barnaba ar fi singurii care nu ar fi avut dreptul să nu lucreze. El ar fi avut dreptul la fel ca şi ceilalţi, însă el nu s-a folosit de dreptul acesta.

Până aici intenţia apostolului este clară. Însă este mai mult decât atât. Ceea ce mă interesează pe mine este faptul că apostolul se numeşte dintr-o suflare pe sine împreună cu Barnaba – „eu şi Barnaba”. Nu amintesc aceasta pentru că el se pune pe sine mai întâi, ceea ce noi în limbajul nostru am considera lipsă de politeţe; în timpul acela era foarte uzual aşa ceva. Nu, ci este vorba de faptul că în afară de sine el dă exemplu şi pe Barnaba. Dar acesta nici nu mai era la el?! Ştim că după prima călătorie misionară au fost diferenţe de păreri între Pavel şi Barnaba, dacă să-l ia sau nu pe Marcu cu ei în a doua călătorie misionară. Barnaba era pentru, Pavel era împotrivă. Aceasta a condus la o îndepărtare unul de altul a celor doi slujitori ai lui Dumnezeu. Pavel ia cu sine pe Sila în a doua călătorie misionară, şi după câte ştim Barnaba nu a mai fost niciodată însoţitor al lui în călătorie.

Deci menţionarea lui Barnaba este ciudată, căci Pavel nu era cu Barnaba în Corint, ci împreună cu Sila. Este deci vorba de două lucruri, şi anume:
a) că Pavel menţionează pe Barnaba şi
b) de ce îl menţionează el pe Barnaba.

Să începem cu punctul al doilea: se pune întrebarea, dacă Sila putea fi menţionat ca model. Noi nu ştim dacă acesta, ca Pavel şi Barnaba, s-a îngrijit de propria întreţinere. S-ar putea ca Pavel să fi îngrijit de el (Faptele apostolilor 20.34). Dar s-ar putea şi că Barnaba era mai bine cunoscut în Corint decât Sila şi era un om la care se privea cu respect.

Însă acum revenim la faptul că Pavel menţionează pe însoţitorul lui de odinioară. El îl menţionează în epistolele sale numai de două ori, şi anume aici şi în Coloseni 4.10; însă acolo numai indirect ca o informaţie referitoare la Marcu. În sine, chiar şi o menţionare indirectă este un lucru frumos. Pavel nu-l pune sub tăcere pe Barnaba! Deducem din această menţionare şi din faptul că Marcu era un împreună-lucrător al lui Pavel, că relaţia între Pavel şi Barnaba a ajuns din nou în ordine, chiar dacă fiecare din ei mergea mai departe pe drumul lui. În cele din urmă lucrarea împreună nu trebuie să dureze tot timpul. Însă menţionarea din 1. Corinteni 9 este la fel de importantă în privinţa aceasta. Pavel ar fi putut să se menţioneze numai pe sine, şi să nu spună nimic despre Barnaba. Însă el nu face aşa. În afară de aceasta, din remarca lui rezultă că el îl recunoaşte în continuare pe Barnaba ca slujitor al Domnului. Este o pagubă că la timpul lor a avut loc o îndepărtare între cei doi bărbaţi. Aceasta ne arată că şi bărbaţii mari ai lui Dumnezeu pot eşua în anumite situaţii. Pe de altă parte este încurajator şi instructiv să se afle că nu a persistat o „amărăciune”, ci că Pavel îl menţionează pe Barnaba ca model şi evident îl preţuieşte în lucrarea lui. Deci noi nu avem voie să trecem repede peste 1. Corinteni 9.6.

Tradus de la: Ich und Barnabas

Titlul original: „Ich und Barnabas“
din Hilfe und Nahrung, Editura Ernst-Paulus-Verlag, Anul. 27, 1988, pag. 15–18.

Traducere: Ion Simionescu