„FINISAREA” ESTE NECESARĂ

În acest capitol, Pavel abordează un alt punct important în lucrarea cu noii convertiți: este necesar ca ei să fie învățați despre revelația creștină a adevărului și să fie îndemnați cu privire la practica creștină (stilul lor de viață). Prin urmare, noii convertiți au nevoie de atenție și de însoțire personală după mântuire. În acest sens, Pavel și cei care lucrau împreună cu el aveau obiceiul ca unii dintre ei fie să rămână în urmă cu cei care tocmai s-au convertit, fie să se întoarcă mai târziu la ei, pentru a le fi de ajutor în acest sens. Câteva exemple din Faptele apostolilor:

• ANTIOCHIA (în Pisidia), ICONIA și LISTRA: Pavel și Barnaba s-au întors pentru a-i întări în credință pe noii convertiți (Faptele apostolilor 14.21-23 „(21) Şi, după ce au vestit Evanghelia în cetatea aceea şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra şi la Iconia şi la Antiohia, (22) întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să stăruie în credinţă şi spunând că prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. (23) Şi, după ce le-au ales bătrâni în fiecare adunare, rugându-se cu posturi, i-au încredinţat Domnului, în care crezuseră.“).
• SIRIA și CILICIA: Pavel și Sila s-au întors pentru a-i întări pe noii convertiți în aceste zone (Faptele apostolilor 15.40,41 „(40) iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, încredinţat de fraţi harului lui Dumnezeu. (41) Şi străbătea Siria şi Cilicia, întărind adunările.“).
• FILIPI: Luca a rămas în urmă pentru a-i întări și încuraja pe noii convertiți. Acest lucru este evident din utilizarea cuvântului „ei” (Faptele apostolilor 17:1) în loc de „noi” (Faptele apostolilor 16:7-13). Luca a scris Faptele apostolilor; când l-a însoțit pe Pavel a spus „noi”, iar când nu a făcut-o a spus „ei”.[1]
• TESALONIC: La început, nimeni nu a rămas în urmă, pentru că persecuția era atât de severă (Faptele apostolilor 17.10 „Dar fraţii îndată i-au trimis, noaptea, la Bereea, pe Pavel şi pe Sila, care, ajungând, au intrat în sinagoga iudeilor.“), dar mai târziu Timotei a fost trimis înapoi acolo din Atena, pentru a-i edifica și încuraja pe noii convertiți (1. Tesaloniceni 3.1,2 „(1) De aceea, nemairăbdând, am gândit că ar fi bine să fim lăsaţi singuri în Atena (2) şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în ceea ce priveşte credinţa voastră,“).
• BEREEA: Sila și Timotei au rămas acolo pentru a-i ajuta în credință (Faptele apostolilor 17.14 „Şi atunci îndată fraţii l-au trimis pe Pavel să meargă spre mare; dar Sila şi Timotei au rămas acolo.“), iar apoi au plecat la Atena la chemarea lui Pavel (Faptele apostolilor 17.15 „Iar cei care-l însoţeau pe Pavel l-au dus până la Atena. Şi, primind poruncă pentru Sila şi Timotei, ca să vină cât mai curând la el, au plecat.“).[2]
• ATENA: Deoarece nu se menționează că Sila l-a însoțit pe Pavel de la Atena la Corint (Faptele apostolilor 18.1 „Şi, după acestea, plecând din Atena, el a venit la Corint.“), putem presupune că a rămas în Atena și a slujit puținilor credincioși din acel oraș (Faptele apostolilor 17.34 „Dar unii bărbaţi, alăturându-se lui, au crezut, între care şi Dionisie areopagitul şi o femeie cu numele Damaris şi alţii împreună cu ei.“). Apoi a plecat în Macedonia.[3]
• CORINT: Sila și Timotei au rămas în Corint, în timp ce Pavel a plecat cu Acuila și Priscila (Faptele apostolilor 18.18 „Şi Pavel, după ce a stat încă multe zile, şi-a luat rămas bun de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria – şi împreună cu el Priscila şi Acuila – după ce şi-a tuns capul în Chencreea, pentru că făcuse un jurământ.“). Mai târziu, Apolo a mers și el acolo (Faptele apostolilor 18.27,28 „(27) Şi, când el şi-a propus să treacă în Ahaia, fraţii le-au scris ucenicilor, îndemnându-i să-l primească bine; când a venit el, i-a ajutat mult pe cei care crezuseră prin har. (28) Pentru că îi înfrunta cu mare putere pe iudei în public, dovedind prin Scripturi că Isus este Hristosul.“).
• EFES: Acuila și Priscila au rămas în Efes în timp ce Pavel a continuat călătoria spre Ierusalim (Faptele apostolilor 18.19-28). Mai târziu, Pavel i-a cerut lui Timotei să rămână acolo, în timp ce el a continuat călătoria spre Macedonia (1. Timotei 1.3 „Aşa te-am rugat când mergeam spre Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii învăţături străine,“).

Scopul „lucrării de finisare” (versetele 1-5)

Versetele 1-5

1. Tesaloniceni 3.1-5: De aceea, nemairăbdând, am gândit că ar fi bine să fim lăsați singuri în Atena și am trimis pe Timotei, fratele nostru și slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească și să vă încurajeze în ceea ce privește credința voastră, pentru ca nimeni să nu fie clătinat în necazurile acestea. (Pentru că voi înșivă știți că pentru aceasta suntem rânduiți; pentru că și când eram la voi vă spuneam dinainte că vom suferi necaz, după cum a și fost, și știți.) De aceea și eu, nemairăbdând, am trimis ca să aflu despre credința voastră, ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul și osteneala noastră să fie în zadar.

În această grijă pentru convertiții din Tesalonic, Pavel și Sila („noi”) au considerat că este bine să-l trimită pe Timotei din Atena înapoi în Tesalonic pentru a-i „întări” și „încuraja (mângâia)”.

• A-i „întări” pe credincioși (1. Tesaloniceni 3.2a „şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în ceea ce priveşte credinţa voastră,“) înseamnă a-i întemeia pe învățătura „Evangheliei” lui Pavel și pe „descoperirea tainei” (Romani 16.25).
• A-i „încuraja (mângâia)” pe credincioși (1. Tesaloniceni 3.2b „şi am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitor al lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă încurajeze în ceea ce priveşte credinţa voastră,“) înseamnă a le încălzi inimile și a-i încuraja în chestiuni practice ale vieții creștine.

Primul aspect se referă la doctrină, al doilea la practică. Aceste lucruri merg întotdeauna împreună în Sfânta Scriptură. De fapt, fiecare învățătură din scrierile Noului Testament ar trebui să aibă un impact practic asupra vieții creștinului. Ele pot fi luate separat, pentru a le învăța, dar, în cele din urmă, nu pot fi separate una de alta, altfel credinciosul va avea probleme.

O scrisoare ca aceasta era un mare ajutor pentru credincioșii din Tesalonic, dar ei aveau cu adevărat nevoie ca cineva să fie față în față cu ei pentru a le sluji. Faptul că Timotei a fost trimis la credincioșii din Tesalonic arată: nu există nimic care să poată înlocui întâlnirile față în față între credincioși. O scrisoare, un apel telefonic, transmiterea unei cărți sau a unei înregistrări audio sunt bune și utile, dar noii convertiți au nevoie de contact personal. Așadar, există unele lucruri care nu se pot rezolva cu adevărat decât prin vizite personale (1. Corinteni 11.34b „Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, încât să nu vă adunaţi spre judecată. Iar celelalte le voi rândui când voi veni.“).

Cineva s-ar putea întreba: „Care sunt mai exact principiile Evangheliei lui Pavel și ale tainei, pe care Timotei le-a împărtășit credincioșilor din Tesalonic în vederea fortificării lor? În cele ce urmează este o enumerare a unora dintre aceste lucruri, pe care el le-ar fi putut aduce în atenția lor în acest scop:

Adevărul despre persoanele din Dumnezeire (teologie)

• Trinitatea: Persoanele divine ale Dumnezeirii - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt (Matei 3.16,17 „(16) Şi Isus, după ce a fost botezat, a ieşit îndată din apă; şi, iată, cerurile I s-au deschis şi a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind peste El; (17) şi iată un glas din ceruri spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“.“)
• Persoana lui Hristos: Dumnezeirea Sa, calitatea Sa de Fiu veșnic, întruparea Sa și umanitatea Sa fără păcat (2. Ioan 9 „Oricine merge înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, nu-L are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura lui Hristos, acela Îl are şi pe Tatăl şi pe Fiul.“)
• Hristos, Cel întâi-născut (Romani 8.29 „Pentru că, pe aceia pe care i-a cunoscut dinainte, i-a şi rânduit dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi-născut între mulţi fraţi.“) și singurul Fiu (Ioan 3.16 „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă eternă.“).
• Aspectele ispășitoare și substitutive ale lucrării de ispășire a lui Hristos (Romani 3.25; 4.25 „(3:25) pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, pentru arătarea dreptăţii Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduinţa lui Dumnezeu,“ „(4:25) care a fost dat pentru greşelile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.“).
• Învierea și înălțarea lui Hristos în glorie (1. Corinteni 15.12-20; Faptele apostolilor 1.9-11 „(9) Şi, spunând acestea, pe când priveau ei, a fost înălţat şi un nor L-a luat dinaintea ochilor lor. (10) Şi, pe când priveau ei ţintă spre cer în timp ce El Se ducea, iată, au stat lângă ei şi doi bărbaţi în veşminte albe, (11) care au şi spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi în cer, aşa va veni, în felul în care L-aţi văzut mergând spre cer“.“).
• Hristos, Marele nostru Preot și Mijlocitor (Evrei 2.17 „De aceea, trebuia în toate să fie făcut asemenea fraţilor Săi, ca să fie un mare preot milos şi credincios în cele privitoare la Dumnezeu, spre a face ispăşire pentru păcatele poporului;“; 1. Ioan 2.1 „Copilaşii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi; şi, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel drept;“).

Adevărul despre răscumpărare și binecuvântările care vin odată cu ea (soteriologie)

• dreptatea lui Dumnezeu (Romani 3.21-26)
• faptul de a fi făcut viu și pecetluit prin Duhul Sfânt (Efeseni 1.13; 2.1 „(1:13) în care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii,“ „(2:1) şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,“)
• diferența dintre nașterea din nou și mântuire (Ioan 3.3-8; 3.14-17)
• diferența dintre a fi răscumpărat și a fi mântuit (1. Corinteni 6.19 „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care Îl aveţi de la Dumnezeu, şi voi nu sunteţi ai voştri?“; 1. Petru 1.18,19 „(18) ştiind că nu cu cele pieritoare, argint sau aur, aţi fost răscumpăraţi din felul vostru deşert de vieţuire moştenit de la părinţi, (19) ci cu sângele preţios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată;“)
• diferitele aspecte ale iertării: iertarea veșnică (Efeseni 1.7 „în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,“), guvernamentală (Matei 18.26-35), restauratoare (1. Ioan 1.9 „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.“), administrativă (2. Corinteni 2.10 „Iar cui iertaţi voi ceva, iert şi eu; pentru că şi eu, ce am iertat, dacă am iertat ceva, este pentru voi, în faţa lui Hristos,“) și fraternă (Efeseni 4.32 „Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi, iertându-vă unii pe alţii, după cum şi Dumnezeu v-a iertat în Hristos.“)
• justificarea prin credință și justificarea vieții (Romani 5.1,18 „Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos,“ „deci, după cum printr-o singură greşeală a venit judecată către toţi oamenii spre condamnare, tot astfel, printr-o singură dreptate împlinită, consecinţele au fost către toţi oamenii spre o îndreptăţire a vieţii.“)
• împăcarea: a persoanelor și a lucrurilor (Coloseni 1.20,21 „(20) şi, prin El, să împace toate faţă de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El. (21) Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat“)
• nașterea din nou/restabilirea (Tit 3.5 „El ne-a mântuit, nu pentru fapte, împlinite în dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după propria Sa îndurare, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea Duhului Sfânt,“)
• filiația credincioșilor (Galateni 4.1-7)
• adevăratul caracter al vieții eterne (Ioan 17.3 „Şi aceasta este viaţa eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.“)
• primirea credinciosului „în Hristos” (Romani 8.1) și luarea chipului lui Hristos în credincios – „Hristos în voi” (Romani 8.10; Coloseni 1.27 „cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogăţiile gloriei tainei acesteia printre naţiuni, care este Hristos în voi, speranţa gloriei;“)
• siguranța eternă a credinciosului (Ioan 10.27,28 „(27) Oile Mele aud glasul Meu, şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. (28) Şi Eu le dau viaţă eternă; şi nicidecum nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.“; Romani 8.31-39)
• diferitele aspecte ale sfințirii (1. Corinteni 6.11 „Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, dar aţi fost sfinţiţi, dar aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus şi prin Duhul Dumnezeului nostru.“; 1. Tesaloniceni 4.4-7 „(4) fiecare dintre voi să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi onoare (5) (nu în patima poftei, ca şi naţiunile care nu-L cunosc pe Dumnezeu); (6) nimeni să nu treacă peste măsură şi să nu nedreptăţească în aceasta pe fratele său, pentru că Domnul este răzbunătorul tuturor acestora, după cum v-am şi spus mai înainte şi am mărturisit deplin. (7) Pentru că Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţenie.“; 1. Corinteni 7.14 „Pentru că soţul necredincios este sfinţit prin soţie şi soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele; pentru că, altfel, în adevăr, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum sunt sfinţi.“)
• poziția și starea credincioșilor (Romani 5.2 „prin care am şi avut intrare, prin credinţă, în acest har în care stăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu.“; Filipeni 2.20 „Pentru că nu am pe nimeni de acelaşi gând, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi;“)
• cele două naturi în credincios (Romani 7.14-24)
• diferența dintre păcate și păcat (Romani 3.25; 6.2 „(3:25) pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, pentru arătarea dreptăţii Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduinţa lui Dumnezeu,“ „(6:2) Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în el?“)
• „omul vechi” și „omul nou” (Efeseni 4.22-24)
• cele două stări: „în carne” și „în Duh” (Romani 8.9)
• locuirea Duhului în credincios (pecetluirea, arvuna și ungerea) și umplerea cu Duhul (1. Tesaloniceni 4.8 „De aceea, cel care dispreţuieşte pe fratele său în aceasta, nu dispreţuieşte pe om, ci pe Dumnezeu, care v-a şi dat Duhul Său cel Sfânt.“; Efeseni 5.18 „Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este destrăbălare, ci fiţi umpluţi de Duh,“; 2. Corinteni 1.21,22 „(21) Iar Cel care ne întăreşte împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns este Dumnezeu, (22) care ne-a şi pecetluit şi a pus arvuna Duhului în inimile noastre.“)
• eliberarea (Romani 8.2 „Pentru că legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.“)
• desăvârșirea creștină (Evrei 10.14 „Pentru că, printr-o singură jertfă i-a desăvârşit pentru totdeauna pe cei sfinţiţi.“; Coloseni 1.28 „pe care noi Îl vestim, îndemnând pe orice om şi învăţând pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om desăvârşit în Hristos.“; Evrei 11.40 „Dumnezeu având în vedere ceva mai bun pentru noi, ca ei să nu fie făcuţi desăvârşiţi fără noi.“)
• noua creație, în care „asemănarea” și „chipul” sunt restaurate (Iacov 3.9 „Cu ea Îl binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl şi cu ea îi blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.“; Coloseni 3.10 „şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte în cunoştinţă, după chipul Celui care l-a creat,“)
• glorificarea, care include nemurirea și neputrezirea (1. Corinteni 15.51-57)
• botezul (Romani 6.3,4 „(3) Sau nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi pentru Hristos Isus, am fost botezaţi pentru moartea Lui? (4) Deci am fost înmormântaţi cu El prin botez, pentru moarte, pentru ca, după cum Hristos a fost înviat dintre morţi prin gloria Tatălui, tot aşa şi noi să umblăm în înnoirea vieţii.“; Galateni 3.27)
• tainele Împărăției cerurilor (Matei 13–25)
• judecata veșnică: suferința celor pierduți în Hades și în iad (Matei 11.23; 10.28 „(11:23) Şi tu, Capernaume, care ai fost înălţat până la cer, vei fi coborât până la Locuinţa morţilor, pentru că, dacă lucrările de putere care au avut loc în tine ar fi avut loc în Sodoma, ar fi rămas până astăzi.“ „(10:28) Şi nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Acela care poate să omoare şi sufletul şi trupul în gheenă.“)

Adevărul despre doctrina și practica Bisericii (ecclesiologie)

• formarea Bisericii (Adunării) ca trup și mireasă a lui Hristos prin botezul cu Duhul Sfânt (1. Corinteni 12.12,13 „(12) Pentru că, după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristosul. (13) Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.“; Apocalipsa 21.9 „Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care avuseseră cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte plăgi, şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino aici: îţi voi arăta mireasa, soţia Mielului!““)
• chemarea, caracterul și destinul ceresc al bisericii (Faptele apostolilor 10.11-16)
• adevăratul temei pe care sunt adunați creștinii și care dă expresie practică adevărului despre un singur trup (Matei 18.20 „Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“.“; Efeseni 4.4 „Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă a chemării voastre;“)
• adevărul privind simplitatea originară a Cinei Domnului la masa Domnului (1. Corinteni 10.16,17; 11.20-26)
• unitatea Duhului (Efeseni 4.3 „străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului, în legătura păcii.“)
• libertatea călăuzirii Duhului în rugăciune, închinare și slujire atunci când credincioșii sunt reuniți ca Adunare (1. Corinteni 12.1-11)
• preoția tuturor credincioșilor (1. Petru 2.5 „şi voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos.“)
• diferența dintre dar și funcție în Biserică (Adunare) (Efeseni 4.11 „Şi El a dat pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evanghelişti şi pe unii păstori şi învăţători,“; 1. Timotei 3.1-14)
• cele două aspecte ale casei lui Dumnezeu (1. Timotei 3.15 „iar dacă voi întârzia, ca să ştii cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.“; 2. Timotei 2.19,20 „(19) Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu rămâne, având pecetea aceasta: „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Săi“ şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!“ (20) Dar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre onoare şi altele spre dezonoare.“)
• funcțiile administrative în casa lui Dumnezeu (1. Timotei 3.1-14)
• judecata și disciplina în Biserică (Adunare) (1. Corinteni 5.1-13)

Adevărul despre evenimentele viitoare (escatologie)

• planul lui Dumnezeu de a ordona toate lucrurile în Hristos în două sfere (cer și pământ) într-o zi viitoare - Împărăția milenară (Efeseni 1.10 „pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ;“)
• căile dispensaționale ale lui Dumnezeu cu Israel, Biserica și credincioșii din Împărăția Milenară (Romani 9–11)
• timpurile națiunilor (Luca 21.24 „Şi vor cădea de tăişul sabiei şi vor fi duşi captivi printre toate naţiunile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni, până se vor împlini timpurile naţiunilor.“)
• diferența dintre „zile din urmă” ale Bisericii și ale lui Israel (Evrei 1.2 „la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul – pe care L-a rânduit moştenitor a toate, prin care a făcut şi lumile –“; 2. Timotei 3.1 „Să ştii dar aceasta, că în zilele din urmă vor veni timpuri grele;“)
• diferența dintre Biserică (Adunare) și Împărăția lui Dumnezeu (Matei 16.18,19 „(18) Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge. (19) Şi îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor; şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri“.“)
• „Evanghelia Împărăției”, distinctă de „Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Matei 4.23; Faptele apostolilor 20.24 „Dar eu nu consider viaţa mea scumpă pentru mine, numai să-mi sfârşesc alergarea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu.“)
• amploarea și succesiunea evenimentelor profetice de la „începutul durerilor”, „necazul cel mare” și „ziua mâniei” (Matei 24.8,21)
• venirea Domnului pentru credincioși (răpirea) înainte de timpul necazului (1. Tesaloniceni 4.15-18 „(15) (Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului, că noi, cei vii, care rămânem până la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum înaintea celor care au adormit; (16) pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; (17) apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh: şi astfel vom fi întotdeauna împreună cu Domnul. (18) Astfel încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.)“) și apoi cu credincioșii (arătarea) la sfârșitul necazului cel mare (1. Tesaloniceni 3.13; 5.1-4 „(3:13) ca să vă întărească inimile, ca să fie fără vină în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toţi sfinţii Săi!“ „(5:1) Iar despre timpuri şi vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vi se scrie, (5:2) pentru că voi înşivă ştiţi prea bine că ziua Domnului aşa vine, ca un hoţ în noapte. (5:3) Când spun: „Pace şi siguranţă!“, atunci deodată vine pieirea peste ei, ca durerea peste cea însărcinată; şi nicidecum nu vor scăpa. (5:4) Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca ziua să vă surprindă ca un hoţ.“)
• scaunul de judecată al lui Hristos (2. Corinteni 5.10 „Pentru că noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.“)
• cele două învieri (Ioan 5.29 „şi vor ieşi: cei care au făcut cele bune, spre învierea vieţii, şi cei care au făcut cele rele, spre învierea judecăţii.“)
• moștenirea tuturor lucrurilor (Efeseni 1.11,18 „în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,“ „luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi“)
• Împărăția milenară (Apocalipsa 20.4 „Şi am văzut tronuri, şi ei şedeau pe ele şi li s-a dat să facă judecată; şi am văzut sufletele celor decapitaţi pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu; şi aceia care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe fruntea şi pe mâna lor; şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.“)
• starea veșnică (Apocalipsa 21.1-8)
• diferitele aspecte ale Împărăției lui Dumnezeu (Matei 13.11 „Iar El, răspunzând, le-a spus: „Pentru că vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, dar lor nu le este dat;“)
• „ziua Domnului” (1. Tesaloniceni 5.2), „ziua lui Hristos” (Filipeni 1.6) și „ziua lui Dumnezeu” (2. Petru 3.12)

Adevărul practic

Unele dintre lucrurile pe care Timotei le-a abordat probabil în timp ce căuta să-i „mângâie (încurajeze)” pe credincioșii din Tesalonic în viața lor practică sunt următoarele:

• ce înseamnă să umbli prin credință (2. Corinteni 5.7 „(pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere).“)
• părtășia (Faptele apostolilor 2.42 „Şi ei stăruiau în învăţătura şi în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.“; 1. Corinteni 1.9 „Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi la comuniunea cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.“)
• ucenicia (Luca 14.25-33; Ioan 8.31 „Isus le spunea deci iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei;“)
• devotamentul și consacrarea (Romani 12.1-8)
• virtuțile creștine: credința, speranța și dragostea (1. Tesaloniceni 1.3 „aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru,“)
• moralitatea (1. Corinteni 6.12-20; 1. Tesaloniceni 4.1-7)
• responsabilitatea în căsătorie și în familie (1. Corinteni 7)
• judecata de sine (1. Corinteni 11.27-32)
• școala lui Dumnezeu și disciplina lui Dumnezeu (Evrei 12.5-11)

Această listă acoperă multe doctrine și practici creștine de bază, dar nu este în niciun caz exhaustivă. Sunt subiecte pe care fiecare credincios trebuie să le înțeleagă și în care trebuie să fie întărit și încurajat. Oamenii care vin la credință astăzi au un avantaj deosebit față de credincioșii din acele zile timpurii, înainte de a fi scrise scrierile Noului Testament. Dar, chiar dacă epistolele nu fuseseră încă scrise, Timotei a învățat aceste lucruri stând la picioarele lui Pavel (2. Timotei 3.10,14 „Dar tu ai urmat îndeaproape învăţătura mea, purtarea, planul, credinţa, îndelunga-răbdare, dragostea, răbdarea,“ „Dar tu rămâi în cele ce ai învăţat şi de care ai fost deplin încredinţat, ştiind de la cine ai învăţat“). Acest lucru a făcut din el un om folositor în consolidarea credincioșilor din Tesalonic (1. Timotei 4.16 „Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură; rămâi în ele, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultă.“; 2. Timotei 2.2 „Şi cele ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie capabili să-i înveţe şi pe alţii.“).

Învățătură și îngrijire pastorală

Pentru ca o persoană să îi întemeieze și să îi întărească pe alții în principiile doctrinei și practicii creștine, ea însăși trebuie să fie întemeiată în ele. După cum s-a menționat mai devreme, Timotei era foarte potrivit pentru această lucrare, deoarece Pavel a spus: „Dar tu ai cunoscut cu exactitate învățătura mea, purtarea mea” (2. Timotei 3.10). El avea darul învățăturii (1. Timotei 1.3; 4.6,13 „(1:3) Aşa te-am rugat când mergeam spre Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii învăţături străine,“ „(4:6) Punând acestea înaintea fraţilor, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o îndeaproape.“ „(4:13) Până vin eu, ia aminte la citire, la îndemnare, la învăţătură.“) și al păstoririi (Filipeni 2.19-21 „(19) Dar sper în Domnul Isus să vi-l trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu înviorat, când voi afla cele despre voi. (20) Pentru că nu am pe nimeni de acelaşi gând, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi; (21) pentru că toţi caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos.“). De aceea, Pavel îl numește „slujitor al lui Dumnezeu” (1. Tesaloniceni 3.2 SCHL/KJV). Cu aceasta a dat recomandarea sa apostolică pentru Timotei către credincioșii din Tesalonic. Acest lucru le va da încredere și siguranță că ceea ce îi învățase el era de la Dumnezeu.

Scopul practic al acestei duble slujiri, și anume întărirea și încurajarea credincioșilor, era ca „nimeni să nu fie clătinat” (1. Tesaloniceni 3.3). Spunând acest lucru, Pavel le amintește acum că se aflau într-o luptă spirituală cu un dușman foarte rău: diavolul, pe care îl numește „ispititorul” (2. Tesaloniceni 3.5). Satan a încercat să le zdruncine încrederea în Domnul prin „necazurile” (2. Tesaloniceni 3.4) persecuției impuse asupra lor. În acest fel, el a vrut să-i descurajeze sau să-i rețină să-L urmeze pe Domnul.

Într-o paranteză din versetele 3b-4, Pavel le amintește că ei au experimentat pe propria piele ceea ce li s-a întâmplat lui Sila și lui când erau cu ei (Faptele apostolilor 17) și că este normal ca creștinii să sufere astfel de „necazuri”. De aceea, ei trebuiau să fie pregătiți pentru aceasta. Fiecare nou convertit trebuie să înțeleagă că creștinismul nu este popular. Întregul sistem mondial și cei asociați cu el sunt împotriva lui Dumnezeu și a lui Hristos. A adopta poziția creștină înseamnă că va exista cu siguranță rușine și persecuție din partea celor care Îl urăsc pe Hristos (Ioan 15.19 „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea.“).

Cu regret, mulți oameni din ziua de azi, printr-o prezentare greșită a Evangheliei, au ideea că, dacă sunt mântuiți, nu vor mai avea nicio problemă în viața lor. Ei, asemenea Mariei Magdalena, cred că Domnul este „grădinarul” (Ioan 20.15). Adică, ei gândesc că El le va transforma viața într-un frumos pat de trandafiri și că nu vor mai fi niciodată bolnavi sau nu vor mai avea probleme cu banii și că tot ceea ce vor face în viață va fi un succes etc. Însă, Sfânta Scriptură nu ne învață acest lucru. Adevărul este că Domnul nu ne scoate neapărat din problemele noastre, ci că ne ajută în ele. Prin urmare, noul convertit trebuie să fie pregătit pentru adversități, deoarece acestea face parte din viața creștină normală. Este important ca ei să înțeleagă acest lucru pentru a nu se descuraja atunci când problemele și împotrivirile le apar în cale.

„Împlinirea a ceea ce lipsește” (versetele 6-13)

Versetele 6.7

1. Tesaloniceni 3.6,7: Dar acum, Timotei a venit de la voi la noi și ne-a adus vestea bună despre credința și dragostea voastră și că aveți întotdeauna o plăcută amintire despre noi, dorind mult să ne vedeți, după cum și noi dorim să vă vedem; de aceea am fost mângâiați, fraților, cu privire la voi în toată strâmtorarea și necazul nostru, prin credința voastră.

Timotei s-a întors la Pavel și la colaboratorii săi cu „vestea bună” că starea spirituală a credincioșilor din Tesalonic era bună. Când i-a relatat apostolului despre „credința” și „dragostea lor [unii pentru alții]” și despre marea lor dorință de a-i revedea pe misionari, Pavel și însoțitorii săi au fost „mângâiați” pentru că și ei erau afectați de „necazuri și strâmtorare” din cauza atacurilor lui satan. Vestea că credincioșii din Tesalonic au îndurat aceste lucruri de dragul lui Hristos era un lucru pentru care puteau să-I mulțumească Domnului. Acest lucru arată că perseverența pe cale este o dovadă a realității credinței cuiva.

Absența speranței este remarcabilă aici. Este al treilea element din trioul de virtuți creștine menționate în 1. Tesaloniceni 1.3: credința, dragostea și speranța. Deoarece aceste trei lucruri merg în mod normal împreună când vine vorba de starea creștinului, absența speranței arată clar că exista o anumită slăbiciune în rândul credincioșilor din Tesalonic în această privință. Din ceea ce Pavel face aluzie în 1. Tesaloniceni 4.13,14 „(13) Dar nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi care nu au speranţă. (14) Pentru că, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa şi Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei care au adormit în Isus.“, vedem că ei aveau o neînțelegere cu privire la credincioșii care au murit. Se pare că ei credeau că toți aceștia nu vor avea parte de Împărăția lui Hristos, atunci când El va domni. Aflăm, de asemenea, din 2. Tesaloniceni 2 că ei au avut unele neînțelegeri în legătură cu „ziua Domnului”. Aceste neînțelegeri erau rezultatul unei învățături proaste care se infiltrase în rândurile lor și le zdruncinase speranța.

Versetele 8,9

1. Tesaloniceni 3.8,9: Pentru că acum trăim, pentru că voi stați tari în Domnul. Pentru că ce mulțumiri putem da în schimb lui Dumnezeu pentru voi, pentru toată bucuria cu care ne bucurăm datorită vouă înaintea Dumnezeului nostru, ...

Pavel continuă spunându-le credincioșilor din Tesalonic că el și colaboratorii săi nu se vor odihni până când credincioșii din Tesalonic nu vor ajunge la un punct în dezvoltarea lor spirituală în care vor „sta tari” în Domnul. Aceasta era o preocupare deosebită a lui Pavel (Coloseni 1.28 „pe care noi Îl vestim, îndemnând pe orice om şi învăţând pe orice om, în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om desăvârşit în Hristos.“) și ar trebui să fie o preocupare a fiecărui lucrător creștin, care lucrează cu noii convertiți. Până când noii convertiți nu vor fi ajuns la „unitatea credinței și a cunoștinței depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătății lui Hristos”, ei vor rămâne „copii” și vor fi în pericol permanent, „bătuți de valuri și purtați încoace și încolo de orice vânt de învățătură prin înșelăciunea oamenilor, prin viclenia lor în uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4.13,14). Prin urmare, este absolut necesar ca toți acești oameni să fie întăriți în credință cât mai curând posibil.

Versetele 10,11

1. Tesaloniceni 3.10,11: ... rugându-ne nespus de mult, noapte și zi, ca să vă vedem fața și să împlinim ce lipsește credinței voastre? Iar Însuși Dumnezeu și Tatăl nostru și Domnul nostru Isus să ne îndrepte drumul spre voi!

Cu toate acestea, Pavel „mulțumea” pentru ceea ce vedea în progresul lor spiritual și continua să se roage „noapte și zi” pentru ei și pentru a avea ocazia de a fi cu ei față în față și de a „împlini” ceea ce încă „lipsea credinței” lor. Acest lucru ar avea probabil legătură cu lucrurile pe care le înțeleseseră greșit despre speranță. Până la venirea acelui moment, Pavel spera că această scrisoare va satisface această nevoie. El a lăsat momentul vizitei sale pe seama lui „Dumnezeu”, care avea să deschidă calea la timpul Său.

Versetele 12,13

1. Tesaloniceni 3.12,13: Domnul să vă facă să sporiți și să prisosiți în dragoste unii față de alții și față de toți, după cum facem și noi față de voi, ca să vă întărească inimile, ca să fie fără vină în sfințenie, înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Săi!

Între timp, era dorința și rugăciunea lui Pavel ca Domnul să-i facă să crească „în dragoste unii față de alții și față de toți, după cum facem și noi față de voi”. Acest lucru arată că el avea un mare interes pentru creșterea lor spirituală - ceea ce înseamnă nu doar o înțelegere intelectuală a adevărului, ci și faptul că sentimentele inimii sunt mișcate în armonie cu adevărul, ceea ce se arată în „dragostea unii față de alții”. Așadar, creșterea spirituală nu înseamnă doar a înțelege adevărul, ci și că adevărul ne captivează!

Scopul final al lui Pavel era ca Dumnezeu să le „întărească inimile” și ca ei să fie „fără vină în sfințenie, înaintea lui Dumnezeu și Tatălui nostru, la venirea Domnului nostru Isus cu toți sfinții Săi”. Cu alte cuvinte, el dorea ca ei să supraviețuiască pericolelor și capcanelor de pe calea credinței și să fie păstrați în sfințenie până la sfârșitul călătoriei lor pământești, astfel încât la venirea lui Hristos să apară în deplina glorie a Împărăției. Aspectul venirii Domnului, la care se referă el aici, este arătarea lui Hristos, „când va veni ca să fie glorificat în sfinții Săi și să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toți cei care au crezut (pentru că mărturia noastră față de voi a fost crezută)” (2. Tesaloniceni 1.10).

În acest al treilea capitol vedem că marea dorință a lui Pavel pentru credincioșii din Tesalonic era ca ei să crească spiritual în Domnul și, la sfârșit, să fie aprobați de Dumnezeu și, în cele din urmă, să apară în gloria Împărăției împreună cu Hristos. Aceasta este tema de bază a acestui capitol. Maturitatea creștină era scopul său. Aceasta include lucrarea de finisare printre noii convertiți:

• să îi întărească prin învățătură sănătoasă,
• să-i încurajeze prin întâlniri personale și
• să se roage pentru ei în ceea ce privește creșterea lor spirituală.

---

Tradus de la: Der erste Brief des Paulus an die Thessalonicher (3)
The First Epistle of Paul to Thessalonians: Ministry Pertaining to the Care of New Converts
E-Book Versiunea 1.6 (martie 2019)
Sursa: https://www.bibletruthpublishers.com

Traducere: Ion Simionescu

Vorheriger Teil Nächster Teil