Domnul este Păzitorul meu
Psalmul 121

Hamilton Smith

Versete călăuzitoare: Psalmul 121

În acest psalm deosebit de frumos avem experienţele unui credincios care în mijlocul încercărilor îşi găseşte sprijinul şi sursa de ajutor infailibilă în Domnul. Primul verset este o întrebare:

Psalmul 121.1: Îmi ridic ochii spre munţi; de unde îmi va veni ajutorul?

Cel temător de Dumnezeu se vede în mijlocul încercărilor şi greutăţilor, însă el îşi dă seama că el nu are nicio putere în sine însuşi pentru a ieşi biruitor în împrejurări. El are nevoie de „ajutor”. Sursa cea mai mare a slăbiciunii în timpuri de încercare este deseori sentimentul valorii proprii care ne face să credem că noi am putea scăpa de încercări prin propria putere sau prin propria înţelepciune. Probabil că va trebui să învăţăm prin experienţe amare, asemenea lui Petru, că în timpuri de încercare şi de ispitire nu avem nici o putere în noi înşine. La orice pas avem nevoie de cineva care să ne ajute, care să ne sprijine în încercări şi să ne treacă biruitori prin ele.

Când el observă că are nevoie de ajutor, imediat în sufletul psalmistului se ridică întrebarea: „De unde îmi va veni ajutorul? El este înconjurat de munţi, care arată puternici, impozanţi şi de neclintit. Chiar dacă în lume sunt din aceia care aparent sunt întemeiaţi tari în putere şi sunt inatacabili de vrăjmaşi – ne putem noi totuşi încrede vreunei persoane? Profetul Ieremia ne spune: „Cu adevărat, dezamăgirea vine de la dealuri şi de la mulţimea munţilor. Cu adevărat, în Domnul Dumnezeul nostru este salvarea lui Israel” [Ieremia 3.23]. El observă că el are nevoie de ajutor şi că ajutorul de la oameni este fără folos. Cel temător de Dumnezeu se îndreaptă de la creatură la Creator şi spune cu bucurie:

Psalmul 121.2: Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.

El nu cade înapoi în cunoaşterea unei credinţe generale, că ajutorul ar fi în Domnul, ci în credinţa personală simplă el spune: „Ajutorul meu vine de la Domnul”.

În celelalte versete ale psalmului, Duhul lui Dumnezeu răspunde la această credinţă simplă, prin aceea că El prezintă binecuvântările aceluia care caută ajutor la Domnul. Gândul care se repetă mereu în versetele acestea este purtarea de grijă permanentă a lui Dumnezeu. Cuvântul „păzitor / a păzi” este cuvântul caracteristic din psalmul acesta. Acest cuvânt încurajator se întâlneşte de şase ori în ultimele şase versete.

Psalmul 121.3: El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul …

1. Sufletul învaţă mai întâi că dacă el caută ajutor la Domnul, el va rămâne păzit de toate pericolele. În zile în care noi suntem probabil ameninţaţi de pericole venite deodată, unde eşti gata să fi părăsit, ce bine este să fim încurajaţi de versetul „Nu te teme de spaima neaşteptată, nici de pustiirea celor răi, când vine; pentru că Domnul va fi încrederea ta şi-ţi va feri piciorul să fie prins” (Proverbe 3.25,26). Dacă ne luăm privirea de la Domnul şi suntem preocupaţi cu succesul din trecut al răului, probabil că va trebui să spunem ca omul din Psalmul 73.2: „Şi pentru mine, puţin a lipsit ca să mi se îndoaie piciorul şi puţin a lipsit să-mi alunece paşii.” Dacă privim la Domnul şi ne bucurăm în El, ar trebui să fim în stare să spunem împreună cu Ana: „El păzeşte picioarele celor sfinţi ai Săi … pentru că nici un om nu va învinge prin putere.”

Drumul pe care mergem este probabil uneori rău, vrăjmaşul ni se împotriveşte cu şiretlicul lui, înşelătoriile devin vizibile şi greutăţile apar – Domnul poate permite toate aceste încercări -, dar este un lucru pe care El nu-l permite: El nu va permite ca picioarele acelora care se încred în El să se abată de pe cărarea care duce la glorie. De aceea cel temător de Dumnezeu poate ca răspuns la cuvântul Domnului „El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul” să spună cuvintele din psalmul următor: „Picioarele noastre vor sta în porţile tale, Ierusalime!” (Psalmul 122.2). Ultimele cuvinte ale Domnului adresate lui Petru erau: „Urmează-Mă!” El a marcat drumul pentru creştini şi dacă noi Îl urmăm, cu ochi îndreptaţi spre Hristos ca Ajutorul nostru inepuizabil, atunci aceasta ne va conduce în adâncimile gloriei în care El a intrat.

Psalmul 121.3b,4: … Cel care te păzeşte nu va dormita. Iată, Cel care păzeşte pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi.

2. În al doilea rând, cel care priveşte la Domnul cu credinţă simplă învaţă că îngrijirea de care are parte nu va înceta. Un apostol probabil va dormi pe munte în prezenţa gloriei Sale, prea strălucitoare pentru fire; şi apoi va dormi în grădină, în prezenţa suferinţelor Sale, care sunt prea adânci ca să le putem suporta; însă Unul, Cel care este Păzitorul nostru, nici nu va dormita şi nici nu va dormi. Un credincios care dă înapoi, ca de exemplu Iona, probabil va „dormi adânc”, chiar dacă Domnul este la lucru, vântul vine, marea urlă, corabia se scufundă şi oamenii lumii tremură; însă acolo este Unul care a iubit pe ai Săi, care erau în lume, până la sfârşit cu o dragoste care niciodată nu încetează să poarte grijă de ai Săi în mijlocul tuturor furtunilor vieţii.

Psalmul 121.5: Domnul este Cel care te păzeşte, Domnul este umbra ta pe mâna ta dreaptă.

3. Dacă dumneavoastră căutaţi ajutor la Domnul, sufletul va fi sigur că ajutorul Domnului este întotdeauna prezent. Un prieten la dreapta noastră este un prieten alături de noi, la care întotdeauna ne putem adresa. Aşa poate David să spună: „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina” [Psalmul 16.8]. În timp ce omul rău, încrezându-se în sine însuşi, spune: „Nu mă voi clătina”, totuşi el va ajunge sub judecata Domnului, cel care se teme de Dumnezeu, încrezându-se în Domnul de la dreapta lui, spune: „Nu mă voi clătina”. În afară de aceasta el poate spune aceasta cu deplină încredere, pentru că Domnul spune: „Nicidecum nu te voi lăsa şi cu nici un chip nu te voi părăsi”, aşa că noi putem spune cu îndrăzneală: „Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme: ce-mi va face omul?” (Evrei 13.5,6). Ce bine este să se cunoască că alături de mine este un Prieten, căruia mă pot adresa – Unul care posedă toată înţelepciunea, ca să mă conducă în fiecare din greutăţile mele, are toată puterea, ca să învingă orice împotrivire, are toată compasiunea în fiecare suferinţă şi tot harul pentru orice slăbiciune şi îndurare pentru orice stare de nevoie.

Psalmul 121.6: Soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea.

4. Credinciosul care caută ajutor la Domnul este sigur că el va fi păzit în orice timp. Într-o lume a naţiunilor conducătoare aflate în război trebuie permanent să ne aşteptăm la pericole, „ziua” şi „noaptea”. Domnul nu spune credinciosului: „Nu vei avea parte de această groază”, ci El spune: „Dacă tu Mă faci locul tău de scăpare şi îţi pui încrederea în Mine, «nu te vei teme de groaza nopţii, nici de săgeata care zboară ziua, nici de ciuma care umblă în întuneric, nici de pieirea care pustieşte în plină zi»” (Psalmul 91.5,6).

Psalmul 121.7: Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.

5. Credinciosul, care caută ajutor la Domnul, va fi păzit de orice rău. Într-un timp în care lumea, ca în zilele lui Noe, este tot mai mult caracterizată prin stricăciune şi brutalitate, răul are forme diferite. Scriptura vorbeşte despre gânduri rele, cuvinte rele, fapte rele şi acţiuni rele. Creştinul, binecuvântat cu tot felul de binecuvântări spirituale în locurile cereşti, va avea în mod deosebit a face cu „puterile spirituale ale răutăţii din locurile cereşti”, care acţionează pe planul din spate. Cu toate acestea, privind la Domnul, credinciosul va fi în stare „în tăria puterii Sale” să se opună „în zilele rele” oricărui atac al duşmanului şi astfel să rămână păzit de rău (Efeseni 6.10-13).

Într-o lume în care noi nu ştim ce va aduce ziua de mâine, cât de bine este că despre cel care caută ajutor la Domnul se poate spune: „Nu se va teme de o veste rea; inima lui este tare, încrezându-se în Domnul” (Psalmul 112.7). Apostolul Pavel ne atenţionează, că noi trăim într-un timp în care „oameni răi şi înşelători vor înainta spre mai rău, ducând în rătăcire şi fiind duşi în rătăcire” (2. Timotei 3.13). La timpul lui el a trebuit să întâlnească din aceia care i-au făcut „mult rău”, dar încrezându-se în Domnul putea spune: „Domnul mă va scăpa de orice lucrare rea şi mă va păstra pentru Împărăţia sa cerească” (2. Timotei 4.18).

Psalmul 121.8a: Domnul va păzi ieşirea ta şi intrarea ta …

6. Sufletul, care caută ajutor la Domnul, se poate baza pe purtarea de grijă inepuizabilă a Domnului în toate împrejurările. „Ieşirea” şi „intrarea” vorbesc despre împrejurările schimbătoare care caracterizează o lume plină de nelinişte. În evanghelii Domnul a putut spune ucenicilor Săi într-o zi: „«Veniţi voi înşivă deoparte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin». Pentru că erau mulţi care veneau şi care plecau şi ei nu aveau timp nici să mănânce” (Marcu 6.31). În purtarea Lui de grijă plină de compasiune, Domnul ne va da timp să ne odihnim în afara lumii preocupate; însă aici jos va fi numai un popas de scurtă durată – aceasta ne arată că noi trebuie să intrăm din nou în acţiune. Pentru odihna veşnică trebuie să aşteptăm: „Rămâne deci o odihnă de sabat pentru poporul lui Dumnezeu” (Evrei 4.9). Despre acela care intră în această odihnă binecuvântată citim: „Nu va mai ieşi afară nicidecum” (Apocalipsa 3.12). În timpul intermediar, în munca grea a vieţii într-o lume de nevoi, cel care caută ajutor la Domnul se poate baza pe Domnul, care îl va păzi în toate împrejurările vieţii.

Psalmul 121.8b: … de acum şi până în veşnicie.

7. În final învăţăm că acela, care caută ajutor la Domnul, poate fi sigur că el va fi păzit tot timpul, da, pentru totdeauna. Fără îndoială psalmistul are înaintea privirii lui Împărăţia de o mie de ani; creştinul poate face o aplicare mai largă a acestor cuvinte, deoarece el priveşte la o veşnicie îmbucurătoare, pe care o va petrece pentru totdeauna cu Hristos şi ca El în casa Tatălui, unde El S-a dus să pregătească o locuinţă pentru poporul Său ceresc. Domnul poate spune despre oile Lui: „Eu le dau viaţa eternă; şi nicidecum nu vor pieri niciodată şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” [Ioan 10.28]. În tabloul frumos din Luca 15, Domnul găseşte oaia Lui pierdută, o pune pe umerii Săi şi vine acasă. Nimic mai puţin decât căminul Lui se cuvine oilor Sale. Probabil ne mirăm, dar El găseşte oile Sale, El le ocroteşte în tăria Lui în călătoria lor în timp, şi în cele din urmă El va aduce acasă toate oile rătăcite, pentru ca ele să fie „pentru totdeauna la Domnul” (1. Tesaloniceni 4.17).

Deci noi învăţăm din acest psalm minunat că noi, dacă ne încredem în Domnul şi căutăm ajutor la El, vom vedea: