Verset călăuzitor: Daniel 1.8
Daniel este un exemplu deosebit de încurajator pentru credincioşii tineri. Ca şi captiv la curtea împăratului din Babilon, ca tânăr, care nu avea încă douăzeci de ani, a făcut un început bun al carierei lui, a cărui binecuvântare l-a însoţit toată viaţa prin casele diferiţilor domnitori şi în mijlocul multor schimbări. El a slujit lui Dumnezeu aproximativ şaptezeci de ani, uneori în poziţii cu mare renume, alteori mulţi ani în ascuns.
Ce a caracterizat începutul lui Daniel? El a fost pus la probă foarte de timpuriu. El şi trei prieteni ai lui au fost aleşi să înveţe scrierea şi limba caledeenilor, pentru ca în felul acesta să devină capabili să ocupe poziţii de onoare şi de încredere în împărăţie. În timpul celor trei ani de studiu le-a fost rânduită o parte anumită din mâncarea şi băutura împăratului.
După aceea citim:
Daniel 1.8,11,12: Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea el şi a cerut voie de la căpetenia famenilor să nu se întineze. … Daniel i-a zis îngrijitorului: … să ni se dea să mâncăm legume şi să bem apă.
Partea împăratului a fost fără îndoială mai întâi jertfită idolilor, şi de aceea Daniel nu voia să ia ceva din ea. Era o atitudine curajoasă, aceea pe care a luat-o. Un monarh tiranic putea uşor ajunge la gândul să lase să fie omorât tânărul curajos, care a îndrăznit să jignească idolii lui şi să dispreţuiască mâncarea, pe care împăratul însuşi o mânca.
Care era deci secretul acestui curaj? Daniel a hotărât în inima lui. Inima lui era câştigată pentru Domnul. Sufletul lui s-a revoltat împotriva superstiţiei oarbe a idolatriei, şi cu orice preţ nu voia să părăsească punctul lui de vedere. Nimeni nu poate spune în ce fel a fost câştigată inima lui pentru aşa ceva. Noi nu ne putem aduce pe noi înşine într-o stare de devotament. Desigur este bine dacă un credincios tânăr se plânge de lipsa de hotărâre a inimii lui pentru Domnul şi în rugăciune se adresează Lui, ca să se schimbe. Zilele noastre sunt zile de mare indiferenţă. Laodiceea – indiferenţă producătoare de dezgust – este ultima treaptă în istoria Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, rezultatul definitiv al primei abateri în Efes: părăsirea dragostei dintâi.
Numai preţuirea dragostei Domnului pentru noi produce în noi dragostea potrivită pentru El. „Noi iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4.19). Dragostea lui Hristos este singura care ne poate constrânge să trăim pentru El, şi să nu mai trăim pentru noi înşine.
Dumnezeu a venit şi l-a sprijinit pe Daniel. Dumnezeu era capabil să menţină în picioare pe tânărul Daniel în prezenţa unui împărat mândru. Citim că El „a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi îndurare înaintea căpeteniei famenilor” (Daniel 1.9). Când Daniel a rugat ca el şi prietenii lui să fie puşi la probă hrănindu-se zece zile cu legume şi apă, mai marele funcţionar al curţii le-a acordat aceasta. Zece zile nu era un timp lung, ca să se obţină un rezultat în cazul unei încercări de hrănire. Însă la sfârşitul acestor zile înfăţişarea lui Daniel şi a tovarăşilor lui era „mai frumoasă şi mai grasă la carne” (Daniel 1.15) decât a acelora care mâncau din mâncărurile alese ale împăratului.
Însă cel mai bun dintre toate era, că după împlinirea celor trei ani de studii aceşti patru erau în toate lucrurile de zece ori mai superiori în înţelepciune decât aceia care au mâncat din mâncarea împăratului. În felul acesta Daniel a fost îndreptăţit.
Însă toate acestea şi-au avut începutul în inimă. Nu este nici o îndoială că inima stăpâneşte pe om. Duhul ar putea să-ţi spună, că una sau alta nu este corectă, însă inima este cea care face pe om să înainteze.
Era Barnaba, cel care a îndemnat pe cei de curând întorşi la Dumnezeu „să rămână cu hotărâre de inimă cu Domnul” (Faptele apostolilor 11.23). Omul înţelept îndeamnă pe fiul său cu cuvintele remarcabile: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât tot ce se păzeşte, pentru că din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4.23). Este îngrozitor, dacă un credincios tânăr permite inimii lui să meargă după lucrurile lumii acesteia. Cât de înşelătoare sunt aceste lucruri! Ce bine este dacă inima credinciosului tânăr, ca a noastră a tuturor, este îndreptată spre Domnul.
Să ne dea Dumnezeu fiecăruia dintre noi adevărata „hotărâre de inimă”.
Tradus de la: Daniel nahm sich in seinem Herzen vor
Titlul original: „,Daniel nahm sich in seinem Herzen vor‘“
Din Der Dienst des Wortes, Anul 7, 1929, pag. 157–159.