Verset călăuzitor: Efeseni 5.14
Efeseni 5.14: De aceea zice: Trezeşte-te tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine.
Mai vine o trezire spirituală
Va mai veni o trezire spirituală? În general Scriptura descrie un tablou sumbru al ultimelor zile premergătoare revenirii lui Hristos. Pavel atenţionează în epistolele lui cu privire la ruinare şi apostazie şi creştinismul de formă (Faptele apostolilor 20.29,30; 2 Tesaloniceni 2.3-7; 1 Timotei 4.1; 2 Timotei 2.16-3.9). Petru vorbeşte despre învăţători falşi şi batjocoritori în timpul din urmă (2 Petru 2; 3) Ioan îi denumeşte „antihrişti”, deoarece ei tăgăduiesc atât pe Tatăl cât şi pe Fiul (1 Ioan 2.18-23; 4.1-3; 2 Ioan 1). Iuda accentuează caracterul păcătos al acestor oameni (Iuda 1,4-6). Astfel nu se poate aştepta la o restabilire (deplină), ci la judecata care va fi făcută la revenirea Domnului.
Scrisorile adresate celor şapte adunări din Asia Mică arată de asemenea o evoluţie negativă (Apocalipsa 2; 3). Creştinătatea cu numele va încheia istoria ei ca Babilonul cel mare (Apocalipsa 17; 18). De aceea noi nu ne putem aştepta la o trezire spirituală mondială în sensul unei restabiliri generale, o revenire unitară la timpul de început minunat al Adunării. Este corect – aşa cum fac unii predicatori carismatici – să năzuieşti după „semne şi minuni” mari? Trebuie să acordăm valoare „descoperirilor” oamenilor, care se oferă înşişi ca o clasă nouă de „apostoli” şi „profeţi”? Desigur, nu!
Însă Duhul lui Dumnezeu nu este legat, şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat (2 Timotei 2.9). Atâta timp cât Duhul Sfânt nu a fost luat de pe pământ, El este la lucru între aceia care numesc Numele lui Hristos. Duhul este suveran. El este Duhul care dă viaţă, care dăruieşte omului mort viaţa nouă şi dă un foc nou bisericii adormite. Când este vorba de lucrarea Duhului, este de aceea încă totdeauna posibilă şi de dorit o trezire spirituală – în orice caz individual şi local, însă probabil şi în cadru mai larg. Trebuie însă să fim veghetori şi să verificăm pe baza Cuvântului lui Dumnezeu tot ce auzim şi ce vedem. Cu regret sunt multe care sunt aparenţă, imitaţie şi lucrare omenească.
De aceea dorim cu plăcere să verificăm ce linii directoare ne dă Scriptura la această întrebare. Facem aceasta pe baza unui verset cunoscut din Efeseni 5.14, care ne pune la dispoziţie trei pietre de încercare pentru conţinutul spiritual, intern al unei treziri spirituale.
Contextul în care stă Efeseni 5.14
Dacă ţinem seama de contextul în care stă acest verset, se arată că Pavel vorbeşte aici despre stilul de viaţă practică. Găsim în prima parte a acestui capitol (Efeseni 5) trei afirmaţii de fond referitoare la practica vieţii noastre. Umblarea noastră este în primul rând o umblare în dragoste (Efeseni 5.2), însă după aceea şi o umblare în lumină (Efeseni 5.8,9) şi totodată o umblare în înţelepciune (Efeseni 5.15,16).
În legătură cu tema noastră ne interesează a doua afirmaţie de fond, şi anume, umblarea noastră în lumină. Care este caracterul acestei lumini? Este lumina Hristosului înviat, care ne luminează pe noi credincioşii şi în care noi ca oameni noi, ca şi copii ai luminii putem umbla. Ca să zicem aşa, Hristos este Soarele vieţii noastre, Lumina mare, care ne conduce şi care stăpâneşte viaţa noastră (compară cu Geneza 1.16). El a terminat „somnul morţii” noastre, viaţa în păcat. Ca oameni „treziţi”, acum trăim şi umblăm în lumină.
Acest mod de viaţă nou stă în contrast mare cu umblarea noastră de odinioară în întunericul necredinţei şi al păcatului. Umblarea noastră de odinioară era în întunecimea morţii spirituale. Acum nu mai avem nimic a face cu lucrările neroditoare ale întunericului, aşa spune apostolul, căci lumina le pune pe stâlpul infamiei şi face totul clar.
Principial, practic şi profetic
Îndemnul din Efeseni 5.14 îl putem înţelege în sens principial, însă în afară de aceasta este atât o explicaţie practică cât şi una profetică. Înţelesul profetic al acestei solicitări atât pentru Israel cât şi pentru Biserică este sprijinit prin referirea la profetul Isaia (în mod deosebit Isaia 26.19 şi Isaia 60.1). Accentul se pune aici însă pe înţelesul practic pentru noi ca şi credincioşi – însă el nu poate fi despărţite de celelalte două aplicaţii.
Mai întâi încă ceva despre alcătuirea versetului. Îndemnul constă de fapt din trei părţi, şi anume din două solicitări şi făgăduinţa legată de acestea:
(1) Trezeşte-te tu, care dormi
(2) Ridică-te dintre cei morţi
(3) Hristos va străluci peste tine
Dacă privim textul din punct de vedere principial, el este aplicabil la convertirea şi naşterea noastră din nou. Noi ca păcătoşi trebuie să ne trezim din somnul morţii spirituale. Noi avem nevoie de viaţa nouă, ca să ne putem ridica din starea noastră de moarte. Hristos lucrează viaţa nouă prin Cuvântul Său şi prin Duhul Său. Şi după aceea este valabilă făgăduinţa, că El devine centru vieţii noastre, în a cărui lumină noi putem umbla de acum înainte.
Cu toate că această explicare este corectă, pe apostol îl interesează mai mult aplicarea practică la viaţa noastră ca credincioşi, trăirea practică şi înfăptuirea binecuvântărilor noastre (aşa cum este de fapt cazul în Efeseni 4-6). Pavel se adresează către sfinţii şi credincioşii în Hristos Isus (Efeseni 1.1), deci la oameni convertiţi. Ei trebuie să realizeze acum şi practic înnoirea vieţii, de care au avut parte. În felul acesta ei se vor deosebi efectiv de necredincioşii care nu au această viaţă nouă şi sunt încă în greşelile şi păcatele lor (Efeseni 2.1).
Este foarte posibil ca şi noi ca creştini să avem nevoie de înviorare spirituală în viaţa noastră, de o trezire din somn. Pe scurt: o trezire. Noi putem cădea „în somn” în diferite feluri: prin uscăciune şi pustiu în viaţa noastră spirituală, prin lipsa de hrană spirituală, prin nepăsare, prin gândire şi acţionare lumească. Cu regret, în exterior este mică diferenţă între un credincios adormit şi un creştin cu numele mort. Este adevărat: Domnul cunoaşte pe cei care sunt ai Lui. Însă aceasta este numai o faţă a medaliei. Dacă suntem adormiţi spiritual, viaţa noastră nu este spre onoarea Domnului. Atunci nu putem mărturisi despre El şi nu suntem folositori pentru El.
Care este atunci drumul restabilirii? Cum ia naştere o adevărată trezire spirituală? Conform cu Efeseni 5.14 ea are loc în trei paşi:
(1) printr-o trezire spirituală prin Cuvânt,
(2) printr-o umblare ca credincios făcut viu,
(3) printr-o viaţă trăită în lumina Domnului înviat.
1. Trezeşte-te tu, care dormi
Noi trebuie să ne trezim, să ne trezim din „somnul” nostru. Ca să arătăm că acest îndemn este într-adevăr valabil şi pentru credincioşii adevăraţi, îndrept atenţia spre unele versete comparabile într-o oarecare măsură din epistola către Romani şi epistola către Tesaloniceni. Acum nu este timpul pentru noi ca credincioşi să dormim, aşa scrie Pavel (Romani 13.11-13). Căci noi suntem copii ai lumini, fii ai zilei. Noi nu suntem din noapte şi nici din întuneric. De aceea să nu dormim ca ceilalţi („morţii” spiritual, care nu au viaţă din Dumnezeu), ci să veghem şi să fim treji (1 Tesaloniceni 5.4-10).
Acesta este un îndemn personal: trezeşte-te (la singular)! Trezirea este o chestiune personală, chiar dacă este valabilă pentru mulţi oameni. Toate cele zece fecioare din Matei 25.1-13 au trebuit să se trezească. Un alt exemplu, care probabil se adresează mai mult la puterea noastră de imaginare: Oasele uscate din Ezechiel 37 s-au pus laolaltă aşa cum aparţineau, deci la persoane individuale. O astfel de trezire personală are loc prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum oasele uscate nu s-au alipit unul de altul printr-o simplă activitate omenească, ci prin aceea că Cuvântul Domnului a venit la ele.
Este glasul lui Dumnezeu, care vine la noi şi care apoi lucrează în toată puterea prin Duhul Sfânt. De aceea doresc să accentuez traducerea corectă a cuvintelor „De aceea [El] zice”. Dumnezeu Însuşi trebuie să intervină, ca să ne trezească din somnul nostru. Numai un glas trezeşte la viaţă. El restabileşte părtăşia cu Sine, pe care noi nu puteam sau abia puteam s-o savurăm în timpul „somnului” nostru.
Deci aceasta este prima însuşire importantă a unei treziri potrivit cu gândurile lui Dumnezeu: că Cuvântul lui Dumnezeu este pus din nou în sfeşnic şi că prin aceasta Duhul lui Dumnezeu trezeşte zgâlţâind pe om. Aşa citim de exemplu în cele şapte scrisori adresate adunărilor de fiecare dată refrenul: „Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor” (Apocalipsa 2; 3). Avem noi o ureche deschisă pentru glasul Domnului? Atunci Cuvântul Său va avea acelaşi efect asupra noastră ca strigătul de la miezul nopţii din parabola cu cele zece fecioare. Glasul: „Iată, mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” ne va trezi prin zguduire şi ne va da din nou o privire pentru gloria lui Hristos (compară cu Matei 25.6). Căci este vorba de El Însuşi, de relaţia Lui cu noi, de dragostea Lui, care solicită toate sentimentele şi dragostea inimilor noastre. Este vorba de gloria Sa, de revenirea Sa, care stă înaintea uşii, şi de urmările practice, care le are aceasta pentru noi. Vedem aceasta în model la mireasa din Cântarea cântărilor:
„Preaiubitul meu a vorbit şi mi-a zis: «Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, şi vino!»” (Cântarea cântărilor 2.10).
2. Ridică-te dintre cei morţi
Glasul Celui care vine este glasul Aceluia care ne iubeşte şi care ne-a spălat în sângele Său de păcatele noastre (Apocalipsa 1.5). Este glasul Mirelui, care ne trezeşte. El vrea, ca noi să ne pregătim să-L întâmpinăm. Ce include aceasta în sine? Include în sine, ca noi, odată ce am fost treziţi, să nu putem rămâne pe „patul de odihnă” al comodităţii noastre. Noi trebuie realmente să ne ridicăm şi să ieşim în întâmpinarea Lui. Pentru aceasta trebuie să lăsăm înapoia noastră tot ce este în contradicţie cu gândurile Sale (compară cu 2 Timotei 2.19-26; Evrei 13.13; Apocalipsa 18.4).
Aceasta este deci a doua însuşire a unei treziri potrivit cu gândurile lui Dumnezeu: o dăruire din nou pentru Hristos, o nouă practică a vieţii, în care Domnul înviat ia chip în noi şi în care El Îşi are locul care I se cuvine în viaţa noastră. Aceasta este pentru noi nimic mai puţin decât o „sculare dintre cei morţi”, aşa cum o exprimă apostolul aici. Atunci noi ca credincioşi ne vom deosebi clar de oamenii din jur, care sunt încă morţi în greşelile şi păcatele lor. Noi suntem total altfel, şi de asemenea noi ne vom comporta total altfel (Efeseni 4.20). Noi am primit viaţă nouă în Hristos, şi aceasta ne face oameni noi, care se păstrează neîntinaţi de lume (Iacov 1.27).
Pavel face aluzie la unele afirmaţii ale profetului Isaia, una dintre ele se referă foarte clar la învierea trupului la revenirea lui Hristos: „Morţii Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor ridica. Treziţi-vă şi cântaţi de bucurie, locuitori ai pământului!” (Isaia 26.19). Curând vom avea parte de întâia înviere, aceasta este învierea dintre restul morţilor (Filipeni 3.11; Marcu 9.10). Însă în viaţa noastră aici şi acum este vorba de aplicarea practică a adevărului despre întâia înviere, pe care eu vreau s-o numesc gust anticipat. Noi am înviat deja cu Hristos la o viaţă nouă! Cei din jurul nostru vor vedea la noi, că noi suntem oameni înnoiţi. Noi am părăsit „mormântul păcatelor” noastre şi acum trăim şi umblăm în lumină. Această „ridicare dintre cei morţi” marchează începutul unei umblări noi cu Dumnezeu.
Dar dacă ne gândim la aplicarea profetică a acestui verset, este nu numai pentru noi foarte important, ci şi pentru restabilirea viitoare a poporului Israel – de asemenea în lumina citatelor din Isaia. Restabilirea spirituală şi naţională a lui Israel va fi de asemenea nimic mai puţin decât o ridicare dintre morţi. Aşa spune Pavel literalmente în epistola către Romani: „Pentru că, dacă lepădarea lor este împăcare a lumii, ce va fi primirea lor, decât viaţă dintre morţi?” (Romani 11.15).
Ezechiel a profeţit despre învierea lui Israel în cunoscuta profeţie despre valea oaselor uscate (Ezechiel 37). Observă că „învierea”, pe care el o descrie, este lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Este Duhul, Cel care face viu, carnea nu aduce nici un folos. „Şi am profeţit cum îmi poruncise El şi duhul a intrat în ele; şi au trăit şi au stat în picioare: o oştire foarte mare. … Şi voi pune Duhul Meu în voi şi veţi trăi; şi vă voi aşeza în ţara voastră” (Ezechiel 37.10-14).
Dar dacă privim acest pasaj din Scriptură din punctul de vedere al responsabilităţii noastre, atunci desigur este foarte important, dacă noi putem fi folosiţi de Dumnezeu ca „profet” – ca un glas, ca un instrument al lucrării Duhului. O trezire este pe de o parte pe deplin lucrarea lui Dumnezeu, însă pe de altă parte ea este şi lucrarea oamenilor, pe care El îi poate folosi ca glas al Lui.
3. Hristos va străluci peste tine
Venim la ultima parte a versetului nostru, care include în sine o făgăduinţă minunată pentru toţi care au fost treziţi de Hristos din somn. Această a treia însuşire a unei treziri conform voii lui Dumnezeu am putea-o numi o „viaţă centrată pe Hristos”, orientarea spre Hristos ca centru al vieţii noi – pentru noi personal, însă şi pentru adunare.
Evident apostolul face aici aluzie la unele locuri din Isaia 60, care vorbesc despre restabilirea viitoare a lui Israel. Profetul spune în primul verset despre Sion: „Ridică-te, străluceşte, pentru că lumina ta a venit şi gloria Domnului a răsărit peste tine! Pentru că, iată, întunericul va acoperi pământul, şi întunericul gros popoarele. Dar Domnul va răsări peste tine şi gloria Lui se va vedea peste tine. Şi naţiunile vor veni la lumina ta, şi împăraţii la strălucirea zorilor tale” (Isaia 60.1-3). Această temă se mai întâlneşte încă o dată mai târziu în capitol: „Soarele nu va mai fi lumina ta ziua, nici luna nu te va lumina prin strălucire, ci Domnul va fi lumina ta eternă şi Dumnezeul tău, gloria ta. Soarele tău nu va mai apune, nici luna ta nu se va retrage; pentru că Domnul va fi lumina ta eternă şi zilele întristării tale se vor sfârşi” (Isaia 60.19,20).
Este foarte frumos să se vadă cum aceste locuri profetice sunt aplicate de apostol la credincioşii din timpul actual. Pentru noi este gloria lui Hristos, care răsare pentru noi: Hristos va străluci peste tine. Noi suntem luminaţi deja acum de Domnul înviat, care a biruit moartea şi mormântul şi astfel a vestit o zi nouă pentru toţi cei care Îi aparţin.
În sens spiritual, aşa putem trage concluzia, pentru noi a început deja ziua Împărăţiei păcii. Hristos, care este centrul strălucitor al Împărăţiei păcii care va veni, este deja acum lumina noastră. De aceea apostolul ne îndeamnă şi pe noi să umblăm deja acum „ca ziua” (Romani 13.13). Întunericul şi bezna judecăţii, întunericul nopţii păcatului, a fost definitiv alungat. Cu El umblăm în lumină deplină. În timpurile de trezire, de creştere spirituală, se trăieşte aceasta din nou.
Faptul că aceste lucruri şi-au găsit deja acum împlinirea lor în Hristos, nu înseamnă că prin aceasta conţinutul profeţiei s-a terminat. Aplicarea spirituală şi practică corespunzătoare la noi ca creştini nu trebuie să lezeze întreaga dimensiune a făgăduinţei lui Dumnezeu. Prima împlinire în prezent este tocmai arvuna ultimei şi definitivei împliniri în viitor. Profeţiile lui Isaia îşi păstrează valoarea lor concretă pentru Israel în Împărăţia mesianică care va veni.
De altfel aceste cuvinte pot avea şi pentru Adunarea lui Dumnezeu un înţeles profetic, aşa cum rezultă clar printr-o comparaţie cu ultima carte a Bibliei. Acolo citim despre Ierusalimul nou, care coboară din cer (nu Sionul pământesc, ci Biserica-mireasă a lui Hristos): „Şi cetatea nu are nevoie de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; pentru că a luminat-o gloria lui Dumnezeu şi lumina ei este Mielul” (Apocalipsa 21.23). Atât capitala cerească cât şi capitala pământească a Împărăţiei păcii vor avea o sursă de lumină deosebită, şi anume Dumnezeu Însuşi. Dumnezeu este acum cunoscut în Hristos şi prin Hristos, şi de aceea cartea Apocalipsa adaugă Numele Mielului! Să nu uităm între timp să umblăm cu adevărat ca şi copii ai luminii, până vin zorile zilei Împărăţiei păcii şi umbrele vor dispare.
Tradus de la: Die drei Prinzipien einer Erweckung
Traducere: Ion Simionescu