Versete călăuzitoare: Psalmul 27.1-8; Apocalipsa 22.4; Ioan 17.24
Psalmul 27.1-8: Domnul este lumina mea şi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este tăria vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Când cei răi, adversarii mei şi vrăjmaşii mei, s-au apropiat de mine ca să-mi mănânce carnea, s-au împiedicat şi au căzut. Chiar dacă o oştire ar tăbărî împotriva mea, inima mea nu se va teme; chiar dacă se va ridica război împotriva mea, tot voi avea încredere. Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea Domnului şi să întreb despre El în templul Său. Pentru că, în ziua cea rea, El mă va ascunde în coliba Sa, mă va păstra ascuns în taina cortului Său, El mă va înălţa pe o stâncă. Şi acum mi se va înălţa capul deasupra vrăjmaşilor mei care sunt în jurul meu; şi voi aduce în cortul Său jertfe în strigăte de bucurie; voi cânta şi voi cânta psalmi Domnului. Ascultă, Doamne; cu glasul meu strig: îndură-Te de mine şi răspunde-mi. Inima mea spune din partea Ta: căutaţi faţa Mea. Voi căuta faţa Ta, Doamne!
Apocalipsa 22.4: [Ei] vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
Ioan 17.24: Tată, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.
Cât de binecuvântat este faptul, că Domnul Însuşi a devenit „Lumina” noastră. El nu ne este prezentat aşa de des în Vechiul Testament în felul acesta, căci fără revelarea dragostei Lui nu am putea suporta lumina. De aceea aceasta se întâlneşte mai frecvent în Noul Testament. Acela, care a devenit Lumina noastră, care în mod necesar dă pe faţă toată stricăciunea noastră, a devenit şi „mântuirea” noastră, şi noi putem spune: „De cine să mă tem?” Toate frământările inimii noastre îşi găsesc mângâierea în aceasta. „El este tăria vieţii noastre”, aşa că nu trebuie să ne mai temem de vrăjmaş. Noi avem încredere şi îndrăzneală.
Dar ceea ce m-a condus la acest Psalm, sunt cuvintele: „Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta.” Este inima neîmpărţită, care ajunge aici în lumină. „Un lucru I-am cerut Domnului”; care este acest lucru? „Să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele.” Nu abia atunci când voi intra în cer. Prezenţa Lui a devenit Locul Preasfânt al inimilor noastre; intrarea fără obstacole ne-a fost deschisă. Nu mai este nici o perdea. În duhul ne putem afla acolo, „ca să vedem frumuseţea Domnului”. El nu era încă revelat atunci când au fost scrise aceste cuvinte. În timpul acela El nu luase încă înfăţişarea unui Rob. Faţa Lui, odinioară mult mai desfigurată decât faţa oricărui om, străluceşte acum în gloria lui Dumnezeu. Noi Îl cunoaştem, dar înaintea psalmistului nu era o înfăţişare vizibilă, atunci când acesta a rostit cuvintele acestea. Nouă însă ne-a fost revelat ceea ce El a primit dinainte. Era un timp, în care înfăţişarea Lui nu avea nimic „ca să-L dorim”, însă acum El este „Cel dintâi între zece mii”, „toată fiinţa Lui este plină de farmec”. În ce măsură inimile noastre stau în prezenţa Lui, în ce măsură privesc ele frumuseţea Lui şi Îl caută în Templul Său? „Un lucru doresc fierbinte”. Dorim aceasta şi probabil îl căutăm dimineaţa în rugăciune, însă foarte curând îl pierdem din vedere. Neglijăm să căutăm cu toată energia credinţei ceea ce ne-am dorit de la Domnul.
Vrem să studiem versetul 5: „El mă va păstra ascuns în taina cortului Său.” Cât de des sunt necesare strâmtorări, pentru ca inimile noastre să găsească din nou pe Domnul! La psalmist nu era aşa. El nu trebuia să fie constrâns de necaz, pentru a căuta pe Domnul. El a făcut aceasta de bună voie. Şi când a venit necazul, l-a găsit în cortul Său, în taina cortului Său.
Ce îmbărbătare este pentru noi să vedem cum Dumnezeu întăreşte dorinţa inimii noastre de a-L căuta. „Căutaţi faţa Mea”, ne strigă El. Este plăcut pentru El să facem aceasta. Ce minunat, dacă inima noastră este îndreptată spre a fi în prezenţa Lui, pentru a privi frumuseţea Lui. El satisface o astfel de dorinţă, după ce El a trezit-o, şi odată cu satisfacerea vine o dorinţă mai mare de a-L cunoaşte. Este foarte preţios să ştim, că această dorinţă este trezită divin în sufletele noastre. În felul acesta El stimulează creşterea spirituală alor Săi.
Apocalipsa 22 ne conduce la împlinirea deplină: „Ei vor vedea faţa Lui.” Aceasta nu este gloria văzută public, aceasta aparţine intimităţii sentimentelor divine.
În Ioan 17.22,23 El vorbeşte despre gloria văzută public. În ziua aceea lumea uimită ne va vedea în aceeaşi glorie în care va fi revelat Mântuitorul şi Domnul nostru Isus Hristos. Însă pentru satisfacerea inimii este necesar încă ceva. „Tată, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea.” Aceasta nu este public, aceasta este mai presus de orice prezentare. El ne introduce în acest cerc, ca să împlinească în chip desăvârşit dorinţa inimii noastre de a vedea faţa Lui.
Acum el ne spune: „Căutaţi faţa Mea!” Ce va fi, dacă pe pământ putem răspunde la această dorinţă, şi apoi în cer vom avea parte de împlinirea ei în toată profunzimea ei!
O, de ar fi dorinţa inimii noastre neîmpărţite, de a dori fierbinte „să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea Domnului”!
Tradus de la: Sucht mein Angesicht
Titlul original: „Seek Ye My Face“
din Truth for Believers, Anul 2, Londra (Central Bible Truth Depot), 1910; pag. 68–69
Traducere: Ion Simionescu