Melhisedec (W.J. Ouweneel)

Geneza 14

Bibelstellen: Geneza 14     Stichwörter: Melhisedec

Noi toţi am învăţat la şcoală istoria şi unii mai tineri învaţă încă. Mai târziu am descoperit – ar fi fost bine să descopăr mai devreme, pe când eram încă la şcoală -, cât de important ... mehreste să vedem istoria ca istorie a mântuirii lui Dumnezeu, ca acţiuni, pe care într-adevăr nu Dumnezeu Însuşi le întreprinde – vedem aceasta la popoarele pe care Dumnezeu le lasă să meargă pe căile lor proprii -, dar pe care Dumnezeu le dirijează de pe planul secund, pentru ca planurile Lui să se realizeze în toate. Înainte de toate firul roşu al poporului Său, care este implicat în ea, o parcurge de la un capăt la altul. Aşa este astăzi. Aşa este cu istoria Europei în ultimii 2000 de ani, căci noi am văzut, că Lot şi Avraam sunt modele ale credincioşilor din perioada creştină. Avraam este modelul credincioşilor care au ales partea cerească, pe care nimeni nu le-o poate lua şi care nu au nici un interes de binecuvântările lumii acesteia şi de ademenirile pe care lumea aceasta li le oferă, iar Lot este modelul credincioşilor care şi-au căutat partea în lume, care sunt lumeşti şi care au fost asimilaţi de Sodoma.

Muncă în zadar (S.L. Jacob)

Isaia 49.4

Bibelstellen: Isaia 49.4     Stichwörter: Încurajare; Frustrare

Fiecare slujitor al Domnului, care ia în serios slujba sa, cunoaşte foarte bine cât de distrugător este când ceea ce face el pare evident să piară. Cel smerit şi simplu are în mod deosebit nevoie de această ... mehrîncurajare, în timp ce cel mândru şi mulţumit cu sine nu o cunoaşte. Însă Dumnezeu nu vrea ca noi să ajungem descurajaţi, chiar şi atunci când totul pare să fie în zadar.

Neemia (S. Isenberg)

Serie de articole

Artikel: 13     Bibelstellen: Neemia     Stichwörter: Neemia; Slujba pentru Domnul

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mehrDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (S. Isenberg)

Introducere şi informaţii de fond

Bibelstellen: Neemia     Stichwörter: Neemia

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mehrDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (1) (S. Isenberg)

Neemia 1

Bibelstellen: Neemia 1     Stichwörter: Slujba pentru Domnul

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mehrDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (10) (S. Isenberg)

Neemia 10

Bibelstellen: Neemia 10     Stichwörter: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (11) (S. Isenberg)

Neemia 11

Bibelstellen: Neemia 11

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (12) (S. Isenberg)

Neemia 12

Bibelstellen: Neemia 12     Stichwörter: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (13) (S. Isenberg)

Neemia 13

Bibelstellen: Neemia 13     Stichwörter: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (2) (S. Isenberg)

Neemia 2

Bibelstellen: Neemia 2

„Nici o parte a Vechiului Testament nu ne echipează cu imbold mai mare pentru râvnă devotată şi cu clarviziune pentru lucrarea lui Dumnezeu aşa cum o face cartea Neemia. Angajarea pătimaşă a lui Neemia pentru adevărul lui ... mehrDumnezeu, fără să ia în considerare cheltuielile şi consecinţele, ne dă un model de care noi avem nevoie stringentă în mod deosebit în timpurile actuale.” (John C. Whitcomb, „Nehemia” în „The Wycliffe Bible Commentary”, pag. 435 – tradus.)

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (3) (S. Isenberg)

Neemia 3

Bibelstellen: Neemia 3     Stichwörter: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (8) (S. Isenberg)

Neemia 8

Bibelstellen: Neemia 8     Stichwörter: Neemia

Neemia - un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (9) (S. Isenberg)

Neemia 9

Bibelstellen: Neemia 9     Stichwörter: Neemia

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (4) (S. Isenberg)

Neemia 4

Bibelstellen: Neemia 4

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (5) (S. Isenberg)

Neemia 5

Bibelstellen: Neemia 5

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (6) (S. Isenberg)

Neemia 6

Bibelstellen: Neemia 6     Stichwörter: Neemia

Neemia – un rob slujitor credincios al lui Dumnezeu (7) (S. Isenberg)

Neemia 7

Bibelstellen: Neemia 7

Nehemia (S. Isenberg)

Artikel: 14     Bibelstellen: Nehemia     Stichwörter: Nehemia; Dienst für den Herrn

„Kein Teil des Alten Testaments rüstet uns mit stärkerem Anreiz zu hingegebenem und klarsichtigem Eifer für das Werk Gottes aus als das Buch Nehemia. Der leidenschaftliche Einsatz Nehemias für die Wahrheit des Wortes ... mehrGottes, ohne Rücksicht auf die Kosten oder Konsequenzen, gibt uns ein Vorbild, das wir besonders in der gegenwärtigen Zeit bitter nötig haben.“ (John C. Whitcomb, „Nehemia“ in „The Wycliffe Bible Commentary, S. 435)

O duminică de neuitat (D. Schürmann)

Serie de articole

Artikel: 2     Stichwörter: Învierea lui Isus; Duminica

Pacea în evanghelia după Luca (B.C. Greenman)

Stichwörter: Pace cu Dumnezeu

Această evanghelie din cele patru evanghelii poate fi cu adevărat numită „Evanghelia păcii”, căci ea arată într-un mod deosebit adevărul mântuirii şi pe Domnul Isus nu ca Împărat sau profet sau ca ... mehr„Dumnezeu revelat în carne”, ci ca Fiul Omului şi Mântuitorul celor pierduţi. Desigur această evanghelie nu se limitează la acest adevăr de bază, cu toate că el este punctul central, în jurul căruia se învârte totul, şi toate sunt în concordanţă cu această însuşire.

Paradisul – „Grădina de plăceri” pe pământ (H. Bouter)

Pomul vieţii şi apa vieţii

Bibelstellen: Geneza 2.8-10     Stichwörter: Paradis: grădina Eden; Paradis: în general

Pe cine cauţi? (2) (Botschafter)

Ioan 20.11-18

Bibelstellen: Ioan 20.11-18     Stichwörter: Mântuire; Învierea lui Isus; Maria: din Magdala

„Pe cine cauţi tu?” O astfel de întrebare ar putea să-ţi pară ciudată, după ce L-ai găsit pe Hristos ca izvor al tuturor binecuvântărilor. Dar fi puţin atent. Conform cu mărturisirea ta, Domnul este totul pentru ... mehrtine. Te lauzi că posezi în El toată plinătatea şi ai găsit în El liniştea conştiinţei tale, bucurie pentru inimă şi mângâiere şi ajutor în fiecare zi; şi totuşi ai început probabil să cauţi ceva în afara Lui. Căci de unde vine atunci uscăciunea şi răceala inimii tale, de unde vin unele probleme, în care te-ai încurcat?

Planul lui Dumnezeu (H. Bouter)

Romani 8.28-30

Bibelstellen: Romani 8.28-30     Stichwörter: Alegerea/Predestinarea; Calvin/Arminius; Planul lui Dumnezeu; Hotărârea lui Dumnezeu

Planul lui Dumnezeu de răscumpărare cuprinde toate veacurile, el se întinde efectiv din veşnicie în veşnicie. El este prezentat foarte pe scurt în câteva versete în epistola către Romani 8 (Romani 8.28-30). ... mehrÎnsă planul acesta nu cuprinde pe toţi oamenii, ci el se îndreaptă spre o anumită grupă de oameni, şi anume spre aceia „care iubesc pe Dumnezeu”. Cine sunt aceştia? Ei sunt poporul Lui; copiii proprii ai lui Dumnezeu, născuţi din El şi Duhul Lui. Ei savurează promisiunea divină, garanţia divină: „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemaţi potrivit planului Său” (Romani 8.28).

Pomul vieţii (S. Isenberg)

Apocalipsa 2.7

Bibelstellen: Apocalipsa 2.7     Stichwörter: Pomul vieţii

În articolul acesta va fi vorba de „Pomul vieţii”, din care va mânca învingătorul din biserica din Efes. Aşa cum „Mana ascunsă” arată spre Domnul Isus, aşa arată „Pomul vieţii” spre ... mehrDomnul Isus. Dar să detaliem.

Poziţia şi starea credinciosului (H.L. Heijkoop)

Efeseni 1.3-5; 1.17-19; 2.4-6; 3.14-21

Bibelstellen: Efeseni 1.3-5; 1.17-19; 2.4-6; 3.14-21     Stichwörter: Sfinţenia, sfinţirea; Orientare de viaţă pământească; Orientarea de viaţă cerească

La începutul epistolei către Efeseni găsim prezentată poziţia noastră, ca ceea ce Tatăl voia să ne dăruiască potrivit cu planul inimii Sale. El putea să ne dea toate binecuvântările pa baza lucrării Domnului Isus. Noi am ... mehrprimit toate acestea după ce noi am mărturisit păcatele noastre şi am crezut Evanghelia. Chiar dacă noi înţelegem puţin dimensiunea poziţiei noastre şi a binecuvântărilor noastre, totuşi ele sunt partea noastră prin credinţa în Domnul Isus. Dumnezeu ne vede în această poziţie, şi noi avem voie să ne vedem la fel în această poziţie.