„Când [Moise] s-a făcut mare” (A.J. Pollock)

Evrei 11.24-27

Bibelstellen: Evrei 11.24-27     Stichwörter: Orientarea de viaţă cerească; Discipolat/Ucenicie

Nu există nici o altă perioadă din viaţă, care să fie umplută până la refuz cu posibilităţi pentru bine sau rău, decât timpul „când noi ne-am făcut mari”. Ca şi copii avem pe alţii care decid asupra ... mehrnoastră şi partea noastră este să ascultăm de părinţi şi de învăţători. Dar când am ajuns la o anumită vârstă, atunci vine timpul în care responsabilitatea stă pe umerii noştri proprii. Este timpul în care fiecare face alegerea pentru ceea ce formează sau distruge viaţa.

„Daniel a hotărât în inima lui” (A.J. Pollock)

Daniel 1.8

Bibelstellen: Daniel 1.8     Stichwörter: Discipolat/Ucenicie

Daniel este un exemplu deosebit de încurajator pentru credincioşii tineri. Ca şi captiv la curtea împăratului din Babilon, ca tânăr, care nu avea încă douăzeci de ani, a făcut un început bun al carierei lui, a ... mehrcărui binecuvântare l-a însoţit toată viaţa prin casele diferiţilor domnitori şi în mijlocul multor schimbări. El a slujit lui Dumnezeu aproximativ şaptezeci de ani, uneori în poziţii cu mare renume, alteori mulţi ani în ascuns.

„Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi?” (D.R. Reid)

1 Corinteni 4.7; Luca 12.48

Bibelstellen: 1 Corinteni 4.7; Luca 12.48     Stichwörter: Încurajare; Mândrie

Sfârșitul anului școlar sau al semestrului înseamnă pentru mulți elevi și studenți fie „bucuria victoriei”, fie „chinul înfrângerii”! Unii primesc premii școlare, respectiv academice și ... mehrsportive, oferte bune de muncă și burse. Alții, însă, sunt dezamăgiți de notele lor, nu primesc premii, au perspective slabe de angajare și nu primesc burse. Poate că tu te afli într-o categorie sau alta în acest moment.