Cutremurele în Biblie (H. D.)

Cutremure în Vechiul Testament şi în Noul Testament

Bibelstellen: Exodul 19.18; 1 Samuel 14.15; 1 Împăraţi 19.11; Amos 1.1; Matei 27.51; 28.2; Faptele apostolilor 16.26     Stichwörter: Cutremur de pământ; Templu; Catastrofe

În Scriptură sunt amintite şapte cutremure; patru în Vechiul Testament şi trei în Noul Testament. În ambele Testamente ele mărturisesc despre puterea divină, care poate fi capabilă să facă întreaga creaţie să ... mehrse zguduie şi să piară, şi curând ea va face aceasta. În privinţa aceasta, ca în multele altele, devine clară unitatea Scripturii. Un singur Dumnezeu este autorul şi puterea inspiratoare a întregului. Unul şi acelaşi râu de har curge atât prin Vechiul Testament cât şi prin Noul Testament, care se poate vedea oricare ar fi căile sau canalele, pe care el le parcurge în timpuri diferite. Adevărul despre „vărsarea sângelui” pentru iertarea păcatelor străbate toate, şi o glorie veşnică este locuinţa comună a răscumpăraţilor, în veşnicie. Nu este de mirare că mânia sfântă a lui Dumnezeu şi groaza se manifestă în toată Scriptura mai mult sau mai puţin asemănător; şi cutremurele fac parte din aceasta.

Das zweite Buch Mose (G. de Koning)

Bibelstellen: 2. Mose

Hinweis: Dies ist ein Link auf eine externe Website.

Das zweite Buch Mose (W. Kelly)

Bibelstellen: 2. Mose

Ein Kommentar zum zweiten Buch Mose.

Hinweis: Dies ist ein Link auf eine externe Website.

Kann Gott müde werden? Gibt es ein Ruhegebot für Christen? (R. Liebi)

Bibelstellen: 1. Mose 2; Jesaja 40; 2. Mose 19; 2. Mose 31     Stichwörter: Sabbat; Ruhe     Laufzeit: 7 min

Liegt der Berg Sinai nach Galater 4,25 in Saudi-Arabien, wie manche meinen? (R. Liebi)

Bibelstellen: Galater 4; 2. Mose 19; 2. Mose 20     Stichwörter: Gesetz vom Sinai     Laufzeit: 4 min